ICCJ. Decizia nr. 2407/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2407/2008
Dosar nr. 21451/3/2005
Şedinţa publică din 16 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta A.V.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC B.T. SRL Suceava, solicitând obligarea acesteia la plata daunelor - interese rezultate din desfiinţarea contractului de vânzare - cumpărare de acţiuni, reprezentând 40% din valoarea capitalului social al SC S.T.I.F. SA Fălticeni, daune - interese reprezentând dobânzi contractuale în sumă de 51.123.795 lei aferente ratelor 5 şi 6 şi penalităţi în sumă de 459.245.276 lei până la data de 7 septembrie 2004, data reînscrierii A.V.A.S. ca acţionar.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 8569 din 22 iunie 2007, a admis în parte acţiunea precizată, a obligat pe pârâtă la 3.330,24 lei dobânzi aferente ratei 5 şi 6 şi penalităţi, a respins celelalte pretenţii precum şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că la data de 6 mai 1996, reclamanta a vândut pârâtei 40% din capitalul social al SC S.T.I.F. SA pentru preţul de 2.538.950.000 lei din care 80% respectiv suma de 2.031.160.000 lei să fie plătită în 6 rate cu dobândă de 5% pe an şi o penalitate de 0,25% pe zi de întârziere din valoarea ratei neachitate. Contractul prevedea un pact comisoriu de gradul IV de care reclamanta a uzat, astfel încât la data de 16 iulie 2004 acesta a fost desfiinţat, iar obligaţiile rezultate din neexecutare imputabile pârâtei.
În privinţa diferenţei de valoare a activului net contabil la data desfiinţării contractului, instanţa de fond a considerat că nu există legătură de cauzalitate.
Curtea de Apel Bucureşti, soluţionând apelul reclamantei, prin Decizia comercială nr. 408 din 2 octombrie 2007, a respins ca nefondată cererea, reţinând că data desfiinţării contractului a fost corect stabilită la 16 iulie 2004 când reclamanta a uzitat de pactul comisoriu, notificându-l cocontractantului, iar pretenţiile izvorând din scăderea valorii acţiunilor ce au făcut obiectul vânzării nu sunt de natură contractuală iar culpa pârâtei nu a fost dovedită.
Împotriva deciziei astfel pronunţată, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţele greşit au stabilit data la care s-a desfiinţat contractul, încălcând prevederile art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002 şi art. 41 alin. (2) din Legea nr. 137/2002. La 7 septembrie 2004 a fost reînscris A.V.A.S. ca acţionar al SC S.T.I.F. SA astfel încât până la acea dată trebuiau acordate despăgubirile.
Greşit instanţa de apel nu a acordat pretenţiile rezultate din diferenţa activului net contabil la data privatizării şi aceea la data desfiinţării contractului, încălcând prevederile art. 21 alin. (1) din OG nr. 25/2002 care enumera – exemplificativ – categoriile de daune pe care A.V.A.S. le poate solicita, ignorând existenţa faptei, prejudiciului, legăturii de cauzalitate şi vinovăţiei pârâtei.
Recursul este nefondat şi va fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Contractul încheiat între părţi la data de 6 mai 1996, modificat prin actul adiţional din 1999, stabilea în termenii convenţiei de vânzare - cumpărare atât dobânzi şi penalităţi pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor asumate, cât şi un pact comisoriu de gradul IV.
Clauza expresă privind desfiinţarea contractului astfel cum a fost prevăzută în contract are ca principal efect rezilierea de drept, prin simpla notificare a acesteia, fără orice altă formalitate prealabilă.
Aşadar contractul va fi considerat desfiinţat în condiţii derogatorii de la art. 1021 C. civ. chiar la momentul notificării, iar notificarea a fost efectuată de A.V.A.S. prin adresa din 16 iulie 2004.
Opţiunea creditorului a fost astfel exprimată la data de 16 iulie 2004 fiind într-adevăr – astfel cum susţine şi recurenta – singurul în drept a aprecia dacă este cazul să aplice rezoluţiunea. Faptul reînscrierii ulterioare (la 7 septembrie 2004) a sa ca acţionar al SC S.T.I.F. SA nu are relevanţă în raport cu data la care a notificat desfiinţarea contractului.
Cea de-a doua critică a deciziei atacate a evitat caracterizarea naturii juridice a obligaţiei de reparare a prejudiciului. Iar, Curtea de Apel, judicios a caracterizat răspunderea pârâtei, pentru diferenţa dintre activul net contabil la data privatizării şi acela de la data desfiinţării contractului, ca fiind extracontractuală.
În condiţiile în care pârâta deţinea un procent de 40% din capitalul social, dovada existenţei unei fapte cauzatoare de prejudicii raportului de cauzalitate şi vinovăţiei, în lipsa unei clauze contractuale, revenea reclamantei.
Prevederile art. 21 din OG nr. 25/2002 şi cele modificatoare prevăzute de OG nr. 40/2003 au în vedere exemplificativ – este adevărat – categorii de daune de natură contractuală aşa încât aplicarea acestor texte de lege este nepertinentă.
Aşa fiind, în temeiul prevederilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei comerciale nr. 408 din 2 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 408 din 2 octombrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2389/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2408/2008. Comercial → |
|---|
