ICCJ. Decizia nr. 306/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 306/2008
Dosar nr. 6012/2/2006
Şedinţa publică din 1 februarie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 4219 din 14 octombrie 2005 dată de tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii principale formulată de reclamanţii-pârâţi SC A.I. SRL Bucureşti şi V.A.R., în contradictoriu cu pârâta – reclamantă SC G.S. SRL şi B.G.
Acţiunea principală formulată împotriva pârâţilor SC G.S. SRL şi B.G. a fost respinsă ca inadmisibilă.
De asemenea, acţiunea principală formulată împotriva Ministerului Finanţelor publice – D.G.N.U.A.S.P.N.P.R. a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
Prin aceeaşi sentinţă s-a disjuns cererea reconvenţională pentru judecarea căreia s-a dispus formarea unui nou dosar cu termen la 11 noiembrie 2005.
Prin cererea introductivă, reclamanţii au solicitat recuperarea patrimoniului de care au fost private, cu aplicarea Legii nr. 11/1991; restabilirea situaţiei anterioare prin anularea abuzului şi a concurenţei neloiale; obligarea pârâţilor la reintrarea în legalitate cu retrocedarea patrimoniului, cu sancţiunea retrocedării sub forma de daune patrimoniale.
Reclamanţii şi-au precizat succesiv acţiunea, astfel că prin ultima precizare din 23 septembrie 2005 au arătat că obiectul acţiunii îl constituie încălcarea Legii nr. 11/1991 şi a Legii nr. 298/2001 petitele constând în.
1) Stabilirea de către instanţă a încălcării prevederilor Legii nr. 11/1991 şi Legea nr. 298/2001.
2) constatarea prejudiciilor suferite prin activitatea neloială;
3) restabilirea gravelor încălcări ale legilor menţionate;
4) analiza falsului arătat prin concluziile expertizei grafologice cu aplicarea art. 181 – art. 183 C. proc. civ., suspendarea cauzei şi sesizarea parchetului competent.
La 14 ianuarie 2005, pârâta SC G.S. SRL a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat instanţei să se constate inexistenţa în patrimoniul reclamanţilor a dreptului de a cere reparaţii materiale sau morale ca urmare a unei fapte de concurenţă neloială; obligarea reclamanţilor la respectarea condiţiilor de competiţie şi de concurenţă loială existentă pe piaţă; obligarea reclamanţilor la publicarea unei dezminţiri în legătură cu afirmaţiile calomnioase cuprinse într-un articol în „România Liberă" şi obligarea reclamanţilor la daune morale în cuantum de 1000 lei.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ., acţiunea reclamanţilor aşa cum a fost precizată este inadmisibilă întrucât reclamanţii au solicitat să se constate existenţa unor situaţii de fapt.
De asemenea, s-a considerat ca inadmisibilă şi cererea de constatare a prejudiciilor întrucât partea are la îndemână o acţiune în realizarea dreptului, respectiv o acţiune în pretenţii pentru recuperarea prejudiciului.
În ce priveşte capătul de cerere privind obligaţia de a face, respectiv restabilirea în drept a gravelor încălcări ale prevederilor Legii nr. 11/1991 şi a Legii nr. 298/2001, s-a constatat că reclamanţii-pârâţi nu au specificat în mod concret în ce constă restabilirea în drept deşi li s-a pus în vedere să facă precizările necesare.
Instanţa fondului a reţinut că pârâtul Consiliul Concurenţei nu are legitimitate procesuală în cauză şi că introducerea acestuia numai în scopul opozabilităţii hotărârii este nejustificată.
Aceeaşi situaţie s-a reţinut şi cu privire la pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Apelul formulat de reclamanţi împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 23 din 17 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În considerentele deciziei instanţa apelului a analizat aspectele de nelegalitate şi netemeinicie invocate de apelanţi şi care au vizat exclusiv soluţia primei instanţe asupra cererii reclamanţilor în contradictoriu cu pârâţii B.G. şi SC G.S. SRL, precum şi natura disjungerii cererii reconvenţionale.
Astfel, s-a reţinut că potrivit art. 112 C. proc. civ., enunţarea pretenţiei în cadrul obiectului acţiunii în justiţie trebuie să fie precisă şi aptă să caracterizeze dreptul invocat de către reclamant şi modalitatea reparaţiei sale prin mijlocirea instanţei pentru ca, în final, dispozitivul hotărârii pronunţate să concorde acestuia, instanţa neavând permisiunea de a se pronunţa în afara obiectului cererii aşa cum acesta a fost formulat de parte.
Or, din precizările aduse de reclamanţi acţiunii s-a reţinut că aceasta se caracterizează ca acţiune în constatare, dublată de obligaţia de a face al cărei conţinut obiectiv nu este caracterizat printr-o prestaţie concretă impusă pârâţilor.
