ICCJ. Decizia nr. 2956/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2956/2008
Dosar nr. 3786/1/2008
Şedinţa publică din 17 octombrie 2008
Asupra revizuirii de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.F. a chemat în judecată SC E.O. SA, sucursala Râmnicul Vâlcea, şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să se dispună anularea facturii din 20 martie 2006 cu motivarea că pârâta a efectuat în mod eronat calculul estimativ al cantităţii de energie electrică de 16.681 kw pretinsă a fi consumată şi nefacturată pe ultimii 5 ani, depăşind prin acest calcul şi termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958.
Litigiul a fost soluţionat de Tribunalul Vâlcea, care prin sentinţa nr. 263 din 19 martie 2007 a respins ca nefondată cererea reclamantei. Instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei că factura a cărei anulare se solicită a fost întocmită pentru a acoperi consumul de energie electrică neachitat.
A mai reţinut instanţa în raport de concluziile expertizei că facturile au fost emise în sistemul de autocitire în cadrul căruia reclamanta a declarat valori mai mari decât consumul real aşa cum rezultă şi din propria declaraţie a acesteia.
Sentinţa Tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Piteşti care a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta G.F.
Criticile aduse pe aspecte de netemeinicie au fost înlăturate de instanţa de apel pe considerentul că indexul din aparatul de măsură a consumului a fost înregistrat corect şi că facturarea a fost determinată de reclamantă care a declarat un consum de energie mai mic decât cel real. Instanţa de apel a înlăturat şi critica privind încălcarea drepturilor procesuale ale reclamantei cu motivarea că, în cauză, au fost dispuse probe inclusiv proba cu expertiză de specialitate, toate acestea la solicitarea reclamantei, iar situaţia de fapt şi soluţia instanţei de fond s-a bazat pe toate probele administrate.
Decizia nr. 70/A/C din 20 iulie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti a fost recurată de reclamanta G.F., care a susţinut că nu se justifică legal soluţia instanţei de fond şi că, în alţi termeni, Decizia prin care apelul său a fost respins este nelegală.
În concret recurenta - reclamantă a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a susţinut că instanţa de apel nu i-a analizat apărarea prin care a invocat prescripţia dreptului pârâtei - intimate de a pretinde suma cuprinsă în factura a cărei anulare a fost solicitată.
Înainte de a examina motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a verificat regularitatea declarării recursului reclamantei şi a stabilit în urma acestei examinări că au fost încălcate prevederile art. 301 C. proc. civ. În concret s-a stabilit că recursul a fost formulat la data de 9 august 2007, data poştei, cu mult peste termenul de 15 zile socotit de la data de 3 iulie 2007 înscrisă în borderoul pentru corespondenţă al Curţii de Apel Piteşti care atestă comunicarea deciziei instanţei de apel.
În consecinţă, prin Decizia nr. 1257 pronunţată la data de 27 martie 2008 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursul reclamantei a fost respins ca tardiv declarat cu motivarea că termenul pentru promovarea acestei căi de atac nu a fost respectat.
Împotriva deciziei mai sus menţionată, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. În motivarea cererii revizuienta a reluat susţinerile din recurs apreciind că instanţa avea obligaţia să se pronunţe pe excepţia prescripţiei, această pronunţare fiind cu atât mai necesară cu cât nu are la îndemână o acţiune în pretenţii prin care să poate opune această apărare. În plus a considerat că însăşi emiterea facturii de către creditoare constituie o pretenţie a intimatei de a i se plăti suma reprezentând un consum nereal astfel că, în opinia sa, putea să invoce excepţia prescripţiei dreptului intimatei de a pretinde plata consumului de energie şi în faţa instanţelor de control judiciar.
Trecând la motivul pentru care a solicitat revizuirea deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamanta a arătat că a obţinut un certificat poştal (din 3 martie 2008) prin care D.R.P. Craiova îi confirmă faptul că în perioada 1 iunie – 31 iulie 2007 nu a figurat în evidenţele sale cu acte de procedură. Faţă de actul nou depus a solicitat să se constate că recursul a fost declarat în termen şi în funcţie de aceasta, după admiterea cererii de revizuire, să se admită şi recursul declarat împotriva deciziei nr. 70/A/C 2008 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti iar, în fond, acţiunea pe care a promovat-o să fie admisă aşa cum a fost formulată. La rândul său intimata prin întâmpinare a solicitat ca cererea de revizuire să fie respinsă câtă vreme reclamanta nu a invocat niciun motiv care să se încadreze în prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Comunicarea poştei nu a fost considerată de intimată ca fiind serioasă din moment ce borderoul Curţii de Apel confirmă trimiterea, respectiv comunicarea deciziei din apel. Dacă Decizia nu i-a fost înmânată revizuientei aceasta trebuia returnată aşa încât, în opinia sa, înscrisul obţinut de la poştă nu are nicio relevanţă în cauză, el nefiind reţinut de partea potrivnică. De asemenea a considerat că diligenţa pentru obţinerea înscrisului trebuia întreprinsă în faza recursului pentru a justifica nerespectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ. pentru sesizarea instanţei.
