ICCJ. Decizia nr. 958/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.958/2008
Dosar nr. 1835/116/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC D.C. SRL Olteniţa le-a chemat în judecată pe pârâtele SC P. SA Olteniţa şi SC D.G. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispunăanularea contractului de asociere în participaţie încheiat la data de 2 septembrie 2005 având ca obiect exploatarea fermei piscicole Nana – Luica pentru motivul că îi prejudiciază interesele întrucât deţine contract de locaţie de gestiune încheiat cu prima pârâtă având acelaşi obiect. În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu şi în interesul reclamantei SC A.V. SRL prin care a arătat că a încheiat cu reclamanta contractul de închiriere din 2004 pentru imobilul aferent bălţilor, parte din ferma piscicolă Nana - Luica şi că prin încheierea contractului de asociere dintre cele două pârâte este grav prejudiciată întrucât nu poate participa la privatizarea celor două bălţi închiriate. A mai susţinut că a încheiat un contract cu A.A.R. pentru prestare de servicii care nu poate să fie finalizat din culpa celor două pârâte.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Călăraşi care prin sentinţa nr. 571 din 13 martie 2007 a respins acţiunea şi cererea de intervenţie. Tribunalul a reţinut că motivele invocate nu pot conduce la anularea contractului de asociere în participaţie care îşi produce efectele între părţile contractante. A fost înlăturată susţinerea în legătură cu vânzarea activelor de către SC P. SA motivat de faptul în contractul de vânzare - cumpărare nu se face nicio referire la situaţia obligaţiilor vânzătoarei faţă de terţi cu privire la acţiunile vândute.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, care prin Decizia nr. 392 din 25 septembrie 2007 a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanta SC D.C. SRL şi de intervenienta SC A.V. SRL.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în apel cele două pârâte au depus copia sentinţei nr. 537 din 6 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi pentru a dovedi că s-a constatat nul contractul de locaţie de gestiune din 1 aprilie 2004 încheiat între SC P. SA şi SC D.C. SRL. Având în vedere această dovadă Curtea a stabilit că nu se mai poate reţine faptul că reclamantei i s-au produs prejudicii prin încheierea contractului dintre cele două pârâte. A mai reţinut instanţa de apel că reclamanta şi intervenienta nu au făcut efectiv dovada prejudiciilor pe care susţin că le-au suportat.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs reclamanta şi intervenienta în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
1. Reclamanta SC D.C. SRL Olteniţa, județul Călăraşi, a invocat în susţinerea criticilor aduse deciziei nr. 392 din 25 septembrie 2007, motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ.
În argumentarea pct. 7, recurenta a susţinut că Decizia cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii întrucât a reţinut că a fost constatat nul contractul din 1 aprilie 2004, că instanţa dacă ar fi verificat actele dosarului ar fi constatat că tocmai acesta era obiectul litigiului şi că în această situaţie ar fi trebuit să constate autoritate de lucru judecat. În continuare şi-a exprimat dezacordul în legătură cu faptul că soluţia s-a bazat pe o sentinţă care a fost desfiinţată iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare şi, în fine, că instanţa nu a avut în vedere faptul că în acel spaţiu s-au făcut investiţii care constituiau dovada prejudiciilor suferite.
În susţinerea motivului prevăzut de art. 304 pct. 5, aceeaşi recurentă a invocat faptul că motivele de apel nu au fost examinate cu referire specială la calificarea acţiunii sale de către instanţa de fond, întrucât nu s-a stabilit expres dacă este acţiune în anularea contractului comercial respectiv sau acţiunea în constatarea nulităţii aceluiaşi contract.
Faţă de motivele invocate, recurenta a solicitat casarea deciziei pronunţată în apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
2. Recurenta intervenientă SC A.V. SRL Bucureşti a invocat aceleaşi motive şi aceleaşi argumente, dezvoltate mai sus, în susţinerea recursului formulat de reclamanta SC D.C. SRL. În plus faţă de prima recurentă a susţinut că instanţa de fond era obligată să-i califice acţiunea ca fiind în constatarea nulităţii absolute chiar dacă formularea sa din acţiunea introductivă nu era explicită.
Recursurile sunt nefondate.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. invocat de ambele recurente vizează nelegalitatea unei hotărâri atunci când „instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.".
