ICCJ. Decizia nr. 277/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 277/2008
Dosar nr. 26169/3/2004
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 4946 din 13 iunie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC E.C. SRL din Bucureşti iar pârâta SC G.C.B. SA din Otopeni a fost obligată la plata sumei de 1.389.046.540 lei (ROL) reprezentând contravaloare lucrări executate (1.077.968.640 lei) şi penalităţi de întârziere (311.077.900 lei), plus cheltuieli de judecată în sumă de 37.708.245 lei (ROL).
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că raporturile dintre părţi s-au derulat în temeiul contractului nr. 2597 din 6 august 2003 şi a actului adiţional la contract din 28 august 2003, pârâta fiind antreprenorul general iar reclamanta subantreprenorul în executarea unui număr de vile din comuna Voluntari, judeţul Ilfov, lucrări pentru care reclamanta a emis trei facturi dintre care doar una a fost acceptată de reprezentantul pârâtei.
Lucrările din celelalte două facturi au fost constatate ca efectuate prin expertiza tehnică imobiliară, aşa încât pârâta refuză nejustificat achitarea costului lucrărilor, lucrări pe care deja ea le-a recepţionat cu beneficiarul lucrării şi cu Comisia de Urbanism şi disciplină în construcţii a Primăriei Voluntari.
În consecinţă, pârâta a fost obligată la plata contravalorii lucrărilor, plus penalităţile calculate pentru prima factură, calculate conform art. 5.2 alin. (5) din contract, pentru celelalte două facturi fiind respinsă cererea întrucât reclamanta nu a făcut dovada transmiterii acestora către pârâtă anterior datei de 10 octombrie 2004, dată până la care reclamanta a calculat penalităţile solicitate.
Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia comercială nr. 256 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, iar hotărârea de fond schimbată în tot în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca nefondată.
Prin aceeaşi decizie a fost anulată, ca netimbrată, cererea de suspendare a executării formulată de apelanta pârâtă şi a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva aceleeaşi sentinţe.
Instanţa de apel, în urma suplimentării probatoriului, prin audierea martorilor C.B.T. şi D.N. şi depunerea unor noi acte, a reţinut că instanţa de fond a analizat superficial clauzele contractului şi probatoriul administrat şi nu a reţinut apărarea pârâtei întemeiată pe clauzele art. 5.2 alin. (1) şi art. 5.2 alin. (2) privind neexecutarea obligaţiilor asumate de reclamantă, apărare ce are regimul unei veritabile exceptio non adimpleti contractus.
În urma primirii acestei apărări şi a analizării clauzelor contractuale instanţa de apel a apreciat că în cauză a operat o condiţie suspensivă de plată, conform art. 1017 C. civ., pârâta nedatorând plata lucrărilor până nu se întocmeşte procesul-verbal convenit de părţi în art. 5.2 din contract, nu se emite situaţia de plată de către antreprenorul general în raport de cele constatate prin respectivul proces-verbal şi până ce reclamanta, ca subantreprenor, nu depune documentele de calitate.
Cum reclamanta nu a depus diligenţe pentru întocmirea procesului-verbal, nu a depus documentele de calitate, ea nu poate pretinde plata lucrărilor.
Simpla emitere a facturilor nu dovedeşte efectuarea lucrărilor conform parametrilor contractuali, cu atât mai mult cu cât situaţiile de lucrări n-au fost semnate de beneficiar iar o parte din lucrări nu se regăsesc în contract şi nici în anexa I sau actul adiţional la contract.
De asemenea, instanţa de apel a apreciat că motivarea instanţei de fond nu este convingătoare şi s-a bazat pe constatările expertului nu şi pe clauzele contractuale, necoroborând concluziile expertizei şi susţinerile părţilor făcute cu prilejul efectuării expertizei cu celelalte probe.
Cât priveşte procesul verbal nr. 474 din 13 mai 2004 dintre pârâtă, beneficiar şi comisia de urbanism a Primăriei Voluntari instanţa de apel a reţinut că acesta nu e semnat de pârâtă, că nu îi este opozabil şi chiar dacă i-ar fi, acesta nu cuprinde nici o referire la numărul de contract încheiat între părţi.
Reţinând că lucrările făcute de reclamantă n-au fost corespunzătoare că remedierile necesare s-au făcut de o altă societate angajată de beneficiar, că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, acţiunea reclamantei a fost respinsă urmare admiterii apelului pârâtei şi respingerii apelului reclamantei, aceasta din urmă criticând în apel neacordarea în totalitate a penalităţilor pentru toate cele trei facturi.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate.
Prin prima critică invocată, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta reclamantă apreciază că instanţa de apel a interpretat eronat clauzele contractului încheiat între părţi la 6 august 2003, cât şi cele stipulate în anexa 1 la contract şi actul adiţional încheiat la 28 august 2003, deoarece nu ea este cea care a edificat cele 18 vile din str. Erou Iancu Nicolae din Voluntari, ci ea este doar cea care s-a obligat prin contractul de subantrepriză să monteze faianţa în băi şi pavelele la trotuare. Restul lucrărilor au fost făcute de alţi subantreprenori cu care pârâta a semnat acelaşi tip de contract.
