ICCJ. Decizia nr. 2778/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2778/2008
Dosar nr. 3725/2/2007
Şedinţa publică de la 8 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 46203/3/2005, la Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta SC C.E. SRL Iaşi a chemat-o în judecată pe pârâta R.A.D.E.F.R., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei la executarea în natură a obligaţiei, respectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spaţiului de 665 mp din activul denumit „C.P.” din Piatra Neamţ, str. Mihai Kogălniceanu, deţinut de reclamantă în calitate de locator, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 3955 din 22 martie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, ca neîntemeiate.
A admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat-o pe pârâtă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare pentru spaţiul în suprafaţă de 665 mp. din activul denumit „C.P.” din Piatra Neamţ, str. Mihail Kogălniceanu.
A obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.508,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
În considerentele sentinţei pronunţate, instanţa de fond a reţinut că reclamanta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, pentru încheierea unui contract de vânzare-cumpărare prin negociere directă pentru activul deţinut cu contract de închiriere, activ evaluat prin expertiza efectuată şi care face parte din patrimoniul Regiei în care statul este acţionar majoritar.
A reţinut, de asemenea, că spaţiul în litigiu a fost menţionat în lista activelor proprietatea statului şi aflat în administrarea pârâtei, propuse pentru vânzare prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, astfel că a fost înlăturată apărarea pârâtei în sensul că nu ar fi existat acordul ministerului.
A apreciat că nu pot fi reţinute ca întemeiate excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, avizul din partea Ministerului Culturii şi cultelor constând în acordul exprimat prin lista activelor supuse vânzării în cadrul căreia este menţionat şi spaţiul din Piatra Neamţ, astfel că excepţiile au fost respinse ca neîntemeiate.
Prin decizia comercială nr. 597 din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins, ca nefundat, apelul formulat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate, respingând totodată ca neîntemeiată şi cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că intimata are dreptul de a cumpăra activul prin negociere directă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 364/2004, iar apelanta nu se poate prevala de dispoziţiile O.G. nr. 39/2005 care este ulterioară formării acordului de voinţă; împrejurarea că prin H.G. nr. 1874/2006 s-a aprobat strategia privind vânzarea sălilor de spectacol cinematografic nu este de natură a afecta raporturile juridice existente între părţi, întrucât acestea au luat naştere sub imperiul O.U.G. nr. 88/1997 şi Legii nr. 364/2004, iar demararea procedurilor a avut loc în conformitate cu Ordinul nr. 2461/2004, tergiversarea negocierilor până la abrogarea acestui ordin nefiind imputabilă intimatei.
A mai reţinut că intimata-reclamantă şi-a manifestat acordul în vederea achiziţionării activului în discuţie prin adresa nr. 4 din 15 decembrie 2004, anterior datei la care Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2461/2004 a fost abrogat prin Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor, fapt pentru care în cauză nu pot fi aplicate dispoziţiile acestui ordin.
Împotriva sentinţei curţii de apel a declarat recurs pârâta, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, anularea în tot a sentinţei pronunţate de curtea de apel, iar pe fond respingerea acţiunii reclamantei, ca netemeinică şi nelegală.
Recurenta-pârâtă susţine astfel, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat greşit şi părtinitor în cauză prevederile Legii nr. 346/2004, respectiv a reţinut ca fiind incidente doar prevederile art. 12 alin. (1) lit. b), ignorând total pe cele ale art. 12 alin. (1) lit. e) care trebuiau coroborate cu cele ale art. 24 alin. (2) şi art. 27 alin. (2) din O.U.G. nr. 88/1997 aprobată cu modificări şi art. 105 alin. (1) din H.G. nr. 577/2002, conform cărora, regiile autonome pot vinde active sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare pentru activele din patrimoniul lor, proprietate a statului, prin negociere directă, numai în condiţiile existenţei acordului, respectiv a mandatului instituţiei publice sub autoritatea căreia acestea funcţionează, aşa încât solicită a se observa că instanţa de apel a aplicat greşit Legea nr. 346/2004, în sensul că nu a coroborat prevederile acestui act normativ cu cele mai sus menţionate.
Susţine, de asemenea, recurenta că în mod greşit instanţa de apel a considerat că în cauză există o ofertă valabilă ce a fost acceptată cu privire la vânzarea imobilului ce face obiectul litigiului, deoarece aceste demersuri au făcut obiectul unei proceduri de vânzare aprobată într-adevăr conform O.U.G. nr. 88/1997 şi Legii nr. 346/2004, dar pusă în practică prin Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004, care ulterior a fost abrogat prin Ordinul M.C.C. nr. 2258 din 25 septembrie 2005, situaţie de natură să conducă la producerea unor efecte juridice ale Ordinului M.C.C. nr. 2461/2004 şi după abrogarea acestuia.
Recurenta-pârâtă a mai depus la dosarul cauzei, la data de 12 mai 2008 şi înscrisul intitulat PRECIZĂRI, prin care, în temeiul art. 304 pct. 4 C. proc. civ., art. 13 alin. (1), (2), (4) şi (5) din Legea nr. 346/2004, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel, formulând în susţinere următoarele motive:
- prin pronunţarea sentinţei recurate s-au depăşit în mod vădit atribuţiile puterii judecătoreşti, clasificându-se cinematograful „P.”, situat în Piatra Neamţ, ca fiind activ disponibil pentru a se putea vinde; decizia recurată nu ţine cont de prevederile O.G. nr. 39/2005; corespondenţa invocată de către reclamanta-intimată în susţinerea pretenţiilor sale şi întemeiată pe Ordinul Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 2461/2004 este lipsită de valoarea juridică, deoarece acest ordin a fost anulat ca fiind nelegal prin sentinţa civilă nr. 1665 din 6 iulie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Recursul nu este fondat.
