ICCJ. Decizia nr. 2667/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2667/2008
Dosar nr. 2095/116/2007
Şedinţa publică din 1 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 2010 din 4 septembrie 2007 pronunţată în dosarul nr. 2095/116/2007 Tribunalul Călăraşi a admis acţiunea formulată de SC E.P.S.R. SRL Budeşti în contradictoriu cu pârâta SC S.H. SRL, a constatat încetat contractul de închiriere încheiat între părţi la data de 1 mai 2006, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în oraşul Budeşti, judeţul Călăraşi, compus din teren şi construcţie în suprafaţă de 900 mp, pârâta fiind obligată la plata către reclamantă a sumei de 12.000 lei reprezentând chirie restantă datorată pentru perioada 1 mai 2006 – 30 aprilie 2007, precum şi la 622 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut în esenţă că durata contractului de închiriere semnat de părţi pentru imobilul în litigiu a fost de 1 an, că anterior expirării valabilităţii contractului respectiv la data de 27 aprilie 2007 reclamanta a notificat pârâtei intenţia de a nu mai prelungi convenţia de închiriere, motivat de neîndeplinirea obligaţiei de plată a chiriei şi că la data introducerii acţiunii contractul de închiriere încheiat între părţi încetase, devenind aplicabile dispoziţiile art. 1436 şi art. 1438 C. civ.
În consecinţă, s-a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul care a format obiectul locaţiunii, precum şi obligarea acesteia la plata chiriei datorată pe întreaga durată a contractului, pârâta pierzând titlul în baza căruia folosea imobilul şi nedovedind achitarea contravalorii preţului locaţiunii.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta SC S.H. SRL prin care a solicitat în principal, desfiinţarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii formulată de reclamantă.
Prin Decizia comercială nr. 28 din 22 ianuarie 2008 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa comercială nr. 2010 din 4 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Călăraşi în sensul că pe fond a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1.200 ron reprezentând contravaloare chirie restantă, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate şi a obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 385 ron reprezentând taxă judiciară timbru şi timbru judiciar, cheltuieli judiciare aferente căii de atac.
Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că pârâta a fost citată, pentru cele două termene fixate în timpul primei judecăţi la datele de 26 iunie 2007 şi 4 septembrie 2007 la sediul pe care această parte l-a indicat prin art. 1 din contractul de închiriere încheiat la data de 1 mai 2006, respectiv în Bucureşti, sector 1.
Citarea pârâtei a avut loc cu respectarea condiţiilor reglementate prin dispoziţiile art. 921 teza a II-a C. proc. civ. Pârâta a avut cunoştinţă de existenţa cauzei pe rolul primei instanţe, astfel cum rezultă din cererea pe care a depus-o la data de 19 septembrie 2007, prin care a solicitat comunicarea sentinţei la sediul avocatului, care a semnat şi calea de atac dedusă prezentei judecăţi.
În baza contractului de închiriere intervenit între părţile în litigiu la data de 1 mai 2006, art. 5 şi art. 6 din convenţie şi a înscrisurilor anexate în timpul primei judecăţi, în mod corect instanţa fondului a reţinut că locaţiunea spaţiului a fost pentru un timp determinat, de un an, că termenul a expirat înaintea sesizării instanţei şi că pârâta nu a dovedit îndeplinirea obligaţiei asumate privind plata lunară a preţului convenit pentru închiriere.
Sub aspectul cuantumului chirie datorat de către pârâta - locatar, Curtea reţine însă că, din eroare, contrar considerentelor expuse în conţinutul hotărârii şi a valorii pretenţiilor băneşti solicitate de reclamantă cu acest titlu, conform precizării consemnată în încheierea întocmită la termenul de judecată din data de 26 iunie 2007, corespunzător prevederilor art. 4 din contract, prin dispozitivul sentinţei s-a dispus obligarea părţii la plata sumei totale de 12.000 lei chirie restantă pentru perioada 1 mai 2006 – 30 aprilie 2007, cuantumul real al pretenţiilor fiind de numai 1.200 lei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC S.H. SRL invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, respectiv Tribunalului Călăraşi.
În dezvoltarea în fapt a recursului a susţinut că procedura de citare cu pârâta la instanţa de fond s-a realizat prin afişare, încălcându-se dispoziţia prevăzută de art. 921 C. proc. civ., că în faţa instanţei de apel s-a făcut dovada schimbării în mod succesiv a sediului pârâtei, inclusiv la data soluţionării în fond a cererii reclamantei şi că nu se poate susţine faptul că pârâta a avut cunoştinţă de proces, doar datorită faptului că la data de 19 septembrie 2007 pârâta a formulat o cerere de comunicare a sentinţei la sediul biroului de avocat.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtă.
În cauză pârâta a fost citată legal pentru termenul de judecată din 26 iunie 2007 şi 4 septembrie 2007 la sediul pe care această parte l-a indicat prin art. 1 din contractul de închiriere încheiat de părţi la data de 1 mai 2006, respectiv: sector 1, Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor art. 921 C. proc. civ. este suficient pentru valabilitatea procedurii ca după ce agentul procedural a constatat lipsa oricărei persoane la sediu să afişeze citaţia, aşa încât se apreciază că în speţă citarea s-a făcut procedural prin afişare, fiind respectate dispoziţiile art. 921 C. proc. civ.
Astfel, instanţa de apel a apreciat corect că procedura a fost legal îndeplinită la sediul din Bucureşti, sector 1, cu respectarea condiţiilor reglementate prin dispoziţiile art. 921 teza a II-a C. proc. civ. cu raportare la prevederile art. 92 alin. (4) C. proc. civ.
În mod legal instanţa de apel nu a luat în considerare înscrisurile anexate de pârâtă în calea de atac cu privire la sediul acestei părţi, respectiv sector 4 Bucureşti, în condiţiile în care certificatul constatator al O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost emis la data de 6 septembrie 2007, după termenul de judecată din 4 septembrie 2007 când au avut loc dezbaterile în timpul primei judecăţi, schimbarea sediului pârâtei având loc în baza declaraţiei dată de această societate şi cât timp pârâta prin contractul de locaţiune în litigiu a indicat ca sediu, locaţia pentru care au fost realizate formele de chemare în judecată.
Având în vedere aceste considerente se apreciază că instanţa de fond nu a încălcat dispoziţiile art. 129 C. proc. civ. când a dispus citarea pârâtei la sediul indicat prin cererea dedusă judecăţii, respectiv la sediul pe care această parte l-a indicat prin contractul încheiat de părţi.
Nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ. Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ. urmează a respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.
Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. se va obliga recurenta – pârâtă să plătească intimatei - reclamante suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC S.H. SRL Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 28 din 22 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Obligă recurenta - pârâtă să plătească intimatei - reclamante SC E.P.S.R. SRL Budeşti suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2664/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2668/2008. Comercial → |
---|