ICCJ. Decizia nr. 2204/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2204/2008
 Dosar nr. 90/3/2007
Şedinţa publică de la 18 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti la data de 5 ianuarie 2007, reclamantul W.C. a chemat în judecată pe pârâta SC D.B.I. SRL, solicitând instanţei să dispună obligarea acesteia la încredinţarea lucrărilor de conducere a obiectivului de investiţii N.III ce urmează a fi edificat pe terenul din Bucureşti, în conformitate cu prevederile art. 4, art. 18 şi art. 19 din contractul încheiat la data de 18 august 2000 şi art. 969, art. 970 şi art. 1073 şi urm. C. civ.; la plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, aşa cum vor rezulta în baza prevederilor art. 23.2 â€" 3 % din aportul de capital efectiv realizat de investitorul N.G. România plătibil la 3 zile după efectuarea respectivului aport şi art. 23.3 â€" 6 % plătibil lunar pe 5 ale fiecărei luni, din valoarea investiţiei corelată cu Graficul de Execuţie şi Plăţi; aplicarea dobânzii legale obligaţiilor băneşti rezultate ca urmare a expertizei ce se va efectua, în baza art. 1088 C. civ., stabilită prin OG nr. 9/2000, modificată prin Legea nr. 356/2002 şi restituirea cheltuielilor de judecată.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 7339, pronunţată la data de 30 mai 2007, a respins acţiunea formulată de reclamant, ca neîntemeiată.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în principal, că reclamantul nu este îndreptăţit să solicite obligarea pârâtei la încredinţarea lucrărilor de conducere a obiectivului de investiţii, întrucât nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor ce-i reveneau, conform contractului încheiat la data de 18 august 2000 cu pârâta şi nici dovada caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei solicitate.
Apelul formulat de reclamant împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de Secţia a VI-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia comercială nr.43, pronunţată la data de 25 ianuarie 2008.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de apel, a reţinut, că nu se poate reţine susţinerea apelantului referitoare la greşita calificare a contractului, în sensul că este vorba de un contract cu execuţie succesivă, întrucât motivarea apelantului se referă la interdependenţa şi corelarea obligaţiilor reciproce ale părţilor contractante, principiu ce guvernează toate contractele sinalagmatice, independent de aspectul că sunt cu executare uno ictu sau cu executare succesivă; că apelantul reclamant nu poate solicita plata unor sume decât făcând dovada îndeplinirii efective a obligaţiilor contractuale asumate, iar, în ipoteza în care nu şi-a îndeplinit aceste obligaţii, independent de aspectul că neîndeplinirea nu îi este imputabilă sau se datorează atitudinii beneficiarului, situaţie ce ar putea fi doar un motiv de exonerare a apelantului-reclamant de obligaţia îndeplinirii, în termenul contractual, a propriilor obligaţii contractuale, plata sumelor de bani, prevăzute în art. 23.3 şi art. 23.2, nu poate avea loc, ori apelantul recunoaşte neîndeplinirea obligaţiilor sale contractuale, inserate în art. 11 şi art. 12, invocând neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către beneficiar, aspect ce nu fundamentează însă acţiunea sa în pretenţii şi nici nu creează obligaţia intimatei pârâte de plată a unor prestaţii neexecutate.
