ICCJ. Decizia nr. 2663/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2663/2008
Dosar nr. 37/196/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Contestatorii R.M. şi R.V. au chemat în judecată A.V.A.S. contestând executarea silită efectuată de această creditoare asupra imobilului situat în comuna Movila Miresii - proprietatea contestatorilor.
În motivare se invocă faptul că valoarea creditului a fost acoperită conform chitanţei depuse în dosarul nr. 2290/2003 al Tribunalului Brăila.
Societatea debitoare pentru care a fost ipotecat imobilul a fost radiată din Registrul Comerţului. A.V.A.S. a emis însă ordin de executare silită.
Prin sentinţa civilă nr. 3446 din 5 iunie 2007 a Judecătoriei Brăila, s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei, privind pe R.M. şi R.V. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Intimata A.V.A.S. a depus întâmpinare, invocând excepţia lipsei procedurii prealabile conform art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, conform art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, precum şi excepţia tardivităţii contestaţiei de executare întrucât nu a fost depusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ.
Pe fond, intimata A.V.A.S. a solicitat respingerea ca nefondată a contestaţiei.
Prin sentinţa comercială nr. 191 din 3 octombrie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins ca nefondate excepţiile invocate de intimata A.V.A.S. şi a respins ca nefondată contestaţia formulată de contestatorii R.M. şi R.V.
Pentru a se pronunţa astfel Curtea reţine că prin instituirea procedurii de comunicare a cererii însoţită de actele pe care se sprijină, conform art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, republicată, legiuitorul nu a înţeles să reglementeze un fine de neprimire, neîndeplinirea acestei condiţii, astfel cum s-a apreciat în jurisprudenţă, nefiind de natură să împiedice exercitarea dreptului procesual de a formula contestaţie la executare, respectiv de a îngrădi accesul liber la justiţie.
Contestatorii au formulat o contestaţie la executare, în temeiul art. 399 şi urm. C. proc. civ., raportate la dispoziţiile art. 45 din OUG nr. 51/1998, solicitând practic să se constate achitarea debitului pretins de creditoarea A.V.A.S., drept nesupus dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 privind prescripţia extinctivă.
De asemenea, se constată că s-a depus în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 401 C. proc. civ., contestaţia la executare.
Astfel, creditoarea A.V.A.S. a comunicat debitorilor garanţi R.M. şi R.V. somaţia de punere în executare în data de 12 decembrie 2006, contestaţia fiind formulată, conform plicului poştal, în data de 27 decembrie 2006.
Creditoarea A.V.A.S. a aplicat sechestrul asupra imobilului în speţă ipotecat, conform procesului - verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006.
Pe fond, se reţine că suma de 3.818.578 rol consemnată de contestatori în vederea achitării debitului datorat SC B.A. SA reprezintă valoarea imobilului la data constituirii dreptului de ipotecă. Contestatorii însă, în calitate de debitori garanţi, au constituit ipoteca în garantarea întregii creanţe.
Este adevărat că în contractul de ipotecă s-a menţionat că dreptul de ipotecă se acordă SC B.A. SA pentru suma de 3.818.578 lei (rol), dar în cuprinsul aceluiaşi contract se menţionează că, în caz de neachitare a creditului garantat, creditoarea se va putea îndestula cu sumele obţinute prin executarea silită a bunului imobil ipotecat.
Rezultă deci, că împrumutul acordat a fost garantat cu valoarea întregului bun ipotecat. Prin urmare, obligaţia de garanţie nu se poate stinge prin plata unei sume egale cu valoarea la care a fost evaluat imobilul la momentul constituirii garanţiei, ci doar prin plata întregii sume datorate de debitorul cedat SC B.A. SA.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs contestatorii R.M. şi R.V. invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei în sensul admiterii contestaţiei la executare silită efectuată la solicitarea A.V.A.S.
În dezvoltarea în fapt a recursului s-a susţinut că suma pentru care au înţeles să instituie ipotecă a fost strict determinată, respectiv 3.818.588 lei, că a achitat în numerar suma de 3.818.588 lei către creditor şi că a fost admisă contestaţia la executare formulată împotriva executării silite efectuată de SC B.A. SA Galaţi, existând autoritate de lucru judecat, că garantarea restituirii creditului de 40.000.000 lei s-a făcut prin instituirea de ipoteci asupra mai multor imobile.
Intimata A.V.A.S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Contestatorii R.M. şi R.V. au invocat un motiv suplimentar de recurs prin care au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, susţinând că cesiunea de creanţă a avut loc la 2 decembrie 1999, că pentru contractul de credit din 28 aprilie 1993 scadent la 28 aprilie 1994 prescripţia s-a împlinit la 28 aprilie 1997, iar pentru contractul din 14 iunie 1993 scadent la 14 iunie 1995 prescripţia a intervenit la data de 14 iunie 1998 şi că faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din OUG nr. 51/1998, modificată şi completată de Legea nr. 409/2001, dreptul A.V.A.S. de a cere executarea silită era prescris la data de 12 decembrie 2006 când s-a comunicat somaţia prin care se cerea plata sumei de 16.826,99 dolari S.U.A.
