ICCJ. Decizia nr. 973/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.973/2008
Dosar nr. 583/42/2007
Şedinţa publică din 7 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin hotărârea nr. 10 pronunţată la data de 27 decembrie 2006 de Curtea de Arbitraj Comercial din cadrul C.C.I.A. Dâmboviţa, Tribunalul Arbitral investit cu soluţionarea cererii de arbitrare formulată de reclamanta SC R.L.C. SA Târgovişte în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Vaslui, a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.429.573,48 lei reprezentând contravaloare rate lunare pentru reabilitare, modernizare şi extindere SIP, sumă datorată în baza obligaţiilor asumate de părţi prin contractul din 15 august 2005. Pârâtul a mai fost obligat şi la plata de majorări, calculate la facturile neachitate respectiv 202.963 lei.
Totodată, prin aceiaşi hotărâre, Tribunalul Arbitral a respins cererea reclamantei de acordare a daunelor egale cu dobânzile bancare plătite de aceasta pentru creditul contractat în vederea executării contractului, precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâta cu privire la rezilierea contractului din 15 august 2005, ca netimbrată, dispunând restituirea ei.
Împotriva acestei hotărâri, Consiliul Local al Municipiului Vaslui a formulat acţiune în anulare, solicitând desfiinţarea ei pentru motivele prevăzute de art. 364 lit. a), b) şi i) C. proc. civ. susţinând că litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, convenţia arbitrală fiind nulă şi inoperantă.
Sub aspectul încălcării dispoziţiilor imperative ale legii, reclamanta critică hotărârea arbitrală, care nu a sancţionat nerespectarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. cu privire la concilierea prealabilă.
Prin sentinţa nr. 85 din data de 23 mai 2007 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de Consiliul Local al Municipiului Vaslui.
Examinând motivele de anulare invocate, Curtea de Apel apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 364 lit. a), b) şi i) C. proc. civ., litigiul ivit între părţi fiind unul patrimonial, soluţionat corect şi legal de Tribunalul Arbitral în baza clauzei compromisorii înserată în contractul din 15 august 2005 încheiat de părţi la art. 26 alin. (2), clauză care este validă şi operantă.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 7201 C. proc. civ. Curtea reţine că în convenţia părţilor nu s-a prevăzut expres derularea unei concilieri prealabile aşa cum impun dispoziţiile art. 341 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nici sub acest aspect nu este îndeplinită ipoteza motivului reglementat de art. 364 pct. 1 C. proc. civ.
La data de 20 iunie 2007, reclamanta Consiliul Local al Municipiului Vaslui a declarat în termen legal, recurs împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii în anulare arbitrală formulată şi desfiinţării hotărârii Tribunalului Arbitral cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploieşti pentru soluţionarea în fond a litigiului.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea şi aplicarea greşită a legii sub aspectul soluţionării de către instanţa de apel a celor trei motive de desfiinţare a hotărârii arbitrale formulate prin acţiune în anulare promovată.
În argumentarea criticilor de nelegalitate recurenta a susţinut în sinteză, următoarele:
- litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului în condiţiile în care există restricţii impuse statului şi dezmembrămintelor sale de a apela la jurisdicţia arbitrală, în acelaşi sens fiind şi dispoziţiile art. 14 din Regulile de procedură ale Curţii de Arbitraj Dâmboviţa; iar prin modificarea Legii nr. 219/1998 prin OUG nr. 34/2006, litigiile în care sunt parte persoane juridice de drept public au fost scoase din competenţa generală a arbitrajului.
- Tribunalul a soluţionat litigiul în temeiul unei convenţii nule, inoperante concluzie care se impune din examinarea clauzelor statuate la art. 25 alin. (6) şi art. 26 alin. (2) din contract, care prevăd o competenţă alternativă, în favoarea arbitrajului sau jurisdicţiei statale, clauze care se exclud reciproc.
- sub un al doilea aspect recurenta susţine că referitor la clauza compromisorie aceasta era inoperantă întrucât contractul părţilor fusese reziliat, astfel că Tribunalul Arbitral verificându-şi competenţa trebuia să dispună închiderea dosarului.
În cursul soluţionării cauzei recurenta a depus, ca act nou în recurs, sentinţa nr. 1396 din 11 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa prin care se constată reziliat de drept contractul din 15 august 2005 încheiat de părţi, iar intimata - pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Potrivit susţinerilor intimatei, posibilitatea convenirii unei jurisdicţii arbitrale a fost prevăzută de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, lege în vigoare la data de 15 august 2005 când a fost semnat contractul dintre părţi.
