ICCJ. Decizia nr. 263/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 263/2008
Dosar nr. 36419/2/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 278 din 26 septembrie 2005 pronunţată în dosar nr. 33/2005 al Tribunalului Teleorman, secţia civilă, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC C.I.R. SRL Bucureşti împotriva pârâţilor C.L.M. Roşiorii de Vede şi M. Roşiorii de Vede precum şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul M. Roşiorii de Vede. Totodată s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu formulată de intervenienţii SC P. SRL Roşiorii de Vede, SC C. SRL Roşiorii de Vede, SC T. SRL Roşiorii de Vede, SC E.I. SRL Roşiorii de Vede, Asociaţia Familială G.F., SC O.C. SRL Roşiorii de Vede, SC V.P. SRL Roşiorii de Vede, SC R.P. SRL Roşiorii de Vede, SC U.C. SRL Alexandria, SC L.M. SRL Roşiorii de Vede, SC C. SRL Roşiorii de Vede şi SC M.S. SRL Roşiorii de Vede.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că solicitarea reclamantei de îndeplinire a obligaţiilor asumate prin contractul de concesiune nr. 23/2003 în sensul de a întreprinde demersurile necesare în vederea eliberării autorizaţiei de construire precum şi plata daunelor cominatorii în cuantum de 500.000 lei pe zi de întârziere este nefondată deoarece pârâţii, în calitate de concedenţi nu şi-au asumat proiectul tehnic pentru care se solicită eliberarea autorizaţiei. În consecinţă, nu se poate reţine existenţa unei culpe contractuale în sarcina acestora.
De asemenea, cererea reconvenţională formulată de pârâtul M. Roşiorii de Vede având ca obiect constatarea nulităţii absolute parţiale a procedurii de licitaţie a contractului de concesiune şi a actului adiţional încheiate în urma licitaţiei, a fost respinsă de tribunal cu motivarea că aceasta s-a desfăşurat cu respectarea prevederilor art. 5 şi 16 din HG 216/1999 şi respectiv art. 5 din Legea 219/1998, în privinţa numărului de ofertanţi şi a nivelului redevenţei. Au fost totodată respectate şi prevederile art. 38 lit. g) şi h) din Legea nr. 215/2001 care atribuie consiliului local calitatea de a hotărî în privinţa concesionării bunurilor aparţinând domeniului public sau privat al oraşului.
În privinţa cererii de intervenţie în interes propriu, prima instanţă reţinând că sunt nefondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor Legii nr. 219/1998 sub aspectul conţinutului contractului de concesiune a respins şi această cerere, arătând totodată că intervenienţii având calitatea de terţi faţă de contractul în litigiu nu au calitate procesuală în a solicita încetarea acestei convenţii.
Prin Decizia comercială nr. 64 din 1 februarie 2007 pronunţată în dosar nr. 36419/2/2005 s-a admis apelul declarat de pârâta P.M. Roşiorii de Vede şi intervenienţii în interes propriu, iar sentinţa tribunalului a fost modificată în parte în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi a cererilor de intervenţie şi a constatării nulităţii absolute parţiale a licitaţiei din 17 iulie 2003, a contractului de concesiune nr. 23/2003 şi a actului adiţional din 19 aprilie 2003.
Prin aceeaşi decizie s-a respins, ca nefondat, apelul reclamantei fiind păstrate restul dispoziţiilor hotărârii.
Instanţa de control judiciar a reţinut că licitaţia este lovită de nulitate absolută deoarece s-a desfăşurat cu nesocotirea dispoziţiilor legale cuprinse în Legea nr. 219/1998 şi HG nr. 216/1999 referitoare la obligativitatea efectuării anunţului publicitar, a întocmirii proceselor-verbale privind rezultatul deschiderii ofertelor, a participării unui număr de cel puţin doi ofertanţi şi a necesităţii semnării procesului-verbal de adjudecare de către câştigătorul licitaţiei.
Dat fiind faptul că toate aceste dispoziţii au caracter imperativ nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a licitaţiei organizate pentru concesionarea suprafeţei de 1.168,90 mp. reprezentând suprafaţa corespunzătoare realizării etajării construcţiei situate în piaţa centrală a M. Roşiorii de Vede.
Ca o consecinţă a soluţiei pronunţate în privinţa apelului pârâtului şi intervenienţilor, apelul reclamantei a fost respins ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC C.I.R. SRL Bucureşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 219/1998.
În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că instanţa de apel a apreciat în mod eronat că licitaţia este lovită de nulitate absolută, în realitate aceasta desfăşurându-se cu respectarea tuturor normelor pretins încălcate.
Analizând recursul formulat cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., prin prisma excepţiei necompetenţei materiale a instanţelor comerciale invocate potrivit art. 158 alin. (1) şi art. 159 alin. (3) C. proc. civ., curtea constată că excepţia este întemeiată pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 219/1998, în prezent abrogată, contractul de concesiune definit ca fiind un contract având ca obiect exploatarea unui bun sau a unui serviciu public are natura unui contract de natură administrativă şi nu comercială.
În consecinţă, în această ipoteză devin incidente prevederile art. 272 alin. (3) din Legea 528/2004 publicată în M. Of. din 7 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea OG nr. 16/2002 şi a Legii nr. 219/1998 conform cărora acţiunea prin care se atacă o atare licitaţie „se introduce la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul autorităţii contractante. Împotriva hotărârii tribunalului se poate declara recurs la secţia de contencios administrativ a curţii de apel".
Prin urmare, în considerarea textului legal anterior citat şi raportat la data introducerii acţiunii, 29 decembrie 2004, rezultă că revenea tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ competenţa materială de soluţionare a cauzei, iar împotriva hotărârii astfel pronunţate se putea exercita doar calea de atac a recursului.
Din această perspectivă, întrucât instanţele au soluţionat cauza atât prin încălcarea normelor imperative ce reglementează competenţa materială, dar şi într-o cale de atac, apelul, inexistentă în această materie, soluţia ce se impune este aceea de admitere a excepţiei necompetenţei materiale a instanţelor comerciale, admiterea recursului reclamantei, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanţă tribunalului, ca instanţă de contencios administrativ.
Faţă de soluţia pronunţată, analizarea criticilor de fond este inutilă şi lipsită de interes juridic, însă vor fi avute în vedere cu prilejul rejudecării.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepţia necompetenţei materiale a instanţelor comerciale.
Admite recursul reclamantei SC C.I.R. SRL Bucureşti.
Casează Decizia nr. 64 din 1 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, şi sentinţa civilă nr. 278 din 26 septembrie 2005 a Tribunalului Teleorman, secţia civilă şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman ca instanţă de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 262/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 265/2008. Comercial → |
|---|
