ICCJ. Decizia nr. 2662/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2662/2008
Dosar nr. 24471/3/2006
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Bucureşti la data de 6 iulie 2006, precizată la data de 7 noiembrie 2006, reclamanta CNCF C.F.R. SA a chemat în judecată pe pârâta SC L.S.L.F.S. SA solicitând ca aceasta să fie obligată la majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor ce constituie aportul în natură adus de reclamantă la capitalul social şi la plata daunelor cominatorii de 5.000 Ron pe zi de întârziere până la realizarea efectivă a majorării capitalului social.
Secţia a VI-a comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa comercială nr. 5093, pronunţată la data de 13 aprilie 2007, a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă ca şi cererea reclamantei, ca fiind neîntemeiate.
Spre a hotărî astfel Tribunalul a reţinut, în soluţionarea excepţiei, că, faţă de data privatizării societăţii pârâte, în luna octombrie 2003, acţiunea reclamantei este introdusă în termenul de prescripţie de 3 ani, conform art. 1 şi art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar, în soluţionarea fondului cererii dedusă judecăţii, că reclamanta, deşi acţionar unic al societăţii pârâte, nu a procedat la majorarea capitalului social cu valoarea bunurilor aportate în termenele prevăzute de HG nr. 887/2001 până la privatizarea acesteia.
Apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei Tribunalului cu motivarea că prima instanţă a reţinut greşit că majorarea capitalului social era în sarcina reclamantei, în calitate de acţionar unic, potrivit art. 2 alin. (5) din HG nr. 887/2001 a fost respins, ca nefondat, cu consecinţa obligării apelantei să plătească intimatei cheltuielile de judecată în cuantum de 6.088,99 ron de Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 576, pronunţată la data de 21 noiembrie 2007.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, raportând criticile apelantei actelor şi lucrărilor dosarului, a reţinut, în principal, că instanţa de fond reţinând că majorarea capitalului social trebuia realizată de reclamantă în termenele prevăzute de aceste prevederi, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (5) din HG nr. 887/2001.
Împotriva menţionatei decizii a formulat recurs apelanta - reclamantă invocând, în drept, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că Decizia atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerţului, celor ale HG nr. 887/2001 privind înfiinţarea unor filiale ale CNCF C.F.R. SA şi celor ale art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reţinându-se, greşit, că majorarea capitalului social trebuia realizată de reclamantă şi acordându-se cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat în cuantum nepotrivit de mare, faţă de valoarea pricinii şi faţă de munca prestată de acesta.
Recursul este nefondat.
Astfel, prin HG nr. 887 din 13 septembrie 2001 s-a decis înfiinţarea unei filiale ale CNCF C.F.R. SA printre care figurează şi societatea pârâtă, având ca acţionar unic pe reclamantă, stabilindu-se prin art. 7 alin. (2) din statutul – cadru că participaţiile la capitalul social iniţial al societăţii sunt subscrise şi integral vărsate la data înfiinţării de către acţionarul unic.
Potrivit art. 2 alin. (5) din HG nr. 887/2001 efectuarea aporturilor de către CNCF C.F.R. SA trebuia făcută pe bază de protocol, care urma să fie încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri, iar dacă valoarea capitalului social, stabilită prin acest protocol, va fi diferită de cea prevăzută în anexa hotărârii, se va solicita Registrului Comerţului rectificarea cuvenită, potrivit legii, în termen de 30 de zile de la semnarea protocolului pe baza aprobării adunării generale a acţionarilor, rectificare, care, în contextul precitatului act normativ, se referă la majorarea sau la reducerea capitalului social, după caz, şi care urma a se efectua în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990, respectiv, prin hotărârea adunării generale a acţionarilor.
Rezultă aşadar că obligaţia de „rectificare", a capitalului social, prevăzută la art. 2 alin. (5) din HG nr. 887/2001, ce constituie cauza acţiunii dedusă judecăţii, se afla în sarcina recurentei - reclamante, acţionar unic al societăţii intimate, înfiinţată prin acest act normativ, şi nicidecum în sarcina intimatei - pârâte, fiind lipsite de relevanţă, în speţă, prevederile art. 1 din Legea nr. 26/1990.
Este de observat că instanţa de apel a acordat cheltuielile de judecată cu respectarea cerinţelor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., iar alin. (3) al acestui text legal instituie doar dreptul şi nu obligaţia judecătorilor de a mări sau de a micşora onorariile avocaţilor, aşa încât nu se poate reţine că neexercitarea acestui drept echivalează cu încălcarea dispoziţiilor ce îl prevăd.
Aşa fiind, constatând că motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. va respinge recursul declarat împotriva deciziei instanţei de apel.
Reţinând culpa procesuală a recurentei, Înalta Curte o va obliga, în baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., să plătească intimatei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, astfel cum aceasta a solicitat şi dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta CNCF C.F.R. SA Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 576 din 21 noiembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta - reclamantă să plătească intimatei - pârâte SC L.S.L.F.S. SA Bucureşti suma de 4.343,38 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2640/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2663/2008. Comercial → |
---|