Cu privire la nulitatea şi inoperabilitatea convenţiei arbitrale, intimata arată că nu se evocă motive care să impună o atare concluzie, respectiv motive care să privească absenţa formei scrise, nemenţionarea obiectului litigiului, a numelor arbitrilor sau a modalităţii de numire a lor.
Asupra recursului.
1. Preliminar examinării criticilor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că se impun câteva considerente generale cu privire la obiectul contractului dedus judecăţii, dispoziţiile legale aplicabile şi modificările succesive pe care acestea le conţin, aspecte peremtorii în opinia Curţii, în soluţionarea prezentului recurs.
2. Obiectul contractului încheiat la data de 15 august 2005 între reclamantă Consiliul Local al Municipiului Vaslui, în calitate de concedent şi pârâta SC R.L.C. SA, astfel cum este definit de art. 2 din contract, l-a constituit concesionarea serviciului de iluminat public (SIP) din Municipiul Vaslui, constând în activităţi de operare propriu-zisă gestiune, administrare, exploatare, întreţinere, precum şi finanţare şi realizare a investiţiilor din infrastructura aferentă serviciului de iluminat public, durata contractului fiind de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa iniţială.
Potrivit menţiunilor din preambulul contractului, acesta era supus, din punct de vedere al regimului juridic, reglementărilor cuprinse în Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor publicată în M. Of. nr. 459/30.11.1998 cu modificările ulterioare.
2. Art. 30 alin. (2) din Legea nr. 219/1998, astfel cum a fost modificat prin art. 4 pct. 13 din Legea nr. 528/2004, în vigoare la data semnării contractului, prevedea posibilitatea părţilor de a stipula în contract, o clauză compromisorie pentru soluţionarea eventualelor litigii izvorâte din executarea contractului de concesiune, atribuind competenţa de soluţionare a litigiilor instanţelor arbitrale române sau internaţionale, clauză pe care părţile, au înserat-o în art. 26 alin. (2) din contractul de concesiune convenit.
3. Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi actele normative emise în aplicarea acesteia au fost abrogate expres prin O.U. nr. 34/2006 publicată în M. Of. Partea I nr. 418/15.05.2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică a contractelor de concesiune de lucrări publice servicii publice, ordonanţa care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006 cu excepţiile prevăzute la art. 307 alin. (2) din cuprinsul său.
Conform art. 3 din secţiunea a 2-a din ordonanţă, contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul care are aceleaşi caracteristici cu contractul de servicii cu deosebirea că în contra partidă serviciilor prestate concesionarul primeşte din partea autorităţii contractante dreptul de a exploata serviciile sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani.
Cu privire la soluţionarea litigiilor apărute după încheierea contractului, - art. 286 secţiunea a 9-a - din ordonanţă stabileşte competenţa numai în favoarea instanţei de judecată potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare.
4. Mai trebuie precizat, cu referire la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, publicată în M. Of. nr. 1154/2.12.2004 şi care a intrat în vigoare la 5 ianuarie 2005, că potrivit art. 2 lit. c) din lege, sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţii publice, competenţa de soluţionare a litigiilor legate de aplicarea şi executarea contractului administrativ aparţinând instanţei de contencios administrativ [art. 8 alin. (2) din lege].
5. În sfârşit potrivit dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanţei; în acelaşi sens, art. 297 din O.U. nr. 34/2006 capitolul XI – Dispoziţii tranzitorii finale – prevede că în măsura în care ordonanţa de urgenţă nu dispune altfel, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun.
În acest sens Curtea aminteşte dispoziţiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. cuprinsă în cartea VII şi care constituie dreptul comun în materia conflictelor în timp a legilor de procedură consacrând principiul aplicării imediate a legii noi de procedură.
Normele tranzitorii cuprinse în Legea nr. 554/2004 şi OUG nr. 34/2006 nu contravin celor statuate de art. 725 alin. (2) C. proc. civ. conform căruia numai procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţei legale investite vor continua să fie judecate de acele instanţe, şi prin urmare îşi găsesc deplina aplicare în cauză.
6. Revenind la chestiunea arbitrabilităţii litigiului de faţă din perspectiva caracterului valid şi operant al clauzei compromisorii convenite de părţi, aspecte care constituie motivele de critică invocate de recurenta, Curtea apreciază că evoluţia legislativă, respectiv modificările cadrului legal în materia contractului de concesiune constituie repere relevante în soluţionarea cauzei de faţă.
