ICCJ. Decizia nr. 2207/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALÄ.

Decizia nr. 2207/2008

 Dosar nr. 3511/108/2007

Şedinţa publică de la 18 iunie 2008

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 2830 din 3 decembrie 2007, Tribunalul Arad a admis acţiunea formulată de reclamanta SC P.G. SRL Sebiş.

Prin Decizia nr. 42 din 10 martie 2008, Curtea de Apel Timişoara a anulat apelurile declarate de pârâtele SC F. SRL şi SC H.W.L. SRL, ca netimbrate.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că, deşi legal citate pentru termenul de la 10 martie 2008 cu menţiunea de a depune taxa judiciară de timbru în cuantum de 6 lei şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, recurentele nu s-au conformat acestei obligaţii, aşa fiind, impunându-se aplicarea sancţiunii anulării apelurilor, ca netimbrate, conform art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 coroborat cu art. 9 din OG nr. 32/1995.

Împotriva deciziei pronunţate în apel au declarat recurs ambele pârâte, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtele au arătat, în esenţă, că persoana căreia i s-a înmânat citaţia nu avea calitatea de reprezentant al pârâtelor, mai mult, aceasta nici nu a procedat la semnarea dovezii de citare; citaţiile au fost comunicate în municipiul Arad, judeţul Arad şi au fost primite de către secretara Societăţii Civile Profesionale de Avocatură V. şi Asociaţii, în lipsa indicării de către pârâte a unei alte adrese a unui sediu procesual ales în loc de adresa sediului actual al societăţilor-pârâte, unde ar fi trebuit îndeplinită procedura de citare în mod legal.

Recursurile formulate de pârâte sunt fondate.

Din petitul cererilor de apel rezultă că adresa sediului actual, la data înregistrării acestora la instanţă, al societăţilor-pârâte este în municipiul Arad, , judeţul Arad pentru SC F. SRL, respectiv, în municipiul Arad, judeţul Arad, pentru SC H.W.L. SRL, iar dovezile de îndeplinire a procedurii de citare a pârâtelor cuprind sigiliul Societăţii civile de avocaţi V. şi Asociaţii, din actele dosarului nerezultând că pârâtele ar fi solicitat citarea la adresa unui sediu procesual ales.

Aşa fiind, cum potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor, iar partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa să îndeplinească orice act de procedură în termenul legal, conform cerinţelor art. 103 alin. (1) C. proc. civ. şi, cum, neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 100 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. este sancţionată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiaşi text legal, se constată, în adevăr, că pârâtele nu au fost legal citate pentru termenul de la 10 martie 2008, pe cale de consecinţă, nefiind încunoştiinţate de obligaţia de timbrare, aşa încât, prin anularea apelurilor, ca netimbrate, în raport cu evocatele aspecte, Curtea de apel a dat Decizia cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., motiv de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 304 din acelaşi cod.

Aşa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. prin raportare la alin. (3) teza 2 pct. ultim al aceluiaşi text legal, Înalta Curte va admite recursurile declarate în cauză de pârâte, va casa Decizia atacată şi va trimite pricina spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele SC H.W.L. SRL Arad şi SC F. SRL Arad, împotriva deciziei nr. 42 din 10 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, casează Decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2207/2008. Comercial