ICCJ. Decizia nr. 270/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 270/2008
Dosar nr. 5183/1/2007
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 3 ianuarie 2001, reclamanta SC M.I.G. SA (fostă SC M.I. SA) Bucureşti cheamă în judecată pe pârâtele N.G. Malta cu reprezentanţa la Chişinău şi M. Chişinău (fostă M.) solicitând instanţei obligarea în solidar a pârâtelor la plata sumei de 370.077,5 dolari S.U.A. cu titlu de debit, plus dobânda comercială, cu cheltuieli de judecată.
La 1 august 2001, reclamanta depune o cerere prin care renunţă la judecată, iar la 3 decembrie 2001 retrage cererea de renunţare la judecată solicitând instanţei să considere valabilă cererea introductivă; la aceeaşi dată de 3 decembrie 2001 reclamanta face o nouă cerere prin care renunţă la acţiunea faţă de N.G. Malta cu reprezentanţa la Chişinău, solicitând continuarea judecăţii numai cu pârâta M. Chişinău.
Prin sentinţa civilă nr. 13612 din 11 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamantei ridicată din oficiu şi respinge acţiunea formulată de reclamantă ca fiind prescrisă, reţinând în acest sens că acţiunea a fost formulată la data de 22 decembrie 2000, data poştei, iar dreptul reclamantei la acţiune s-a născut la data sistării în august 1995 de către pârâtă a furnizării energiei electrice al cărei echivalent în sumă de 370.077,5 dolari S.U.A. este pretins de reclamantă, energie electrică ce trebuia furnizată conform contractelor nr. 94500/1994 şi nr. 94510/1994, momentul fiind raportat şi la convenţia de reglementare a datoriei menţionate prin livrate de energie electrică în cantitate de 12.229.924 Kwh până la data de 20 iunie 1995, iar reclamanta neprobând a fi intervenit o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.
Prin Decizia comercială nr. 759 din 8 mai 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de mai sus pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând în acest sens că în scopul realizării contractelor 94500/1994 şi 94510/1994, cu termen de valabilitate până la 31 decembrie 1997, s-a încheiat la 4 aprilie 1994 între N.G., SC M. SA şi AP M. o convenţie în care părţile au stipulat ca N.G. va livra energie electrică, iar SC M. SA va primi energia livrată, A.P. M. garantând livrarea neîntreruptă a energiei electrice în baza contractului, convenţie în raport de care instanţa de fond a apreciat în mod eronat obiectul contractului complex dintre părţi, constituit, conform pct. 1, din contract în vânzarea cumpărarea de mărfuri cu plata 30 % cash şi 70 % barter prin livrare de energie electrică, obiect patrimonial deci, calificare faţă de care termenul de prescripţie curge, conform art. 1 şi 3 din Decretul nr. 167/1958, de la momentul încetării valabilităţii contractului, respectiv de la 31 decembrie 1997, dată faţă de care introducerea acţiunii la data de 22 decembrie 2000 este făcută înainte de împlinirea termenului de prescripţie.
Prin sentinţa comercială nr. 4201 din 26 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge acţiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâta SC M. Chişinău, ca neîntemeiată, reţinând că pentru plata în proporţie de 70 % în barter prin furnizarea de energie electrică a livrărilor de bunuri efectuate de către reclamantă pârâta SC M. Chişinău a garantat livrarea neîntreruptă a energiei electrice, însă numai în măsura în care această livrare ar fi fost efectuată, mai întâi, de către pârâta N.G., care însă a sistat livrarea energiei electrice, astfel încât nu se poate reţine vreo culpă în sarcina pârâtei SC M. Chişinău, care nu a avut practic ce să livreze şi, în consecinţă, ce să garanteze.
Prin Decizia comercială nr. 254 din 30 martie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei de mai sus, instanţa reţinând că reclamanta nu se poate prevala de prevederile Convenţiei din 4 aprilie 1994 atât timp cât, pe de o parte, SC M. Chişinău nu s-a obligat să efectueze vreo plată, iar, pe de altă parte, ulterior acesteia, respectiv la 6 iunie 1996 a încheiat Convenţia de reglementare cu N.G. în care se menţionează că N.G. va furniza energie electrică în cantitate de 12.229.924 Kwh echivalentul a 370.077,5 dolari S.U.A. care se va realiza în decurs de 6 zile de la data aprobării R., urmând ca, dacă reclamanta nu va putea obţine licenţa de import pentru energie electrică, cele două părţi să caute căi alternative de stingere a datoriei.
Prin Decizia nr. 3304 din 1 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, admite recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, reţinând în acest sens că instanţa care a pronunţat Decizia recurată nu a fost alcătuită conform dispoziţiilor legale, din completul de judecată făcând parte un judecător care-şi mai spusese părerea cu privire la pricina ce se judecă, respectiv cu ocazia pronunţării sentinţei civile nr. 13673 din 11 noiembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosar nr. 3/2001.