În consecinţă, ea s-a obligat doar la lucrări de manoperă, obiectul contractului fiind ignorat de instanţa de apel, aşa încât nu avea cum să depună documente de calitate, cu atât mai mult cu cât, conform art. 4.1 din contract antreprenorul general, adică pârâta, era cea care îi punea la dispoziţie materialele necesare executării lucrărilor, ea fiind astfel răspunzătoare de certificatele de calitate a materialelor.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanţa de apel a interpretat greşit situaţiile de lucrări semnate de ing. C., angajatul pârâtei, care le-a avizat favorabil şi în temeiul cărora ea a emis facturile a căror plată formează obiectul litigiului, facturi pe care pârâta nu le-a contestat, aşa încât, operează prezumţia că ea a efectuat respectivele lucrări.
Neîntocmirea unui proces verbal de recepţie a lucrărilor nu îi este imputabilă deoarece, potrivit contractului, pârâta este cea care trebuia să numească comisia de recepţie, obligaţie neîndeplinită.
Prin ultima critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică soluţia instanţei de apel argumentată pe o probă extrajudiciară, respectiv pe expertiza efectuată în dosarul nr. 4315/2005 al Judecătoriei Buftea, ce nu îi este opozabilă, ea nefiind parte în acel dosar.
Prin întâmpinare intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că recurenta a făcut o greşită încadrare a motivelor de recurs în dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
Recursul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta:
Având în vedere cele invocate de intimată în întâmpinare în ceea ce priveşte încadrarea în drept a criticilor recurentei, precum şi dispoziţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., curtea apreciază că prima critică invocată de aceasta se circumscrie dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ea vizând greşita interpretare a clauzelor contractuale, clauze ce constituie legea părţilor în conformitate cu dispoziţiile art. 969 C. civ., aşa încât va analiza această critică din această perspectivă şi nu din cea a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., deoarece instanţa de apel nu a schimbat natura juridică a contractului.
Celelalte două critici invocate vizează interpretarea probelor şi netemeinicia soluţiei, aşa încât curtea nu le va analiza întrucât dispoziţiile art. 304 pct. 10 şi 11 C. proc. civ., sunt abrogate şi nu mai pot fi invocate drept motive de recurs.
Criticile recurentei privind greşita interpretare a clauzelor contractului, a anexei la contract şi a actului adiţional sunt întemeiate, instanţa de apel ignorând în interpretarea făcută obiectul contractului, respectiv la ce anume s-a obligat reclamanta prin contractul încheiat la 6 august 2003.
Potrivit art. 1.2 din contract reclamanta, ca subantreprenor al celor 19 vile construite de pârâtă în str. Erou Iancu Nicolae, Comuna Voluntari, judeţul Ilfov, s-a obligat la montajul faianţei în băi, montajul pavelelor la trotuare şi a bordurilor precum şi la montajul glafurilor la vilele 15-19 şi zugrăveli exterioare la faţada pentru toate cele 19 imobile.
Potrivit art. 4.1 din contract aceste lucrări de manoperă urmau a se executa cu materiale puse la dispoziţia subantreprenorului (recurenta de faţă) de către antreprenorul general (intimata pârâtă).
În consecinţă, instanţa de apel ar fi trebuit să interpreteze cele stipulate în art. 5.2 alin. (1) şi (2) referitoare la plată, prin prisma obiectului contractului şi a celorlalte obligaţii asumate de părţi, numai astfel putându-se aprecia măsura în care fiecare parte contractantă şi-a îndeplinit obligaţiile asumate.
Din moment ce reclamanta a executat lucrările de manoperă cu materialele puse la dispoziţie de pârâtă instanţa de apel greşit a reţinut că reclamanta era cea care trebuia să depună documentele de calitate şi că în acest fel plata lucrărilor era condiţionată de depunerea acestora.
Cele stipulate în art. 5.2 din contract, trebuie corelate cu restul clauzelor contractului inclusiv cu obligaţia stipulată în art. 5.1 ca părţile, împreună, să întocmească un proces-verbal cu lucrările efectiv executate, în temeiul căruia pârâta să emită situaţia de plată.
Ori, este de necontestat că pârâta a executat lucrări în temeiul contractului, expertiza depusă în apel, efectuată în asigurare de dovezi conform art. 235 C. proc. civ., probând acest fapt, aşa încât instanţa de apel greşit a considerat că nu este îndreptăţită să ceară plata lor întrucât nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, ignorând însă obligaţiile asumate şi de pârâtă.
Măsura în care pretenţiile reclamantei sunt justificate nu a fost pe deplin stabilită de instanţe care nu au fost preocupate în a verifica dacă lucrările menţionate în facturile emise de reclamantă erau cele convenite de părţi, dacă necorespunderea lor din punct de vedere calitativ, aşa cum reţine expertiza, se datorează manoperei defectuoase sau calităţii necorespunzătoare a materialelor pe care pârâta şi-a asumat obligaţia de a le pune la dispoziţia reclamantei.
În consecinţă, curtea va admite recursul reclamantei în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va casa Decizia şi va trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel pentru a stabili prin probe suplimentare, eventual prin efectuarea unor expertize de specialitate, tehnică şi contabilă, dacă lucrările efectuate de reclamantă sunt în limitele contractului, sunt executate corespunzător, iar în caz contrar care este cauza afectării acestora, cât şi valoarea lor, conform celor stipulate de pârâtă în contract, probe ce urmează a se corobora cu restul probelor din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta de SC E.C. SRL Bucureşti împotriva deciziei nr. 256 din 17 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, pe care o casează şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 273/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 278/2008. Comercial → |
|---|
