ICCJ. Decizia nr. 260/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 260/2008
Dosar nr. 1687/91/2006
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5371/2003 la Tribunalul Dâmboviţa, reclamanta SC E. SA Târgovişte a chemat în judecată pe pârâta SC R.C.P. SRL Focşani, solicitând să se constate nulitatea absolută a facturii fiscale nr. 1931759 din 11 decembrie 2000, prin care s-a efectuat vânzarea balastierei B. precum şi a terenului aferent acesteia.
Legal citată, pârâta SC R.C.P. SRL Focşani a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului, excepţia lipsei competenţei teritoriale a Tribunalului Dâmboviţa cât şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Excepţiile invocate de către pârâtă au fost respinse de Tribunalul Dâmboviţa prin încheierea din 21 octombrie 2003, pentru motivele expuse în cuprinsul acestei încheieri.
Prin sentinţa comercială nr. 303 din 24 februarie 2004 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. S.A. în contradictoriu cu pârâta SC R.C.P. SRL şi, pe cale de consecinţă, s-a constatat nulitatea absolută a facturii fiscale nr. 1931759 din 11 decembrie 2000, încheiată între cele două părţi.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia comercială nr. 393 din 24 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei SC R.C.P. SRL.
Prin Decizia nr. 3296 din 1 iunie 2005, secţia comercială din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a admis excepţia invocată, a admis recursul declarat de pârâta SC R.C.P. SRL Focşani, a casat Decizia nr. 393/2004 a Curţii de Apel Ploieşti şi sentinţa nr. 303/2004 a Tribunalului Dâmboviţa şi a trimis cauza spre competentă soluţionare, la Tribunalul Vrancea.
Pentru a decide astfel, Curtea a avut în vedere soluţionarea greşită de către instanţe a excepţiei de necompetenţă teritorială, care în materie de imobile este imperativă potrivit dispoziţiilor art. 13 pct. 1 C. proc. civ.
La Tribunalul Vrancea cauza a fost înregistrată, la data de 21 iunie 2006, sub nr. unic 1687/91/2006 (format vechi dosar nr. 1269/C+C/2006).
Prin sentinţa civilă nr. 1300 din 10 octombrie 2006, pronunţată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 1687/91/2006, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E. SA împotriva pârâtei SC R.C.P. SRL cu consecinţa constatării nulităţii absolute a facturii nr. 1931759 din 11 decembrie 2000, încheiată între cele două părţi.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că, prin factura nr. 1931759 din 11 decembrie 2000, reclamanta SC E. SA Târgovişte a vândut atât balastiera cât şi terenul aferent pârâtei la preţul total de 701.862.000 lei, din care 102.340.000 lei valoarea terenului.
Întrucât vânzarea s-a făcut de o persoană care nu avea împuternicire din partea societăţii reclamante, fiind încălcate dispoziţiile art. 24 şi 27 alin. (2) din statutul societăţii, cât şi dispoziţiile art. 111 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 31/1990, care sunt imperative, s-a apreciat că factura privind înstrăinarea balastierei este lovită de nulitate absolută, pentru lipsa consimţământului organelor abilitate şi a aprobării A.G.A. privind înstrăinarea terenului.
Împotriva hotărârii pronunţată de Tribunalul Vrancea a formulat apel pârâta SC R.C.P. SRL Focşani, înregistrat sub nr. 1687/91/2006 la Curtea de Apel Galaţi.
Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială, maritimă şi fluvială, prin Decizia nr. 56/ A din 8 iunie 2007, a admis apelul formulat şi a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că a respins acţiunea în constatarea nulităţii, ca nefondată.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut că pentru operaţiunea de vânzare - cumpărare a balastierei şi a terenului aferent intimata reclamantă SC E. SA Târgovişte a emis factura fiscală nr. 1931759 din 11 decembrie 2000, ştampilată, iar apelanta reclamantă SC R.C.P. SRL a plătit preţul consemnat în cuprinsul facturii în sumă de 701.862.000 lei.
Plata preţului nu a fost contestată de către reclamantă iar dovada plăţii a fost făcută pe deplin de către pârâtă cu ordine de plată şi chitanţe în cuprinsul cărora este consemnată menţiunea „contravaloare balastieră" şi numărul facturii. Aceste înscrisuri sunt depuse în copie la dosarul cauzei.
Factura fiscală în litigiu a fost acceptată de către societatea reclamantă, operaţiunea ca atare fiind înregistrată în actele şi evidenţele contabile ale acesteia.
Cât priveşte lipsa calităţii de reprezentant a persoanei care a întocmit şi semnat factura curtea de apel a reţinut că faptul că în cauză lipseşte procura sau delegaţia în formă scrisă, nu poate fi asimilat cu absenţa voinţei mandantului respectiv a societăţii reclamante, prin reprezentantul său legal, de a realiza operaţiunea în litigiu.
În cauză, probele administrate, respectiv depoziţia martorilor Ş.P.C. şi M.A.A. coroborate cu înscrisurile constând în extrase din evidenţa contabilă a societăţii reclamante mai sus analizate precum şi cu acceptarea şi încasarea preţului relevă, dimpotrivă, că societatea reclamantă a împuternicit pe M.A.A., să întocmească factura nr. 1931759 din 11 decembrie 2000 şi că aceasta a fost voinţa societăţii în ceea ce priveşte balastiera şi terenul aferent.
