ICCJ. Decizia nr. 2780/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2780/2008
Dosar nr. 227/1/2008
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Reclamanta SC C.C. SA CĂLIMĂNEŞTI-CĂCIULATA a solicitat să se constate, în contradictoriu cu SC S. SRL CĂLIMĂNEŞTI încetarea contractului de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 336 din 2 aprilie 1999, ca efect al rezilierii, neîndeplinirea obligaţiei din anexa II la contract, evacuarea pârâtei din imobilul H.C., cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare nr. 336 din 2 aprilie 1999 pentru imobilul H.C. compus din restaurant şi spaţii de cazare. Pârâta trebuia sa execute investiţiile din anexa II la contract şi nu şi-a îndeplinit integral obligaţia până la expirarea contractului de leasing din 2 aprilie 2004 intervenind rezilierea contractului conform art. 9 alin. (1) din contract situaţie în care se impune evacuarea pârâtei din imobil.
La rândul său SC S. SRL a solicitat obligarea SC C.C. SA să încheie contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul H.C. compus din restaurant, cu bar de zi, corp de cazare P+1 (Motel) cu 48 de camere şi 21 căsuţe tip bungalouri şi terenul aferent acestora, obligarea la plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere până la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Se arată că, la împlinirea termenului prevăzut în contract, reclamanta şi-a exercitat dreptul de opţiune pentru cumpărarea imobilului şi a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute în contract, inclusiv cele cuprinse în anexa 2 la contract dar pârâta a refuzat să încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că în contractul de leasing nu era prevăzut un pact comisoriu expres pentru rezilierea de drept a contractului, aceasta putând fi cerută în instanţă pe parcursul derulării contractului şi nu după încetarea acestuia.
Conform expertizei utilizatorul a efectuat lucrările prevăzute în anexa II, mai puţin modernizarea căsuţelor tip bungalouri situate în afara terenului pentru care locatorul a obţinut titlu de proprietate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC C.C.
Curtea de Apel Piteşti, rejudecând apelul după două casări cu trimitere, prin decizia civilă nr. 138 din 28 noiembrie 2007, a respins excepţia de inadmisibilitate şi a respins, ca nefundat, apelul reclamantei.
S-a reţinut că prin decizia de casare s-a stabilit irevocabil că SC S. SRL este îndreptăţită să ceară obligarea SC C.C. la vânzarea imobilului nemaiputându-se rediscuta incidenţa art. 16 din O.G. nr. 51/1997 care de altfel a şi fost modificat astfel că utilizatorul poate cere pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Pe fond s-a reţinut că, potrivit expertizei, clădirile, care au făcut obiectul contractului de leasing sunt situate astfel: motelul Cozia P + 1 şi restaurantul cu terasă de vară, pe terenul de 7.573,16 m2 pentru care SC C.C. SA are certificat de atestare a dreptului de proprietate iar cele 22 de căsuţe tip bungalouri sunt situate pe restul de teren până la 14.546 m2 pentru care SC C.C. nu are titlu de proprietate, acest teren fiind retrocedat vechilor proprietari.
În mod corect a obligat prima instanţă la vânzarea terenului din titlu de proprietate.
Cu privire la preţul vânzării, instanţa de apel a apreciat că acesta trebuie să fie cel prevăzut de art. 2 alin. (4) din contract.
Decizia a fost atacată cu recurs de către SC C.C. invocându-se motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.
Se susţine că nu au fost respectate dispoziţiile deciziei de casare încălcându-se art. 315 alin. (1) C. proc. civ.; nu s-a verificat dacă părţile şi-au îndeplinit obligaţiile asumate şi dacă preţul a fost achitat în condiţiile stabilite prin convenţie.
Este criticată pretinsa nerespectare a autorităţii de lucru judecat a celei de a doua decizii de casare subliniindu-se că prima decizie a casat în totalitate hotărârea din apel.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la încălcarea art. 969 C. civ. şi a art. 16 din O.G. nr. 51/1997 care a avut drept consecinţă respingerea greşită a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii şi la o aplicare retroactivă a legii, în raport de forma modificată a art. 16 din O.G. nr. 51/1997.
De altfel, contractul de leasing prevedea în art. 9 alin. (3) sancţiunea pentru nerespectarea dreptului de opţiune al utilizatorului ca fiind obligarea locatorului la plata de daune egale cu valoarea contabilă rămasă.
Recurenta consideră că SC S. avea doar dreptul de a solicita daune compensatorii care înlătură dreptul de a cere executarea în natură a obligaţiei.
Se mai susţine şi că decizia încalcă dispoziţiile art. 8 lit. c) alin. (2) din contractul de leasing, art. 977, 979, 981 C. civ. art. 1294, 1295 şi 1361 C. civ., cât şi art. 6 din Convenţia Europeană.
Recurenta arată că a fost interpretată greşit clauza pe baza căreia se putea stabili preţul rezidual iar refuzul de a se recunoaşte şi plăti valoarea reziduală echivalează cu refuzul de a plăti preţul pentru bunurile care au făcut obiectul contractului de leasing şi în aceste condiţii nu poate avea loc vânzarea încălcându-se dispoziţiile art. 1294, 1295 şi 1361 C. civ., care arată că vânzarea nu se poate face decât în schimbul unui preţ.
