ICCJ. Decizia nr. 2731/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia: 2731/2008
Dosar nr. 802/2/2008
Şedinţa publică de la 3 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 7 august 2006, reclamantul Z.I.E. s-a adresat Tribunalului Bucureşti cu cererea înregistrată sub nr. 27165/3/2006 pe rolul Secţiei comerciale, solicitând obligarea pârâtei A.D.S. la plata sumei de 31.573,88 Ron.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că potrivit contractului de concesiune nr. 23 încheiat cu pârâta, la data de 13 decembrie 2004, aceasta, în calitate de concedent s-a obligat să-i transmită folosinţa unei suprafeţe de teren agricol de 1.439,71 ha în schimbul plăţii unei redevenţe, predarea suprafeţei de teren urmând să se realizeze în termen de 30 de zile de la semnarea contractului.
Reclamantul susţine că pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie împrejurare în care a promovat o primă acţiune împotriva acesteia pentru restituirea redevenţei achitată anticipat, iar prin sentinţa nr. 589 din 16 februarie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a obligat pârâta la plata sumei de 161.939,80 lei cu titlu de redevenţă nedatorată urmare neexploatării terenului.
Potrivit reclamantului, la data de 11 mai 2006 pârâta i-a comunicat cu adresa nr. 75380 rezilierea unilaterală a contractului de concesiune convenit, iar ulterior, la data de 6 iunie 2006 a ordonat înfiinţarea unei popriri pe conturile sale pentru suma de 31.573,13 Ron.
Reclamantul susţine că deşi a achitat suma de 31.573,13 Ron pentru deblocarea conturilor sale, consideră că nu o datorează deoarece nu a beneficiat de contraprestaţia la care s-a obligat pârâta, respectiv folosinţa terenului.
Prin sentinţa comercială nr. 7824 din 29 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată de pârâta şi în consecinţă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, apreciind că faţă de valoarea obiectului pricinii, sub un miliard lei, sunt incidente dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. care, atribuie competenţa materială în primă instanţă litigiilor comerciale patrimoniale cu o valoare de până la un miliard Judecătoriei, în cauză fiind competentă Judecătoria Sector 1 Bucureşti în a cărei rază teritorială se afla sediul pârâtei.
Judecătoria Sector 1, astfel investită a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti prin sentinţa civilă nr. 1216 din data de 24 ianuarie 2007.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă modul în care reclamantul sau pârâta şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale stabilite prin contractul de concesiune, competenţa de soluţionare revenind Curţii de Apel Bucureşti potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 64/2005 care prevăd că procedurile cuprinse în cap. VIII, IX şi X din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active bancare şi aplică şi A.D.S. în contractele încheiate cu partenerii contractuali.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin sentinţa nr. 37 din data de 14 martie 2008, s-a declarat necompetenţa materială să soluţioneze cauza apreciind că faţă de obiectul litigiului competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Sector 1 potrivit dispoziţiilor de drept comun, înscrise în art. 1 C. proc. civ. şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi pentru a statua asupra regulatorului de competenţă.
Împotriva acestei ultime sentinţe de declinare de competenţă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, pârâta A.D.S. a declarat recurs la data de 7 mai 2008, data poştei, solicitând modificarea hotărârii în sensul respingerii excepţiei de necompetenţă materială a Curţii de Apel Bucureşti, excepţie invocată din oficiu de instanţă.
În esenţă, recurenta susţine în dezvoltarea recursului că reclamantul avea la îndemână promovarea unei contestaţii la executare prin care să solicite anularea formelor de executare şi întoarcerea executării, contestaţie care potrivit prevederilor O.U.G. nr. 64/2005 este de competenţa Curţii de Apel Bucureşti.
Asupra recursului.
1. Înalta Curte, verificând regularitatea declarării căii de atac, în raport de dispoziţiile legale incidente, art. 158 art. (3) C. proc. civ., constată că recursul declarat de recurenta – pârâtă A.D.S. împotriva sentinţei de declinare de competenţă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti la data de 14 martie 2008, este tardiv.
Potrivit dispoziţiilor legale susmenţionate, împotriva hotărârii de declinare de competenţă se poate exercita recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Cum în cauză recurentul a declarat recurs la 7 mai 2008, cu mult peste termenul legal, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca tardiv formulat.
Împrejurarea că în dispozitivul sentinţei recurate, menţiunea cu privire la termenul de exercitare a recursului este eronată, respectiv „15 zile de la comunicare”, eroare care se încadrează în categoria celor reglementate de art. 281 C. proc. civ., nu constituie un motiv pentru declararea recursului peste termenul legal, sau pentru repunerea în termen, cu atât mai mult cu cât recurenta, instituţie publică, beneficiază de asistenţă juridică calificată potrivit structurii sale organizatorice.
2. Cu privire la conflictul de competenţă ivit în cauză între Judecătoria Sector 1 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti, care, prin hotărâri irevocabile s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina de faţă, Înalta Curte va statua asupra conflictului stabilind competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.
Competenţa raţione materiae a judecătoriei în primă instanţă este determinată de obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamant prin raportare la dispoziţiile cuprinse în codul de procedură civilă Cartea I – Titlul I Competenţe după materie, art. 1 şi art. 2 pct. 1 lit. a).
Reclamantul a investit instanţa cu o acţiune în pretenţii, respectiv obligarea pârâtei la plata unei sume de bani sub un miliard lei.
Motivele de fapt şi de drept pe care reclamantul îşi întemeiază cererea precum şi precizările din data de 27 noiembrie 2006 (dosar 33407/2006 – Judecătoria Sector 1) în sensul că nu înţelege să formuleze o contestaţie la executare împotriva ordinului nr. 3223 din 6 iunie 2006 emis de pârâtă privind înfiinţarea unei popriri pe conturile reclamantei, constituie elemente peremtorii în stabilirea competenţei materiale, astfel cum este reglementată de dispoziţiile legale susmenţionate, respectând totodată principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil în sistemul nostru de drept.
Astfel spus, instanţa nu poate schimba sau depăşi obiectul cererii de chemare în judecată pentru că este ţinută de principiul disponibilităţii părţii.
În ce priveşte temeiul juridic al cererii astfel cum este indicat de parte chiar dacă acesta nu leagă instanţa, stabilirea fundamentului legal al dreptului dedus judecăţii este o chestiune de judecată pe fond şi nu poate fi dezlegată cu ocazia soluţionării unei excepţii de necompetenţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti împotriva sentinţei nr. 37 din 14 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca tardiv.
Stabileşte competenţa de soluţionare la Judecătoria Sector 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2725/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2738/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
