ICCJ. Decizia nr. 293/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 293/2008
Dosar nr. 39415/3/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 6012 din 5 iulie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost admisă excepţia tardivităţii (prescripţiei) dreptului de a ataca hotărârea A.G.A. nr. 249/2004, iar pe fond a fost respinsă acţiunea prin care reclamanta SC S.I. S.A.R.L. din Luxemburg solicitase, în contradictoriu cu SC S.E. SRL Bucureşti anularea hotărârii A.G.A. nr. 249/2004 a societăţii pârâte.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut că prin acţiunea formulată reclamanta a solicitat anularea hotărârii nr. 249 din 15 mai 2004, luată la a doua convocare a adunării generale de asociaţii societăţii pârâte, pe motiv că procesul-verbal al adunării nu a fost semnat de un preşedinte şi un secretar, că ordinea de zi prezentată în convocatorul din 20 aprilie 2004 a fost lărgită la data ţinerii adunării.
În argumentarea primului motiv de nulitate reclamanta a susţinut că procesul-verbal al adunării nu a fost trecut în Registrul adunărilor generale aşa cum prevăd dispoziţiile art. 131 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv, că nu a fost legal semnat aşa cum prevăd dispoziţiile art. 130 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, aşa încât şi hotărârea luată în temeiul acestui proces-verbal este lovită de nulitate.
De asemenea, la 15 mai 2004, nu a fost respectată ordinea de zi din convocatorul din 20 aprilie 2004 discutându-se şi alte probleme ce excedau convocatorului, încălcându-se astfel dispoziţiile art. 117 alin. (7), art. 190 alin. (3) şi art. 121 din Legea nr. 31/1990.
Instanţa de fond a apreciat că motivele pentru care reclamanta a atacat în justiţie hotărârea A.G.A. nu sunt motive de nulitate absolută ci de nulitate relativă, ce puteau fi invocate în termenul de 15 zile prevăzut în art. 196 din Legea nr. 31/1990 (R) aşa încât, având în vedere data luării hotărârii, la care a participat şi reclamanta, şi data promovării acţiunii, 16 noiembrie 2005, a apreciat ca tardiv exercitat dreptul de către reclamantă şi, admiţând excepţia tardivităţii (prescripţiei), a respins pe fond acţiunea reclamantei.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia comercială nr. 199 din 11 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 130 din Legea nr. 31/1990 referitoare la cerinţa întocmirii unui proces-verbal al adunării şi semnării lui de către preşedinte şi secretar priveşte doar societăţile pe acţiuni nu şi societăţile cu răspundere limitată, dispoziţiile art. 191 din Legea nr. 31/1990 prevăzând că sunt aplicabile acestor din urmă societăţi, dintre dispoziţiile privitoare la societăţile pe acţiuni doar cele privind dreptul de a ataca hotărârile A.G.A.
Instanţa a reţinut că apelanta nu a indicat nici în apel ce dispoziţii legale referitoare la adunările asociaţilor din societăţile cu răspundere limitată s-au încălcat la 15 mai 2004, în raport de care să se aprecieze dacă hotărârea atacată era lovită de nulitate absolută.
Întrucât legea nu instituie şi pentru societăţile cu răspundere limitată obligativitatea semnării procesului-verbal al adunării generale, nici măcar a întocmirii lui, s-a apreciat că în mod corect s-a respins la fond primul motiv de nelegalitate al hotărârii A.G.A. invocat de reclamantă.
Cât priveşte extinderea ordinii de zi instanţa de apel a reţinut că dispoziţiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăţilor pe acţiuni, nu se mai regăsesc în totalitatea lor în dispoziţiile art. 190 din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăţilor cu răspundere limitată.
În consecinţă, nimic nu interzicea asociaţilor extinderea ordinii de zi, regulile societăţilor de capital diferind de cele ale societăţilor de persoane.
În consecinţă, s-a reţinut că cele invocate de reclamantă nu atrag nulitatea absolută a hotărârii ci, eventual, o nulitate relativă, ce nu putea fi invocată decât în 15 zile de la data când s-a luat cunoştinţă, adică 15 mai 2004, aşa încât, dreptul reclamantei de a ataca hotărârea s-a prescris.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea ei pentru nelegalitate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta critică Decizia din apel întrucât motivarea soluţiei este contradictorie, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., reţinând pe de-o parte că nu este necesară întocmirea unui proces verbal al adunării generale a asociaţilor dintr-o societate cu răspundere limitată, iar pe de altă parte reţine că în cauză se aplică dispoziţiile art. 131 din Legea nr. 31/1990, dispoziţii ce fac referire expresă la procesul verbal al şedinţei.
