ICCJ. Decizia nr. 2998/2008. Comercial. Acţiune în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2998/2008
Dosar nr. 4340/95/2007
Şedinţa publică de la 21 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 91 din 9 septembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 4340/95/2007, s-a respins acţiunea formulată de reclamantul M.D. împotriva pârâtei S.C.C.F. TÂRGU JIU.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că la data de 16 iunie 2005 S.C.C.F. TÂRGU JIU a aprobat vânzarea prin negociere directă a aripii de nord a sediului său social, iar în şedinţa de lucru a Consiliului de Administraţie din 12 septembrie 2006 s-a hotărât înstrăinarea spaţiilor conform procedurii de vânzare prin intermediul firmei de tranzacţii imobiliare, având în vedere dreptul de preemţiune înserat în contractul de închiriere încheiat la data de 1 iunie 2005 cu pârâta, în cazul vânzării către terţi.
S-a reţinut că dreptul reclamantului nu a fost îngrădit de a participa la licitaţie, aceasta depunând o cerere ca persoană fizică, nu ca persoană juridică, ori, spaţiile erau administrative destinate vânzării – cumpărării de persoane juridice în vederea organizării de sedii de firme.
De asemenea, s-a avut în vedere că negocierea directă a avut loc la data de 22 noiembrie 2006, dată la care s-a primit avizul favorabil pentru preţul de vânzare, conform raportului de expertiză întocmit de experţi, după ce anterior Adunarea Generală a F. şi C. a încheiat procesul verbal de negociere directă nr. 3740 din 11 noiembrie 2004 cu pârâta SC O SA, sucursala TÂRGU JIU, drept urmare la 11 decembrie 2006 achitându-se avansul de 40 % cu O.P. 763.
Adunarea Generală a membrilor cooperatori asociaţi este singurul organ abilitat a hotărî asupra modalităţii de înstrăinare a activelor ce fac parte din domeniul privat al asociaţilor, caz în care este permisă vânzarea prin negociere directă, ipoteză ce nu putea fi confundată cu somaţia bunurilor proprietate privată a statului.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul M.D. pe care curtea de apel l-a calificat ca fiind apel, în raport de dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ.
În motivarea apelului reclamantul a criticat soluţia dată de prima instanţă sub aspectul neintroducerii în cauză a societăţii de intermediere imobiliară abilitată, nu s-a pronunţat asupra nulităţii şi pertinenţei probei privind întocmirea unei adrese la societatea de intermediere imobiliară, instanţa nu a analizat calitatea procesuală pasivă a intimatelor în sensul că SC O. SA nu a fost citată la sediul social, iar T.I. nu avea calitatea de reprezentant al societăţii F. întrucât nu a fost întocmit mandat special, mandat ce a fost contestat prin formularea unei plângeri penale.
A mai criticat reclamantul soluţia dată de instanţa de fond sub aspectul temeiurilor de fapt şi drept, acestea fiind contradictorii şi străine cauzei, privind modalitatea de vânzare a activelor prin negociere directă şi categoriile de persoane care pot participa la licitaţie, împrejurare care excludea participarea unei societăţi intermediare.
Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin decizia nr. 17 din 23 ianuarie 2008, a respins, ca nefundat, apelul reclamantului reţinându-se în considerentele deciziei, în esenţă, că reprezentanţii legali ai societăţii cooperatiste sunt cei care reprezintă societatea cu terţii, că pentru vânzarea activelor proprietate privată a societăţii cooperatiste se face prin hotărâre a consiliului de administraţie, iar negocierea directă nu este exclusă intermedierea printr-o agenţie specializată. Prin urmare, conchide instanţa de apel, înstrăinarea spaţiului din litigiu nu era necesară să se realizeze prin licitaţie publică ci, numai în modalitatea aprobată de adunarea generală, care a stabilit vânzarea prin negociere directă. Prin urmare, instanţa de judecată nu poate obliga pe vânzătorul proprietar să vândă unui ofertant, deoarece s-ar fi violat dreptul de proprietate şi s-ar fi substituit consimţământul părţii.
În contra celei din urmă hotărâri reclamantul a declarat recurs solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, iar pe fond admiterea acţiunii reclamantului, astfel cum a fost precizată, cu consecinţa anulării procesului – verbal de negociere directă încheiat de SC O. SA, sucursala GORJ, la data de 22 noiembrie 2006, privind vânzarea imobilului situat la etajul I al construcţiei, ce reprezintă sediul administrativ al societăţii – intimate F. TÂRGU – JIU. Totodată, a mai solicitat obligarea pârâtei de a organiza licitaţia publică pentru vânzarea acestui imobil conform hotărârii Consiliului de Administraţie din 29 septembrie 2006 raportată la hotărârea aceluiaşi organ administrativ din 10 octombrie 2006.
