ICCJ. Decizia nr. 262/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 262/2008
Dosar nr. 33403/2/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 decembrie 2002, reclamanta SC S.I. SRL Bucureşti cheamă în judecată pe pârâta SC B.T.T. SA Bucureşti, solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei să îi vândă activul B.M.N., situat în Costineşti, judeţul Constanţa, compus din clădirile existente şi terenul aferent deţinut de reclamantă în baza contractului de asociere nr. 278 din 31 martie 1995 modificat şi completat prin actul adiţional nr. 457 din 27 mai 1997 încheiat cu pârâta.
Prin sentinţa comercială nr. 2819 din 14 iunie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, respinge acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând, în acest sens, că reclamanta nu a depus înscrisuri care să probeze că a realizat investiţii în procentul cerut de lege pentru a fi îndreptăţită să solicite pârâtei vânzarea activului, singura lucrare ce poate fi considerată investiţie şi probată ca atare reprezentând construirea a două grupuri sanitare a căror valoare a fost compensată cu creanţa pârâtei, conform procesului verbal din 3 decembrie 2001.
Prin Decizia comercială nr. 482 din 28 septembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, admite apelul formulat de pârâtă împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o schimbă în parte în sensul că obligă reclamanta apelantă la 400 lei cheltuieli de judecată la fond şi la 4 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a decide astfel, instanţa reţine că apelanta reclamantă nu a probat efectuarea de către ea a lucrărilor de investiţii pretinse în condiţiile în care a exploatat activul în baza unor contracte de asociere cu terţe societăţi comerciale, nedovedind astfel că îndeplineşte condiţia prevăzută de art. 27 pct. 1 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999 în ceea ce priveşte realizarea unor investiţii de 15 % din valoarea activului, precum şi că reclamanta apelantă nu a făcut dovada că este o întreprindere mică sau mijlocie cum cer dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 133/1999, iar activul în litigiu nu este un activ disponibil fiind utilizat de pârâtă, în raport de obiectul de activitate al acesteia, lipsind şi mandatul special pe care acţionarul majoritar trebuie să îl acorde în sensul vânzării.
Împotriva deciziei de mai sus reclamanta formulează recurs, solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului intimatei pârâte şi admiterii apelului său şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată. În susţinerea recursului său recurenta critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a prevederilor art. 4 din Legea nr. 133/1999 instanţa reţinând eronat că recurenta nu a probat calitatea sa de microîntreprindere, ca şi pentru eronata aplicare a dispoziţiilor art. 253 C. com., privind asocierea în participaţiune, instanţa nerecunoscând ca dovedite investiţiile efectuate de recurentă în condiţiile în care acestea au fost realizate în nume propriu de asociaţi ai recurentei, în baza unor contracte de asociere în participaţiune încheiate cu aceştia, precum şi a dispoziţiilor OUG nr. 88/1997 raportate la ale OG nr. 7/2001, instanţa neanalizând incidenţa în cauză a obligaţiilor R.A.P.P.S. ca acţionar majoritar şi instituţie publică implicată.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că instanţa criticată a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor imperative ale OUG nr. 88/1997, ale Legii nr. 133/1999 care nici nu sunt incidente în cauză întrucât, pârâta intimată fiind o societate comercială din turism, activul în litigiu nu este un activ disponibil, iar terenul aferent activului nu face obiect al contractului de asociere în participaţiune încheiat cu recurenta, iar recurenta nu a dovedit calitatea sa de întreprindere mică sau mijlocie pentru a atrage incidenţa legii menţionate.
Recursul nu este fondat.
Analizând criticile formulate de recurentă împotriva instanţei de apel şi a deciziei recurate se constată că acestea nu sunt întemeiate şi urmează a fi respinse.
În acest sens se constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut că recurenta nu îndeplineşte condiţiile cerute de dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 133/1999, aceasta nedovedind astfel că este o întreprindere mică sau mijlocie, ea însăşi arătând că este o microîntreprindere, categorie distinctă de cele avute în vedere de legea evocată, precum şi că nu a dovedit că a efectuat ea însăşi, din fonduri proprii, investiţii la activul vizat în cuantum de cel puţin 15 % din valoarea acestuia, recurenta însăşi recunoscând chiar prin recursul formulat că investiţiile au fost efectuate de către societăţi terţe, din fondurile proprii ale acestora, cu care recurenta a încheiat contracte de asociere în participaţiune pentru exploatarea activului în cauză, fiind nerelevant pentru corecta aplicare a dispoziţiilor art. 27 pct. 1 din OUG nr. 88/1997 faptul că intimata pârâtă, proprietar al activului în litigiu cu care recurenta reclamantă are încheiat contractul de asociere nr. 278 din 31 martie 1995 modificat prin actul adiţional nr. 457 din 27 mai 1997, avea cunoştinţă de relaţiile contractuale de asociere, stabilite de recurenta reclamantă cu terţe societăţi; de asemenea, corect a reţinut instanţa criticată că nu s-a produs în cauză dovada acordului acţionarului majoritar R.A.P.P.S., care are şi atribuţiile instituţiei implicate în procesul de privatizare potrivit OUG nr. 88/1997, cum recunoaşte de altfel, şi recurenta în recursul său, pentru vânzarea activului în litigiu, cu privire la care, justificat reţine instanţa de apel, şi că intimata pârâtă avea numai facultatea şi nu obligaţia efectuării vânzării pretinse de recurentă, dispoziţii de lege faţă de care nu se poate califica refuzul pârâtei intimate de a vinde activul ca reprezentând un abuz de drept din partea ei, aceasta şi prin raportare la obiectul de activitate al pârâtei intimate faţă de care, cum a stabilit şi instanţa de apel, activul respectiv nu poate fi calificat ca activ disponibil.
Faţă de cele de mai sus, criticile formulate de recurentă cu privire la Decizia instanţei de apel fiind neîntemeiate, cu aplicarea dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de reclamantă urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 482 din 28 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 261/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 263/2008. Comercial → |
|---|