Întrucât şi dispoziţiile art. 131 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 fac referire la existenţa procesului-verbal este indubitabil că el trebuie să fie încheiat în condiţiile art. 130 alin. (1), respectiv, să fie semnat de preşedinte şi secretar şi să fie trecut în registrul prevăzut în art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv, semnat de toţi asociaţii prezenţi.
Cât priveşte extinderea ordinii de zi recurenta apreciază, de asemenea, că motivarea instanţei de apel este contradictorie şi făcută cu încălcarea dispoziţiilor art. 190 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 şi art. 121 din acelaşi act normativ, o asemenea extindere putând fi făcută doar în prezenţa reprezentanţilor întregului capital social şi dacă nici unul dintre ei nu se opunea, condiţii neîndeplinite în cazul de faţă.
Prin cea de-a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta critică sancţionarea celor invocate de ea cu nulitate relativă şi considerarea ca prescrisă (tardivă) a exercitării dreptului său de a ataca hotărârea A.G.A. din 15 mai 2004.
În acest sens recurenta arată că ea a invocat în acţiunea sa încălcarea normelor stipulate în art. 190 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, încălcarea normelor privind cvorumul minim legal, luarea unor hotărâri în absenţa asociatului C.I., nesemnarea procesului-verbal al adunării, toate aceste motive fiind sancţionate cu nulitate absolută şi nu cu nulitate relativă cum au reţinut instanţele, aşa încât dreptul de a promova acţiunea nu era prescris.
Prin notele scrise depuse la dosar intimata pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât argumentarea deciziei este logică şi coerentă şi în concordanţă cu normele legale în materie.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Având în vedere susţinerile recurentei în dezvoltarea motivelor de recurs, în concluziile scrise depuse în termenul de pronunţare şi în acţiunea cu care aceasta a investit instanţa de fond se impun câteva precizări şi clarificări ale cadrului procesual, în raport de acesta urmând a fi analizate criticile invocate şi soluţiile instanţelor.
Prin acţiunea înregistrată, la 16 noiembrie 2005, reclamanta a solicitat instanţei anularea hotărârii A.G.A. nr. 249/2004 luată de asociaţii din societatea pârâtă.
La fila X din acţiune, atunci când dezvoltă motivele ce au determinat-o să promoveze acţiunea, reclamanta apreciază că respectiva hotărâre este lovită de nulitate absolută pentru două motive: procesul-verbal al adunării generale este nul, nefiind semnat de preşedinte şi secretar, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 130 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi nefiind trecut în Registrul adunării generale cum prevăd dispoziţiile art. 131 alin. (3) şi art. 11.4 din actul constitutiv, cât şi pentru că nelegal a fost extinsă ordinea de zi prevăzută în convocarea din 20 aprilie 2004.
Instanţele de fond şi apel au analizat şi s-au pronunţat în raport de aceste motive şi nu cum susţine neîntemeiat recurenta în dezvoltarea recursului că ar fi invocat şi nelegalitatea întrunirii cvorumului, lipsa votului asociatului C.I., aspecte invocate pentru prima dată în recurs, ceea ce este inadmisibil.
Incoerenţa reclamantei între petitul cu care a investit instanţa („anularea hotărârii A.G.A.") şi argumentarea petitului a determinat instanţa de fond să analizeze, în primul rând, dacă în raport de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, cele două motive de nelegalitate a hotărârii A.G.A. sunt sancţionate cu nulitate relativă sau nulitate absolută, apreciind în fond că cele invocate constituie motive de nulitate relativă ce puteau fi invocate în termenul reglementat în art. 196 din Legea nr. 31/1990, termen depăşit de reclamantă.
Instanţa de apel şi-a argumentat soluţia făcând diferenţiere între reglementările stipulate în Legea nr. 31/1990, aplicabile societăţilor pe acţiuni şi cele cuprinse în acelaşi act normativ pentru societăţile cu răspundere limitată, apreciind că dispoziţiile legale invocate de reclamantă în susţinerea nelegalităţii hotărârii A.G.A. nu sunt aplicabile societăţilor cu răspundere limitată.
În raport de aceste precizări şi de criticile invocate de recurentă curtea apreciază, în considerarea dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că cele dezvoltate de recurentă în motivarea recursului se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale, respectiv a celor din Legea nr. 31/1990 privitoare la adunările generale.
Curtea va analiza aceste critici având în vedere numerotarea corectă a textelor din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data introducerii acţiunii (M. Of. nr. 1066/17.11.2004), amendând sub acest aspect argumentarea instanţei de apel care a preluat numărul incorect al textului invocat de reclamantă, dar corect în cuprinsul său.
Ţinând cont de aceste precizări prealabile, curtea, analizând criticile recurentei, le apreciază, ca nefondate, instanţa de apel făcând o corectă interpretare şi aplicare a normelor Legii nr. 31/1990 R privind societăţile comerciale.
