ICCJ. Decizia nr. 269/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 269/2008
Dosar nr. 16149/54/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 13 ianuarie 2003 şi precizată ulterior, reclamantul N.G. a solicitat anularea hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj SA din 12 septembrie 2002 şi 24 octombrie 2002, precum şi a tuturor actelor ulterioare emise în baza acestor hotărâri, precum şi anularea hotărârii adunării generale a Asociaţiei P.O. Gorj din septembrie 2002 şi a actelor ulterioare emise în baza acesteia.
Acţiunea, în soluţionarea ei, a parcurs două cicluri procesuale, astfel:
În primul ciclu procesual, la fond, prin sentinţa comercială nr. 43 din 4 iulie 2003 a Tribunalului Gorj, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Gorj în soluţionarea cererii în anularea hotărârii Asociaţiei P.A.S., a fost admisă excepţia tardivităţii cererii în anularea hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj SA iar pe fond a fost respinsă acţiunea ca nefondată.
Această sentinţă a fost desfiinţată, iar cauza trimisă spre rejudecare, urmare admiterii recursului declarat de reclamant, prin Decizia nr. 1868 din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
În esenţă, s-a reţinut că greşit s-a admis excepţia tardivităţii întrucât acţiunea viza motive de nulitate absolută a hotărârii A.G.A., ce nu era supusă nici unui termen, fiind deci imprescriptibilă, iar în ceea ce priveşte hotărârea Asociaţiei P.A.S. s-a apreciat că instanţa nu şi-a argumentat soluţia, nefiind arătate motivele de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei.
Contestaţia în anularea acestei decizii formulată de Asociaţia P.A.S. din SC O.J.T. Gorj SA a fost respinsă prin Decizia nr. 8 din 9 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, iar recursul declarat împotriva acestei decizii a fost respins ca inadmisibil prin Decizia nr. 2053 din 24 martie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
În cel de-al doilea ciclu procesual, prin sentinţa nr. 2072 din 22 septembrie 2006 a Tribunalului Gorj, dată în fond după casare, a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale a instanţei comerciale în anularea hotărârii Asociaţiei P.A.S. apreciindu-se că prin scopul reglementat în art. 2 din Legea nr. 77/1994, acest tip de asociaţie desfăşoară o activitate comercială, de dobândire şi distribuire a acţiunilor societăţilor comerciale în vederea privatizării, aşa încât şi hotărârile sale sunt supuse jurisdicţiei comerciale.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune privind anularea hotărârilor A.G.A. din SC O.J.T. Gorj SA, care în 2004 şi-a schimbat denumirea în SC C.HG SA Târgu Jiu, reţinându-se autoritatea lucrului judecat sub acest aspect, iar pe fond, acţiunea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că urmare arestării reclamantului, la acea dată îndeplinind funcţia de preşedinte al Consiliului de administraţie a SC O.J.T. Gorj SA, şi a unui alt administrator, societatea pârâtă se afla în dificultate, doi din cei cinci administratori fiind în arest preventiv, astfel încât, la 12 septembrie 2002, din iniţiativa unor acţionari ce reprezentau 10 % din capital, s-a convocat o adunare generală care însă nu a fost statutară, din lipsă de cvorum, motiv pentru care s-a decis convocarea unei noi adunări generale pentru 24 octombrie 2002.
Cel care a făcut noua convocare a fost A.C., numit la 7 octombrie 2002 ca administrator provizoriu şi care a respectat cerinţele legale şi statutare privind convocarea, noua adunare desfăşurându-se în prezenţa acţionarilor ce deţineau 72,96 % aşa încât hotărârea luată la 24 octombrie 2002 este legală, neexistând incompatibilităţi legale cu privire la noii membrii aleşi ai consiliului de administraţie.
Şi hotărârea Asociaţiei P.A.S. din 27 septembrie 2002 s-a reţinut a fi fost luată legal în prezenţa a 55 membrii din cei 95 câţi are asociaţia, ea fiind legal convocată.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe, cale de atac corect calificată la termenul din 25 ianuarie 2007 de către instanţă, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 75 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Instanţa de apel a analizat doar acele apărări şi critici în legătură cu motivele de nelegalitate ale hotărârilor A.G.A. şi P.A.S. invocate la fond, nu şi pe cele noi reiterate prin completarea motivelor de apel (referitoare la conţinutul procesului-verbal în care s-a consemnat alegerea administratorului provizoriu C.A., neconcordanţa datelor stabilite cu acel prilej şi data propriu zisă a adunării generale, precum şi cele referitoare la semnăturile aplicate pe procesul-verbal A.G.A. din 24 octombrie 2002) reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., nu se pot formula pentru prima dată în apel noi motive de nelegalitate a hotărârilor A.G.A. şi P.A.S. ce nu au format obiectul judecăţii la fond.
