ICCJ. Decizia nr. 3019/2008. Comercial. Acţiune în constatare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3019/2008
Dosar nr. 883/63/2006
Şedinţa publică de la 22 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la data de 1 septembrie 2006 sub nr. 15411/Com/2006, reclamanta SC A. SA Craiova a chemat în judecată pe pârâtul C.L.M. Craiova pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dreptul de folosinţă al reclamantei asupra terenului în suprafaţă de 911,95 mp. situat în Craiova, str. Dezrobirii, pe care este amplasat Complexul Comercial P.
În motivarea cererii reclamanta a arătat că terenul se află în posesia acesteia din anul 1968, pe acest teren aflându-se spaţiul comercial.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Prin sentinţa comercială nr. 1420 pronunţată la 6 octombrie 2006, Judecătoria Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia comercială.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secţia comercială, sub nr. 883/63/2006.
Prin sentinţa nr. 3948 din 12 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia comercială, în dosarul nr. 883/63/2006 (număr în format vechi 5228/COM/2006), s-a admis acţiunea în constatare formulată de reclamanta SC A. SA Craiova, şi s-a constatat dreptul de folosinţă al reclamantei asupra terenului în suprafaţă exclusivă de 844,15 mp şi indiviziune de 67,81 mp, situat în Craiova, str. Dezrobirii – Complex Comercial P.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin procesul verbal din 1968 s-a efectuat recepţia investiţiei intitulată „spaţii complex” situat în Dezrobirii – P. de către D.C.J. Dolj. Spaţiile au fost date în administrarea Întreprinderii comerciale de stat pentru produse alimentare. Ulterior, prin decizia nr. 147/1990 emisă de Prefectura Dolj, Întreprinderea comercială de stat pentru produse alimentare şi-a încetat activitatea, înfiinţându-se SC A. SA Craiova, în patrimoniul acesteia fiind inclus şi complex comercial P. – Unitatea xx.
Terenul pe care este situat complexul, asupra căruia s-a solicitat dreptul de folosinţă are suprafaţa de 911,95 mp, din care 67,81 mp reprezintă calea de acces. Din adresa emisă de Primăria Craiova a rezultat că terenul a intrat în proprietatea statului prin expropriere, iar în temeiul Legii nr. 10/2001 au fost trimise notificări de foştii proprietari.
A mai reţinut că reclamanta este proprietară asupra imobilului construcţie, iar pentru desfăşurarea activităţii comerciale şi folosirii spaţiilor sale este necesară recunoaşterea dreptului de folosinţă asupra terenului, potrivit art. 492 C. civ.
Dreptul de folosinţă există indiferent de existenţa notificărilor pe Legea nr. 10/2001, scopul acestei legi fiind restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul C.L. Craiova prin P.M. Craiova, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 33 din 5 februarie 2008, a respins, ca nefundat, apelul formulat de apelantul pârât C.L. Craiova prin P.M. Craiova în contradictoriu cu intimata-reclamantă SC A. SA Craiova.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut în esenţă că:
Potrivit art. 111 C. proc. civ., cererea în constatarea existenţei unui drept poate fi promovată de partea care justifică interes şi dacă aceasta nu poate cere realizarea dreptului. Acţiunea în constatare are caracter subsidiar, însă apelantul pârât nu a indicat ce acţiune avea la îndemână reclamanta pentru realizarea dreptului de folosinţă asupra terenului.
Societatea reclamantă s-a înfiinţat prin decizia nr. 147 din 26 octombrie 1990 a Prefecturii Dolj, figurând în anexă la poziţia nr. 1, iar terenul pentru care s-a solicitat constatarea dreptului de folosinţă este aferent complexului P. - dezrobirii, echivalentul dreptului de folosinţă fiind trecut în structura capitalului social, însă ulterior nu s-a emis decizie a organului administraţiei locale prin care să se determine terenul, potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Prin urmare, în condiţiile în care dreptul de folosinţă a fost transmis societăţii încă de la înfiinţare, că aceasta exercită acest drept, suprafaţa de teren fiind stabilită în procesul verbal de delimitare, situaţia terenului plus schiţa anexată cu semnătura tuturor vecinilor, iar reclamanta justifică interes în constatarea dreptului, hotărârea fiindu-i necesară pentru obţinerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, neavând la îndemână calea acţiunii în realizarea dreptului de folosinţă asupra terenului pe care-l foloseşte, corect tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 111 C. proc. civ.