În Titlul III intitulat „Funcţionarea societăţilor comerciale" în cap. I (art. 65 – art. 74) au fost reglementate dispoziţii comune aplicabile tuturor tipurilor de societăţi comerciale, după care legiuitorul a prevăzut, în capitolele următoare, reguli speciale aplicabile fiecărui tip de societate.
Societăţile pe acţiuni sunt reglementate în cap. IV din titlul III (art. 91 – art. 186) în timp ce societăţile cu răspundere limitată sunt reglementate în cap. VI din lege (art. 191 – art. 203).
Textele invocate de reclamantă în argumentarea nelegalităţii hotărârii A.G.A. [(art. 130 alin. (3), corect era art. 131 alin. (3); art. 117 alin. (7); art. 121)] sunt reglementări ce privesc societăţile pe acţiuni care funcţionează după reguli specifice, ele fiind societăţi de capital şi nu de persoane, cum sunt societăţile cu răspundere limitată.
Atunci când legiuitorul a considerat că anumite reguli de la societăţile de capital se aplică şi celor de persoane, a prevăzut în mod expres acest fapt [(a se vedea art. 196, art. 199 alin. (1)].
În caz contrar, regulile de funcţionare a unei societăţi nu pot fi aplicabile şi altui tip de societate, dacă ele nu au fost cuprinse în Cap. I din Titlul III sau nu au fost expres menţionate în regulile ce reglementează fiecare tip de societate.
Cum societatea pârâtă este o societate cu răspundere limitată ea funcţionează după reglementările stipulate în art. 191-203 şi nu după normele reglementate pentru societăţile pe acţiuni.
În acest context instanţa de apel corect a reţinut că dispoziţiile art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, aplicabile societăţilor pe acţiuni, nu sunt aplicabile şi societăţilor cu răspundere limitată ale căror adunări generale pot fi convocate în condiţiile art. 195 alin. (3) din aceeaşi lege.
Încălcarea normelor privind convocarea şi nerespectarea ordinii de zi nu atrage nulitatea absolută, cum susţine recurenta şi chiar o parte din doctrină, nici măcar în cazul societăţilor pe acţiuni, câtă vreme, potrivit art. 121 din aceeaşi lege, acţionarii reprezentând întregul capital social pot ţine o adunare generală şi pot lua orice hotărâre şi fără respectarea formalităţilor cerute pentru convocarea ei. Ori, dacă în intenţia legiuitorului ar fi fost sancţionarea cu nulitate absolută a unei hotărâri luată într-o asemenea situaţie, acordul acţionarilor n-ar fi putut acoperi nulitatea.
În consecinţă, instanţa de apel corect a apreciat că nerespectarea ordinii de zi din convocator, prin includerea şi a altor puncte, de altfel cerute de însăşi reclamantă la 27 aprilie 2004, nu atrag nulitatea absolută, ci, eventual, în măsura în care s-ar dovedi vătămarea, nulitatea relativă.
Atunci când legiuitorul a dorit să sancţioneze cu nulitate absolută o hotărâre a adunării generale luată cu încălcarea anumitor norme, a stipulat expres această sancţiune, a se vedea art. 125 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în caz contrar, aprecierea sancţiunii ce urmează a se aplica fiind la aprecierea instanţei, în raport de interesul lezat.
Cât priveşte nesemnarea procesului-verbal al adunării generale de către preşedinte şi secretar, instanţa de apel corect a reţinut că dispoziţiile art. 131 alin. (1) [(şi nu art. 130 alin. (1) cum din eroare s-a trecut atât de către reclamantă în acţiune cât şi de instanţă)] din Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile doar societăţilor pe acţiuni nu şi celor cu răspundere limitată, art. 196 din aceeaşi lege, stipulând că dispoziţiile privind societăţile pe acţiuni se aplică şi celor cu răspundere limitată numai în ceea ce priveşte dreptul de a ataca hotărârea adunării generale, nu şi celelalte dispoziţii privind întocmirea actelor, evidenţierea lor şi desfăşurarea adunării.
Reclamanta recurentă nu poate invoca nici încălcarea art. 11.1 alin. (4) din actul constitutiv deoarece în acest caz ar însemna să-şi invoce propria culpă în nesemnarea registrului, ea fiind prezentă la adunare prin reprezentant.
În consecinţă, curtea apreciază că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare şi interpretare a legii, pronunţând o soluţie temeinică şi legală, motiv pentru care recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta reclamantă va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimata pârâtă SC S.E. SRL, suma reprezentând onorariul avocatului ales şi dovedită cu actul aflat la dosar recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.I. S.A.R.L. Luxemburg împotriva deciziei nr. 199 din 11 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurenta la 595 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 292/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 295/2008. Comercial → |
|---|