Cu privire la hotărârea A.G.A. adoptată la 12 septembrie 2002 instanţa a reţinut că ea nu a produs nici un efect juridic deoarece nu a fost publicată, nu a fost înregistrată la registrul comerţului şi nu a fost executată, găsindu-se necesară convocarea unei noi adunări, aşa încât reclamantul nu are interes să o atace, iar instanţa de fond a apreciat corect că nu se impune analizarea motivelor invocate de reclamant în legătură cu această hotărâre.
Instanţa de apel nu a primit critica reclamantului în legătură cu nemotivarea sentinţei pe acest aspect, criticile din apel dovedind că apelantul este nemulţumit de considerentele şi soluţia instanţei de fond şi nicidecum de nemotivarea ei.
Pentru hotărârea A.G.A. din 24 octombrie 2002 instanţa de apel a reţinut că ea a fost luată cu respectarea cerinţelor legii şi cele din statutul societăţii, ea fiind convocată de administratorul desemnat provizoriu la 7 octombrie 2002 cu respectarea cerinţelor şi condiţiilor art. 156 din Legea nr. 31/1990 în condiţiile în care doi din cei cinci membrii ai consiliului de administraţie – reclamantul şi C.D., fuseseră arestaţi.
Convocarea pentru 24 octombrie 2002 s-a făcut cu respectarea atât a art. 11 pct. 2 din statut, ziarul „I." din 9 octombrie 2002 probând acest fapt cât şi a dispoziţiilor art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, convocatorul fiind afişat şi la sediul societăţii. Apărarea apelantului în sensul că lipseşte semnătura şi data de pe convocatorul afişat la societate, nu a fost primită de instanţă, deoarece legea nu stipulează astfel de cerinţe.
Întrucât, la 24 octombrie 2002, s-a discutat doar alegerea unui nou consiliu de administraţie, prin revocarea implicită a celui anterior, şi a unei noi comisii de cenzori, neintrându-se în discuţie majorarea capitalului social, instanţa de apel a reţinut că validitatea hotărârii este conformă cu dispoziţiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, fiind prezenţi acţionarii ce deţineau peste jumătate din capitalul social.
În consecinţă, nu s-a încălcat competenţa adunării generale extraordinare prevăzută în art. 113 din Legea nr. 31/1990 şi nici cele ale art. 115 din acelaşi act normativ.
În finalul argumentării instanţa de apel a reţinut că reclamantul nici nu putea ataca hotărârea A.G.A. prin care el a fost revocat din funcţia de administrator, deoarece dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 interzic acest fapt.
Cât priveşte hotărârea Asociaţiei P.A.S. instanţa de apel a reţinut că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale privind convocarea ei (prin presa locală) privind cvorumul (fiind prezenţi 55 din cei 95 membrii) precum şi cele privind incompatibilitatea persoanelor desemnate ca administratori reglementate în art. 6 alin. (2) şi art. 138 din Legea nr. 31/1990, încălcarea acestor ultime cerinţe stipulate în lege nefiind sancţionată cu nulitatea hotărârii A.G.A., ci cu decăderea persoanelor alese din drepturi, eventual cu promovarea unei acţiuni în răspundere contra administratorului pentru prejudiciul creat prin încălcarea cerinţelor privind onorabilitatea sa.
Nemulţumit de această decizie reclamantul a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate, iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea criticilor întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul critică Decizia din apel pentru încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (1) raportat la art. 135, 137 alin. (1), (3) şi (4) şi art. 151 din Legea nr. 31/1990, aşa cum erau ele în vigoare la acea dată, precum şi a celor stipulate în art. 11 pct. 8 din statutul pârâtei, în legătură cu convocarea adunării A.G.A. din 24 octombrie 2002.
Astfel, recurentul apreciază că A.C. nu putea fi desemnat administrator provizoriu la 7 octombrie 2002 şi deci nu putea convoca ulterior adunarea generală deoarece el nu a depus garanţia stipulată în art. 131 alin. (2) din aceeaşi lege anterior preluării funcţiei [(art. 131 alin. (3)] cerinţă legală a cărei neîndeplinire este considerată de lege [(art. 131 alin. (4)] ca demisie (pct. I din recurs).
Aceste aspecte, deşi invocate în apel au fost ignorate de instanţă.
