ICCJ. Decizia nr. 962/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.962/2008
Dosar nr. 489/107/2006
Şedinţa publică din 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC U.D. SA Alba Iulia a chemat-o în judecată pe pârâta SC E.N. SRL Orăştie şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate (1) că pârâta refuză plata chiriei de 2.500 euro/lună solicitată de reclamantă în cadrul renegocierii prevăzută de art. 4 din contractul de închiriere din 2004 (2) să dispună rezilierea contractului menţionat (3) şi evacuarea din spaţiul comercial în suprafaţă de 1.800 mp compus din trei încăperi situat în Alba Iulia.
În cauză, pârâta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat la rândul ei rezilierea contractului de închiriere pentru neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de către reclamantă, cu obligarea acesteia la plata beneficiului nerealizat prin nefolosinţa spaţiului închiriat precum şi la restituirea cheltuielilor utile care au sporit valoarea spaţiului închiriat.
Sentinţa a fost pronunţată de Tribunalul Alba care a respins acţiunea ca nefondată şi a obligat-o pe reclamanta SC U.D. SA Alba Iulia să-i plătească pârâtei SC E.N. SRL suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi sentinţă, nr. 160 din 6 martie 2007, în baza art. 246 C. proc. civ. s-a luat act de renunţarea pârâtei la cererea reconvenţională.
Pentru a respinge acţiunea principală, instanţa de fond a reţinut că în contract s-a stipulat o clauză de renegociere a chiriei cu acordul ambelor părţi, că pârâta şi-a îndeplinit obligaţia de a participa la renegociere oferind o chirie de 600 euro/lună plus T.V.A., sumă pe care însă reclamanta nu a acceptat-o. Cum reclamanta nu este în drept să pretindă o altă chirie decât cea rezultată din negociere şi nu să modifice unilateral clauza din contract cu privire la cuantumul chiriei, pretenţiile reclamantei pe toate capetele de cerere au fost apreciate ca neîntemeiate. Pe cererea reconvenţională, instanţa de fond s-a pronunţat având în vedere înscrisul depus la dosarul de fond prin care pârâta a renunţat la judecată.
Sentinţa Tribunalului a fost apelată de reclamanta SC U.D. SA pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate în partea care priveşte respingerea acţiunii principale dar şi în partea care priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţa de apel a reanalizat situaţia de fapt prin prisma criticilor formulate şi a stabilit că datorită neînţelegerilor dintre părţi pârâta a denunţat la data de 30 august 2007 contractul de închiriere şi a predat reclamantei spaţiul în discuţie la data de 31 august 2007. Potrivit instanţei contractul a încetat prin acordul părţilor iar acţiunea reclamantei a rămas fără obiect. În privinţa cheltuielilor de judecată s-a reţinut culpa procesuală a pârâtei pe motivul că litigiul a fost generat de aceasta din urmă care a refuzat să achite o chirie mai mare de 600 euro plus T.V.A. deşi s-a demonstrat prin raportul de expertiză judiciară că valoarea minimă a chiriei pentru un spaţiu similar era de 1.550 euro plus T.V.A.
Pentru aceste motive apelul reclamantei a fost admis iar soluţia a fost modificată în sensul respingerii acţiunii ca fără obiect şi a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.530 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.N. SRL Orăştie prin care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a solicitat modificarea deciziei nr. 45/2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în sensul înlăturării obligaţiei de plată a cheltuielilor în sumă de 2.530 lei şi a obligării reclamantei la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de judecată acordate de prima instanţă.
După expunerea istoricului procesului, recurenta a criticat soluţia pentru motivul că instanţa s-a bazat pe nivelul chiriei determinată de expert fără să observe că acesta a identificat două niveluri ale cuantumului, unul minim şi altul maxim, că nivelul reţinut pe baza unor contracte pentru spaţii similare nu prezintă nicio relevanţă faţă de adevărata problemă a dosarului care are în vedere drept cauză a rezilierii, modificarea unilaterală a chiriei de către reclamantă.
