ICCJ. Decizia nr. 2218/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 2218/2008
Dosar nr. 200/63/2006
Şedinţa publică de la 19 iunie 2008
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 62 din 20 februarie 2007 a respins cererea formulată de reclamanta SC A. SA cu sediul social în comuna Bontida judeţul Cluj în contradictoriu cu pârâtele SC L.C.G. SRL şi SC K.I. SRL, ambele cu sediul social în municipiul Craiova judeţul Dolj.
În fundamentarea acestei soluţii instanţa de fond a reţinut, în principal, că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute parţiale a contractului de cesiune de creanţă încheiat între cele două pârâte întrucât obiectul juridic, respectiv creanţa de 2.371.920.325 lei nu exista la data încheierii contractului, reclamanta susţinând că prin mandat poştal on-line ar fi achitat suma de 203.172.000 lei.
De asemenea s-a invocat şi nulitatea absolută a aceluiaşi contract pentru cauză ilicită întrucât cedenta SC L.C.G. SRL a cesionat o creanţă neexistentă în scopul obţinerii unor venituri nejustificate şi pentru a-i produce un prejudiciu.
În ceea ce priveşte plata efectuată de reclamantă prin mandatul on-line a rezultat că este o plată valabilă întrucât este efectuată de o persoană fizică, către o altă persoană fizică ce are domiciliul într-o altă localitate diferită de localitatea unde, şi are sediul societatea comercială faţă de care reclamanta susţine că a efectuat plata.
Această plată este contestată prin întâmpinare de pârâtă iar reclamanta n-a făcut nici o dovadă că persoana care a primit suma plătită prin mandat on-line a acţionat în numele societăţii pârâte şi nici că această plată reprezintă o achitare parţială din creanţa pe care reclamanta recunoaşte prin acţiune că pârâta SC L.C.G. SRL o avea împotriva sa.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 191 din 18 septembrie 2007 a respins apelul declarat de reclamanta SC A. SA Bontida prin reprezentant legal F.L. împotriva sentinţei nr. 62 din 20 februarie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, fiind preluate în esenţă toate argumentele expuse de prima instanţă.
 Împotriva deciziei nr. 191 din 18 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a promovat recurs reclamanta SC A. SA Bontida care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în principal admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, iar în subsidiar admiterea recursului modificarea în tot a deciziei criticate în sensul admiterii apelului şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că hotărârea instanţei de apel este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii şi susţinerile potrivit cărora nu s-a făcut dovada cauzei ilicite a ambelor părţi a contractului de cesiune sunt eronate. De asemenea au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin aceea că nu a manifestat rol activ şi mai mult trebuia pusă în discuţia părţilor completarea probatoriului prin proba cu martori şi efectuarea unui raport de expertiză contabilă.
Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de toate criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei SC A. SA Bontida pentru următoarele considerente.
Din verificarea documentaţiei existente, apare fără echivoc că la data de 1 august 2004 între pârâtele SC L.C. SRL în calitatea de cedent şi SC K.I. SRL în calitatea de cesionar a fost încheiat contractul de cesiune de creanţă vizând creanţa de 2.371.920.325 lei. La art. 1 din contract s-a precizat că obiectul îl constituie cesionarea drepturilor asupra creanţei de 2.371.920.325 lei pe care cedentul o are împotriva debitoarei SC A. SA conform facturilor fiscale enumerate.
Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 129 pct. 5 C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărârii temeinice şi legale, ei putând ordona admiterea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. De remarcat că, cererea reclamantei SC A. SA, din faza procesuală a apelului, prin care s-a cerut administrarea probei cu martori şi a unei expertize contabile, justificat a fost respinsă, fiind apreciată ca nefiind utilă cauzei.
Contractul de cesiune de creanţă încheiat de cele două pârâte, aşa cum bine au argumentat atât instanţa de fond cât şi cea de apel, nu este afectat de vreo clauză care să atragă nulitatea absolută parţială, obiectul contractului existând la momentul încheierii lui, fiind determinat şi licit.
Pentru aceste raţiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bontida împotriva deciziei nr. 191 din 18 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, nefiind îndeplinită nici una din cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Bontida împotriva deciziei nr. 191 din 18 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2216/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2220/2008. Comercial → |
|---|