De asemenea, greşit instanţa de apel a reţinut că adunarea generală din 24 octombrie 2002 a fost legal convocată deoarece convocatorul depus de pârâtă cu semnătura a 128 de acţionari nu acoperă cerinţa legală stipulată în art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, nefiind ştampilat de societate şi fiind nedatat, semnăturile acţionarilor nefiind certificate de un funcţionar al pârâtei.
Cât priveşte convocarea prin presă, instanţa a reţinut greşit că aceasta s-ar fi făcut prin ziarul „Impact", în realitate fiind vorba de „A.G." şi privind convocarea Adunării Asociaţiei P.A.S. şi nu a acţionarilor societăţii (pct. II recurs).
De asemenea, instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 112 din Legea nr. 31/1990, deoarece în convocator era convocată atât adunarea ordinară cât şi extraordinară iar majorarea capitalului social intra în competenţa A.G.E.A. şi nu A.G.A., aşa încât era necesar un cvorum de ¾ din capitalul social.
Un alt motiv de nulitate a hotărârii A.G.A. din 24 octombrie 2002 era şi acela că revocarea fostului consiliu de administraţie s-a făcut fără descărcarea de gestiune, ceea ce este nelegal (pct. III recurs).
Recurentul apreciază că Decizia din apel încalcă şi dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 135 din Legea nr. 31/1990 şi art. 12 pct. 10 din statutul societăţii cu privire la reţinerea inexistenţei incompatibilităţilor noilor membrii ai consiliului de administraţie, nefiind analizate şi motivate criticile sale pe acest aspect (pct. IV recurs).
În ultimele critici (pct. V şi VI ) recurentul apreciază că Decizia din apel este nemotivată sub aspectul nulităţii hotărârii Adunării P.A.S. din 27 septembrie 2002 ceea ce face imposibil exercitarea unui control judiciar.
Cât priveşte convocarea adunării generale extraordinare P.A.S., ea a fost făcută cu încălcarea celor stipulate în art. 6.7 şi art. 7.4 din statutul asociaţiei, nefiind respectat termenul de „14 zile înainte de ţinerea acesteia" şi încălcându-se normele privind incompatibilitatea administratorilor.
Prin notele scrise depuse la dosar pentru termenul de astăzi, calificare dată de parte conform menţiunilor şi rectificărilor de pe înscrisul de la fila 25 dosar recurs, intimata pârâtă SC C.HG SA a solicitat respingerea recursului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În analizarea corectă a criticilor recurentului se impune precizarea că acestea urmează a fi apreciate în raport de dispoziţiile legale în vigoare la data adoptării hotărârilor atacate şi la data promovării acţiunii în justiţie, 13 ianuarie 2003, cu numerotarea textelor de la acel moment, ulterior acestei date Legea nr. 31/1990 suferind mai multe modificări ce au determinat republicarea ei, cu o nouă numerotare a textelor, la 17 noiembrie 2004 (M. Of. nr. 1066) şi completarea şi modificarea ei prin Legea nr. 302/2005 (M. Of. nr. 953/27.10.2005), Legea nr. 164/2006 (M. Of. nr. 430/18.05.2006) şi Legea nr. 441/2006 (M. Of. nr. 955/28.11.2006).
Chiar dacă la momentul rejudecării în fond după casare erau în vigoare dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 care interzic administratorilor să atace hotărârea prin care ei au fost revocaţi, aspect reţinut în finalul argumentării deciziei din apel, Curtea nu va reţine acest aspect, deoarece o asemenea reglementare nu exista la momentul la care a fost promovată acţiunea în justiţie.
De asemenea, în virtutea autorităţii lucrului judecat prin Decizia nr. 1868 din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, dată în cauză, prin care se reţine că motivele invocate de reclamant sunt motive de nulitate absolută, în temeiul art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 [(text introdus prin Legea nr. 161/2003 (M. Of. nr. 279/21.04.2003), pe parcursul soluţionării litigiului)] nu vor mai putea fi repuse în discuţie probleme legate de petitul acţiunii şi soluţiile date de instanţe, eventual de o încălcare a principiului disponibilităţii.
În consecinţă, analizând criticile invocate de recurent, Curtea le-a apreciat, ca nefondate, pentru următoarele considerente:
Criticile vizând nelegala convocare a adunării generale din 24 octombrie 2002 de către C.A. şi nelegala sa numire ca administrator provizoriu la 7 octombrie 2002 nu pot fi primite deoarece, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de apel, reclamantul nu a atacat la fond şi actul din 7 octombrie 2002 invocându-se în apel noi motive de nelegalitate a hotărârii AGA ce nu au format obiectul controlului legalităţii la instanţa de fond, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ.
