ICCJ. Decizia nr. 226/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 226/2008
Dosar nr. 10801/2/2003
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2008
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, sub nr. 1900 din 9 octombrie 2003 reclamanta A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.) a solicitat obligarea pârâţilor V.T.I., V.S. (B.), S.V.I.E., V.D., V.G., U.M. şi P.A. la plata contravalorii în lei a sumei de 22.197.361,68 dolari S.U.A. la cursul de schimb leu/dolari S.U.A. din data plăţii plus dobânda legală de la data înregistrării prezentei şi până la plata efectivă, în temeiul dispoziţiilor art. 44 şi 45 din OUG nr. 51/1998, art. 38 lit. d), art. 39 alin. (2) din acelaşi act normativ, art. 998 şi art. 1003 C. civ., art. 35 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 şi art. 378 C. com.
- Reclamanta îşi motivează în fapt acţiunea arătând că în anul 1993 pârâţii au înfiinţat societatea comercială G.T.I. SA. Această societate a contractat un credit pentru desfăşurarea activităţii privind importul de ţiţei pe data de 19 iulie 1995 când a încheiat cu B. SA convenţia de lucru nr. 133/1995 modificată prin addendumurile nr. 1 din 29 decembrie 1995, 2 din 20 mai 1996, ¾ iunie 1996 şi 4 din 01 ianuarie 1997 pentru un plafon iniţial de 22.000.000 dolari S.U.A. diminuat ulterior la 15.555.000 dolari S.U.A.
Pârâţii acţionari au aprobat în A.G.A. semnarea convenţiei de lucru şi a addendumurilor ulterioare însuşindu-şi toate condiţiile înserate în aceste acte şi pe cele pe care şi le-a asumat societatea.
Neplata creditului la scadenţă a condus la preluarea acestui activ bancar pentru valorificarea de către A.V.A.B. prin contractul de cesiune din 24 iunie 1999.
Din valorificarea garanţiilor constituite, A.V.A.B. a recuperat până la data de 4 martie 2003 suma de 4.304.157.784 lei, imposibilitatea acoperirii integrale datorându-se pârâţilor acţionari şi administratori ai societăţii care prin actele şi faptele săvârşite cu rea credinţă, împreună şi separat, prin hotărârile şi modul de administrare, au condus societatea cu încălcarea oricăror reguli de gestionare a afacerii. Curtea de Apel Bucureşti, la termenul din 24 februarie 2004, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de pârâţii V.T.I., V.S. (B.), S.V.I.E., V.D. şi V.G., P.A., U.M., C.M.J. curator al minorei V.T.I. şi V.T.I.J., reţinând că reclamanta A.V.A.B. a cunoscut întinderea pagubei la 17 iulie 2003, data la care a avut loc ultimul act de executare şi la care a fost certă imposibilitatea valorificării ultimelor garanţii, termenul de prescripţie nefiind împlinit.
Prin încheierea din 25 martie 2004 cauza a fost suspendată în baza art. 23 din Legea nr. 47/1992 şi sesizată Curtea Constituţională cu privire la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 45 teza ultimă, art. 46, 47, 48 alin. (3) şi alin. (5), art. 82 din OUG nr. 51/1998, ridicată de pârâtul V.T.I.
Prin Decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004, Curtea Constituţională a respins excepţia invocată, cauza fiind repusă pe rol.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia nr. 148 din 27 iunie 2007, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de A.V.A.S.
În considerentele hotărârii pronunţate, judecătorul fondului reţine argumentele care urmează:
- de esenţa răspunderii civile delictuale este comiterea unei fapte ilicite prin care se încalcă o obligaţie instituită prin lege iar faptele arătate de reclamantă se situează în mare parte pe tărâmul raporturilor juridice contractuale, fapt ce exclude răspunderea civilă delictuală;
- faptele precizate la pct. 1 din acţiune şi anume cele cu privire la încălcarea obligaţiilor contractuale asumate de societate prin participarea cu aport în bani şi în natură la capitalul social al SC G.O. SA urmată de cesionarea acţiunilor către pârâtul V.T.I. nu sunt „culpabile" şi nu prezintă legătură, de cauzalitate cu prejudiciul suferit de B.;
- şi pentru faptele menţionate de reclamantă la pct. 2, 3 şi 4 ale cererii de chemare în judecată se reţin aceleaşi argumente cu completarea că exercitarea dreptului acţionarilor din G.C. SA atât în ce priveşte majorarea capitalului G.O. SA, G.G. SA, G.D. SA cât şi al aprobării „cesiunii" acţiunilor deţinute la aceste societăţi de G.C. SA către acţionarii persoane fizice se înscrie în exerciţiul normal al dreptului, nefiind de natură a angaja răspunderea civilă delictuală, chiar dacă ar fi produs o vătămare a drepturilor B..
