ICCJ. Decizia nr. 2668/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2668/2008
Dosar nr. 6615/2/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 8 martie 2006, sub nr. 2784/2/2006, reclamanta H.A.M. a chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. Bucureşti şi H.I.C., pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, autentificat de notariatul de Stat Suceava la 14 aprilie 1995 şi dispunerea radierii ipotecii din cartea funciară.
Prin contestaţia la executare înregistrată la Judecătoria Suceava la data de 23 noiembrie 2005, sub nr. 8551/2005, contestatorii H.A.M. şi H.I.C. au solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti, anularea titlurilor executorii emise de aceasta, suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a contestaţiei şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 166 din 17 ianuarie 2006, Judecătoria Suceava a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Judecătoriei Suceava şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei civile având ca obiect contestaţia la executare formulată de contestatorii H.A.M. şi H.I.C., în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 4 mai 2006, sub nr. 4843/2/2006.
Prin încheierea de şedinţă din data de 9 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 4843/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a dispus înaintarea acestui dosar Secţiei a V-a comercială, în vederea discutării conexării la dosarul nr. 2784/2/2006.
Prin încheierea de şedinţă din data de 20 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2784/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a dispus conexarea dosarului nr. 4843/2/2006 al Secţiei a VI-a comercială la dosarul Secţiei a V-a comercială, aceasta din urmă având numărul de dosar înregistrat mai mic (nr. 2784/2/2006).
Prin Decizia comercială nr. 202 din 21 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 2784/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială a admis contestaţia la executare promovată de reclamanta - contestatoare H.A.M. şi pârâtul - contestator H.I.C., în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.; a anulat formele de executare asupra imobilului situat în Suceava, judeţul Suceava, pornite de A.V.A.S. şi a respins cererea privind constatarea nulităţii absolute şi radierea ipotecii, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen creditoarea A.V.A.S. Bucureşti.
Prin Decizia nr. 2393 din 15 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 202 din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a casat Decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, la data de 24 septembrie 2007, sub nr. 6615/2/2007.
Prin sentinţa comercială nr. 242 din 19 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, în fond, după casare: a admis excepţia prescripţiei, invocată de pârâta - creditoare A.V.A.S., şi în consecinţă:
A respins, ca prescrisă, acţiunea în constatarea nulităţii contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, autentificat de Notariatul de Stat Suceava, la 14 aprilie 1995, formulată de reclamanta H.A.M., în contradictoriu şi cu pârâtul H.I.C..
A admis, în parte, contestaţia la executare, conexă, formulată de contestatorii H.A.M. şi H.I.C., în contradictoriu cu intimata - creditoare A.V.A.S. Bucureşti, şi în consecinţă:
A anulat, parţial, titlurile executorii: convenţia de credit din 14 aprilie 1995 şi contractul de garanţie imobiliară din 14 aprilie 1995, autentificat şi înscris în Cartea Funciară la Notariatul de Stat Judeţean Suceava, având ca obiect apartamentul situat în Suceava, pe care le menţine, faţă de contestatori, doar în limita sumei de 150 milioane rol.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele aspecte:
Cu privire la acţiunea în constatarea nulităţii contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, având ca obiect apartamentul, bun comun, al reclamantei H.A.M. şi pârâtului H.I.C., situat în Suceava, că nulitatea invocată, respectiv – lipsa consimţământului unuia din soţi la constituirea garanţiei ipotecare, are caracter relativ şi nu absolut, astfel că, este prescriptibilă, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, aceasta putând fi invocată, cel mai târziu, la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.
Cât priveşte contestaţia la executare, Curtea a constatat că, prin convenţia de credit din 14 aprilie 1995, B.R.C.E. SA, sucursala Suceava, a acordat SC A.I. SA Suceava, un credit în sumă de 150 milioane lei.
De asemenea, prin contractul de garanţie imobiliară din 14 aprilie 1995, autentificat, prin apartamentul menţionat s-a garantat doar creditul, în limita sumei menţionate mai sus.