La fond recurentul-reclamant a atacat hotărârea din 24 octombrie 2002 numai din punctul de vedere al nerespectării cerinţelor privind publicitatea convocării şi neîndeplinirea condiţiilor de formă ale acesteia, cvorumul adunării şi nicidecum nelegalitatea numirii ca administrator provizoriu a lui C.A. la 7 octombrie 2002.
Reclamantul nu şi-a modificat acţiunea sub aspectele noi invocate în apel şi criticate la pct. I din recurs nici după casarea dispusă prin Decizia nr. 1868/2003 a Curţii de Apel Craiova, când s-a reluat judecata la fond.
Aspectele noi invocate în apel şi reiterate la pct. I din recurs nu constituie apărări în sensul celor stipulate în art. 294 alin. (1) C. proc. civ., ci constituie cereri noi ce vizează legalitatea numirii administratorului provizoriu la 7 octombrie 2002 numire făcută în condiţiile art. 151 din Legea nr. 31/1990, la acea dată doi dintre cei cinci administratori ai pârâtei, ce formau consiliul de administraţie, fiind arestaţi (unul dintre ei fiind reclamantul din cauza de faţă).
Neîntemeiată este apreciată şi critica invocată la pct. II privind încălcarea dispoziţiilor art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 deoarece, în apel, s-a făcut dovada că adunarea generală a acţionarilor a fost convocată şi prin presa locală la 9 octombrie 2002, iar recurentul recunoaşte acest fapt la pct. III.2 din recurs, citind din acest convocator.
Potrivit actelor constitutive ale pârâtei (art. 11.2 din statutul aflat la dosar 7/2003) adunarea generală ordinară putea fi convocată prin scrisoare trimisă acţionarilor sau prin presa locală, stipulându-se la pct. 11.3 din acelaşi act că omisiunea accidentală de a anunţa o întrunire, textul face parte din art. 11 referitor la adunarea generală a acţionarilor, ori neprimirea anunţului de către persoanele îndreptăţite a-l primi nu anulează lucrările adunării.
În speţă, nu numai că s-a făcut dovada anunţurilor în presa locală (ziarul „I." şi „A.G.") dar convocatorul s-a afişat şi la sediul societăţii, iar în ediţia specială din 23 octombrie 2002 s-a corectat eroarea materială privind convocarea adunării acţionarilor SC O.J.T. Gorj SA şi nu a membrilor P.A.S. aşa cum de altfel rezultă chiar şi din primul anunţ publicitar.
Chiar dacă semnăturile acţionarilor ataşate convocatorului afişat la sediul societăţii nu sunt certificate de un funcţionar anume desemnat, cum prevăd dispoziţiile art. 117 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, nu se poate reţine că respectiva adunare nu a fost convocată legal prin presa locală, conform actelor constitutive şi art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, modalităţile de convocare fiind alternative şi nu cumulative.
Nu se poate primi nici critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (1) şi art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 deoarece adunarea generală din 24 octombrie 2002 a fost o adunare ordinară, după cum rezultă şi din procesul-verbal aflat la dosar 7/2003, situaţie în care adunarea s-a desfăşurat legal în prezenţa a cel puţin jumătate din capitalul social [(cvorum reglementat în art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990)] şi nu ¾ cum susţine recurentul, la acea dată fiind prezenţi acţionari ce reprezentau 72,96 % din capital.
Împrejurarea că prin acelaşi convocator era convocată la aceeaşi dată şi o adunare extraordinară pentru majorarea capitalului social nu are relevanţă în cauză câtă vreme în dosar s-a probat că la 24 octombrie 2002 s-a ţinut doar adunarea ordinară, ce a avut ca ordine de zi revocarea vechiului consiliu şi alegerea unuia nou.
Neîntemeiat susţine recurentul că la 24 octombrie 2002 nu s-a discutat revocarea fără descărcare de gestiune a vechiului consiliu de administraţie deoarece procesul-verbal al adunării probează contrariul.
În raport de cele argumentate de instanţa de apel la dosar, Curtea apreciază, ca neîntemeiată, critica privind nemotivarea deciziei sub aspectul incompatibilităţii persoanelor desemnate ca administratori sau de asociaţii din P.A.S., însuşi recurentul citând din această argumentare.
Împrejurarea că recurentul nu-şi însuşeşte argumentarea instanţei nu se confundă cu neargumentarea invocată.
