ICCJ. Decizia nr. 375/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 375/2008
Dosar nr. 2479/101/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Mehedinţi, reclamanta SC C.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta U.J.C.C. Mehedinţi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 345.237 Ron, inclusiv T.V.A., reprezentând preţul folosinţei terenului în suprafaţă totală de 4.605 m.p., proprietatea reclamantei, situat în Drobeta Turnu Severin, Judeţul Mehedinţi şi la plata cheltuielilor de judecată.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei, prin sentinţa civilă nr. 1959/ C pronunţată, la data de 08 decembrie 2006, în dosarul nr. 8412/2/2006.
Spre a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a făcut dovada că este proprietara terenului în suprafaţă de 4.605 m.p., cu privire la care solicită de la pârâtă preţul folosinţei; că prin hotărâri judecătoreşti irevocabile s-a stabilit că acest teren este proprietatea pârâtei, apreciind că afirmaţia reclamantei, în sensul că, potrivit art. 187 din Legea nr. 109/1996, pârâta nu poate deţine terenuri în proprietate, este fără relevanţă, atât timp cât aceste hotărâri judecătoreşti privesc o situaţie anterioară anului 1996, iar Legea nr. 109/1996 nu se aplică retroactiv, la perioada când s-a primit terenul în proprietate, ci se aplică de la momentul edictării ei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului a fost respins, ca nefondat, de secţia comercială a Curţii de Apel Craiova, prin sentinţa nr. 90 pronunţată la data de 11 aprilie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, examinând sentinţa tribunalului prin prisma criticilor referitoare la buna credinţă a cumpărătorului, la aplicarea Legii nr. 109/1996, a reţinut că, atât timp cât şi reclamanta şi pârâta pretind şi dovedesc că deţin titluri cu privire la terenul în suprafaţă de 4.605 m.p., nu pot fi acordate reclamantei pretenţiile solicitate, reprezentând contravaloarea folosinţei terenului de către pârâtă, având în vedere că nu în acest cadru procesual se analizează titlurile de proprietate, întrucât instanţa nu a fost investită cu acţiune în revendicare şi a apreciat ca fiind străine cauzei referirile la modul de obţinere al certificatului de atestare a dreptului de proprietate şi la forţa probantă a acestuia.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9.
În motivarea recursului s-a arătat că instanţele fondului au pronunţat soluţii nelegale, întrucât, contrar dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., nu au stabilit adevărata situaţie de fapt şi de drept, neţinând seama de faptul că reclamanta a fost cumpărător de bună credinţă şi beneficiază de această prezumţie, potrivit art. 1898 C. civ., ca şi de faptul că pârâta, în baza dispoziţiilor art. 187 din Legea nr. 109/1996, nu putea deţine terenuri în proprietate la data când a obţinut titlul, recurenta neprecizând relevanţa criticilor aduse instanţei de fond şi a afirmaţiilor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, apreciind neîntemeiate criticile recurentei, dat fiind că, în urma analizării probatoriului administrat, instanţele s-au pronunţat motivat, temeinic şi legal în cauză.
Recursul este nefondat.
Este de observat că în susţinerea recursului recurenta reiterează, în totalitate, criticile aduse prin cererea de apel instanţei de fond, extinzându-le, parţial, şi asupra instanţei de apel, fără a le detalia cu privire la aceasta din urmă.
Astfel, nu se poate reţine că instanţa de apel, constatând că, în cadrul procesual stabilit de reclamantă în exerciţiul dreptului său de dispoziţie, cu privire la obiect, nu se poate analiza şi stabili care din titlurile invocate de părţi cu privire la suprafaţa în litigiu este mai bine caracterizat, a încălcat principiul rolului activ, statuat de prevederile art. 129 C. proc. civ., ştiut fiind că rolul activ al instanţei nu este un mijloc de promovare a conduitei arbitrare a părţilor şi nu poate constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia - şi că a nesocotit prevederile şi art. 1898 C. civ., sau cele ale art. 187 din Legea nr. 109/1996, ce nu-şi găsesc incidenţa în speţă, faţă de obiectul cererii deduse prezentei judecăţi.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C. SRL Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 90 din 11 aprilie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 372/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 380/2008. Comercial → |
|---|