În aceste condiţii, Curtea a constatat că, titlurile executorii invocate de intimata - creditoare A.V.A.S., în sumă de 51.281,08 dolari S.U.A., împotriva contestatorilor, nu au temei ori bază legală sau convenţională, decât pentru suma de 150 milioane rol, pentru care a înţeles garantul contestator să garanteze creditul acordat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, reclamanta H.A.M., prin mandatar M.B., la data de 14 februarie 2008 şi pârâta A.V.A.S. Bucureşti, la data de 6 februarie 2008.
În recursul său, reclamanta H.A.M. a arătat că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea legii, respectiv a dispoziţiilor art. 35 alin. (2) teza a II-a C. fam., în sensul că, în mod greşit a reţinut şi a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâta - creditoare A.V.A.S., calificând în mod eronat lipsa consimţământului (unuia dintre soţi) soţiei reclamante - recurente, la încheierea contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995 vizând imobilul bun comun ca o nulitate relativă şi nu o nulitate absolută.
Instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 35 C. fam., care prevăd expres faptul că, în privinţa actelor de înstrăinare există o interdicţie de înstrăinare sau grevare a bunurilor comune fără consimţământul celuilalt soţ.
Întrucât reclamanta nu a avut cunoştinţă de existenţa acestui contract până la data primirii somaţiei de executare şi ca atare nici nu a confirmat ulterior acest act, contractul este lovit în întregime de nulitate.
În condiţiile investirii instanţei de fond cu capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, autentificat la 14 aprilie 1995 la Notariatul de Stat, aprecierea nulităţii invocate este greşită, pe de o parte, întrucât instanţa de fond a apreciat că în speţă ar fi o nulitate relativă indicând lipsa consimţământului celuilalt soţ la grevarea imobilului bun comun, deşi în cauză este vorba despre o nulitate absolută, care este prevăzută expres de dispoziţiile art. 35 alin. (2) C. fam.
Interpretarea instanţei de fond privind lipsa consimţământului celuilalt soţ la încheierea unui act de înstrăinare – contract de ipotecă – privind un bun comun este greşită, întrucât în cauză nu este vorba despre o nulitate relativă, ci despre o nulitate absolută, care este imprescriptibilă, ca atare excepţia prescripţiei dreptului la acţiune a fost admisă în mod greşit, fiind rolul instanţei de recurs să modifice hotărârea pronunţată de instanţa de fond, în sensul respingerii excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune şi a admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată, în sensul constatării nulităţii absolute a contractului de ipotecă semnat doar de unul din soţi, în speţă pârâtul H.I.C.
Cu privire la contestaţia la executare, consideră că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită a titlurilor executorii; anulându-le parţial, în sensul menţinerii lor pentru suma de 150.000.000 rol, nu a făcut decât să anuleze actele de executare efectuate pentru suma de 51.281,08 dolari S.U.A., titlurile executorii, în speţă contractul de credit fiind întocmit doar pentru suma de 150.000.000 rol, astfel că nu putea fi anulat parţial şi menţinut în acelaşi timp pentru aceeaşi sumă.
Pârâta A.V.A.S. Bucureşti, prin recursul formulat, a criticat sentinţa instanţei de fond pentru nelegalitate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: hotărârea recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv greşita aplicare a dispoziţiilor legale privind garantarea creditului prin ipotecă.
A arătat pârâta că, instanţa de fond, în mod nelegal, a reţinut că în cauză „(...) titlurile executorii invocate de intimata - creditoare A.V.A.S., în sumă de 51.281,08 dolari S.U.A. împotriva contestatorilor, nu au temei ori bază legală sau convenţională, decât pentru suma de 150 milioane rol, pentru care a înţeles garantul contestator să garanteze creditul acordat.
Drept urmare, contestaţia la executarea silită, începută de intimata - creditoare A.V.A.S., poate continua, doar în limita sumei de 150 milioane rol (...)".
