ICCJ. Decizia nr. 2592/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2592/2008
Dosar nr. 654/98/2007
Şedinţa publică din 25 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 365/F din 16 aprilie 2007 a Tribunalului Ialomiţa a fost admisă acţiunea SC A.C. SRL, prin lichidator P.C. IPURL Slobozia, şi s-a dispus evacuarea pârâţilor P.I., prin mandatar L.D.D.R., P.T., P.C. şi P.O. din imobilul situat în Slobozia.
Prin aceeaşi sentinţă pârâta P.I. a fost obligată să permită în imobil accesul lichidatorului reclamantei şi a persoanelor desemnate de acesta în vederea întocmirii documentaţiei topocadastrale şi a măsurătorilor pentru întocmirea raportului de evaluare a imobilului.
În esenţă s-a reţinut că imobilul ocupat de pârâţi este proprietatea societăţii reclamante în temeiul contractului autentic din 12 februarie 1998, societate aflată în faliment, iar pârâta şi familia ei îl ocupă fără titlu, obstrucţionând accesul lichidatorului reclamantei în vederea evaluării şi întocmirii documentaţiei cadastrale.
Apelul declarat de pârâţi împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 429 din 5 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că judecătorul de fond ce a soluţionat pricina a soluţionat-o legal, cererea sa de abţinere fiind respinsă, că apelanţii nu au dovedit întrunirea cerinţelor art. 163 C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, a reţinut că reclamanta SC A.C. SRL a cumpărat imobilul în litigiu de la soţii C.P. şi C.V. la 12 februarie 1998, imobil ce a intrat în proprietatea reclamantei şi nu a asociatului său unic P.I. aşa încât aceasta şi familia ei ocupă imobilul fără titlu.
Chiar şi contractul de comodat încheiat între pârâta P.I. şi societate la 11 aprilie 2002 nu a transmis acesteia proprietatea ci doar folosinţa imobilului, folosinţă ce a pierdut-o însă la 11 aprilie 2007, dată când contractul de comodat a expirat.
În consecinţă, s-a apreciat că pârâţii au fost corect evacuaţi de instanţa de fond, ei ocupând imobilul fără niciun titlu.
Nemulţumiţi de această decizie pârâţii P.I., prin mandatar L.D.D.R., P.T., P.C. şi P.O., au declarat recurs solicitând modificarea ei.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenţii critică instanţa de apel pentru că nu s-a pronunţat asupra unor apărări esenţiale în dezlegarea pricinii, făcute în faţa instanţei de fond, respectiv existenţa unui antecontract între P.I. şi reclamantă ce nu s-a putut perfecta întrucât nu era radiată ipoteca băncii înscrisă asupra imobilului.
De asemenea, judecătorul nu şi-a exercitat rolul activ şi nu i-a solicitat să depună aceste dovezi, fapt ce a determinat-o să şi formuleze mai multe plângeri penale la adresa lichidatorului, aflat în posesia actelor contabile, a executorului judecătoresc şi a contabilei Ş.A.
La 9 iunie 2008 mandatarul recurentei P.I. a solicitat suspendarea judecăţii în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 şi 2 C. proc. civ. până la clarificarea situaţiei juridice a imobilului din care s-a solicitat evacuarea pârâţilor, cerere susţinută astăzi personal de P.I. şi asupra căreia Curtea s-a pronunţat.
Prin aceeaşi cerere, acelaşi mandatar, invocând dispoziţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., învederează că R.M., pretins lichidator al reclamantei a sesizat judecătorul sindic cu vânzarea bunurilor debitoarei, cerere aprobată la 7 iulie 2008 şi chiar a fost desemnat evaluator expert în persoana lui C.V., aşa încât a solicitat Curţii să se pronunţe în legătură cu aceste aspecte abuzive.
La termenul din 12 iunie 2008 a formulat cerere de intervenţie accesorie P.V.E., fiica recurentei P.I. solicitând admiterea recursului şi reiterând apărările recurenţilor.
La dosarul cauzei recurenţii au depus înscrisuri constând în apărări, excepţii, cereri, sesizări, certificate, privitoare la alte procese aflate pe rolul instanţelor.
De asemenea, la acelaşi termen recurenta P.I. a depus şi o cerere de suspendare a executării silite cerere pe care astăzi nu a mai susţinut-o, depunând concluzii scrise şi orale pe fondul recursului.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 lit. c) C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, lipsa acestei menţiuni fiind sancţionată cu nulitatea recursului.
Indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage – potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ. – nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În speţă, recursul pârâţilor nu este încadrat în niciunul dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ. dar, din dezvoltarea criticilor, Curtea apreciază – în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ. – că acestea pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 10 şi 9 C. proc. civ.
Întrucât motivul de recurs vizând omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unor mijloace de apărare sau dovezi administrate, hotărâtoare în dezlegarea pricinii – art. 304 pct. 10 C. proc. civ. – a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005 Curtea nu va putea analiza criticile invocate pe acest aspect.
Cât priveşte lipsa rolului activ al judecătorului în soluţionarea pricinii, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., critică ce vizează motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea o apreciază ca nefondată deoarece aspectele în legătură cu care recurenţii susţin că nu s-ar fi exercitat acest rol nu au legătură cu obiectul pricinii – evacuare – ci cu situaţia juridică a reclamantei, societate aflată în faliment.
Ori, potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii, iar ei au îndatorirea, potrivit alin. (5) din acelaşi text legal, să stăruie în aflarea adevărului şi în stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii doar în legătură cu obiectul cererii cu care au fost investiţi.
În acelaşi context, având în vedere dispoziţiile legale amintite, Curtea apreciază că şi cele invocate de mandatarul recurentei P.I. la 9 iunie 2008 în legătură cu măsurile luate de judecătorul sindic sau de lichidatorul reclamantei nu formează obiectul judecăţii în pricina de faţă şi nici nu pot fi încadrate în motive de ordine publică – cum s-a susţinut – aşa încât, Curtea să fie ţinută a le examina, în temeiul dispoziţiilor art. 306 alin. (2) C. proc. civ.
Având în vedere considerentele expuse, recursul pârâţilor este apreciat ca nefondat, urmând a fi respins iar soluţia din apel menţinută ca temeinică şi legală, cu consecinţa respingerii cererii de intervenţie accesorie formulată de P.V.E.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâţii P.I. şi de P.O., prin L.D.D.R. Bucureşti, şi de P.T. şi P.C. împotriva deciziei nr. 429 din 5 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta P.V.E.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2579/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2608/2008. Comercial → |
|---|
