ICCJ. Decizia nr. 2699/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2699/2008
Dosar nr. 9548/1/2007
Şedinţa publică din 2 octombrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 24 noiembrie 2006, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, contestatoarea SC D. SRL Bacău a chemat în judecată pe intimata A.V.A.S. Bucureşti, contestând executarea silită începută în baza ordinului din 25 octombrie 2006, prin blocarea conturilor sale bancare deschise la terţii popriţi SC B.C.R. SA, sucursala Bacău, SC B.C.C. SA, sucursala Bacău, SC B.H.Ţ., sucursala Bacău, până la concurenţa sumei de 401.305,94 dolari S.U.A. şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că nu datorează suma respectivă.
Prin sentinţa nr. 39 din 22 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare şi a respins ca tardiv formulată contestaţia formulată de SC D. SRL Bacău.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut că, titlul executoriu a fost comunicat debitoarei la data de 3 martie 2000 şi potrivit dispoziţiilor art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., contestaţia la executare a fost introdusă după împlinirea termenului prevăzut de dispoziţiile legale mai sus evocate.
În ceea ce priveşte calificarea cererii formulate, Curtea de Apel a reţinut că din motivarea acesteia, rezultă că este o contestaţie la executare propriu-zisă, iar în situaţia în care contestatoarea ar fi înţeles să formuleze o contestaţie la titlu, aceasta ar fi avut posibilitatea să-şi precizeze cererea, în virtutea principiului disponibilităţii.
Sentinţa nr. 39 din 22 februarie 2007, a fost recurată de către contestatoarea SC D. SRL Bacău şi în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 şi 9 C. proc. civ., a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei la instanţa competentă sau, în subsidiar, trimiterea cauzei la instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, în vederea rejudecării cauzei.
Prin Decizia nr. 3224 din 18 octombrie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoarea SC D. SRL Bacău.
În considerentele deciziei pronunţate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că regimul juridic al creanţelor neperformante preluate la datoria publică internă este reglementat printr-un act normativ special, OUG nr. 51/1998, iar potrivit art. 44 şi art. 45 din actul normativ sus citat, competenţa de soluţionare a litigiilor revine Curţii de Apel Bucureşti.
În ceea ce priveşte calificarea cererii, Înalta Curte a confirmat soluţia instanţei de fond, cu motivarea că debitoarea avea posibilitatea precizării cererii, potrivit principiului disponibilităţii.
Faţă de excepţia tardivităţii formulării contestaţiei la executare, Înalta Curte a constatat că soluţia instanţei de fond este corectă şi sub acest aspect, având în vedere incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 401 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.
Împotriva deciziei sus menţionate, a formulat contestaţie în anulare, contestatoarea SC D. SRL Bacău, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 317 pct. 2 şi art. 318 C. proc. civ.
În argumentarea motivelor invocate, contestatoarea a susţinut următoarele:
- că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale privind competenţa, în sensul că instanţa competentă ar fi fost Judecătoria Bacău şi nu Curtea de Apel Bucureşti, în speţă fiind incidente dispoziţiile art. 399 – art. 404 C. proc. civ. şi nu dispoziţiile OUG nr. 51/1998;
- dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, pentru că instanţa de recurs a interpretat greşit cererea, în sensul că ar fi o contestaţie la executare şi nu o contestaţie la titlu;
- instanţele aveau obligaţia, chiar şi în situaţia în care cererea purta o denumire greşită, să ceară lămuriri asupra acesteia;
- în mod greşit a fost admisă excepţia tardivităţii formulării contestaţiei, urmare a confuziei instanţelor, privind calificarea cererii drept o contestaţie la executare.
Examinând motivele contestaţiei în anulare, în raport de dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte reţine următoarele.
Potrivit art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă.
În ceea ce priveşte competenţa de judecată în primă instanţă a Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca instanţă de recurs, a analizat această critică invocată prin motivele de recurs şi a reţinut în mod corect că în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 44 şi art. 45 din OUG nr. 51/1998, acesta fiind un act normativ special ce reglementează regimul juridic al creanţelor neperformante preluate la datoria publică internă, derogatorii de la dreptul comun.
Având în vedere natura litigiului, în lumina dispoziţiilor legale sus evocate, Înalta Curte constată că această critică este nefondată, dispoziţiile legale privind competenţa materială având caracter imperativ, fiind obligatorii atât pentru subiecţii de drept cât şi pentru instanţele de judecată.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Faţă de caracterul de excepţie al textului de mai sus, analiza susţinerilor privind existenţa unei „greşeli materiale", presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus la pronunţarea unei soluţii eronate. O atare greşeală materială trebuie să fie în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, pentru verificarea căreia să nu fie necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.
Revenind la motivele contestaţiei în anulare, se constată că instanţa de recurs, ţinută fiind a analiza numai motivele de nelegalitate, a examinat Decizia recurată sub toate aspectele criticate de către recurentă, atât cele privind competenţa instanţei, cât şi cele referitoare la calificarea cererii şi soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii.
În acest context, din motivele dezvoltate de contestatoare, rezultă că s-au formulat critici pe alte chestiuni decât cele procedurale, ce tind în fapt la reformarea soluţiei din recurs, printr-o rediscutare şi reapreciere a probelor, scopul vădit al contestatoarei fiind de a provoca o nouă judecată a recursului, prin reconsiderarea probatoriului administrat în cauză.
Toate motivele invocate de contestatoare sunt în realitate o reiterare a celor dezvoltate în recurs, constituind un veritabil recurs la recurs, pe care legiuitorul nu l-a urmărit prin reglementarea căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.
Pe cale de consecinţă, faţă de cele ce preced, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC D. SRL Bacău, împotriva deciziei nr. 3224 din 18 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 2 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2698/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2700/2008. Comercial → |
|---|
