ICCJ. Decizia nr. 2766/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2766/2008
Dosar nr. 449/118/2005
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Constanţa, reclamanţii C.B. şi C.E. i-au chemat în judecată pe pârâţii SC E. SA, C.L. Eforie, O. Eforie prin P. şi R.A.J.A. Constanţa, solicitând instanţei să dispună obligarea acestora să ridice de pe terenul proprietatea lor căminul de apă şi conductele de record ce alimentează cu apă centrala termică a Hotelului J., aparţinând SC E. SA.
La data de 30 august 2004 reclamanţii au înţeles să-şi completeze acţiunea prin chemarea în judecată a SC T.T. SRL Eforie Nord, iar la data de 21 martie 2005 SC E. SA a adus la cunoştinţă instanţei că şi-a schimbat denumirea în T., H., R. Marea Neagră SA.
Prin sentinţa civilă nr. 3657 din 11 aprilie 2005, Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Constanţa şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia comercială, reţinând, în esenţă, că natura cauzei este comercială, iar acţiunea este neevaluabilă în bani.
Prin sentinţa civilă nr. 6838/ COM din 19 octombrie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a admis în parte cererea completată formulată de reclamanţi în sensul că a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâţii O. Eforie prin P., C.L. Eforie şi R.A.J.A. Constanţa şi a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA şi SC T.T. SRL Eforie Nord ca nefondată. Au fost obligate pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA şi SC T.T. SRL să ridice de pe terenul proprietatea reclamanţilor căminul de apă şi conductele de racord ce alimentează cu apă centrala termică a Hotelului J.. A fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii C.L. Eforie, O. Eforie prin P. şi R.A.J.A. Constanţa, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală. A fost respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâta SC T.T. SRL ca nefondată, precum şi cererea de intervenţie a S.R. prin M.F.P. Au fost obligate pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră SA şi SC T.T. SRL la plata sumei de 408,8 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi, iar aceştia au fost obligaţi la plata sumei de 200 lei către pârâta R.A.J.A. Constanţa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că pârâtelor SC T., H., R. Marea Neagră SA şi SC T.T. SRL le incumbă obligaţia ridicării de pe terenul proprietatea reclamanţilor a căminului de apă şi conductelor de racord ce alimentează cu apă centrala termică a Hotelului J., întrucât au fost realizate de SC T.T. SRL, în calitate de locatară, cu acordul SC T., H., R. Marea Neagră SA, materializat în adresa nr. 1214 din 21 martie 1997, iar prin adresa nr. 4613 din 20 martie 1997 aceeaşi pârâtă a comunicat către R.A.J.A. Constanţa acordul său pentru branşarea directă a hotelului, menţionând că adresa ţine loc de comandă fermă, urmând ca dosarul de branşare şi instalaţia respectivă să fie plătite de beneficiar, SC T.T. SRL.
Prima instanţă a mai reţinut că lucrările nu au fost autorizate în condiţiile prevăzute de Legea nr. 50/1991, potrivit adresei nr. 13177 din 2 octombrie 2002 emisă de pârâţii C.L. Eforie, O. Eforie prin P., astfel că SC T.T. SRL Eforie Nord este constructor de rea credinţă, acesta neavând acceptul proprietarilor şi nici al pârâţilor C.L. Eforie şi O. Eforie, anterior pronunţării sentinţei de retrocedare.
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C.L. Eforie, O. Eforie prin P., R.A.J.A. Constanţa şi a intervenientului forţat S.R. a fost admisă întrucât căminul şi conductele de racord amplasate pe terenul reclamanţilor nu fac parte din reţeaua publică de alimentare cu apă potabilă spre a fi administrate de R.A.J.A., ci din instalaţia interioară a hotelului J. şi, în fine, cererea reconvenţională a fost respinsă, apreciindu-se că SC T.T. SRL nu putea dobândi un drept de superficie asupra terenului în absenţa unei convenţii cu reclamanţii-pârâţi, reţinându-se în acelaşi timp şi calitatea acesteia de constructor de rea-credinţă.
