ICCJ. Decizia nr. 3088/2008. Comercial. Acţiune în anularea hotărârilor arbitrale. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3088/2008
Dosar nr. 1477/2/2007
Şedinţa publică de la 28 octombrie 2008
Asupra cererii de recurs de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin hotărârea arbitrală nr. 1 din 11 ianuarie 2007 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. în dosarul nr. 14/2006 s-a admis acţiunea arbitrală formulată de SC L.I.P.C. SA în contradictoriu cu S.S., astfel cum a fost modificată si s-a dispus: rezilierea contractului nr. 2 din 8. iunie 2004 (nr. 8) de asociere in participaţiune si rezilierea contractului nr. 2 din 8 iunie 2004 (nr. 7) de cesiune de creanţă pentru 3 milioane DOLARI S.U.A.; obligarea pârâtului, către reclamantă la plata sumei de 3 milioane DOLARI S.U.A. cu titlu de contravaloare a prejudiciu produs; obligarea paratului, către reclamantă, la plata sumei de 118.786 lei cheltuieli de judecată.
Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale s-a trecut „rezoluţiunea” contractului de asociere in participaţiune si „rezoluţiunea” contractului de cesiune de creanţă nr. 2 din 8 aprilie 2004.
În considerente, instanţa arbitrală a reţinut, în esenţă, că raportul juridic fundamental este dat de contractul de asociere in participaţiune, contract cu executare in timp si nu succesivă, a stabilit natura juridică a contractului in raport de modul de executare a obligaţiilor asumate, pe care l-a calificat drept un contract cu executare in timp şi s-a mai statuat că actul juridic de cesiune de creanţa este contract accesoriu al acelui de asociere.
Instanţa arbitrală a mai stabilit că, in speţă, obiectul cesiunii îl constituie suma de 3 milioane DOLARI S.U.A., iar scopul, finalitatea este in relaţie de interdependenţă cu clauza 4.1. - 4.2. - 4.3. din contractul de asociere, recuperarea acestei creanţe de la debitoarea SC S. SA.
Aceasta „strânsă legătura” de interdependenta poate genera efectul direct al culpei, ca temei al rezoluţiunii succesive al celor doua contracte, rezoluţiunea contractului de cesiune fiind efectul imediat al rezoluţiunii contractului de asociere in participaţiune.
Or, aceste norme: art. 969, 970 C. civ., care consacră marile principii ale dreptului privat, buna credinţă si echitatea, nu au fost respectate de pârât, in principal prin neîndeplinirea integrală, în mod culpabil, a obligaţiilor asumate prin clauzele 4.2. si 4.3. din contract.
În speţă, culpa pârâtei a generat neexecutarea deplină a obligaţiilor sale contractuale şi neîndeplinirea obiectului şi obiectivelor asumate de cele doua părţi prin art. 2 al contractului de asociere, care, deci, constituie temei al rezoluţiunii contractului de asociere, precum şi al contractului de cesiune de creanţa dintre aceleaşi părţi.
Drept consecinţă, prin rezoluţiune se desfiinţează ambele contracte, iar părţile îşi pierd calităţile de asociaţi, dobândite in baza acestora. De asemenea, ele îşi pierd si calităţile de cedent si cesionar din contractul de cesiune de creanţă, reclamanta reluându-si figura juridică anterioară de titulară a creanţei cesionate.
Pârâtul, în calitatea sa de cesionar si titular al creanţei de 3 milioane DOLARI S.U.A., nu a finalizat demersurile pentru recuperare si nici nu s-a înscris la masa credală a debitorului SC S. SA cu această creanţă; nu a depus in termenul legal declaraţia de creanţa si nici nu si-a exercitat drepturile de creanţă de a formula contestaţia si de a utiliza căile legale de atac.
Pe de alta parte, din cauza unor încălcări procedurale, întreaga executare silita pornită de pârât, care si-a adjudecat activele debitoarei, s-a anulat si părţile au fost repuse in situaţia anterioară. Drept urmare, atât pârâtul, in cazul când nu s-ar dispune rezoluţiunea contractelor, cât si reclamanta după rezoluţiune, in raport cu debitoarea aflată in procedura insolvenţei, se află in imposibilitatea executării acestei creanţe, situaţie stabilită irevocabil de Curtea de Apel Galaţi prin decizia civila nr. 309/ R din 12 aprilie 2006.
Reclamanta, deci, a suferit un prejudiciu, o dauna in patrimoniul său, care, după rezoluţiune, include creanţa de 3 milioane DOLARI S.U.A., faţă de debitorul SC S. SA, creanţa imposibil de executat din cauza pârâtului.