Instanţa de fond a constatat dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă exclusivă de 844,15 mp şi indiviziune de 67,81 mp, aceste suprafeţe sunt identice cu cele trecute în înscrisurile aflate la dosar nr. 15411/2006, procesul verbal de delimitare fiind semnat de vecinii terenului, printre care şi apelantul, ceea ce înseamnă că aceştia au fost de acord cu delimitarea terenului, suprafeţe regăsite întocmai şi în documentaţia topo întocmită în anul 1993, dosar nr. 883/63/2006.
Din adresa 343345 din 25 ianuarie 2008 emisă de Primăria Craiova – S.E.D.P.P. rezultă că terenul din litigiu în suprafaţă de 911,95 mp aparţine domeniului privat, aşa încât sunt nefondate susţinerile din apel, în sensul că terenul face parte din domeniul public şi este exceptat de la aplicarea H.G. nr. 834/1991.
Cât priveşte notificările efectuate de foştii proprietari în baza Legii nr. 10/2001, din acelaşi înscris rezultă că acestora li s-au acordat despăgubiri şi nu s-au emis dispoziţii de restituire în natură, astfel că sunt nefondate criticile referitoare la prejudicierea persoanelor îndreptăţite la restituirea în natură.
Aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu este împiedicată de constatarea dreptului de folosinţă al intimatei reclamante asupra terenului, cum corect a reţinut şi tribunalul.
Dreptul de folosinţă asupra terenului a fost dobândit în temeiul H.G. nr. 834/1991 care reglementează situaţia terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale constituite în baza Legii nr. 15/1990, aşa încât dispoziţiile art. 492 C. civ., nu erau incidente în cauză, însă această situaţie nu afecta legalitatea şi temeinicia hotărârii, neimpunându-se desfiinţarea sau schimbarea acesteia.
Împotriva acestei ultime hotărâri în termen legal a declarat recurs pârâtul C.L.M. Craiova prin P.M. Craiova, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie susţinând, în esenţă, că instanţa de fond şi instanţa de apel nu s-au pronunţat pe excepţia competenţei materiale de soluţionare a cauzei de către instanţa de fond având în vedere dispoziţiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 159 C. proc. civ.
A invocat această excepţie pe calea recursului, dat fiind faptul că acţiunea în constatare are un caracter eminamente civil, chiar dacă una părţi este comerciant, această acţiune nu dobândeşte un caracter comercial iar instanţa competentă material în judecarea acţiunii în fond este Judecătoria Craiova şi nu Secţia Comercială a Tribunalului Dolj.
Sub acest aspect conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ., a solicitat admiterea excepţiei, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei pentru soluţionare Judecătoriei Craiova, ca instanţă competentă.
Instanţa de apel prin hotărârea pronunţată a constatat dreptul de folosinţă şi administrare al reclamantei asupra terenului, stabilind cadrul procesual reglementat de art. 111 C. proc. civ., aceasta este inadmisibilă întrucât se bazează pe situaţii de fapt, aprecieri subiective, fără a cuprinde şi motivele de drept pe are se întemeiază.
Potrivit art. 111 C. proc. civ., pentru care are interes poate solicita constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept însă cererea nu poate fi primită atunci când partea are la îndemână acţiunea în realizarea dreptului.
Acţiunea în constatare are un caracter subsidiar în raport de toate posibilităţile procedurale pe care partea le are pentru a-şi realiza drepturile sale.
Reclamanta trebuia să urmeze procedura administrativă prevăzută de H.G. nr. 834/1991 în urma căreia terenul se determină de autoritatea administrativă publică judeţeană.
Un alt motiv de nelegalitate al hotărârilor atacate este dat de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 15/1990 privind statutul regiilor autonome şi societăţilor comerciale raportat la art. 1 din H.G. nr. 834/1991 care face trimitere la bunurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale, patrimoniu care se inventariază în evidenţa contabilă a societăţii şi care presupune o prezumţie relativă a dreptului de proprietate.