În motivarea recursului, într-o primă critică, reclamantul arată că încheierea contractului de vânzare – cumpărare având ca obiect sediul societăţii cooperatiste se făcea numai pe baza aprobării consiliului de administraţie printr-o împuternicire specială conferită preşedintelui consiliului de administraţie, în opinia recurentului, un mandat special dat preşedintelui; în atare situaţie, în opinia recurentului, T.I. nu a făcut dovada calităţii de reprezentant al societăţii – pârâte în numele căreia a fost încheiat procesul – verbal de negociere directă cu SC O.V.I.G. SA BUCUREŞTI privind vânzarea imobilului, motiv pentru care acest act este lovit de nulitate absolută.
O altă critică a recurentului vizează, în esenţă, nerespectarea de către preşedintele societăţii cooperatiste decizia consiliului de administraţie, în ceea ce priveşte obligarea societăţii de tranzacţii imobiliare de a intermedia vânzarea imobilului prin procedura vânzării prin licitaţie publică conform cerinţelor impuse de Codul fiscal, potrivit căruia trebuia făcută publicitatea vânzării. Însă, în cauză, nu s-a făcut dovada publicităţii vânzării, iar instanţele au ignorat valoarea probatorie a înscrisului nr. 2259 din 20 septembrie 2006 prin intermediul căruia consiliul de administraţie al societăţii pârâte comunica societăţii de tranzacţii imobiliare SC D. să urmeze o procedură care să asigure transparenţa vânzării impusă privind negocierea preţului de vânzare a spaţiilor cu destinaţia de sediu pentru societate, procedurii vânzării prin licitaţie publică, cu respectarea valorii imobilul stabilit prin raportul de expertiză efectuat în scopul vânzării; ceea ce înseamnă că mai arată că i-a fost respins în mod abuziv şi nejustificat, pe criterii discriminatorii, cererea de cumpărare a imobilului şi în mod greşit i-a fost respinsă cererea de cumpărare a spaţiului, ca tardivă, în condiţiile în care nu a fost publicată oferta de vânzare şi nici termenul de acceptare a acesteia, perioada depunerii cererilor de cumpărare se încheia la data de 25 noiembrie 2006.
În consecinţă, conchide recurentul, dat fiind faptul că vânzarea spaţiilor administrative nu s-a realizat conform deciziei Consiliului de Administraţie în condiţii de asigurare a transparenţei vânzării impuse de codul fiscal, publicitatea vânzării, situaţie, faţă de care, solicită obligarea pârâtei de a organiza licitaţie publică pentru vânzarea acestui imobil. Invocă ca temei de drept pct. 8 şi 9 a art. 304 C. proc. civ.
Recursul este nefondat, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea actelor de la dosar în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că T.I., în calitate de preşedinte al consiliului de administraţie al societăţii pârâte a făcut dovada calităţii de reprezentant în conformitate cu dispoziţiile art. 55 alin. (4) din Legea nr. 1/2005, potrivit cărora acesta reprezintă societatea în relaţiile cu terţii, îndeplinindu-şi prerogativele atribuţiilor ce îi revin, în numele societăţii cooperatiste.
Prin urmare, acordarea unui mandat special pentru semnarea contractului de vânzare – cumpărare nu era necesară, atribuţiile preşedintelui fiind prevăzute expres de textul de lege enunţat anterior, astfel că se va înlătura critica recurentului cu privire la necesitatea emiterii unui mandat special aprobat de Consiliul de Administraţie al societăţii cooperatiste, pentru îndeplinirea tuturor formalităţilor de înstrăinare a imobilului ce formează obiectul contractului de vânzare – cumpărare.
În ceea ce priveşte celelalte două critici, Înalta Curte constată că acestea se circumscriu dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate, întrucât adunarea generală a membrilor cooperatori asociaţi este singurul organ competent să hotărască asupra modului de înstrăinare a activelor, care fac parte din domeniul privat al acţionarilor, iar prin hotărârea consiliului de administraţie din 12 septembrie 2006 s-a hotărât înstrăinarea spaţiului printr-o agenţie imobiliară prin metoda negocierii directe.
Critica recurentului privind respingerea cererii de cumpărare a imobilului în mod abuziv şi nejustificat, pentru criterii discriminatorii, Înalta Curte, de asemenea, urmează a le respinge, ca nefondate întrucât, spaţiile scoase la vânzare aveau destinaţia de spaţii comerciale, fiind destinate în special persoanelor juridice, calitate pe care reclamantul nu îndeplineşte, acesta fiind şi motivul pentru care i s-a respins cererea, neavând relevanţă ca data cererii acestuia pentru achiziţionarea imobilului a fost anterioară celei stabilite.
Prin urmare, reclamantul nu îndeplinea condiţiile de înscriere la cumpărarea spaţiului comercial, cu destinaţie de sediu social al unei societăţi sau persoane juridice. Totodată, se constată că nu i-au fost încălcate drepturile, iar societatea pârâtă a aplicat corect dispoziţiile legale privind procedura vânzării adoptată prin hotărârea consiliului de administraţie al pârâtei, singurul organ abilitat în adoptarea deciziilor, fiind adunarea generală a membrilor cooperatori conform actului constitutiv al societăţii pârâte.
În consecinţă, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispoziţiile pct. 8 şi 9 al art. 304 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge recursul reclamantului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.D. împotriva deciziei nr. 17 din 23 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2969/2000. Comercial. Evacuare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3073/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