Aceasta, deci, implică răspunderea civilă a pârâtului, al cărei fundament se află in încălcarea cu vinovăţie a obligaţiilor asumate prin contractul de asociere si în neexecutarea unora din obligaţiile esenţiale, care au atras rezoluţiunea, dar si imposibilitatea de a se recupera creanţa din patrimoniul debitorului aflat in procedura insolvenţei.
Împotriva soluţiei instanţei arbitrale, astfel cum aceasta a fost înfăţişată mai sus, S.S. a formulat acţiune in anulare.
Prin sentinţa comerciala nr. 219 din 13 noiembrie 2007 pronunţata de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 1477/2/2007, s-a respins, ca nefondată, acţiunea in anulare formulata de S.S. ca nefondata.
În considerente instanţa a reţinut, in esenţa, că prin primul motiv al acţiunii in anulare se susţine ca litigiul nu era susceptibil de soluţionare pe calea arbitrajului, deoarece nu are caracter patrimonial.
Acest motiv al acţiunii in anulare a fost apreciat de către Curtea de Apel ca fiind neîntemeiat, deoarece pârtile au încheiat contractul de asociere in participaţiune si contractul de cesiune de creanţă in vederea recuperării, pe cai legale, a creanţei intimatei-reclamante L.I.P.C. SA împotriva debitoarei SC S. SA care a fost obligată prin hotărârea pronunţata de Tribunalul Călăraşi, în dosarul nr. 2740 din 04 octombrie 2002, la plata sumei de 32.021.298 DOLARI S.U.A., hotărâre rămasa definitiva si irevocabila si investita cu formula executorie. Având in vedere că obiectul acestor contracte este unul patrimonial, rezultă că şi prezentul litigiu prin care se solicită rezoluţiunea celor doua contracte este tot patrimonial.
În cadrul celui de-al doilea motiv al acţiunii in anulare s-a invocat faptul ca tribunalul arbitral a soluţionat litigiul fără să existe o convenţie arbitrală, pentru motivul că in soluţionarea litigiului având ca obiect rezoluţiunea contractului de cesiune de creanţă nu îşi găseşte aplicare clauza compromisorie inserată in contractul de asociere in participaţiune, iar principiul accesoriul urmează soarta juridica a principalului nu si găseşte aplicarea.
Instanţa de control judiciar, in cadrul acţiunii in anulare, a apreciat că actul de cesiune de creanţa este încheiat in executarea contractului de asociere in participaţiune, iar în consecinţă rezultă că si litigiului având ca obiect rezoluţiunea contractului de cesiune de creanţa ii este aplicabilă clauza compromisorie cuprinsă in contractul de asociere in participaţiune. S-au constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de arta 3431 C. proc. civ., cu privire la existenta clauzei compromisorii si soluţionarea litigiului pe calea arbitrajului si cu privire la cererea de rezoluţiune a contractului de cesiune de creanţa, având in vedere ca acest litigiu s-a născut „din contractul in care este inserata clauza compromisorie”.
Referitor la cel de-al treilea motiv al acţiunii in anulare, s-a constatat că, prin încheierea pronunţata la data de 06 martie 2007 de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă C.C.I.R. în acelaşi dosar a dispus îndreptarea erorii materiale din dispozitivul sentinţei arbitrale nr. 1 din 11 iulie 2007 in sensul că in loc de „rezilierea” contractului nr. 2 din 08 aprilie 2004 de asociere in participaţiune si „rezilierea” contractului nr. 2 din 08 aprilie 2004 de cesiune de creanţă pentru 3 milioane DOLARI S.U.A. s-a trecut „rezoluţiunea” contractului de asociere in participaţiune si „rezoluţiunea” contractului de cesiune de creanţa nr. 2 din 08 aprilie 2004.
Susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor art. 977 – art. 985 C. civ., referitoare la interpretarea convenţiilor si ale art. 1532 – art. 1537 C. civ., nu a fost reţinută de Curtea de Apel deoarece, ca urmare a reţinerii culpei pârâtului pentru neexecutarea mandatului cu bună credinţă, potrivit art. 1539 si art. 1540 C. civ. si a art. 381 C. com., mandatarul, S.S. este răspunzător de prejudiciul cauzat mandantului, respectiv intimatei SC L.I.P.C. SA
Instanţa de anulare mai retine, în concluzie, că nu au fost încălcate, prevederile legale privind competenta tribunalului arbitral si nici cele referitoare la egalitatea de tratament in cadrul procedurii arbitrale, tribunalul arbitral expunând si analizând apărările pârâtului in mod egal cu susţinerile reclamantei si motivând înlăturarea apărărilor S.S.