În mod greşit instanţa de apel a nesocotit apărarea autorităţii locale cu privire la existenţa cererilor formulate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, reţinând că aceste cereri au fost soluţionate şi înaintate A.N.R.P. în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent, fără a ţine cont că potrivit H.G. nr. 1095/2005 această instituţie poate reveni şi modifica actul autorităţii locale.
A mai arătat că acţiunea reclamantei nu poate fi admisă întrucât situaţia juridică a imobilului în cauză nu este stabilită, în concret de reclamantă, căreia îi revine sarcina probei, aceasta nedovedind necesitatea desfăşurării activităţii conform obiectului de activitate.
Pârâtul C.L.M. Craiova prin P.M. Craiova a solicitat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi motivat în scris, modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei rezultă că instanţa de apel în mod corect a apreciat actul dedus judecăţii şi probatoriile administrate în cauză.
Cu privire la excepţia formulară privind competenţa materială de soluţionare a cauzei, Judecătoria Craiova, prin sentinţa nr. 1420 din 6 octombrie 2006, în mod corect, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj întrucât potrivit art. 2 C. proc. civ., litigiul este de natură comercială şi nu este evaluabil.
În ceea ce priveşte motivul de recurs privind inadmisibilitatea acţiunii în temeiul art. 111 C. proc. civ., în mod corect instanţa de fond şi instanţa de apel au analizat acestor motiv şi au constatat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 111 C. proc. civ., partea care are interes poate să facă cererea pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
Societatea reclamantă s-a înfiinţat prin decizia nr. 147 din 26 octombrie 1990 a Prefecturii Dolj figurând în anexă la poziţia 1, iar terenul pentru care s-a solicitat constatarea dreptului de folosinţă este aferent completului P. - Dezrobirii, echivalentul dreptului de folosinţă fiind trecut în structura capitalului social, însă ulterior nu s-a emis decizie a organului administraţiei locale prin care să se determine temeiul potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Instanţa de fond şi instanţa de apel au constatat dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă exclusivă de 844,15 mp şi indiviziune de 67,81 mp, aceste suprafeţe sunt identice cu cele trecute în înscrisurile aflate la dosar nr. 15411/2006, procesul verbal de delimitare a terenului fiind semnat de vecinii terenului printre care şi pârâtul, ceea ce înseamnă că aceştia au fost de acord cu delimitarea terenului, suprafeţe regăsite întocmai şi în documentaţia topo întocmită în anul 1993, dosar nr. 883/63/2006.
Instanţa de fond şi instanţa de apel în mod corect au reţinut că pârâtul C.L.M. Craiova este proprietar al imobilului construcţie lucru dovedit cu acte şi raportul de expertiză.
Procedura specială de atestare a dreptului de proprietate prevăzută de H.G. nr. 834/1991 implică promovarea prealabilă a acţiunii în constatarea dreptului de folosinţă prevăzută de art. 111 C. proc. civ., pentru societăţile care nu deţin dovezi cu privire la dreptul de administrare directă asupra terenului.
Notificările efectuate de foştii proprietari în baza Legii nr. 10/2001 au fost analizate de instanţa de fond şi instanţa de apel deoarece din adresa 343345 din 25 ianuarie 2008 emisă de Primăria Craiova – S.E.D.P.P. rezultă că acestora li s-au acordat despăgubiri şi nu s-au emis dispoziţii de restituire în natură.
Aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 nu este împiedicată de constatarea dreptului de folosinţă al intimatei reclamante asupra terenului cum corect a reţinut instanţa de fond şi instanţa de apel.
Dreptul de folosinţă asupra terenului a fost dobândit în temeiul H.G. nr. 834/1991 care reglementează situaţia terenurilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale constituite în baza Legii nr. 15/1990, aşa încât dispoziţiile art. 492 C. civ., nu sunt incidente în cauză.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de pârâtul C.L.M. Craiova prin P.M. Craiova, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul C.M. Craiova prin P.M. Craiova împotriva deciziei nr. 33 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2953/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3030/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