Prin Decizia comercială nr. 174 din 4 aprilie 2007, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge, ca nefondat, apelul reclamantei împotriva sentinţei comerciale nr. 4201 din 26 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reţinând, pentru a decide astfel, că, faţă de dispoziţiile contractuale stabilire de părţi prin cele două contracte, convenţia de reglementare şi convenţia din 4 aprilie 1994, rezultă că intimata pârâtă a garantat livrarea neîntreruptă a energiei electrice fiind un intermediar, fără a putea fi obligat în condiţiile art. 1039 şi 1073 C. civ., cum susţine reclamanta apelantă, pârâta intimată nefiind un codebitor solidar întrucât prin convenţia din 4 aprilie 1994 s-a obligat să garanteze livrarea neîntreruptă a energiei electrice, obligaţia sa fiind diferită de cea a SC N.G. în calitate de vânzător, iar obligaţia solidară nu se prezumă fiind stipulată expres de părţi conform art. 1041 C. civ.; mai reţine instanţa că potrivit art. 1073 C. civ., pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, iar obligaţia intimatei, stabilită prin convenţia din 4 aprilie 1994, era „livrarea neîntreruptă a energiei electrice" şi nu plata sumei de 370.077,5 dolari S.U.A. cu titlu de debit, stabilită prin convenţia de reglementare dintre reclamantă şi N.G. din data de 6 iunie 1996.
Împotriva deciziei instanţei de apel şi a sentinţei instanţei de fond reclamanta declară recurs, solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8, admiterea acestuia, modificarea deciziei recurate şi a sentinţei nr. 4201 din 26 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, iar pe fond admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei de 370.077,5 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri, plus dobânda legală de la data introducerii acţiunii, 22 decembrie 2000, până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În susţinerea recursului său recurenta critică instanţele pentru greşita interpretare a actului dedus judecăţii, schimbându-i înţelesul vădit neîndoielnic în sensul că, deşi au stabilit că în temeiul pct. 2 al convenţiei din 4 aprilie 1994, încheiată în scopul executării contractului nr. 94500/1994 pentru exportul de utilaj petrolier în Federaţia Rusă şi a contractului nr. 94510 din 27 ianuarie 1994, pârâta intimată garantează livrarea neîntreruptă a energiei electrice conform contractelor menţionate, instanţele au considerat greşit că aceasta nu s-a angajat prin obligaţia de garantare să efectueze plăţi în cazul în care N.G. nu livrează cantitatea de energie, ignorând că, această livrare reprezentând un barter în proporţie de 70 % pentru acoperirea contravalorii bunurilor livrate conform contractului nr. 94500/1994, ea este o plată care, dacă nu este executată în natură, urmează a fi executată prin echivalent bănesc, iar dacă plata nu este executată de debitorul principal N.G., ea trebuie executată de fidejusor, respectiv de intimata pârâtă, aceasta neavând în nici un caz calitatea de intermediar.
Recurenta critică instanţele şi pentru greşita interpretare şi a prevederilor Convenţiei de reglementare din 6 iunie 1994 încheiată cu N.G., adăugând la aceasta, considerând greşit că obligaţia SC N.G. de a plăti suma de 304.086,90 dolari S.U.A., ce trebuia achitată până la 20 iunie 1996, este una şi aceeaşi cu obligaţia de a furniza cantitatea de 12.229.924 Kwh echivalentul a 370.077,5 dolari S.U.A., deşi în realitate sunt două obligaţii distincte.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata pârâtă solicită respingerea recursului şi menţinerea deciziei instanţei de apel.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că reclamanta recurentă cheamă în judecată pe pârâta M. Chişinău fostă M. Compania de Stat M. a fost constituită prin decret al Preşedinţiei Republicii Moldova adoptat la 15 iunie 1994, aceasta preluând, potrivit prevederilor art. 3, contractele şi acordurile încheiate anterior de către D.S.R.E. şi de către Asociaţia de Producţie M., aceasta din urmă intrând în componenţa Companiei.
În 1997 Compania de Stat M. a fost divizată în societăţi de producţie de energie electrică (C.E.T. 1 Chişinău, C.E.T. 2 Chişinău, C.E.T. Nord-Bălţi), societăţi de distribuţie de energie electrică (R.E. Chişinău „R.N.", R.E.D. Nord-Vest, R.E.D. Centru, R.E.D. Sud) şi Intreprinderea de stat de transport şi dispecerat central „M.", aceasta din urmă având ca „obiect de activitate, activităţi de creditare, formarea balanţei de energie şi putere electrică, gestionarea centralizată, operativă şi dispecerizată a sistemului electroenergetic, asigurarea transmisiunii continue a energiei electrice prin reţelele electrice de tensiune înaltă, menţinerii regimului tehnologic de activitate a sistemului electroenergetic cooperat, asigurarea condiţiilor de funcţionare în paralel cu sistemele electroenergetice din ţările vecine, efectuarea atribuţiilor de supraveghere energetică de stat, instruirea personalului din sectorul energetic".