- conform expertizei contabile, în perioada utilizării creditului, administratorii nu au utilizat veniturile societăţii în interes propriu sau al altor societăţi la care erau direct interesaţi, nefăcându-se cheltuieli în detrimentul activităţii societăţii;
- schimbarea sediului social al societăţii comerciale nu reprezintă o faptă ilicită iar îndeplinirea unei activităţi permise de lege reprezintă o cauză care înlătură caracterul ilicit al faptei, reclamanta neprobând intenţia la care face referire;
- schimbarea strategiei declarate şi agreată de creditor în sensul schimbării pieţei de desfacere a produselor procesate, reprezintă o afirmaţie neargumentată, pârâţii beneficiind de prezumţia de bună credinţă, strategia prin definiţie fiind o orientare generală într-o anumită etapă a activităţii unei societăţii, circumscrisă activităţilor permise de lege;
- la producerea prejudiciului au concurat faptele altor persoane (intervenţia statului ca terţ) şi evenimentele exterioare imprevizibile: preţul ţiţeiului, devalorizarea leului, fapte care exclud vinovăţia;
- nederularea exporturilor prin aceeaşi bancă, cu consecinţa efectuării de către pârâţi a unor cheltuieli administrative neeconomicoase nu a fost dovedită;
- reclamanta nu a dovedit că pârâţii s-au sustras achitării datoriilor scadente sau că au derulat operaţiuni de export sau în legătură directă cu exportul prin alte bănci pentru a se avea în vedere o eventuală culpă menţionată la cap. VII art. 71 pct. g şi h din convenţie;
- susţinerea reclamantei cu privire la schimbarea destinaţiei sumelor încasate din comercializarea produselor care au avut ca sursă de finanţare plafonul de lucru acordat de B. a fost înlăturată, vinovăţia pârâţilor neputând fi reţinută câtă vreme plata sumei de un milion dolari S.U.A. către B. s-a făcut din contul G.C. SA deschis la B., situaţie în care fără avizul acestei bănci nu se debita contul societăţii;
- în materia răspunderii civile delictuale criteriul în selecţia factorilor contributivi la producerea prejudiciului îl constituie cel oferit de lege, cerinţă pe care legea o impune comercianţilor în raport de care se reţine existenţa cauzelor care înlătură caracterul ilicit al faptei şi vinovăţia şi anume: îndeplinirea unei activităţi permisă de lege (plata către B.) şi consimţământul victimei.
Apărările pârâţilor privind existenţa prejudiciului sau cuantumul redus al acestuia faţă de cel pretins de reclamanţi, nu s-au mai analizat faţă de caracterul de titlu executoriu al contractului de cesiune de creanţă, conform art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 şi nici apărarea în sensul inoperabilităţii titlului în lipsa formulării unei contestaţii la titlu conform art. 400 alin. (2) C. proc. civ., ca de altfel nici apărările raportate la valoarea redusă obţinută de A.V.A.S. în executarea silită a bunurilor gajate.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ., invocând şi incidenţa art. 3041 C. proc. civ., după cum urmează:
Cu privire la motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.:
Prima instanţă cu încălcarea art. 129 alin. (4) şi (6) C. proc. civ., nu a pus în discuţia părţilor cadrul legal prin prisma căruia urmau a fi analizate faptele şi actele care atrag răspunderea pârâţilor faţă de faptul că acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 38 şi 39 alin. (2) din OUG nr. 51/1998 şi că activul bancar, creanţa neperformantă este activ al statului supus valorificării în condiţiile legii speciale OUG nr. 51/1998 instanţa greşit analizând acţiunea numai în raport de prevederile art. 998 – art. 999 C. civ.
Motivul dezvoltat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:
Şi acest motiv referă la greşita calificare a acţiunii şi greşita interpretare a prevederilor art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998, temeiul în drept al acţiunii, dispoziţie legală specială care nu deplasează automat problema răspunderii categoriei de debitori avută în vedere de legiuitor pe tărâmul dreptului comun, în sensul de a dovedi răspunderea acţionarilor / administratorilor independent şi indiferent de culpa societăţii debitoare la care aceştia au avut calitatea prevăzută de lege, ajungându-se la situaţia particulară ca pentru partea din creanţa ce a fost valorificată debitorul cedat să răspundă iar pentru partea din creanţă nevalorificată, obiect al acţiunii de faţă, debitorii prevăzuţi de art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998 să nu răspundă datorită cauzelor exoneratoare stabilite judiciar.
Intimaţii U.M. şi V.T.I. şi-au exprimat opiniile cu privire la recurs prin întâmpinările depuse la dosar, solicitând respingerea recursului.
Intimatul M.U. susţine că nu se încadrează în categoria prevăzută de art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998 şi analiza globală a pârâţilor pe care o face acţiunea şi recursul este contrară atât prevederilor art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998 cât şi art. 998 C. civ., texte pe care instanţa le-a avut în vedere.