Ipoteca, astfel cum a fost constituită prin contractul din 14 aprilie 1995, a garantat, conform art. 6.1 din contractul de credit, „.şi plata dobânzilor şi comisioanelor (...) de către împrumutat".
Având în vedere faptul că ipoteca se stinge prin plată şi că nu a intervenit niciunul dintre cazurile de stingere a acesteia, prevăzut de dispoziţiile art. 1800 C. civ., instanţa de fond în mod greşit aplică dispoziţiile legale menţionate, constatând că titlurile executorii deţinute de A.V.A.S. nu au temei ori bază legală sau convenţională, decât pentru suma de 150 milioane rol, pentru care a înţeles garantul contestator, să garanteze creditul acordat.
Analizând recursurile formulate, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru considerentele de fapt şi de drept ce se vor arăta în continuare:
Reclamanta H.A.M. a chemat în judecată pe pârâţii A.V.A.S. Bucureşti şi H.I.C., solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, autentificat de Notariatul de Stat Suceava la 14 aprilie 1995 şi dispunerea radierii ipotecii din cartea funciară.
Prin contestaţia la executare, conexă, contestatorii H.A.M. şi H.I.C. au solicitat anularea titlurilor executorii emise cu privire apartamentul situat în Suceava şi suspendarea executării până la soluţionarea definitivă a contestaţiei.
Referitor la dreptul reclamantei H.A.M. de a cere constatarea nulităţii absolute a contractului de ipotecă din 14 aprilie 1995, art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă dispune că: „În caz de viclenie ori eroare sau în celelalte cazuri de anulare, prescripţia începe să curgă de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana desemnată de lege să-i încuviinţeze actele, a cunoscut cauza anulării, însă cel mai târziu de la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului".
Prin urmare, se aplică prevederile generale cuprinse în art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, potrivit cu care „termenul prescripţiei este de 3 ani".
Prin aplicarea termenului general de prescripţie a dreptului la acţiune în anularea actului juridic – în speţă, contractul de ipotecă din 14 aprilie 1995, raportat la data contractului, respectiv data de 14 aprilie 1995 şi raportat la data de 14 octombrie 1996, dată la care s-au împlinit 18 luni de la data încheierii actului [art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958], rezultă că ulterior datei de 14 octombrie 1999 [art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958] orice acţiune în anulare era prescrisă.
În cauză, se constată că reclamanta a promovat acţiunea la data de 8 martie 2006, dată la care dreptul de a solicita anularea contractului de ipotecă era prescris, prin expirarea la data de 14 octombrie 1999 a termenului de prescripţie a dreptului la acţiune de 3 ani, acţiunea fiind introdusă la instanţă cu aproape 7 ani mai târziu.
Pentru considerentele arătate, se constată întemeiată excepţia prescripţiei dreptului la acţiune în anularea contractului de ipotecă, invocată de pârâta A.V.A.S. Bucureşti.
Curtea urmează a înlătura şi critica reclamantei în sensul că este greşită interpretarea instanţei de fond privind lipsa consimţământului celuilalt soţ, la încheierea unui act de înstrăinare cu privire la un bun comun, întrucât – susţine reclamanta – în cauză nu ar fi vorba despre o nulitate relativă, ci despre o nulitate absolută, care este imprescriptibilă.
Cu titlu de limite legale, art. 35 alin. (2) fraza a doua C. fam. prevede că „niciunul dintre soţi nu poate înstrăina şi nici nu poate greva un teren sau o construcţie ce face parte din bunurile comune, dacă nu are consimţământul expres al celuilalt soţ".
În ce priveşte sancţiunea aplicabilă în cazul încălcării prezumţiei de mandat tacit reciproc între soţi şi a limitelor sale, doctrina şi practica judiciară au statuat că actele de înstrăinare sau grevare privitoare la bunuri imobile, încheiate cu încălcarea dispoziţiilor art. 35 C. fam., sunt lovite de nulitate relativă, astfel că soţul al cărui consimţământ expres a lipsit la înstrăinare sau grevare va putea să confirme actul încheiat.