Aşadar reclamanta recurentă cheamă în judecată pe pârâta care are ca obiect de activitate principal transportul de energie electrică şi asigurarea transmiterii continue a acesteia prin reţelele de înaltă tensiune, obiect de activitate cunoscut recurentei.
Prin contractul nr. 94510 din 27 ianuarie 1994 încheiat de recurentă cu SC N.G. aceasta din urmă se obligă să livreze franco frontiera moldavo-română, în barter (art. 12), energie electrică pentru plata a 70 % din contravaloarea bunurilor exportate de reclamantă în Rusia în baza contractului nr. 9450 din 27 ianuarie 1994 (art. 4), încheiat între aceleaşi părţi şi care este parte integrantă din contractul nr. 94510 (art. 1.3), în care la art. 4 se precizează modul de calcul al energiei electrice livrate în vederea efectuării calculelor reciproce în privinţa livrării de energie electrică şi de mărfuri româneşti, pentru a se putea ţine evidenţele tuturor obligaţiilor contractuale (art. 5.2 şi 5.4), precizându-se totodată că preţul la energie electrică se va conveni de către părţi la începutul fiecărui an (5 A).
Rezultă astfel că exportatorul, recurenta de faţă, acceptă plata livrărilor de utilaje („bunuri") în proporţie de 70 % în energie electrică, furnizată de importator în barter, obligaţia de furnizare a energiei electrice fiind asumată de SC N.G.
Prin convenţia încheiată în 4 aprilie 1994 în executarea contractului nr. 94510 şi a contractului nr. 94500 din 27 ianuarie 1994 între recurentă, debitoarea livrării de energie electrică în barter şi A.P. M., aceasta din urmă se angajează să garanteze livrarea neîntreruptă a energiei electrice de către firma N.G., obligaţia acesteia din urmă nefiind precizată cantitativ sau valoric.
Este evident că formulând cererea de chemare în judecată împotriva întreprinderii de stat din Republica Moldova „M." cu atribuţii în transportul de energie electrică, reclamanta recurentă a înţeles că aceasta se angajase să asigure caracterul neîntrerupt al livrării de energie electrică de către debitoarea obligaţiei de furnizare a acestei energii, pentru că, dacă ar fi înţeles să ceară furnizarea respectivei cantităţi de energie electrică de către fidejusorul debitoarei principale, ar fi trebuit să cheme în judecată una dintre societăţile de producţie de energie electrică, rezultate în urma reorganizării Companiei de Stat M., care înglobase pe semnatara convenţiei din 4 aprilie 1994, respectiv Asociaţia de Producţie „M.".
Din modul de redactare a Convenţiei din 4 aprilie 1994 nu rezultă în nici un fel că A.P. M. şi-a asumat calitatea de fidejusor al debitoarei N.G. pentru executarea de către aceasta a unei obligaţii determinate valoric, sau măcar cantitativ, faţă de recurenta reclamantă, aşa cum au stabilit şi instanţele de apel şi de fond, făcând o corectă interpretare atât a contractelor încheiate la 27 ianuarie 1994 cu nr. 94510 şi 94500, cât şi a convenţiei menţionate, criticile recurentei fiind deci nefondate.
Cât priveşte Convenţia de reglementare din 6 iunie 1996 încheiată între recurentă şi Compania N.G., ulterioară deci convenţiei din 4 aprilie 1994 şi faţă de care intimata pârâtă este străină, aceasta precizează că obligaţia debitoarei N.G. are în vedere plata datoriei sale către recurenta creditoare respectiv „a sumei de 304.086,9 dolari S.U.A. prin transfer şi corespunzător prin furnizare de energie electrică a 12.229.924 Kwh echivalentul a 370.077,5 dolari S.U.A.". Prin trimiterea în aliniatul al treilea şi la contractele nr. 94500 din 27 ianuarie 1994 şi nr. 94510 din aceeaşi dată, este evident că sumele menţionate au în vedere modul convenit de plată a utilajelor livrate de recurenta exportatoare, 30 % în dolari S.U.A. prin ordin de plată, respectiv 304.086,9 dolari S.U.A. şi 70 % prin furnizare de energie electrică (barter) respectiv 12.229,924 Kwh. Stabilirea în convenţia din 6 iunie 1996 a echivalentului cantităţii de energie electrică ce urma a fi livrată de debitoare dă expresie clauzelor contractuale, mai sus evocate, referitoare la ţinerea evidenţelor valorice a executării obligaţiilor reciproce şi la modul de calcul utilizabil în acest scop, şi nu cuantificarea sumei pe care fidejusorul s-ar fi obligat să o plătească în locul debitoarei garantate, interpretare corectă pe care a dat-o şi instanţa de apel, astfel că şi critica formulată de recurentă cu privire la interpretarea eronată a convenţiei de mai sus nu poate fi primită.
Cu precizările suplimentare de mai sus, constatându-se că Decizia recurată este legală şi temeinică, recursul declarat de reclamantă împotriva acesteia urmează a fi respins, ca nefondat, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC M. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 174 din 4 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 269/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 272/2008. Comercial → |
|---|