Intimata A.V.A.S. Bucureşti a formulat note scrise şi în combaterea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a depus următoarele înscrisuri: declaraţia din 5 ianuarie 1999 a asociatei SC A.P.C. SRL, T.A. prin care recunoaşte datoria societăţii către SC B.A. SA, cererea de executare imobiliară din 16 august 1999 formulată de SC B.A. SA prin care se solicita executarea silită a bunurilor imobiliare aduse în garanţie, adresa din 12 decembrie 1997 a SC B.A. SA prin care li se comunică contestatorilor că sunt obligaţi a-şi respecta angajamentul, în caz contrar urmând a se iniţia executarea silită împotriva acestora, hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul Tribunalului Brăila nr. 2290/2003 de lichidare judiciară a SC A.P.C. SRL, respectiv sentinţa nr. 50/S din 14 aprilie 2003 pronunţată de Tribunalul Brăila; încheierea din 19 februarie 2004 pronunţată în dosarul nr. 2290/2003 de Tribunalul Brăila şi sentinţa civilă nr. 95/S din 24 iunie 2004 pronunţată de Tribunalul Brăila.
Analizând contestaţia la executare, cu prioritate, prin prisma excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. se constată următoarele.
Contestatorii au instituit ipotecă asupra imobilului situat în comuna Movila Miresii, conform contractului de garanţie imobiliară autentificat din 30 iunie 1993.
Suma de 16.826,66 dolari S.U.A. consolidată conform prevederilor art. 21 alin. (2) şi art. 22 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, modificată, a fost preluată la datoria publică prin contractul de cesiune din 2 decembrie 1999, modificat prin actul adiţional din 17 decembrie 1999 încheiat între SC B.A. SA şi A.V.A.S. Titlul executoriu şi somaţia de plată au fost comunicate contestatorilor prin adresa din 12 aprilie 2002.
Contestatorii R.M. şi R.V. au chemat în judecată A.V.A.S. solicitând anularea executării silite efectuată de această creditoare în baza titlului executoriu - contractul de cesiune de creanţă din 2 decembrie 1999 încheiat între SC B.A. SA şi A.V.A.S., modificat prin actul adiţional din 17 decembrie 1999, asupra imobilului situat în comuna Movila Miresii, proprietatea contestatorilor, ce constă în somaţia de executare din 12 decembrie 2006 pentru suma de 16.826,99 dolari S.U.A. şi procesul - verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006.
Referitor la prescripţia dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită a titlului executoriu art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 dispune că: „termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu, sau care, după caz au fost învestite cu formulă executorie este de 7 ani. Acest termen nu se aplică creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silită a fost prescris".
Prin urmare se aplică prevederile generale cuprinse în art. 6 din Decretul nr. 167/1958, dar şi art. 405 alin. (1) C. proc. civ. Conform acestora „dreptul de a cere executarea silită în temeiul oricărui titlu executor se prescrie prin împlinirea unui termen de 3 ani".
Prin aplicarea termenului general de prescripţie a executării silite raportat la data scadenţei contractului de credit din 28 aprilie 1993, 28 aprilie 1994 şi respectiv la data scadenţei contractului din 14 iunie 1993, 14 iunie 1995, rezultă că ulterior datelor - 28 aprilie 1997 şi respectiv - 14 iunie 1998 orice executare silită era prescrisă.
Condiţia aplicării termenului special de prescripţie de 7 ani pentru executarea silită pornită de A.V.A.S. prevăzută de art. 13 alin. (5) din OUG nr. 51/1998 este ca la data cesiunii creanţei către A.V.A.S. dreptul de a cere executarea silită să nu fi fost prescris, deci termenul de prescripţie a executării silite să nu fi fost împlinit.
În cauză se constată că la data cesiunii creanţei către A.V.A.S. - 2 decembrie 1999, respectiv 17 decembrie 1999 – dreptul de a cere executarea silită era prescris prin expirarea la data de 28 aprilie 1997 şi respectiv la data de 14 iunie 1998 a termenului de prescripţie a executării de 3 ani.
Ca urmare, nu poate opera în cauză aplicarea termenului special de prescripţie de 7 ani, nefiind îndeplinite condiţiile art. 13 alin. (5) teza a II-a din OUG nr. 51/1998.
Pentru considerentele arătate, se constată întemeiată excepţia prescripţiei dreptului A.V.A.S. de a cere executarea silită. A.V.A.S. a promovat primul act de executare silită aşa cum s-a evocat mai sus prin comunicarea titlului executoriu şi a somaţiei de executare la 12 aprilie 2002 şi 12 decembrie 2006, în cauză neoperând termenul special de prescripţie de 7 ani.
În ce priveşte înscrisurile invocate de intimata A.V.A.S. se apreciază că acestea nu au relevanţă juridică în condiţiile în care au fost îndeplinite după data expirării termenului de prescripţie a executării de 3 ani şi nu îndeplinesc condiţiile pentru a avea caracterul de act întreruptiv de prescripţie.
Se constată că recursul este fondat şi în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va modifica sentinţa în sensul că se va admite excepţia formulată de contestatori privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită şi în consecinţă se va admite contestaţia la executare formulată de contestatorii R.M. şi R.V. împotriva formelor de executare întocmite de A.V.A.S. – somaţia de executare din 2006 pentru suma de 16.826,99 dolari S.U.A. şi procesul - verbal de aplicare a sechestrului din 6 decembrie 2006, pe care le anulează.
Analizarea celorlalte motive ale contestaţiei la executare nu se mai impune faţă de dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorii R.M. şi R.V. împotriva sentinţei comerciale nr. 191 din 3 octombrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care o modifică, în sensul că admite excepţia formulată de contestatori privind prescripţia dreptului de a cere executarea silită, şi, în consecinţă:
Admite contestaţia la executare formulată de contestatori împotriva formelor de executare întocmite de A.V.A.S., pe care le anulează.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2662/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2664/2008. Comercial → |
|---|
