ICCJ. Decizia nr. 296/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.296/2008
Dosar nr. 2272/32/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă adresată Tribunalului Bacău şi înregistrată sub nr. 8724/2004, astfel cum a fost precizată prin cererea din data de 1 iunie 2006, reclamanta SC P.P. SRL Oneşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC O. SA Oneşti să se constate conform art. 111 C. proc. civ. că este proprietara spaţiului comercial situat în Municipiul Oneşti, în suprafaţă de 919 mp, în temeiul contractelor de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare, încheiate la data de 8 iulie 1999 cu antecesoarea pârâtei SC O.D. SA.
În motivare reclamanta a arătat, că în calitate de utilizator al spaţiului comercial în discuţie şi-a îndeplinit obligaţiile de plata a redevenţelor convenite şi a achitat totodată şi valoarea reziduală calculată la data de 25 februarie 2004, ceea ce îi conferă un drept de proprietate asupra bunului imobil.
Pârâta SC O. SA Oneşti a formulat la data de 6 ianuarie 2005 întâmpinare şi cerere reconvenţională, susţinând că reclamanta, în calitate de utilizator nu şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin art. 5 şi art. 8 din contracte, referitoare la plata redevenţei şi încheierea unor contracte de asigurare a bunului, ceea ce impune constatarea rezilierii celor două contracte.
La data de 26 ianuarie 2005 A.F.P. Oneşti a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, în cauză, cu motivarea că bunul imobil ce formează obiectul litigiului a fost indisponibilizat în cadrul procedurii de executare silită pornită împotriva debitoarei pârâta SC O. SA Oneşti, întocmindu-se procesul - verbal de sechestru din 27 noiembrie 2003, ce a fost înscris în evidenţele de publicitate imobiliară la data de 11 decembrie 2003.
Tribunalul Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 821 din data de 5 octombrie 2006 a respins ca inadmisibilă acţiunea precizată, formulată de reclamanta şi ca neîntemeiate cererea reconvenţională şi cererea de intervenţie principală.
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul a apreciat că acţiunea reclamantei întemeiată pe art. 111 C. proc. civ. are un caracter subsidiar ea putând fi exercitată numai atunci când nu se poate recurge la acţiunea în realizarea dreptului.
Totodată Tribunalul a reţinut că prin sentinţa nr. 66/2006 a Tribunalului Bacău, a fost deschisă procedura insolvenţei împotriva pârâtei pârâta SC O. SA Oneşti iar potrivit art. 33 din Legea nr. 64/1995, înscrierile, transcrierile, intabulările efectuate după data deschiderii procedurii sunt fără efect faţă de masa creditorilor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, prin Decizia nr. 20 pronunţată la data de 22 februarie 2007.
Răspunzând motivelor de apel, instanţa de control, apreciază că în speţă nu poate opera direct transferul dreptului de proprietate, în absenţa acordului de voinţă al părţilor, acord care nu poate fi suplinit de instanţă pe calea unei acţiuni în constatare.
La data de 11 aprilie 2007 reclamanta a declarat, în termen legal recurs, împotriva deciziei date în apel solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Curtea de Apel.
Recurenta şi-a întemeiat recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. susţinând în argumentarea motivului invocat că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că părţile nu şi-au exprimat acordul pentru vânzarea spaţiului, acord care exista de la data încheierii contractelor de leasing, respectiv din 8 iunie 1999, în ce-l priveşte pe locator.
Totodată recurenta arată că interesul său pentru promovarea acţiunii în constatare rezidă în faptul că, deşi deţine spaţiul comercial dreptul său de proprietate este contestat de către vânzătoare, de lichidatorul acesteia şi de către creditori din procedura insolvenţei.
Ca, în această ipoteză având posesia bunului, o acţiune în realizare ar fi lipsită de interes.
Sub un al doilea aspect, recurenta susţine că dispoziţiile art. 188 din Legea insolvenţei au fost greşit aplicate deoarece nu se cere înstrăinarea bunului ci constatarea unui drept de proprietate dobândit anterior declanşării procedurii.
Asupra recursului:
Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
1. Prealabil analizării motivului de recurs, se impun câteva precizări asupra acţiunii în constatare, precizări pe care Curtea le consideră necesare în explicitarea soluţiei adoptate în cauză.
2. Acţiunea în constatare are ca scop consacrarea judecătorească a existenţei dreptului reclamantului sau inexistenţei dreptului pârâtului, hotărârea astfel pronunţată, neavând putere executorie, nefiind deci susceptibilă de executare silită.
3. După art. 111 C. proc. civ. pentru exercitarea acţiunii în constatare se cere, ca o condiţie obligatorie, ca partea să nu poată solicita realizarea dreptului.
Consacrarea principiului subsidiarităţii acţiunii în constatare, în raport cu acţiunea în realizare semnifică imposibilitatea promovării acţiunii în constatare, cât timp reclamantul are deschis calea unei acţiuni în realizare prin care debitorul său să fie constrâns la executarea obligaţiei asumate, hotărâre care este susceptibilă de executare silită. Soluţionând o astfel de acţiune, debitorul va fi obligat să dea, să facă, sau să nu facă ceva în folosul reclamantei.
4. În cauză, reclamantul îşi fundamentează cererea pe îndeplinirea obligaţiilor asumate prin cele două contracte de leasing încheiate cu pârâta care îi conferă dreptul să dobândească în proprietate spaţiul comercial, deţinut în calitate de utilizator.
Or, valorificarea opţiunii utilizatorului de a dobândi bunul în proprietate se poate face pe calea unei acţiuni în realizare prin care pârâta locator să fie constrânsă să încheie contractul de vânzare - cumpărare în măsura în care se stabileşte ca utilizatorul şi-a îndeplinit obligaţiile sale.
Sub acest aspect, instanţele au statuat în mod corect că acţiunea în constatare formulată de reclamanta este inadmisibilă, în raport de regimul juridic distinct al celor două acţiuni.
5. Invocând interpretarea greşită a actului dedus judecăţii, recurenta îşi argumentează critica pe examinarea clauzelor contractului, a obligaţiilor asumate de părţi, ceea ce plasează întreaga analiză pe coordonatele unei acţiuni în realizare, ex.contractus, prin care aceasta tinde să-şi valorifice drepturile conferite de îndeplinirea obligaţiilor sale, în sensul constrângerii debitorului la respectarea propriilor obligaţii cu consecinţa încheierii actului de vânzare - cumpărare a spaţiului.
În alţi termeni, deşi reclamanta promovează o acţiune în constatare, argumentele sale ţin de realizarea dreptului, ceea ce constituie o dovadă în plus a caracterului inadmisibil al cererii sale.
6. Referitor la ultima critică privind aplicarea greşită a art. 188 din Legea insolvenţei, aceasta nu se mai impune a fi analizată în condiţiile în care instanţa de apel a statuat că respingerea acţiunii ca inadmisibilă face de prisos examinarea dispoziţiilor din legea specială, analiză făcută sub acest aspect de prima instanţă fiind superfluă.
Aşa fiind, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL Oneşti împotriva deciziei nr. 20 din 22 februarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 298/2008. Comercial → |
|---|