Prin decizia civilă nr. 123/ COM din 24 mai 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâtele SC T., H., R. Marea Neagră şi SC T.T. SRL împotriva sentinţei mai sus menţionate.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a respins motivele formulate de apelantele-pârâte, ca fiind neîntemeiate şi a confirmat astfel hotărârea primei instanţe, reţinând în esenţă că în mod corect aceasta a procedat la obligarea SC T., H., R. Marea Neagră şi a SC T.T. SRL la ridicarea construcţiei edificate motivat de faptul că SC T.H.R. Marea Neagră este proprietara hotelului J., iar SC T.T. este constructor de rea credinţă şi tot în mod corect prima instanţă a apreciat că nu sunt întrunite condiţiile pentru instituirea în favoarea pârâtei reconveniente a unui drept de superficie asupra terenului, reţinând împrejurarea că aceasta este constructor de rea credinţă, absenţa unei convenţii încheiate între părţi în acest sens şi opoziţia exprimată de reclamanţi.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs pârâtele SC T.T. SRL şi SC T.H.R. Marea Neagră SA (fostă SC E. SA).
Recurenta-pârâtă SC T.T. SRL îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii.
Exprimând un prim motiv de recurs, arată că instanţa de apel trebuia să reţină că buna sa credinţă se prezumă şi că prin probele administrate în faţa ambelor instanţe intimaţii-reclamanţii nu au reuşit să răstoarne această prezumţie legală existentă la edificarea lucrărilor aşa cum este stipulată de dispoziţiile art. 1899 alin. (2) C. civ., astfel că se impunea ca instanţa să facă aplicarea dispoziţiilor art. 494 alin. (3) teza finală C. civ., potrivit cu care dacă construcţiile au fost edificate cu bună credinţă, proprietarul terenului nu va putea cere ridicarea acestora.
În cel de-al doilea motiv de recurs, cu privire la cererea reconvenţională, arată că, pornind de la premisa cuprinsă în art. 492 C. civ. şi făcând dovada construirii pe terenul intimaţilor, este îndreptăţită să i se constate un drept de superficie pe terenul proprietatea reclamanţilor, în limitele în care sunt amplasate conductele edificate de ea.
Drept urmare, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată a reclamanţilor, ca nefondată şi admiterii cererii reconvenţionale prin care a solicitat constituirea unui drept de superficie asupra terenului proprietatea reclamanţilor, teren aferent amplasamentului conductelor de apă.
Recurenta-pârâtă SC T.H.R. Marea Neagră invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Recurenta-pârâtă reiterează cinci aspecte critice, pe care le-a exprimat şi în faţa curţii de apel, arătând că în mod greşit a fost respinsă excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, neavând relevanţă calitatea sa de proprietar al hotelului, atât timp cât lucrările ce trebuie ridicate sunt exterioare hotelului şi nu sunt efectuate de SC T.H.R. Marea Neagră SA, iar proprietatea asupra hotelului urmează să se transmită către SC T.T. SRL.
Mai arată că instanţa de apel nu a făcut diferenţa între proprietarul hotelului şi proprietarul lucrărilor exterioare hotelului, dând o interpretare greşită art. 494 C. civ., în sensul că obligaţia de ridicare a construcţiilor revine celui în folosul căruia au fost ridicate, nu de către constructorul lor.
În consecinţă, solicită admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei recurate, în sensul constatării lipsei calităţii procesuale pasive a SC T.H.R. Marea Neagră, cu obligarea la cheltuieli de judecată.
Recursurile nu sunt fondate.
În ce priveşte recursul pârâtei SC T.T. SRL
Prima critică formulată de recurentă, în sensul că probele administrate în cauză nu au reuşit să răstoarne buna sa credinţă prezumată de lege nu este întemeiată, întrucât din actele dosarului rezultă contrariul şi anume că recurenta este constructor de rea credinţă.