7. Determinarea sferei litigiilor susceptibile de a fi soluţionate pe calea arbitrajului este o chestiune de ordine publică, deoarece ordinea publică şi dispoziţii imperative ale legii impun ca anumite litigii să nu fie scoase din competenţa jurisdicţiei statale.
Arbitrabilitatea, aşa cum este configurată în dispoziţiile cuprinse în cartea a IV-a C. proc. civ. „Despre arbitraj" vizează un dublu aspect, ratione personae şi ratione materiae.
După natura lor, numai litigiile patrimoniale sunt susceptibile a fi soluţionate pe calea arbitrajului, iar ratione personae, arbitrabilitatea priveşte capacitatea mai largă sau mai restrânsă a persoanelor de drept public de a recurge la arbitraj.
Prin urmare, concluzia pe care o impune, cadrul legal cu privire la arbitrajul privat (civil şi comercial) este aceea că arbitrabilitatea constituie, în esenţă, o condiţie de valabilitate a convenţiei arbitrale, iar o convenţie arbitrală având ca obiect litigii nearbitrale, încalcă ordinea publică.
8. În cauză, la data încheierii contractului de concesiune de către părţi (15 august 2005) Legea nr. 219/1998 în varianta în vigoare de la acea dată, permitea părţilor de a insera în contractul lor o clauză compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legală pentru entitatea administraţiei publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial.
Evoluţia legislativă în materia contractului de concesiunea, calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdicţiei contenciosului administrativ şi abrogarea expresă a Legii nr. 219/1998 prin OUG nr. 34/2006 intrată în vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia că, la data sesizării Tribunalului Arbitral cu cererea de arbitrare – 6 iulie 2006 – (după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi a OUG nr. 34/2006) clauza compromisorie devenise inoperantă, nemaiexistând fundamentul legal pentru ca entitatea administraţiei publice locale să recurgă la o justiţie privată.
Cu alte cuvinte, natura administrativă a contractului de concesiune având ca obiect bunuri şi servicii de interes public local exclude arbitrajul comercial privat deoarece autorităţile administrative implicate acţionează în calitate de putere publică şi îşi exercită atribuţiile pentru satisfacerea unui interes public, potrivit actualului context legislativ.
9. Curtea apreciază că o asemenea concluzie nu constituie o încălcare a principiului „tempus regit actum" cu consecinţa aplicării retroactive a legii noi contractului sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor părţilor, deoarece exceptarea de la jurisdicţia privată a acestor categorii de contracte administrative constituie o chestiune de procedură, de competenţă absolută, or în această materie, legea nouă este de imediată aplicare şi raporturilor juridice stabilite sau formate înainte de promulgarea sa.
10. Aşa fiind, cum arbitrabilitatea condiţie esenţială de valabilitate a clauzei compromisorii este o chestiune de ordine publică, legea nouă care statuează şi reglementează asemenea materie sub aspectul competenţei, excluzând jurisdicţia privată, se aplică tuturor cauzelor ivite după intrarea ei în vigoare, în acest sens fiind şi dispoziţiile tranzitorii evocate în cuprinsul acestor considerente cu menţiunea că pentru drepturile pe care părţile le pot avea după natura contractului convenit (altele decât cele referitoare la ordinea publică şi legile de competenţă) se aplică legea în vigoare sub imperiul căreia s-a încheiat contractul.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Curtea constatând că la data sesizării Tribunalului Arbitral clauza compromisorie devenise inoperantă, lipsind arbitrajul de fundamentul său legal, că acest motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale a fost soluţionat cu încălcarea legii de instanţa investită cu acţiunea în anulare arbitrale, în temeiul art. 312 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs şi va modifica sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în sensul admiterii acţiunii în anulare formulate de reclamant, anulării hotărârii arbitrale nr. 10 din 27 decembrie 2006 pronunţate de Tribunalul Arbitral şi trimiterii cauzei la Tribunalul Vaslui, secţia contencios administrativ, pentru soluţionarea în primă instanţă, potrivit competenţei reglementate de art. 288 din OUG nr. 34/2006 cu referire la art. 2 lit. d) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Vaslui.
Modifică sentinţa nr. 85 din 23 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că admite acţiunea în anulare formulată de reclamant.
Anulează hotărârea arbitrală nr. 10 din 27 decembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Arbitral al Curţii de Arbitraj Comercial din cadrul C.C.I.A. a Judeţului Dâmboviţa şi trimite cauza la Tribunalul Vaslui, secţia contencios administrativ, pentru soluţionare în primă instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 962/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2389/2008. Comercial → |
|---|