Potrivit recurentei, reclamanta nu a ţinut seama de clauza de negociere inserată în art. 4 din contract prin care s-a stabilit că chiria se stabileşte prin negociere şi nu prin impunerea unui cuantum al chiriei de către intimata - reclamantă. Prin urmare în opinia sa instanţa de apel a reţinut greşit că rezilierea contractului este rezultatul neexecutării culpabile a obligaţiei chiriaşului de a plăti chiria majorată în cuantumul pretins de proprietar.
În fine, pe aplicarea art. 274 C. proc. civ., recurenta a susţinut că acţiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără obiect aşa încât aceasta pierzând procesul este în culpă procesuală şi trebuie să plătească cheltuielile de judecată.
Recursul este nefondat.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Aceste dispoziţii care se regăsesc în art. 304 alin. (1) C. proc. civ. sunt obligatorii deopotrivă pentru părţile care recurg la această cale extraordinară de atac dar şi pentru instanţa de recurs din punctul de vedere al analizei şi abordării controlului judiciar.
În reglementarea actuală a recursului, care este definit ca o cale extraordinară de atac, nedevolutivă prin recurs nu se poate provoca o rejudecare în fond a litigiului în orice condiţii. Având în vedere că, în speţă, părţile au beneficiat de devoluţiunea apelului, criticile aduse de recurentă pe chestiuni de fapt care privesc modul de apreciere a chiriei raportat la concluziile expertizei precum şi consecinţele acestor concluzii raportate la voinţa părţilor în legătură cu negocierea, nu pot fi examinate pentru că vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea deciziei privită din punctul de vedere al motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., pe care l-a invocat recurenta. De altfel toate aceste chestiuni nu mai prezintă nicio relevanţă pentru o analiză a legalităţii rezilierii de vreme ce contractul a fost denunţat unilateral de pârâtă ca urmare a dezacordului cu privire la cuantumul chiriei solicitată de reclamanta intimată.
În fine, revenind la pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se observă că acesta stabileşte că modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate „când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii".
Din perspectiva acestui motiv se poate examina numai critica în legătură cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit recurentei, intimata nu s-a aflat în ipoteza textului întrucât acţiunea acesteia a fost respinsă ca fără obiect. În adevăr, art. 274 alin. (1) C. proc. civ. dispune: „Partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată". Aprecierea asupra părţii care a căzut în pretenţii trebuie făcută în raport de reanalizarea situaţiei de fapt pe care Curtea de apel a realizat-o în apelul promovat de reclamantă. Astfel din înscrisurile depuse după promovarea apelului, se constată că pârâta a renunţat la beneficiul contractului de închiriere „prin act unilateral de voinţă", şi odată cu această renunţare a considerat că a venit în întâmpinarea dorinţei intimatei reclamante de a rezilia contractul de închiriere determinată de refuzul său (în calitate de locatar) de a plăti chiria majorată. Admiţând că aceste înscrisuri atestă o formă improprie de „achiesare" a pârâtei la apelul reclamantei în condiţiile în care prin hotărârea fondului, apelantei reclamante i s-a respins acţiunea, atunci rezultă cu forţa evidenţei că instanţa de apel a stabilit corect care este partea „căzută în pretenţii" întrucât s-a bazat pe acordul părţilor pentru rezilierea contractului.
Esenţial din prezentarea de mai sus este faptul că soluţia pronunţată în apel, de respingere a acţiunii ca fără obiect, atestă în realitate realizarea pretenţiilor reclamantei, care au format obiectul cererii introductive de instanţă, ceea ce demonstrează că partea căzută în pretenţii este recurenta pârâtă aşa încât s-a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. Din acest punct de vedere, faptul că prin acordul de reziliere a contractului, recurenta a solicitat cheltuielile de judecată ocazionate de promovarea şi susţinerea procesului nu mai prezintă nicio relevanţă, iar neadmiterea lor nu atrage nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel.
Faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge. Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.N. SRL Orăştie împotriva deciziei nr. 45/A din 7 septembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC U.D. SA Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 958/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 973/2008. Comercial → |
|---|