O altă critică se referă la omisiunea instanţei de apel de a analiza aplicarea sancţiunii de plată a daunelor cominatorii ca pe un abuz faţă de neplata preţului de către cealaltă parte care refuză orice negociere serioasă de preţ atât pentru valoarea reziduală a clădirilor cât şi pentru teren.
Un alt motiv de recurs este acela că decizia cuprinde motive contradictorii reţinându-se, pe de o parte că SC C.C. este obligată să vândă şi terenul iar pe de altă parte arătându-se că părţile nu pot fi obligate să încheie contractul de vânzare-cumpărare fără să negocieze la valoarea pieţei.
O altă critică se referă la încălcarea art. 969 C. civ., cu referire la clauza cuprinsă în art. 2 alin. (4) şi art. 4 lit. e) din contractul de leasing şi a art. 1294, 1295 şi 1361 C. civ.
Recurenta subliniază imposibilitatea vânzării terenului pentru lipsa negocierii preţului şi neînţelegerea părţilor cu privire la preţ.
Decizia este criticată şi pentru încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. 4 şi 5 C. proc. civ., instanţa de apel nestăruind în obligaţia de aflare a adevărului.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., se constată că s-a casat pentru neclarificarea situaţiei juridice a terenului dispunându-se identificarea şi măsurarea acestui teren ceea ce s-a şi făcut prin expertiza topometrică.
Nici o instanţă nu a statuat că părţile pot fi obligate să încheie contractul de vânzare mai înainte ca ele să negocieze direct preţul conform clauzelor din contract.
În acest context este clar că obligaţiile legate de încheierea contractului, atât obligaţia de plată a preţului, cât şi obligaţia de plată a daunelor cominatorii curg de la data când părţile vor negocia direct preţul, în acest mod neputându-se genera abuz sau tergiversarea încheierii contractului.
Cu privire la aplicarea art. 16 din O.G. nr. 51/1997 şi respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii este corectă aprecierea instanţei de apel că nu se mai rediscută admisibilitatea acţiunii, casările făcându-se pentru alte motive decât aplicarea art. 16 din O.G. nr. 51/1997.
Critica privind interpretarea art. 9 alin. (3) din contractul de leasing este nefondată. Acest text prevede posibilitatea acordării de daune pentru neîncheierea contractului dar acestea nu înlătură dreptul creditorului la executarea în natură a obligaţiei fiind opţiunea sa pentru executarea în natură a obligaţiei sau plata de daune.
Decizia nu încalcă nici dispoziţiile art. 8 lit. c) alin. (2) din contractul de leasing şi nici art. 977, 979, 981 C. civ., art. 1294, 1295, 1361 C. civ. şi art. 6 din C.E.D.O.
Art. 8 lit. c) alin. (2) din contractul de leasing se referă la opţiunea de cumpărare după achitarea redevenţelor în totalitate şi la stabilirea preţului rezidual or instanţa nu a încălcat nici acest text şi nici toate celelalte texte privind încheierea contractului de vânzare (art. 1294, 1295 şi 1361 C. civ.) sau interpretarea acestora conform art. 977, 979 şi şi 981 C. civ., pentru că s-a recunoscut dreptul de cumpărare la încheierea contractului de leasing.
Această vânzare este una rezultând din contractul de leasing şi părţile trebuie să revină la comportamentul de negociere pentru a-şi stabili valoarea reziduală de bună credinţă ca preţ al vânzării.
Recurentei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prevăzut atât de dreptul intern cât şi de art. 6 din C.E.D.O. în condiţiile în care preţul trebuie stabilit prin negociere şi nu prin expertiză.
Sancţiunea plăţii de daune cominatorii nu a fost analizată de instanţă ca abuz faţă de neplata preţului tocmai pentru că esenţialul este negocierea asupra preţului, de la acest moment putându-se discuta abuzul uneia sau al celeilalte părţi. Până atunci nimic nu se poate discuta sau analiza şi instanţele nu se vor putea substitui voinţei sau lipsei de voinţă a părţilor.
Critica referitoare pretinsele contradicţii prin decizia atacată este nefondată.
Obligaţia de vânzare şi a terenului rezultă din convenţia părţilor, iar raportarea la valoarea pieţei este doar un reper menit să sprijine părţile să depăşească impasul în care se află cu negocierea asupra preţului şi de altfel rezultă din convenţie.
Nici critica referitoare la încălcarea art. 2 alin. (4) şi art. 4 lit. e) din contractul de leasing nu se poate imputa instanţei de apel, aceste texte privind obligaţia de vânzare a terenului dar modalitatea este negocierea directă prin raportare la criteriul de determinare a preţului, respectiv preţul pieţei.
Instanţa de apel nu a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (4) şi (5) C. proc. civ., stăruind în aflarea adevărului în limitele convenţiei încheiate de părţi şi neputându-se substitui acestora în negocierea pe care acestea nu se străduie s-o realizeze.
Negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
Aplicând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., urmează a fi obligată reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtă reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.C. SA CĂLIMĂNEŞTI CĂCIULATA împotriva deciziei nr. 138/ AC din 28 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamanta la 1000 lei cheltuieli de judecată intimatei-pârâtă SC S. SRL CĂLIMĂNEŞTI CĂCIULATA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 8 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2778/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 2941/2008. Comercial. Constatare nulitate act.... → |
|---|