Cât priveşte anularea hotărârii Asociaţiei P.A.S. din 27 septembrie 2002 se impun câteva precizări ce prevalează analizei criticilor recurentului invocate pe acest aspect.
În primul ciclu procesual intimata Asociaţia P.A.S. a invocat necompetenţa instanţei comerciale în soluţionarea acestui petit, excepţie respinsă de instanţa de fond cu motivarea că fiind pârâtă alături de societatea comercială SC O.J.T. Gorj SA, Asociaţia P.A.S. este parte a raportului juridic comercial, legea comercială urmând a se aplica şi în acest caz.
Instanţa de recurs, dispunând casarea cu trimitere spre rejudecare, prin Decizia 1868 din 17 noiembrie 2003, apreciază implicit că instanţa comercială este competentă, casarea cu privire la hotărârea P.A.S. privind fondul cererii şi nu necompetenţa, aspect care de altfel nici nu a format obiectul criticilor din primul recurs.
În fond, după casare, instanţa de fond a reţinut în argumentarea dată soluţiei că Asociaţia P.A.S., constituită în temeiul Legii nr. 77/1994 este supusă legislaţiei comerciale deoarece ea s-a constituit în scopul de a dobândi şi folosi acţiuni ale societăţilor comerciale, cu capital majoritar de stat, în vederea privatizării, activitatea de vânzare-cumpărare acţiuni constituind fapte de comerţ.
Chiar dacă aceste aspecte n-au format obiectul criticilor nici în apel şi nici în recurs, Curtea apreciază că se impune amendarea motivării şi înlăturarea acestor reţineri deoarece Asociaţia P.A.S. constituită în temeiul Legii nr. 77/1994 nu este un comerciant, ea nefiind înscrisă în Registrul Comerţului, ci în Registrul persoanelor juridice privind asociaţiile şi fundaţiile non-profit.
În consecinţă, hotărârilor Asociaţiei P.A.S. nu-i sunt aplicabile normele Legii nr. 31/1990 ci ale Legii nr. 77/1994, lege specială ce reglementează funcţionarea acestor asociaţii cu personalitate juridică, conducerea acestora, căile de atac specifice hotărârilor adoptate şi termenul în care pot fi ele atacate, precum şi raporturile juridice dintre asociaţie şi membrii săi, raporturi de natură civilă şi nu comercială.
Atunci însă când Asociaţia P.A.S. vinde sau cumpără acţiuni, ea se comportă ca un comerciant iar acele raporturi juridice sunt supuse legii comerciale.
Cum în propria cale de atac nu se poate face părţii o situaţie mai grea, principiu reglementat în art. 296 C. proc. civ., şi cum instanţa de apel a analizat criticile reclamantului pe fond, Curtea se va pronunţa în raport de cele două critici invocate de recurent şi care vizează încălcarea unor norme statutare ale pârâtei, respectiv art. 6.7 şi art. 7.4, norme ce reglementează termenul de cel puţin 14 zile înaintea ţinerii adunării asociaţiei în care trebuie convocată adunarea şi respectiv, incompatibilitatea administratorilor.
Prima critică urmează a fi înlăturată instanţa de apel reţinând că adunarea a fost convocată prin presă, respectiv la 14 septembrie 2002 în ziarul „G.".
Împrejurarea că au fost 12 zile şi nu 14 zile cum era stipulat în statut nu este de natură să conducă la anularea hotărârii câtă vreme recurentul nu a dovedit că nerespectarea acestui termen i-ar fi produs vreo vătămare.
Cât priveşte încălcarea art. 7.4 din statut privitoare la incompatibilitatea persoanelor desemnate ca administratori, recurentul susţine neîntemeiat că instanţa de apel nu s-a pronunţat motivat, considerentele deciziei probând contrariul, instanţa făcând, pe acest aspect al incompatibilităţii, o argumentare comună atât pentru administratorii desemnaţi de acţionari cât şi pentru cei desemnaţi de asociaţi.
În consecinţă, Curtea apreciază că instanţa de apel a pronunţat o decizie legală şi temeinică, motiv pentru care va respinge recursul reclamantului ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată solicitate de intimata-pârâtă SC C.HG SA Târgu Jiu, în sumă de 2.499 lei, reprezentând onorariul apărătorului ales, dovedit cu factura fiscală depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul N.G. împotriva deciziei nr. 75 din 22 martie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială ca nefondat.
Obligă recurentul reclamant la plata sumei de 2.499 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă SC C.HG SA Târgu Jiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 267/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 270/2008. Comercial → |
|---|