Astfel, se constată că recurenta SC T.T. SRL a solicitat acordul proprietarului hotelului J. pentru separarea şi contorizarea serviciilor de furnizare a apei curente şi canalizare aferente Hotelului J. prin adresa nr. 979 din 6 martie 1997, acord ce s-a materializat prin adresa nr. 1214 din 21 martie 1997 emisă de SC E. SA, aceasta din urmă comunicând şi către R.A.J.A., prin adresa nr. 4613 din 20 martie 1997 acordul său pentru branşarea directă a hotelului, menţionând că adresa ţine loc de comandă fermă şi că dosarul de branşare şi instalaţia respectivă urmează să fie plătite de beneficiarul lucrării, respectiv de SC T.T. SRL.
Susţinerea recurentei conform căreia nu avea cum să-i consulte pe intimaţii-reclamanţi în 1997 privind acordul pentru efectuarea lucrării pentru că aceştia nu erau proprietari la acel moment va fi înlăturată ca nerelevantă, deoarece la acel moment acordul trebuia solicitat proprietarului hotelului şi, oricum, intimaţii-reclamanţi nu au avut cunoştinţă despre existenţa acestei lucrări efectuate pe teren, decât în anul 2005, cu ocazia efectuării expertizei, în speţă fiind vorba despre o lucrare subterană.
De altfel, din probatoriul administrat rezultă că nu a existat nici acceptul pârâţilor C.L. Eforie şi O. Eforie, anterior retrocedării, recurenta efectuând lucrările fără a fi autorizate în condiţiile Legii nr. 50/1991.
Rezultă, prin urmare, din cele mai sus arătate, că recurenta-pârâtă a acţionat cu rea-credinţă, astfel cum corect au stabilit ambele instanţe care s-au pronunţat în cauză.
În aceste condiţii, la care se adaugă lipsa unei convenţii valabil încheiate între părţi, precum şi a opoziţiei certe exprimate de reclamanţi, devine evident că nici cea de-a doua critică, referitoare la greşita respingere a cererii reconvenţionale privind constatarea unui drept de superficie în favoarea recurentei-pârâte SC T.T. SRL nu poate fi primită, fiind neîntemeiată.
Privind recursul pârâtei SC T.H.R. Marea Neagră SA.
Astfel cum s-a arătat cu ocazia examinării recursului pârâtei SC T.T. SRL conductele de racord pentru alimentarea cu apă a hotelului au fost realizate de SC T.T. în calitate de locatară cu acordul proprietarei recurente-pârâte SC T.H.R. Marea Neagră, în scopul creşterii productivităţii şi atractivităţii hotelului.
Corect s-a reţinut de către ambele instanţe că este lipsit de relevanţă atât faptul că lucrarea a fost executată de altă persoană, atât timp cât aceasta profită recurentei-pârâte proprietară a hotelului, cât şi faptul că aceasta din urmă a fost obligată să transforme contractul de locaţie de gestiune în contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, atât timp cât nu a operat transmiterea dreptului de proprietate.
În ceea ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte în sensul că în speţă ar fi vorba despre lucrări exterioare hotelului se constată că nu este întemeiată, întrucât din probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că racordurile conductelor şi căminul (toate lucrările) executate pe terenul reclamanţilor fac parte din instalaţia interioară a hotelului J.
De asemenea, se constată că au fost aplicate judicios dispoziţiile art. 494 C. civ., şi tot corect a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC T.H.R. Marea Neagră şi au fost obligate cele două pârâte, respectiv SC T.T. SRL, constructor de rea-credinţă care a edificat şi foloseşte construcţia şi SC T.H.R. Marea Neagră, proprietar al hotelului şi beneficiar al construcţiei să ridice de pe terenul proprietatea reclamanţilor căminul de apă şi conductele de racord ce alimentează cu apă centrala termică a hotelului J.
Astfel fiind, reţinându-se că nici una dintre recurente nu a formulat vreo critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi vor fi respinse, ca nefondate, ambele recursuri declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC T.T. SRL Eforie Nord şi SC T.H.R. MAREA NEAGRĂ SA Eforie Nord împotriva deciziei nr. 123/ COM din 24 mai 2007 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2738/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... | ICCJ. Decizia nr. 2771/2008. Comercial. Pretenţii. Recurs → |
|---|
