ICCJ. Decizia nr. 301/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 301/2008
Dosar nr. 25293/2/2005
Şedinţa publică din 1 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, la data de 24 iulie 1998, reclamanta SC U. SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC S. SPA, SC. S.U. SRL, G.M.I. şi I.A. să se constate nulitatea absolută a contractului de societate şi a statutului de înfiinţare a SC S.U. SRL
Prin sentinţa nr. 9569 din 27 noiembrie 2001, Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia lipsei de interes şi a respins acţiunea ca lipsită de interes.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta SC U. SA, soluţionat prin Decizia nr. 700 din 21 aprilie 2003 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin care s-a admis recursului şi s-a casat sentinţa atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.
Instanţa de recurs a reţinut, faţă de obiectul acţiunii şi a consecinţelor juridice pe care le are constatarea nulităţii absolute a contractului de societate şi a statutului de înfiinţare a SC S.U. SRL, că în mod greşit instanţa de fond a dat o altă interpretare obiectului acţiunii reclamantei şi s-a pronunţat doar pe excepţie.
Astfel, prin sentinţa nr. 2854 din 16 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rejudecând în fond după casare, a admis în parte acţiunea reclamantei SC U. SA constatând nulitatea parţială a actelor constitutive a SC S.U. SRL, autentificate sub nr. 1535 din 4 februarie 1991 la notariatul de Stat local al sectorului 6 Bucureşti, cu privire la asociatul G.M.I., reţinând că Legea nr. 31/1990, în varianta iniţială, nu conţinea prevederi relative la nulitatea actelor constitutive ale societăţii, că după modificare au fost introduse prevederi referitoare la nulitatea societăţii, dar aceste prevederi sunt aplicabile numai nulităţii societăţii, nu şi celei parţiale, conform principiului exceptio est strictissimae interpretationes.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta SC U. SA, criticând soluţia pentru motivul de esenţă al constatării nulităţii parţiale apelanta-reclamantă susţinând că nu s-a motivat în nici un fel această soluţie.
Având în vedere că fiind vorba de contractul şi de statutul unei societăţi comerciale, sunt aplicabile atât condiţiile generale impuse de articolul 948 C. civ., referitoare la validitatea tuturor convenţiilor, cât şi condiţiile speciale referitoare la aportul asociaţilor, affectio societatis şi împărţirea beneficiilor.
Cea de-a doua critică a vizat faptul că, deşi cererea de chemare în judecată a fost precizată, instanţa nu s-a pronunţat şi pe nulitatea absolută a actelor subsecvente încheiate de intimata-pârâtă G.M.I.
Analizând criticile formulate, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 352 din 15 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, reţinând că este neîntemeiată critica relativă la nemotivarea soluţiei pronunţată de instanţa de fond, întrucât din considerentele hotărârii atacate reiese clar că în privinţa nulităţii deduse judecăţii s-a apreciat incidenţa dispoziţiilor comune relative la nulitatea actelor juridice, că s-a subliniat faptul că modificările aduse Legii nr. 31/1990 tind să asaneze cazurile de nulitate a societăţilor comerciale şi că s-a apreciat că lipsa capacităţii de folosinţă a unui asociat afectează numai raportul său juridic cu societatea, neputând antrena nulitatea absolută a actelor constitutive.
S-a apreciat că în materia nulităţilor, regula este nulitatea parţială, intenţia fiind aceea de a salva acele dispoziţii contractuale în conformitate cu legea, regulă aplicabilă şi în materia actelor constitutive ale societăţii comerciale, unde nu există nici o prevedere legală în sensul invocat de apelanta-reclamantă.
S-a mai reţinut că susţinerea apelantei-reclamante în legătură cu prejudicierea condiţiei speciale a lui affectio societatis este nefondată, deoarece contractul de societate a fost încheiat intuitu personae, iar la momentul încheierii acestuia, urmând logica argumentelor aduse în apel, reclamanta avea obligaţia de a cunoaşte date esenţiale în legătură cu ceilalţi asociaţi, câtă vreme societatea este înfiinţată în considerarea persoanei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC U. SA, a declarat recurs invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acţiunii şi constatarea nulităţii absolute a contractului şi statutului SC S.U. SRL pentru următoarele considerente:
- Lipsa unui element constitutiv al contractului şi anume a capacităţii de folosinţă a asociatului G.M.I., în raport de prevederile art. 33 din Decretul nr. 31/1954, ale art. 7 C. com. şi art. 1 din Legea nr. 31/1990, şi art. 948 C. civ., care reglementează care sunt condiţiile pentru validitatea unei convenţii şi faptul că lipsa oricăreia dintre acestea conduce la nulitate absolută a actului.
- Reţinerea greşită a culpei societăţii, în sensul că a încheiat un contract intuitu personae fără a avea toate datele despre asociaţi, deoarece asociaţii erau persoane juridice de drept italian care, au dorit să contracteze între ele şi cu societatea recurentă, culpa putând fi doar a acestora, a A.R.I.S. şi a Registrului Comerţului Bucureşti care a admis cererea de înmatriculare a societăţii în condiţiile încălcării Legii nr. 26/1990., contractul şi statutul SC S.U. SR.
Recursul este nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate invocat în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., urmează a se reţine că recurenta critică în mod generic modul în care s-a realizat motivarea, deducându-se că practic nu este de acord cu starea de fapt reţinută, de instanţe în raport de care au stabilit culpa sa la încheierea contractului, concluzie care nu se întemeiază pe probele administrate.
Analizând considerentele deciziei atacate, urmează a se reţine, că instanţa de apel a realizat o motivare corespunzătoare cu trimitere la starea de fapt reţinută în mod devolutiv şi a confirmat în mod just dezlegarea de drept dată de instanţa de fond.
Procedând astfel, instanţa a reţinut că în privinţa nulităţii deduse judecăţii s-a apreciat corect incidenţa dispoziţiilor ce reglementează nulitatea actelor juridice, în sensul că lipsa capacităţii de folosinţă a unui asociat, afectează numai raportul său juridic cu societatea, neputând antrena nulitatea absolută a actelor constitutive.
Considerentele de doctrina la care s-a făcut trimitere au avut menirea să întărească convingerea instanţei, în menţinerea sentinţei sub aspectul soluţiei pronunţate, ca urmare a respingerii apelului.
Rezultă aşadar că hotărârea este motivată cu respectarea cerinţelor prevăzute de art. 261 C. proc. civ.
Al doilea motiv de recurs se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 948 şi 969 C. civ., critica subsumându-se motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Acest motiv de nelegalitate vizează două situaţii şi anume situaţia în care hotărârea este lipsită de temei legal, ipoteză aplicată atunci când din modul în care este redactată hotărârea nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată şi situaţia în care hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În cauză, nu se poate reţine aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept substanţial invocate.
Astfel fiind, vorba de contractul şi statutul unei societăţi comerciale, în mod justificat s-a apreciat ca fiind aplicabile atât condiţiile generale impuse de art. 948 C. civ., referitoare la validitatea tuturor convenţiilor cât şi condiţiile speciale referitoare, în special afectio societatis, instanţele reţinând corect că lipsa capacităţii de folosinţă a uneia dintre părţile contractante nu poate să afecteze actul constitutiv în întregul său, ci doar raportul juridic dintre societăţi şi asociatul incapabil.
Aşa fiind, pentru cele ce preced, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 352 din 15 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1190 lei cheltuieli de judecată către intimatul SC S.U. SR.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 29/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 309/2008. Comercial → |
|---|