Înalta Curte a luat în examinare cererea de revizuire sub aspectul cerinţelor impuse de art. 326 alin. (3) C. proc. civ. prin care se dispune că „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază".
Discutarea admisibilităţii cererii presupune atât abordarea dispoziţiilor generale referitoare la obiectul revizuirii prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc. civ. cât şi al dispoziţiilor art. 322 alin. (5) C. proc. civ., indicate drept temei de revizuientă. Astfel, din conţinutul prevederilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că revizuirea poate fi îndreptată împotriva unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, în cazurile prevăzute de pct. 1 - 9.
Întrucât în cazul de faţă calea extraordinară de atac a revizuirii este îndreptată împotriva unei decizii pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs, este de reţinut în raport de soluţia de respingere a recursului, că Decizia astfel pronunţată nu îndeplineşte cerinţa dispoziţiilor de mai sus prin care s-a prevăzut ca soluţia „să evoce fondul". Dintr-un alt punct de vedere care vizează reglementarea însăşi a recursului socotit drept cale extraordinară de atac ce poate fi promovată numai pentru motive de nelegalitate, trebuie reţinut că deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursului se mărginesc numai la examinarea aplicării corecte a legii şi ca atare, de principiu, ele nu evocă fondul.
Observând Decizia împotriva căreia s-a promovat calea de atac extraordinară a revizuirii, faţă de considerentele de mai sus, soluţia de respingere a recursului ca tardiv declarat, nu îndeplineşte cerinţele procedurale mai sus indicate pentru a fi supusă revizuirii întrucât nu evocă fondul iar repunerea în discuţie a unor fapte şi împrejurări în legătură cu tardivitatea recursului este inadmisibilă.
Mai trebuie observat că prin cererea sa, revizuienta repune în discuţie depăşirea termenului de 15 zile prevăzut procedural pentru promovarea recursului prin prisma unor împrejurări de fapt care s-ar deduce dintr-un înscris obţinut de la un terţ şi solicită instanţei de revizuire să reconsidere o stare de fapt nu numai de drept în raport de acest termen.
Or, această solicitare nu poate fi primită faţă de condiţiile impuse procedural pentru motivarea revizuirii.
A doua chestiune care se impune a fi examinată din acelaşi punct de vedere, al admisibilităţii revizuirii vizează condiţiile cerute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ. invocat de revizuientă. Din aceste prevederi revizuienta a avut în vedere teza I care vizează descoperirea unui înscris nou. Sub acest aspect trebuie reţinut că pct. 5 prevede posibilitatea revizuirii unei decizii care îndeplineşte cerinţele art. 322 alin. (1) C. proc. civ. „dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (…)".
Din dispoziţiilor redate mai sus rezultă condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească înscrisul pentru a fi în sensul legii „doveditor". Aceasta înseamnă că înscrisul prezentat instanţei trebuie să fie probant prin el însuşi să fie opozabil părţii adverse, iar odată cu prezentarea acestuia instanţei de revizuire să se facă dovada împiedicării de a-l fi prezentat în judecata încheiată prin respingerea recursului ca tardiv declarat. O ultimă cerinţă se referă la împiedicarea prezentării înscrisului doveditor dintr-o împrejurare care trebuie să fie „mai presus de voinţa părţii".
După enunţarea acestor condiţii cerute de dispoziţiile procedurale se poate observa că înscrisul de la poştă prezentat de revizuientă nu îndeplineşte cerinţele legale întrucât prin el însuşi nu are forţă probantă deoarece nu confirmă direct inexistenţa comunicării deciziei din apel (comunicarea apare confirmată de Curtea de apel) şi prin urmare nu este opozabil prin conţinutul său părţii potrivnice. În fine, acest înscris nu a fost reţinut de partea potrivnică şi nici nu s-a dovedit că a existat o împrejurare mai presus de voinţa părţii care să o fi pus în situaţia de a nu-l putea prezenta. Demersul pentru obţinerea înscrisului se putea face în recurs unde partea a beneficiat de termen în acest scop.
Distinct de aceste considerente trebuie precizat că analiza pct. 5 al art. 322 C. proc. civ. s-a făcut în scopul de a aduce lămuriri în plus şi numai pentru ipoteza în care instanţa de revizuire ar fi putut să treacă peste dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi art. 322 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele ce preced se va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de G.F. împotriva deciziei nr. 1257 din 26 martie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, pronunţată în dosarul nr. 5568/90/2006.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2949/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2959/2008. Comercial → |
|---|
