ICCJ. Decizia nr. 2725/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2725/2008
Dosar nr. 4151/103/2007
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanţii F.I. şi F.S. au solicitat prin acţiune obligarea pârâtei SC M.S.R. SA la restituirea sumei de 7.382 lei către fiecare reclamant compusă din sume reţinute cu titlu de impozit şi dobânzi penalizatoare, motivând că în baza contractului de cesiune nr. 1 din 23 mai 2005 au cedat drepturile din brevetul de invenţie (depunerea cererii, acordarea şi eliberarea acestuia cu dreptul de invocare a priorităţii convenţionale) în schimbul plăţii drepturilor patrimoniale de autor stabilite prin art. 9 Cap. VIII din contractul mai sus menţionat. Din aceste drepturi reclamanţii au susţinut că pârâta a reţinut ilegal sumele pretinse prin acţiune.
Tribunalul Neamţ, secţia comercială, sesizat de reclamanţi, prin sentinţa nr. 2000 din 11 octombrie 2007, a respins acţiunea ca prescrisă, soluţie care în urma apelului reclamanţilor a fost desfiinţată prin decizia nr. 8 din 1 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
Potrivit Curţii de apel, care a examinat natura litigiului în funcţie de obiectul său, litigiul nu vizează raporturi juridice comerciale sau fiscale aşa încât anulând sentinţa, cauza a fost trimisă spre competentă soluţionare Tribunalului Neamţ, secţia civilă.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, atât reclamanţii F.S., F.I. cât şi pârâta SC M.A.T.P.R. SA (fostă M.S.R.).
Prin recursul lor, reclamanţii fără să indice motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., au criticat decizia instanţei de apel solicitând instanţei de recurs să constate că sumele de bani reţinute de pârâtă vizează fiscalitatea şi nu raporturile juridice izvorâte din contractul de cesiune pentru că în acest contract nu s-au prevăzut clauze în legătură cu eventualele datorii fiscale, iar reţinerea lor s-a datorat aplicării greşite a legii.
În consecinţă, reclamanţii recurenţi au considerat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 304/2004 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi că soluţionarea acestui litigiu este de competenţa secţiei de contencios a Tribunalului.
La rândul său pârâta prin recurs a considerat că instanţa de apel nu a intrat în cercetarea fondului ci a dispus admiterea excepţiei necompetenţei trimiţând dosarul Tribunalului Neamţ, în condiţiile în care, în cauză, nu erau aplicabile prevederile art. 158 şi 297 alin. (2) C. proc. civ.
După definirea noţiunii de competenţă recurenta pârâtă a arătat că nu era relevant pentru admiterea excepţiei necompetenţei faptul că nu era competent Tribunalul, secţia comercială, întrucât dezinvestirea nu trebuia rezolvată printr-o decizie de declinare a competenţei. Ca urmare, a considerat recurenta, nu erau aplicabile în cauză prevederile art. 297 alin. (2) C. proc. civ. Recurenta a mai arătat că într-o cauză similară, competenţa a fost stabilită în favoarea secţiei comerciale.
Recursurile sunt nefondate.
1. Recursul reclamanţilor
Din argumentarea recursului redată mai sus, rezultă că reclamanţii au pus în discuţie, izvorul obligaţiilor din care derivă pretenţiile lor de restituire a sumei solicitate prin acţiune. Potrivit recurenţilor datoriile sunt fiscale şi ca atare nefiind reglementate în contractul de cesiune, intră sub incidenţa Legii nr. 554/2004 prin care competenţa este atribuită tribunalelor fiscale.
Susţinerea este nefondată, întrucât aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, litigiul îşi are izvorul în contractul de cesiune care este în legătură directă cu drepturile patrimoniale de autor, aşa cum decurg din art. 9 din contract, prin care s-a stabilit modalitatea de plată a acestor drepturi. Prin urmare, restituirea sumelor numite prin acţiune au fost raportate la aceste drepturi izvorâte din contract în funcţie de care se apreciază natura activităţii şi a veniturilor precum şi modalitatea de plată a drepturilor aşa cum au fost stabilite de părţi prin convenţie. În consecinţă, criticile în legătură cu incidenţa în cauză a dispoziţiilor legale care reglementează fiscalitatea sunt nefondate, recursul reclamanţilor potrivit art. 312 C. proc. civ., urmând să fie respins.