Cu referire la primul capăt de cerere, relativ la încredinţarea lucrărilor de conducere a obiectivului de investiţii N.III, s-a reţinut că acesta este chiar obiectul contractului, obiect care se realizează prin îndeplinirea reciprocă a obligaţiilor asumate de beneficiar şi project manager, iar, din probele administrate, nu reiese că apelantul reclamant şi-ar fi îndeplinit obligaţia de atragere a investitorilor străini, care să justifice plata onorariului prevăzut de art. 23.2, cu atât mai mult cu cât îndeplinirea acestei obligaţii depindea de îndeplinirea obligaţiei din art. 11, relativ la întocmirea cu precădere a Anexei 8 pentru implementarea montajului financiar (art. 13 din contract), anexă care nu a putut fi întocmită de apelant, datorită neîntocmirii de către intimată a anexelor 2, 3 şi 4, conform art. 11, astfel cum acesta susţine.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelantul reclamant invocând motivele prevăzute art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În esenţă, în dezvoltarea motivului prevăzut art. 304 pct. 7, s-a arătat că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, cu referire la faptul că, deşi se reţine că invocarea culpei beneficiarului în îndeplinirea obligaţiilor contractuale ale apelantului poate fi un motiv de exonerare a acestuia de obligaţia de îndeplinire, în termenul contractual, a propriilor obligaţii contractuale, se apreciază că acest aspect nu fundamentează acţiunea în pretenţii formulată în cauză şi nu creează obligaţia de plată a sumelor prevăzute de art. 23.3 şi art. 23.2 de către intimata-pârâtă pentru prestaţii neexecutate; în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. s-a arătat că instanţa de apel a schimbat natura actului juridic dedus judecăţii, considerându-l un contract sinalagmatic, în totalitatea lui, cu toate că acesta este un contract de mandat comercial cu un caracter sinalagmatic limitat la obligaţia de mijloace asumată de mandatar şi la obligaţia mandantului de a plăti remuneraţia, şi a interpretat greşit înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al clauzelor prevăzute la art. 13 şi la art. 15, ca şi al celor referitoare la obiectul contractului, despre care apreciază că se realizează prin îndeplinirea reciprocă a obligaţiilor contractuale asumate de beneficiar şi project manager, cu toate că acesta constă în acţiunea mandatarului pentru beneficiar în vederea realizării în ansamblu a obiectivului, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat că Decizia atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea art. 969 şi art. 1073 C. civ., recurentul neprecizând relevanţa afirmaţiilor vizând fondul cauzei şi criticilor aduse instanţei de fond, faţă de hotărârea pronunţată de instanţa de apel şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea deciziei atacate nu relevă existenţa vreunei contrarietăţi între considerentele acestei hotărâri, iar argumentele aduse de instanţa de control judiciar în justificarea înlăturării, ca lipsită de relevanţă în cauză, a susţinerii culpei intimatei-pârâte de către apelantul-reclamant în neîndeplinirea obligaţiilor sale contractuale, nu constituie motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. şi înlătură incidenţa acestui text legal.
Este de observat că actul juridic în litigiu, încheiat la data de 18 august 2000 între SC D.B.I. SRL, în calitate de beneficiar şi C.W., în calitate de project manager, este nenumit, iar conţinutul complex al clauzelor acestuia nu justifică calificarea sa de a fi, exclusiv, contract de mandat, cum se pretinde, pentru prima dată, prin cererea de recurs; că instanţa de apel a sesizat, cu justeţe, caracterul sinalagmatic al acestui contract, reţinând interdependenţa şi corelarea obligaţiilor reciproce ale părţilor contractante, iar, prin considerarea operaţiunii de încredinţare a lucrărilor de conducere a obiectivului de investiţii în discuţie, ca făcând parte din obiectul contractului, faţă de prevederile art. 4 Capitolul II, şi, prin evocarea obligaţiilor contractuale neîndeplinite, stipulate prin art. 13 şi art. 15 în sarcina project managerului, nu se poate reţine că această instanţă a nesocotit înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al evocatelor clauze, aspecte ce înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Cum instanţa de apel şi-a fundamentat Decizia pe neîndeplinirea, recunoscută şi dovedită a obligaţiilor contractuale asumate de către apelantul reclamant, ce stau la baza pretenţiilor sale deduse judecăţii, nu se justifică critica încălcării art. 969 şi art. 1073 C. civ., întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. va respinge, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul W.C., împotriva deciziei nr. 43 din 25 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2201/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2207/2008. Comercial → |
|---|