S-a constatat că prima instanţă a pronunţat o soluţie legală şi temeinică în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ., fiind inadmisibilă acţiunea în constatarea unor stări de fapt, chiar dacă reclamanţii au invocat încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 11/1996 modificate.
De asemenea, instanţa fondului a reţinut că în cadrul petitului privind obligaţia de a face nu s-a caracterizat prestaţia concretă şi subsidiară petiţiilor în constatare ceea ce echivalează cu o nedeterminare a obiectului.
Cu privire la soluţia de disjungere a cererii reconvenţionale s-a apreciat ca fiind corectă aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. (2) şi art. 165 C. proc. civ., cât timp cererea principală s-a aflat în stare de judecată.
Împotriva deciziei a declarat recurs SC A.I. SRL care a invocat motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 2,7 şi pct. 9 C. proc. civ., în argumentarea cărora susţine următoarele:
- Instanţa apelului a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi a încălcat prevederile art. 1 pct. a, art. 2 şi art. 4 din Legea nr. 298/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale.
Recurenta susţine că prin Decizia atacată nu s-a analizat şi nu s-a observat că obiectul acţiunii se bazează pe concurenţa neloială, fiind încălcate prevederile legale ce o reglementează, constatându-se greşit că acţiunea ar fi întemeiată pe dispoziţiile art. 111C. proc. civ.
- Decizia atacată conţine motive străine de natura pricinii, iar instanţa apelului a apreciat greşit prevederile Legii nr. 198/2001.
Se susţine că nu a fost stabilită natura juridică reală a cauzei acţiunii bazată pe concurenţa neloială, reţinându-se în mod greşit că acţiunea ar fi una în constatare.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu privire la excepţia nulităţii cererii de recurs conform art. 3021 lit. d) C. proc. civ., invocată de instanţă din oficiu se constată că recurenta a complinit lipsa semnăturii reprezentantului legal pe cererea de recurs, motiv pentru care urmează ca excepţia să fie respinsă.
- Prin cererea de recurs se invocă un prim motiv întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 2 C. proc. civ., însă numai în mod generic pentru că în cuprinsul cererii nu se regăseşte vreo dezvoltare a acestuia.
Cu toate acestea analizându-se atât minuta cât şi Decizia se constată că sunt semnate de acelaşi complet de judecată respectându-se principiul continuităţii completului.
- Este nefondată critica recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât motivarea deciziei respectă întrutotul prevederile art. 261 C. proc. civ., fiind clară şi precisă, răspunzând în fapt şi în drept la toate criticile apelantei fără a conţine motive străine de natura pricinii aşa cum susţine recurenta, în mod neargumentat.
- Nici criticile ce se subsumează motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu sunt fondate.
Astfel, în mod corect s-a reţinut de către instanţa apelului că pe parcursul dosarului la prima instanţă formularea şi precizarea obiectului cererii s-a caracterizat prin imprecizie.
Reclamanţii au beneficiat de mai multe termene formulând mai multe precizări ale obiectului cererii, ultima fiind depusă la termenul din 23 septembrie 2005.
Aşa cum a fost precizată acţiunea la termenul arătat instanţele au caracterizat-o corect ca fiind o acţiune în constatare, dublată de o obligaţie de a face, respectiv de obligarea pârâtului în sensul restabilirii în drept a gravelor încălcări privind Legea nr. 11/1996 şi a Legii nr. 289/2001, nerezultând din formularea folosită de reclamanţi, prestaţia concretă impusă pârâţilor.
În atare situaţie, în care reclamanţii au solicitat constatarea unor stări de fapt, în mod corect s-a apreciat asupra inadmisibilităţii acţiunii în raport de prevederile art. 111 C. proc. civ.
Chiar dacă reclamanţii au solicitat constatarea unor grave încălcări ale Legii nr. 11/1996 şi constatarea în drept a prejudiciilor cauzate, prevederile art. 111 C. proc. civ., exclud acţiunea în constatare atunci când partea are la îndemână o cerere în realizarea dreptului.
În consecinţă, criticile ce vizează stabilirea greşită a obiectului acţiunii nu se confirmă întrucât ambele instanţe s-au limitat în analiza lor, limitele în care au fost învestite, stabilind corect cadrul procesual cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor.
În ce priveşte presupusa aplicare greşită a prevederilor art. 11 pct. a, şi art. 4 din Legea nr. 298/2001 se constată că instanţele nu au analizat acţiunea introductivă în raport de acestea, motiv pentru care se apreciază că aceste critici sunt străine de natura pricinii.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Decizia atacată este la adăpost de orice critici, motiv pentru care o va menţine ca fiind legală prin respingerea recursului, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de reclamanţii SC A.I. SRL Bucureşti şi V.A.R. împotriva deciziei nr. 23 din 17 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 304/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 307/2008. Comercial → |
|---|
