ICCJ. Decizia nr. 267/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 267/2008
Dosar nr. 2630/3/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 647 din 21 februarie 2006 pronunţată în dosar nr. 2630/3/2006 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins acţiunea formulată de reclamanta SC B. SA Ploieşti împotriva pârâtului Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului cu obligarea acestuia la 374,42 lei cheltuieli de judecată către pârâtă.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut în esenţă că solicitarea reclamantei de a se constata nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 8 noiembrie 2 alin. (3) din contractul de vânzare cumpărare acţiuni nr. 18 din 21 decembrie 2001, ca fiind abuzivă deoarece prevede posibilitatea rezolvării de drept a contractului fără punere în întârziere şi fără nici o altă formalitate este nefondată.
Nulitatea absolută, ca sancţiune intervine doar pentru nerespectarea la încheierea actelor juridice, a normelor imperative ce ocrotesc un interes public, iar pe de altă parte faptul că Legea nr. 469/2002 nu prevede expres sancţiunea desfiinţării contractului pentru neexecutarea obligaţiilor asumate, nu este de natură a demonstra caracterul abuziv al clauzei. De asemenea, nu sunt încălcate nici prevederile art. 1 din Legea 80/2002 de modificare a art. 2 alin. (4) din OUG nr. 50/2001, ci dimpotrivă reprezintă o inserare a acestora în convenţia părţilor.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins, ca nefondat, prin Decizia comercială nr. 160 din 21 martie 2007 pronunţată în dosar nr. 2630/3/2006 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de control judiciar, reţinând justeţea argumentelor tribunalului în pronunţarea hotărârii, a reţinut în plus faptul că dispoziţiile legale cuprinse în Legea nr. 469/2002 şi Legea nr. 80/2002 au intrat în vigoare ulterior încheierii contractului din litigiu şi prin urmare nu sunt incidente în cauză.
De asemenea, susţinerea apelantei referitoare la vicierea acordului său de voinţă prin încheierea unui contract de adeziune, nefiind invocată în faţa primei instanţe, constituie o critică nouă în apel motiv pentru care nu a fost analizată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC B. SA Ploieşti criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din aplicarea greşită a prevederilor art. 294 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor, recurenta invocă faptul că, contrar celor reţinute de instanţa de apel, motivul de nulitate a clauzei cuprinse în art. 8 noiembrie 2 din contractul părţilor determinată de impunerea abuzivă a acesteia nu a fost invocat pentru prima oară în apel ci dimpotrivă a fost indicat în cererea de chemare în judecată.
Astfel, arată recurenta motivul de nulitate invocat în acţiunea introductivă a fost impunerea în contractul de privatizare încheiat cu pârâta a unei clauze apreciate ca fiind abuzivă în raport cu Legea nr. 469/2002 şi Legea nr. 80/2002. Or, impunerea unei clauze abuzive, exclude posibilitatea negocierii şi prin urmare exprimarea liberă a consimţământului.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate raportat la prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., curtea constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi în continuare expuse.
Temeiul de drept invocat de reclamantă în acţiunea introductivă a fost art. 112 C. proc. civ., Legea nr. 80/2002 şi Legea nr. 469/2002 iar prin motivarea acestei cereri reclamanta a avut în vedere caracterul abuziv al clauzei contractuale în raport de prevederile legilor invocate, şi care spre deosebire de contract nu prevăd posibilitatea desfiinţării de drept a convenţiei pentru ipoteza nerespectării oricăreia dintre obligaţiile asumate.
Acest temei de drept nu a fost precizat ulterior, motiv pentru care tribunalul a examinat cauza cu care a fost investit şi conform încadrării făcute de reclamantă arătând în mod corect în motivare că părţile au deplina libertate ca prin acordul lor să prevadă condiţii mai riguroase de îndeplinire a obligaţiilor şi posibilitatea desfiinţării contractului şi în alte situaţii decât cele prevăzute expres de lege, o atare clauză având în realitate valoarea unui pact comisoriu expres.
În acest context, instanţa de apel, justificat a respins, conform art. 294 C. proc. civ., criticile referitoare la vicierea consimţământului reclamantei la încheierea contractului, având în vedere că o atare susţinere a fost invocată pentru prima oară în apel.
Cu alte cuvinte, motivul de nulitate invocat la fond a constat în contrarietatea clauzei pretins nulă cu dispoziţiile Legii nr. 80/2002 şi 469/2002 iar critica nou formulată în apel se referea la existenţa unui viciu de consimţământ cu prilejul încheierii contractului, aspect care nu a făcut obiectul analizei tribunalului.
Din această perspectivă dispoziţiile art. 294 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora „în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi" a fost corect aplicat de instanţă deoarece chiar şi în considerarea caracterului devolutiv al acestei căi de atac nu este posibilă analizarea unor elemente noi, cu excepţia celor prevăzute de alin. (2) al aceluiaşi articol, dar care nu este incident în speţă.
De altfel, instanţa de apel analizând celelalte critici pe care întemeiat le-a respins a arătat că dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 80/2002 şi 469/2002 fiind ulterioare încheierii contractului din litigiu nu sunt aplicabile având în vedere principiul neretroactivităţii legii civile.
În concluzie, reţinând că Decizia recurată este legală, aceasta, va fi menţinută, ca atare, ca efect al respingerii recursului declarat de reclamantă, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SA Ploieşti împotriva deciziei nr. 160 din 21 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 266/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 269/2008. Comercial → |
|---|