Sancţiunea nulităţii relative, iar nu absolute, care intervine în cazul încheierii unor asemenea acte, este întărită de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil.
Astfel, se constată că, în speţă, interesul ce se pretinde a fi ocrotit este unul individual, iar nulitatea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului, a unei norme care ocroteşte un interes particular, individual ori personal este una relativă; spre deosebire de aceasta, nulitatea absolută sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic, a unei norme care ocroteşte un interes general, obştesc, iar nu particular.
Mai mult, pentru a se obţine anularea contractului, trebuie să se dovedească nu numai inexistenţa consimţământului unuia dintre soţi, ci şi faptul că terţul cocontractant a fost de rea – credinţă (adică a cunoscut opunerea celuilalt soţ sau împrejurări care exclud acordul celuilalt soţ); or, în cauza de faţă, o asemenea dovadă nu a fost făcută.
În ce priveşte ultima critică formulată de recurenta - reclamantă privind greşita interpretare a contestaţiei la executare, motivat de faptul că, indiferent de creditul contractat de 150.000.000 rol, intimatul - pârât H.I.C. nu a garantat acest credit decât în limita sumei de 11.897.221 rol, Curtea constată că, astfel cum s-a înscris la art. 6.1 alin. (4) din convenţia de credit din 14 aprilie 1995, „Rambursarea creditului, ca şi plata dobânzilor şi comisioanelor, sunt garantate B.R.C.E. SA de către împrumutat prin (...) ipoteca de gradul I în favoarea B.R.C.E. SA Suceava, conform art. 1746 şi art. 1749 alin. (1) C. civ., asupra unui apartament cu 2 camere şi dependinţe, situat în Suceava, în valoare de 11.897.221,00 lei, în baza raportului de expertiză tehnică anexat".
La art. 1.1 din aceeaşi convenţie s-a stipulat valoarea creditului acordat: „B.R.C.E. SA acordă împrumutatului un credit în sumă de 150.000.000,00 lei", ipoteca instituită fiind tocmai pentru garantarea acestui credit, la valoarea la care a fost acordat, iar nu pentru o valoare de 11.897.221,00 lei, stabilită printr-un raport de expertiză tehnică.
Faţă de aceste prevederi înscrise în convenţia dintre părţi, văzând şi dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cu care „Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", Înalta Curte urmează a înlătura şi această ultimă critică a recurentei, apreciind-o neîntemeiată.
Recursul declarat de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, este, de asemenea, nefondat, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor legale privind garantarea creditului prin ipotecă.
Astfel, conform art. II din contractul de garanţie imobiliară din 14 aprilie 1995, „Debitorul garant – în speţă, intimatul - pârât H.I.C. - constituie în favoarea Băncii ipoteca de gradul I asupra imobilului, un apartament cu 2 camere şi dependinţe, proprietatea domnului H.I.C., în garantarea creditului acordat de B.R.C.E. SA Suceava, în valoare de 150.000.000 lei, conform convenţiei de credit din data de 14 aprilie 1995".
Se constată, aşadar, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, că ipoteca constituită prin acest contract a garantat numai creditul, în limita sumei de 150.000.000 lei rol, astfel cum acesta a fost acordat, iar nu şi plata dobânzilor şi a comisioanelor, titlurile executorii pentru suma de 51.281,08 dolari S.U.A., invocate de recurenta - pârâtă A.V.A.S. Bucureşti, neavând niciun temei ori bază legală sau convenţională.
Pentru cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile declarate de reclamanta H.A.M., prin mandatar M.B., şi de pârâta A.V.A.S. Bucureşti, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta H.A.M., prin mandatar M.B., şi de pârâta A.V.A.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 242 din 19 decembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2667/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2698/2008. Comercial → |
|---|