Nu au fost primite apărările reclamantei intimate privind lipsa hotărârii adunării ordinare în condiţiile art. 111 lit. f) din Legea nr. 31/1990, deoarece în acest context legal, se hotărăşte „gajarea, închirierea sau desfiinţarea uneia sau mai multor unităţi ale societăţii". Ori vânzarea cumpărarea în litigiu, nu este acelaşi lucru cu „gajarea sau închirierea" la care face referire art. 111 lit. f) din Legea nr. 31/1990.
Dacă valoarea bunurilor vândute ar fi depăşit jumătate din valoarea contabilă a activelor societăţii la data încheierii actului juridic atunci ar fi fost necesară hotărârea adunării generale extraordinare aşa cum stipulează art. 143 din Legea nr. 31/1990, în forma în vigoare la data realizării operaţiunii. Cum în cauză valoarea bunurilor vândute se situează sub limita valorii impusă de lege, în cauză nu era necesară dovada aprobării de către adunarea generală extraordinară.
În ceea ce priveşte terenul aferent balastierei, invocarea nulităţii absolute de către reclamanta, vânzătoare pentru că în cauză consimţământul părţilor a fost afectat de viciul erorii nu a fost primită pentru următoarele argumente:
Nulitatea relativă a vânzării pentru eroare viciu de consimţământ asupra calităţii esenţiale a vânzătorului poate fi invocată pe cale de acţiune (când preţul s-a plătit) dar numai de către pârâta - cumpărătoare. Reclamanta vânzătoare SC E. SA nu poate cere anularea chiar dacă a fost de bună credinţă (s-a crezut proprietar), căci eroarea făcută de un contractant asupra propriei sale persoane nu poate vicia contractul; eroare trebuie să cadă „asupra persoanei cu care s-a contractat" [(art. 954 alin. (2) C. civ.)].
Pentru situaţia în care vânzarea s-a făcut de către vânzător în frauda dreptului proprietarului cu complicitatea şi pe riscul cumpărătorului, nulitatea absolută a operaţiunii, în mod evident, nu poate fi solicitată decât de adevăratul proprietar şi nicidecum de către vânzător.
Faptul că ulterior, pârâta - cumpărătoare a contractat cu adevăratul proprietar al terenului denotă că nu a cunoscut că vânzătoarea - intimată nu era proprietara terenului.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta SC E. SA invocând nelegalitatea hotărârii pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a încălcat dispoziţii imperative ale Legii nr. 31/1990, respectiv art. 111 lit. f) din lege, vânzarea balastierei B. însemnând desfiinţarea unităţii, pendinte de societate, ceea ce impune aprobarea adunării generale ordinare a societăţii, motivarea instanţei fiind străină de natura actului juridic contestat.
S-au încălcat şi dispoziţiile art. 392 şi 395 alin. (1) C. com., actul juridic fiind un act de dispoziţie pentru care era necesară aprobarea hotărârii adunării generale ordinare, mandatul tacit privind exclusiv „comerţul patronului" şi nu unităţile de producţie ale societăţii.
Cu privire la terenul aferent, greşit, s-a reţinut că nu se putea invoca nulitatea absolută atât timp cât poate fi invocată de oricine şi s-a dovedit interesul.
A mai arătat în susţinerea recursului că partea adversă a recunoscut nelegalitatea vânzării atât timp cât, în apel, a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară în cazul menţinerii soluţiei instanţei de fond.
Recursul este fondat.
Potrivit facturii în litigiu, vânzarea priveşte o unitate de producţie (balastieră) şi nu numai a unui activ sau active pentru a se putea reţine neincidenţa art. 111 lit. f) din Legea nr. 31/1990, invocat ca temei juridic pentru desfiinţarea vânzării ca urmare a lipsei consimţământului societăţii, ci, dimpotrivă, a art. 143 din aceeaşi lege care priveşte, într-adevăr, doar active şi care condiţionează valabilitatea consimţământului vânzătorului doar de o anumită valoare a bunurilor, nedepăşită în cauză.
Or, fiind în ipoteza art. 111 lit. f) din lege, era necesară aprobarea adunării generale, instanţa de apel, pe de o parte, dând o calificare greşită actului juridic dedus judecăţii, considerentele hotărârii fiind străine de cauză, iar, pe de altă parte, hotărârea este şi nelegală prin nesocotirea acestui text de lege cât şi a dispoziţiilor din materia mandatului comercial.
Totodată, în privinţa terenului înstrăinat prin aceeaşi factură, s-a invocat nulitatea absolută care a fost admisă, iar sub acest aspect, pârâta nu a adus critici în apel dovedind lipsa de interes în exercitarea acestui motiv în condiţiile în care între timp încheiase un act juridic valabil cu adevăratul proprietar.
Aşa fiind, apelul a fost greşit admis, iar soluţia instanţei de fond schimbată încât în baza art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recursul va fi admis şi Decizia modificată în sensul respingerii apelului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC E. SA Târgovişte, împotriva deciziei nr. 56 din 8 iunie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 259/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 294/2008. Comercial → |
|---|
