ICCJ. Decizia nr. 371/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 371/2008
Dosar nr. 4550/1/2007
Şedinţa publică din 6 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Bacău, la data de 12 mai 2005, înregistrată la nr. 5579, reclamanţii C.N.T. şi C.T.C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Bacău, ca aceasta să fie obligată să le plătească suma de 68.711.250 lei, cu titlu de dividende, cuvenite pentru cele 9125 acţiuni pe ultimii 3 ani şi să dispună ieşirea lor din calitatea de acţionari ai societăţii printr-un partaj în natură, cu cheltuieli de judecată.
Prin încheierea din 18 iulie 2005, Judecătoria Bacău a disjuns capătul de cerere privind calitatea de acţionari a reclamanţilor de capătul de cerere privind pretenţiile şi, în baza art. 158 C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a celui de al doilea capăt de cerere, privind ieşirea din indiviziune, în favoarea secţiei comerciale a Tribunalului Bacău, care, prin sentinţa civilă nr. 417, pronunţată la 7 decembrie 2005, în dosarul nr. 5490/2005 a respins, ca neîntemeiat, acest capăt de cerere, cu motivarea că Legea nr. 31/1990, republicată nu reglementează „ieşirea din indiviziune" şi că persoanele care vor să renunţe la calitatea de acţionari au posibilitatea de a-şi vinde acţiunile.
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Bacău, prin Decizia civilă nr. 286 pronunţată la data de 4 aprilie 2006, în dosarul nr. 671/2006, a admis recursul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei tribunalului pe care a casat-o cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând că instanţa de fond avea obligaţia de a pune în dezbaterea părţilor şi de a stabili dacă temeiul juridic real al acţiunii este dat de dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990.
În rejudecare, instanţa de fond a pus în discuţia părţilor aplicarea dispoziţiilor art. 5 şi 134 din Legea nr. 31/1990, iar reclamanţii au declarat că nu s-au retras din societate fiind şi în prezent acţionari ai societăţii pârâte, care nu şi-a schimbat obiectul principal de activitate, nu şi-a mutat sediul şi nu şi-a modificat forma de organizare, astfel că, faţă de aceste declaraţii, faţă de obiectul acţiunii şi de dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990, a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe care a admis-o, cu consecinţa respingerii acesteia prin sentinţa civilă nr. 730 pronunţată, la data de 12 iulie 2006, în dosarul nr. 1933/2006.
Apelul declarat de reclamanţi împotriva acestei din urmă hotărâri a tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 132 pronunţată, la data de 23 noiembrie 2006, în dosarul nr. 1214/2006, de secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Bacău.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că apelanţii reclamanţi au posibilitatea să vândă acţiunile în cadrul societăţii, iar cererea lor de ieşire din indiviziune excede dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, care se aplică în speţă, apreciind că recurenţii nu se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 134 din această lege, care se referă la acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului de activitate, la mutarea sediului sau la forma societăţii, având dreptul să se retragă din societate şi de a obţine contravaloarea acţiunilor şi a înlăturat invocarea de către apelanţi a prevederilor art. 480 şi 481 C. civ. şi a art. 41 din Constituţie, motivat de faptul că în litigiul de faţă se aplică prevederile legii speciale.
Împotriva menţionatei decizii au formulat recurs apelanţii reclamanţi fără a indica temeiul de drept al cererii lor.
În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că instanţa de apel nu a analizat probele şi textele de lege prezentate şi nu a depus diligenţele prevăzute de art. 129 şi 130 în aflarea adevărului, critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii neprecizând relevanţa afirmaţiilor şi susţinerilor vizând fondul cauzei, faţă de Decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.
Secţia comercială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1546 pronunţată, la data de 26 aprilie 2007, în dosarul nr. 1214/32/2006, a respins recursul declarat de apelanţii reclamanţi împotriva deciziei instanţei de apel şi a obligat recurenţii să plătească intimatei suma de 5000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Investită cu soluţionarea contestaţiei în anularea deciziei pronunţate în recurs, aceeaşi instanţă, prin Decizia nr. 3655 pronunţată, la data de 14 noiembrie 2005, în dosarul nr. 4550/1/2007, a admis această cerere, a anulat menţionata decizie şi a fixat termen pentru judecarea recursului, reţinând ca fiind îndeplinite condiţiile art. 317 alin. (1) pct. 1, întrucât, pentru termenul la care s-a soluţionat recursul, recurenţii nu au fost citaţi la adresele pe care le-au indicat în mod distinct.
Rejudecând recursul, Înalta Curte constată că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, căruia se circumscriu parte din criticile recurenţilor, nu-şi găseşte incidenţa în speţă.
Astfel, contrar celor susţinute de recurenţi, instanţa de apel a analizat toate prevederile legale invocate în raport cu obiectul cererii deduse judecăţii concluzionând, cu justeţe, că acesta excede prevederilor legii speciale, iar critica nepronunţării asupra probelor administrate nu mai poate fi valorificată în această cale de atac, faţă de noua reglementare a art. 304, în vigoare la data pronunţării deciziei atacate.
Este de observat că recurenţii nu au evidenţiat aspecte concrete privind neexercitarea rolului activ, prevăzut de art. 129 şi 130 de către instanţa de apel în aflarea adevărului, iar prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., în actuala reglementare, nu pot constitui temeiul substituirii instanţei în poziţia procesuală a uneia din părţi şi în apărarea intereselor acesteia, întrucât menţionatul principiu nu este un mijloc de promovare a conduitei procesuale arbitrare a părţilor.
Aşa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, iar, în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenţii, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată pe care aceasta le-a efectuat în această cale de atac, reprezentând onorariu avocat, astfel cum a solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.T. şi C.T.C., împotriva deciziei nr. 132 din 23 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, ca nefondat.
Obligă recurenţii să plătească intimatei SC C. SA Bacău suma de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 6 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 294/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 372/2008. Comercial → |
|---|