2. Recursul pârâtei.
Prima susţinere a pârâtei recurente, după depunerea notelor de şedinţă, vizează faptul că instanţa de apel nu a cercetat fondul şi s-a pronunţat pe excepţia necompetenţei tribunalului, critică nefondată în raport de prevederile art. 304 alin. (5) şi art. 137 C. proc. civ., întrucât luarea în discuţie a necompetenţei primează excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, aceasta din urmă fiind excepţie de fond. Prin urmare solicitarea de a se trimite dosarul Curţii de apel pentru a se pronunţa în rejudecarea apelului mai întâi pe această excepţie nu va fi primită.
În al doilea rând s-a susţinut că litigiul este de natură comercială critică argumentată de recurentă în principal pe calitatea sa de comerciant persoană juridică care în activitatea sa a utilizat drepturi izvorând din contractul de cesiune a drepturilor decurgând din brevetul de invenţie.
Şi această critică este nefondată întrucât în cauză nu a fost pusă în discuţie săvârşirea de acte şi fapte de comerţ, pentru ca natura litigiului să fie determinată în raport de aceste acte şi fapte. Distinct de aceasta trebuie menţionat faptul că nu calitatea părţii de comerciant este determinantă în aprecierea izvorului obligaţiilor şi implicit a competenţei primei instanţe. Nici argumentul că un litigiu similar a fost soluţionat de secţia comercială nu va fi reţinut faţă de argumentele de mai sus, aduse în sprijinul caracterului necomercial al litigiului cu atât mai mult cu cât cesiunea drepturilor patrimoniale vizează calitatea de inventator a recurenţilor, reglementată de o lege specială iar drepturile acestora îşi au izvorul într-un contract civil şi nu comercial.
Prin urmare litigiile care se nasc în legătură cu această calitate inclusiv drepturile patrimoniale ale inventatorului rezultate din contractele de cesiune cât şi cele referitoare la nerespectarea acestor contracte aparţin materiei civile şi sunt de competenţa tribunalului în conformitate cu art. 2 lit. e) C. proc. civ. În sprijinul acestei concluzii vine reglementarea actuală a art. 2 C. proc. civ., care face distincţie între procese şi cereri „după materie”. În acest context faptul că s-a luat în examinare competenţa pe cale de excepţie nu este greşit cu atât mai mult cu cât domeniul respectiv al drepturilor şi obligaţiilor născute din astfel de raporturi juridice aşa cum s-a mai arătat se supune unor reglementări speciale.
În consecinţă, verificarea competenţei a fost făcută în conformitate cu prevederile art. 2 lit. e) raportate la art. 158 C. proc. civ., excepţia fiind mijlocul procedural pus la îndemână pentru o astfel de verificare. Aşadar, trimiterea dosarului instanţei competente este corectă şi, în orice caz, vine să sprijine dreptul părţilor de a dezbate pricina în faţa instanţei căreia i-a fost atribuită competenţa în materia respectivă.
În fine, trebuie subliniat şi faptul că, în cazul de faţă, nu era vorba de trimiterea cauzei de la o secţie la alta, cum a susţinut recurenta, ci de o judecată în primă instanţă care era deja finalizată printr-o hotărâre indiferent de faptul că instanţa s-a pronunţat pe excepţia prescripţiei, astfel că nici susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 297 alin. (2) C. proc. civ., nu va fi primită. Pentru raţiunile deja arătate solicitarea recurentei de a se trimite cauza instanţei de apel în vederea continuării judecării apelului va fi înlăturată şi în considerarea dreptului la un proces echitabil în faţa instanţei competente după materie potrivit prevederilor codului de procedură civilă.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de reclamanţii F.S., F.I. şi de pârâta SC A.T.P.R. SA (fostă SC M.S.R. SA), împotriva deciziei nr. 8 din 1 februarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2724/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2731/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
|---|