Intimatul V.T.I., arată că recurenta confundă răspunderea civilă delictuală unde vinovăţia trebuia dovedită cu alte categorii de răspundere unde operează prezumţia de culpă, că art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998 subordonează şi răspunderea specială principiilor consacrate de art. 998 C. civ., însă numai pentru partea de credit nerestituit la scadenţă şi nu pentru tot creditul, fiind evident că acea parte de credit este preluată la datoria publică internă şi pentru a cărei recuperare s-a prevăzut o răspundere specială, cu o procedură distinctă şi accelerată, recurenta nefăcând dovada preluării la datoria publică internă, a sumelor pentru care au fost acţionaţi în justiţie.
Opinia Înaltei Curţi
Motivele de recurs expuse sunt întemeiate pentru considerentele care urmează:
La 9 octombrie 2003, Curtea de Apel a fost investită cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998 republicată dar şi de dispoziţiile art. 998 şi 1003 C. civ., această instanţă socotindu-se investită cu soluţionarea unui litigiu conform cu regulile speciale de procedură instituite de capitolul IX din ordonanţă (art. 44 – art. 49).
Că este aşa, în pofida duratei procesului, şi deci contrar celerităţii accentuate instituită prin regulile speciale de procedură o dovedesc încheierile de şedinţă care fac trimitere la procedura specială, ca de exemplu încheierea din 6 noiembrie 2003 şi încheierea din 24 februarie 2004 prin care s-a rezolvat excepţia prescripţiei invocată de pârâţi şi mai ales încheierea de admitere de către această instanţă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 – art. 48 din OUG nr. 51/1998.
Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 323 din 14 septembrie 2004, a respins excepţia de neconstituţionalitate.
În considerentele deciziei, cu privire la natura litigiilor care fac obiectul procedurii speciale de soluţionare reglementată de OUG nr. 51/1998, se apreciază în sensul că dispoziţiile legale criticate „instituie norme de procedură care vizează faza de executare a unor titluri deja constituite şi se aplică numai pentru viitor".
Deşi general obligatorie, Decizia Curţii Constituţionale a fost ignorată de instanţa de fond, aceasta continuând judecata după pronunţarea ei fără a fi preocupată de clarificarea existenţei sau nu în cauza de faţă a titlului executoriu care să justifice incidenţa procedurii instituită prin cap. IX din OUG nr. 51/1998, încălcând astfel, într-adevăr, prevederile art. 129 alin. (4) invocate de recurentă, fapt ce atrage casarea hotărârii atacate.
Potrivit art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 modificată, constituie titlu executoriu contractele sau convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanţelor, actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea acestor creanţe cesionate potrivit legii, A.V.A.S., precum şi orice alte înţelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanţelor preluate.
Art. 39 alin. (2) prevede că pentru debitorii prevăzuţi de art. 38 lit. b), d) şi e) titlul executoriu îl constituie hotărârea prin care instanţa competentă în vederea stabilirii răspunderii a stabilit această răspundere şi că executarea silită va putea începe după rămânerea definitivă a hotărârii.
Înalta Curte, constatând că instanţa de fond, contrar prevederilor art. 255 alin. (1) C. proc. civ., a finalizat judecata cauzei prin pronunţarea unei decizii în loc de sentinţă, după procedura instituită prin textele de lege din OUG nr. 51/1998 ce au făcut obiect al controlului de constituţionalitate dar în absenţa unui titlu executoriu pentru categoria de debitori prevăzută de art. 38 lit. d), va admite recursul în raport de prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. şi va casa hotărârea astfel pronunţată.
Reţinând conform art. 48 alin. (4) din OUG nr. 51/1998 cauza pentru soluţionarea pe fond, Înalta Curte va stabili termen în acest sens la 11 martie 2008.
La termenul astfel acordat se va pune în discuţia părţilor actul care constituie titlu executoriu pentru categoria de debitori definiţi de art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998, cadrul procesual în care trebuie să se judece pe fond acţiunea reclamantei şi, pe cale de consecinţă, instanţa căreia îi revine competenţa de soluţionare a acestei cereri întemeiată pe dispoziţiile art. 38 lit. d) din OUG nr. 51/1998, art. 998 şi 1003 C. civ.
Faţă de motivele de nelegalitate care au atras casarea hotărârii atacate cu consecinţa reţinerii în condiţiile art. 48 alin. (4) din OUG nr. 51/1998, celelalte critici formulate nu s-au mai analizat în considerarea priorităţii de examinare instituită de prevederile art. 137 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 148 din 27 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, casează Decizia recurată şi reţine cauza pentru soluţionare în fond.
Fixează termen pentru soluţionare în fond la 11 martie 2008, cu citarea părţilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 218/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 23/2008. Comercial → |
|---|