Împotriva soluţiei pronunţate in acţiunea in anulare a formulat recurs S.S. care a invocat, in esenţă următoarele:
Temeiul prevăzut de ari. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Motivarea instanţei este contradictorie si constă in aprecierea diferită a consecinţei juridice a admiterii acţiunii arbitrale. Capătul principal al cererii de chemare in judecata este rezoluţiunea unui contract, rezoluţiunea având un caracter nepatrimonial, drept pentru care nu este susceptibilă de a fi soluţionată pe calea arbitrajului comercial in cadrul căreia este stabilită o competenta materială exclusivă asupra cauzelor patrimoniale.
Temeiul prevăzut de ari. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte respingerea celui de-al doilea motiv al acţiunii in anulare, instanţa a apreciat in mod eronat faptul că prin cererea de chemare in judecată aşa cum a fost precizată de reclamant la termenul din 13 septembrie 2006 nu s-a solicitat repunerea părţilor in situaţia anterioară, deşi din însăşi precizarea reclamantei din cadrul înscrisului intitulat „Precizare cu privire la obiectul cererii arbitrale si răspunsurile la întâmpinările formulate de către pârâţi”, pagina 2, reiese in mod expres acest capăt de cerere.
Temeiul prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Prin hotărârea atacată, instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unor dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii: „încheierile de şedinţa ale tribunalului arbitral, contracte de vânzare cumpărare încheiate de reclamanta cu privire la bunurile adjudecate in urma valorificării creanţei ce nu fusese cesionată si in baza cărora reclamanta este îndreptăţită a obţine un preţ, în consecinţă, ea nesuferind niciun prejudiciu, răspunsurile la interogatorii, concluziile scrise referitoare la inexistenta prejudiciului in patrimoniul reclamantei intimate (care demonstrează prin coroborarea cu înscrisurile depuse in susţinere ca reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu născut, real si actual, drept pentru care nu ar fi trebuit sa fie căzut in pretenţii) asupra cărora dacă instanţa s-ar fi aplecat ar fi constat că sunt întemeiate si că tribunalul arbitral a procedat nelegal atunci când nu s-a pronunţat asupra lor, atât din punct de vedere procedural, cât si din punct de vedere al temeiniciei hotărârii arbitrale”.
Înalta Curte, analizând hotărârea atacata prin prisma motivelor de recurs invocate, va respinge recursul pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 340 C. proc. civ., persoanele, care au capacitatea deplină de exerciţiu a drepturilor, pot conveni să soluţioneze pe calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, în afară de acelea care privesc drepturi asupra cărora legea nu permite a se face tranzacţie.
Acţiunea in rezoluţiunea/rezilierea contractelor este una patrimonială, indiferent dacă s-a formulat şi cerere de repunere a parţilor in situaţia anterioară.
Ca atare, in mod corect, prin decizia recurată s-a înlăturat acest motiv de anulare, reţinându-se, pe de o parte, caracterul patrimonial al litigiului, iar pe de altă parte că atât contractul de cesiune de creanţă, cât si contractul de mandat, au fost încheiate in executarea contractului de asociere in participaţiune, care cuprinde o clauză compromisorie.
Aşadar, motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., a fost invocat in mod nefondat, sentinţa neavând o motivare contradictorie. Hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. De altfel, judecătorul nu trebuie să răspundă în mod separat fiecărui argument, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care şi-au întemeiat acţiunea sau apărările.
Cat priveşte motivele de recurs încadrate la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se observă că argumentele aduse de recurenta nu se circumstanţiază celor doua ipoteze vizate de text, anume: hotărârea să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii sau hotărârea sa fie lipsita de temei legal. În cauza de faţă nu rezultă că instanţa de anulare ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. De altfel, această recurentă nici nu indică explicit care ar fi textele ce ar cădea sub incidenţa motivului de recurs arătat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiţia legală a dezvoltării implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurenta circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac.
Curtea găseşte nefondat motivul de recurs invocat de recurent şi prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. Recurenta circumscrie acestui motiv critici de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ceea ce, aşa cum s-a mai arătat, excede controlului exercitat pe calea recursului. În plus, pct. 10 al art. 304 a fost abrogat prin art. I pct. 1111 din O.U.G. nr. 138/2000.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge recursul declarat de pârâta S.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 219 din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta S.S. Bucureşti împotriva sentinţei comerciale nr. 219 din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 28 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3076/2008. Comercial. Obligatia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 3097/2008. Comercial. Obligatia de a face.... → |
|---|