Referitor la susţinerile recurentei-pârâte privind aplicarea greşită şi părtinitoare de către instanţa de apel a dispoziţiilor legale incidente în cauză se constată următoarele:
Prevederile art. 12 din Legea nr. 346/2004, invocate de recurentă, reglementează condiţiile în care întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor autonome, în sensul că în conformitate cu art. 12 lit. b) al acestui act normativ, se naşte dreptul locatorului de a solicita vânzarea activelor deţinute în baza contractului de închiriere, iar corelativ acestui drept ia naştere obligaţia regiei, în calitate de locator de a vinde aceste active la solicitarea locatarului. Dispoziţiile art. 12 lit. e) reglementează dreptul prioritar al întreprinderilor mici şi mijlocii la cumpărarea activelor disponibile ale regiilor autonome, în această ipoteză întreprinderile mici şi mijlocii nefiind titulare ale unui contract de închiriere, locaţie a gestiunii sau de asocierea în participaţiune.
Având în vedere că, în speţă, reclamanta deţine activele a căror cumpărare a solicitat-o în baza unui contract de închiriere, devine evident că acesteia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 12 lit. b), aşa cum corect au apreciat şi instanţele care s-au pronunţat în cauză şi nu cele ale art. 12 lit. e), cum eronat susţine recurenta.
Tot astfel, se observă că, în cauză, au aplicabilitate dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, cu modificările ulterioare, potrivit cărora regiile autonome care au în derulare contracte de închiriere pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar, cu clauză irevocabilă de vânzare, cu locatarii, în situaţia în care aceştia au efectuat investiţii reprezentând mai mult de 15 % din valoarea acestor active, vânzarea desfăşurându-se cu acordul instituţiei publice implicate şi nu cele ale art. 24 alin. (2) din aceeaşi ordonanţă, conform cărora regiile autonome pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar pentru active aflate în proprietatea lor „cu aprobarea prealabilă a ministerului de resort”, întrucât, în speţă, reclamanta deţine activele în baza unui contract de închiriere.
Din actele dosarului rezultă că Ministerul Culturii şi Cultelor, în calitate de instituţie publică implicată şi-a exprimat acordul pentru vânzarea activelor aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea R.A.D.E.F.R., prin aprobarea listei activelor propuse pentru vânzare prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, activele pe care reclamanta intenţiona să le achiziţioneze fiind nominalizate la poziţia nr. 27.
Prin Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 s-au aprobat Normele metodologice privind vânzarea prin negociere directă şi încheierea contractelor de leasing a activelor aflate în administrarea recurentei-pârâte, iar faptul că, ulterior, dispoziţiile acestui ordin au fost abrogate prin Ordinul nr. 2258 din 25 septembrie 2005 este lipsit de relevanţă în speţă atât timp cât reclamanta şi-a manifestat acordul în vederea achiziţionării activului prin adresa nr. 037 din 22 noiembrie 2004, deci anterior datei la care Ordinul M.C.C. nr. 2461/2004 a fost abrogat.
Aceasta, deoarece a recunoaşte incidenţa în cauză a unor dispoziţii legale adoptate ulterior momentului naşterii şi derulării raportului juridic dintre părţi ar însemna o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile.
Prin urmare, se constată că operaţiunea privind procedura de vânzare s-a declanşat şi consumat în baza Legii nr. 346/2004, O.U.G. nr. 88/1997 şi Ordinului M.C.C. nr. 2461 din 28 octombrie 2004.
Referitor la criticile exprimate în precizările formulate la motivele de recurs se constată următoarele:
Critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 4 C. proc. civ., nu poate fi primită întrucât „instanţa de apel nu a calificat cinematograful Pietricica ca fiind activ disponibil”, depăşind astfel atribuţiile puterii judecătoreşti, aşa cum eronat susţine recurenta, ci, aplicând dispoziţiile legale incidente la speţa dedusă judecăţii instanţa a reţinut că reclamanta are dreptul de a cumpăra activul prin negociere directă, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 346/2004.
Critica potrivit căreia decizia recurată nu a ţinut cont de prevederile O.G. nr. 39/2005 nu este întemeiată, întrucât oferta de vânzare şi acceptarea acesteia au fost emise înainte de intrarea în vigoare a O.G. nr. 39/2005 şi H.G. nr. 1874/2006, astfel încât, în speţă, nu sunt aplicabile prevederile acestor acte normative, acestea neputând retroactiva şi nu pot fi luate în considerare nici soluţiile instanţelor, pronunţate ulterior pentru a lipsi de valoare juridică corespondenţa invocată de către reclamanta-intimată în susţinerea pretenţiilor sale, întemeiate corect la momentul respectiv pe dispoziţiile Ordinului M.C.C. nr. 2461/2004.
În consecinţă, reţinându-se că reclamanta nu a formulat în recurs nicio critică întemeiată, care în raport de dispoziţiile strict şi limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, aceasta va fi menţinută, ca fiind legală şi se va respinge recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.E.F.R.F. Bucureşti împotriva deciziei comerciale nr. 597 din 3 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2777/2008. Comercial. Anulare incident plată.... | ICCJ. Decizia nr. 2780/2008. Comercial. Acţiune în constatare.... → |
|---|