Pentru examinarea acestui motiv trebuie reţinut că trimiterea la art. 105 alin. (2) C. proc. civ. are în vedere reglementarea de drept comun a nulităţilor procedurale cu ipotezele sale:
a) îndeplinirea actului de procedură cu neobservarea formelor legale şi
b) îndeplinirea actului de către un funcţionar necompetent. Din perspectiva cerinţelor textului se poate constata că motivul invocat de recurente nu se încadrează în nicio ipoteză a art. 105 alin. (2) C. proc. civ. pentru a putea fi reţinute. În concret, nu se poate reproşa instanţelor că au făcut o altă calificare a acţiunii decât cea care rezultă din cererile formulate de cele două recurente prin care s-a solicitat expres de către reclamantă, anularea contractului de asociaţie în participaţiune încheiat între cele două pârâte la data de 2 septembrie 2005, iar de intervenientă prin trimiterea la contractul care face obiectul dosarului astfel cum era determinat prin cererea introductivă. Calitatea procesuală se întemeiază pe afirmarea unui drept iar acesta se justifică prin cererea de chemare în judecată din care trebuie să rezulte îndreptăţirea de a le acţiona în judecată pe pârâte cât şi aceea de a interveni în proces pentru apărarea unui drept.
Prin urmare prin cererea de chemare în judecată reclamanta era obligată să determine obiectul acţiunii în temeiul art. 112 alin. (3) C. proc. civ. iar instanţei îi revenea obligaţia să se pronunţe numai cu privire la obiectul acţiunii, această obligaţie constituind garanţia aplicării principiului disponibilităţii recunoscut părţilor în proces. De altfel, din sentinţa fondului rezultă că motivele examinate vizau anulabilitatea actului aşa încât calificarea a fost dată şi în raport de motivele evocate.
În plus, recurentele nu se află în ipoteza art. 84 C. proc. civ. prin care se stabileşte că cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită. După cum rezultă din acţiunea introductivă şi din cererea de intervenţie, aşa cum s-a mai arătat, obiectul cererii a fost determinat prin voinţa părţilor iar argumentele au fost aduse în sprijinul a ceea ce s-a cerut. Având în vedere că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, aşa cum dispune art. 129 C. proc. civ., nu se poate cere ca aceştia să depăşească limitele investirii substituindu-se voinţei exprese manifestate la sesizarea instanţei.
La aceste argumente se adaugă şi faptul că în apel nu se poate schimba cauza cererii de chemare în judecată temeiul de fapt şi de drept şi cu atât mai puţin se poate pune această problemă în recurs.
Nu în ultimul rând, recurentele nu au demonstrat în ce constă neregularitatea actului, cu trimitere la norma încălcată şi nici nu au demonstrat că a fost invocată în faţa primei instanţe sau că există un motiv care se înscrie regimului procedural instituit de art. 108 C. proc. civ. pentru a fi examinat pentru prima dată în recurs.
În consecinţă, critica este nefondată.
2. Motivul prevăzut de art. 304 alin. (7) C. proc. civ. invocat de ambele recurente se referă la nelegalitatea hotărârii atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii.
Din argumentarea acestui motiv aşa cum a fost expusă mai sus, rezultă că se invocă interpretarea probelor, faptul că nu s-a ţinut seama de investiţiile făcute care ar fi dus cu certitudine la dovada că s-au adus prejudicii reclamantei sau intervenientei.
Aceste susţineri vizează netemeinicia soluţiilor care nu poate fi invocată într-o cale extraordinară de atac prin care se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate. Chiar şi sub acest aspect din economia considerentelor deciziei din apel rezultă că s-a răspuns la această problemă şi ceea ce este esenţial este faptul că aceste susţineri trebuiau demonstrate în concret de cele două recurente şi nu doar evocate.
Prin Decizia recurată nu s-a pus problema autorităţii lucrului judecat cum sugerează ca soluţie recurentele pentru că nu s-a pronunţat anterior o soluţie care să privească asocierea în participaţie concretizată prin contractul încheiat la data de 2 septembrie 2005.
Trimiterea la o hotărâre prin care s-a desfiinţat un contract de asociere încheiat anterior datei de 2 septembrie 2005 a constituit un argument pentru respingerea apelului fără să se reţină cum susţin nejustificat recurentele că obiectul litigiului din acest dosar îl constituie contractul din 1 aprilie 2004.
Prin urmare, nu exista temei pentru a se constata că în cauză există autoritate de lucru judecat. Faţă de cele ce preced, se va reţine în concluzie că s-au formulat critici care se referă la interpretarea probelor şi că nu se confirmă o contradicţie între considerente şi dispozitiv şi nici în legătură cu obiectul cererilor deduse judecăţii. În fine, afirmaţia că instanţa s-a pronunţat pe contractul din 1 aprilie 2004 nu are acoperire şi nici nu a fost făcută cu bună-credinţă aşa cum cere art. 723 C. proc. civ., părţilor care-şi exercită drepturile procesuale.
În consecinţă, conform art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta SC D.C. SRL Olteniţa şi de intervenienta SC A.V. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 392 din 25 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 784/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 962/2008. Comercial → |
|---|
