ICCJ. Decizia nr. 299/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 299/2008
Dosar nr. 27179/3/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1114 din 27 martie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, s-a admis acţiunea reclamantei SC C. SRL Bucureşti, iar pârâta R.C.F. Timişoara a fost obligată la plata sumei de 1.363.206,7432 Ron reprezentând contravaloare marfă şi la plata dobânzii legale comerciale în cuantum de 861.067,2808 Ron calculată până la data achitării efective a debitului principal precum şi la plata cheltuielilor de judecată. Faţă de C.N.C.F. C.F.R. SA acţiunea reclamantei SC C. SRL a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
După examinarea fondului pricinii, în considerentele sentinţei, tribunalul a reţinut că pretenţiile pentru plata mărfurilor livrate, pentru care s-au emis facturile fiscale de către reclamanta furnizoare, sunt întemeiate faţă de pârâta R.C.F. care a acceptat marfa şi fiecare factură care a însoţit marfa livrată de reclamantă. Această concluzie a tribunalului a avut în vedere şi faptul că raporturile juridice, în forma simplificată prevăzută de art. 36 C. com., s-au stabilit cu pârâta beneficiară a mărfii. Faţă de cea de-a doua pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA acţiunea reclamantei a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale pasive, motivată pe art. 41 alin. (2) şi art. 42 C. proc. civ., constatată de altfel şi prin încheierea de şedinţă din 31 octombrie 2005.
Sentinţa nr. 1114 pronunţată la data de 27 martie 2006 de Tribunalul Bucureşti, a fost confirmată de Curtea de Apel Bucureşti care, prin Decizia nr. 69 din 8 februarie 2007, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.T.F.B. SA ca neîntemeiată şi ca nefondat apelul C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, sucursala R. Timişoara declarat împotriva încheierilor din 31 octombrie 2005 şi 9 ianuarie 2006 precum şi împotriva sentinţei nr. 1114 din 27 martie 2006 în contradictoriu cu intimatele SC C.T.F. Bucureşti şi SC C. SRL.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a analizat criticile aduse sentinţei şi încheierilor din 31 octombrie 2005 şi 9 ianuarie 2006 şi a ajuns la concluzia că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.T.F. Bucureşti, invocată în raport de contractul de cesiune a creanţelor litigioase încheiate între menţionata companie şi SC C. SRL, reclamanta în cauză, este nefondată întrucât prin art. 2.1 din contractul încheiat la data de 20 iunie 2006, cedentul SC C. SRL a transmis cesionarului C.T.F. Bucureşti creanţele/ drepturile litigioase deţinute asupra debitorului cedat R. C.F.R. Timişoara în baza sentinţei fondului nr. 1114/2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, sentinţă împotriva căreia R. C.F.R. a declarat apelul supus examinării Curţii de Apel. Pentru a respinge această excepţie, Curtea a avut în vedere faptul că prin actul adiţional la contractul de cesiune a fost înlăturată clauza inserată în art. 2.2. prin care se transmiteau şi calităţile procesuale decurgând din acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 4003/2005, cât şi faptul că în urma realizării acordului de voinţă, creanţa a rămas transferată de la cedent la cesionar.
Pentru a respinge excepţia necompetenţei teritoriale, Curtea a reţinut că în cauză au fost chemate ca pârâte C.N.C.F. C.F.R. SA şi R. C.F.R. Timişoara şi ca urmare s-au reţinut ca fiind incidente dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cât şi prevederile art. 9 C. proc. civ., potrivit căruia cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei. În fine, în argumentarea aceluiaşi motiv a reţinut şi faptul că respingerea acţiunii faţă de C.C.F. C.F.R. SA nu înlătură faptul că aceasta a avut calitatea de pârâtă chiar dacă s-a stabilit prin sentinţa de fond lipsa calităţii procesuale pasive. Potrivit Curţii, Compania îşi păstrează calitatea de intimată şi în apel.
Asupra excepţiei prescripţiei dreptului de a pretinde sumele dintr-un număr de trei facturi, Curtea a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 şi a considerat că în raport de data de 21 noiembrie 2002 când a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani, excepţia invocată nu poate fi reţinută.
Şi pe fond, criticile formulate de apelanta R.C.F. Timişoara au fost înlăturate apreciind instanţa de apel că relaţiile comerciale s-au desfăşurat în conformitate cu art. 36 C. com. şi că facturile acceptate în totalitate la plată fac dovadă împotriva beneficiarului atât în ce priveşte existenţa actului juridic cât şi în ce priveşte executarea operaţiunii comerciale care constituie obiectul ei.
Împotriva deciziei nr. 69 din 8 februarie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul nr. 2717/9/3/2005, a declarat recurs C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, reprezentată prin delegare de competenţă de sucursala R.C.F. Timişoara în susţinerea căruia a invocat motivele prevăzute de art. 304 alin. (8) (9) şi (10) C. proc. civ., pe care nu le-a dezvoltat separat în fapt şi în drept astfel cum precede art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În esenţă, au fost reiterate aceleaşi critici care au fost invocate în apel de pârâta obligată la plată, sucursala R.C.F. Timişoara al cărui apel a fost respins şi, în considerarea acestor critici, s-a solicitat modificarea în tot a hotărârilor pronunţate în cauză şi respingerea acţiunii formulată pentru plata sumei detaliată în dispozitivul sentinţei tribunalului.
- Potrivit autoarei, excepţia prescripţiei dreptului de a pretinde sumele pentru care s-au emis facturile din 17 mai 2002, a fost greşit rezolvată prin stabilirea momentului naşterii dreptului la acţiune la altă dată decât cea a emiterii facturilor fiscale.
- Greşit s-a apreciat potrivit recurentei şi faptul că au existat cauze de întrerupere a cursului prescripţiei, în acest sens fiind citate dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958, a căror interpretare corectă ar duce la admiterea excepţiei şi la respingerea pretenţiilor formulate cu privire la facturile menţionate cât şi a dobânzilor.
- Pe fond, a considerat că s-au respins greşit apărările prin care a susţinut că mărfurile aveau preţurile supraevaluate, că nu s-au luat în considerare toate probele şi susţinerile în legătură cu lipsa dovezilor livrării mărfii, a calităţii acesteia cât şi a exigibilităţii creanţei.
Prin întâmpinare intimatele SC C. SRL şi C.T.F.B. SA au solicitat respingerea recursului declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA în principal ca inadmisibil şi în subsidiar, ca nefondat. Separat de excepţia inadmisibilităţii recursului, intimatele au invocat şi lipsa de interes a Companiei pentru promovarea şi susţinerea recursului în condiţiile în care faţă de aceasta s-a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive, soluţie care nu a fost contestată pe căile ordinare.
În ipoteza în care s-ar trece peste aceste excepţii, intimatele au dezvoltat şi argumente atât pentru respingerea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune cât şi a criticilor care în opinia lor nu vizează nelegalitatea hotărârii atacate. În final s-au referit la forţa probantă a facturilor, la exigibilitatea creanţei cât şi la calitatea produselor care nu mai poate fi contestată în condiţiile în care nu au fost respectate prevederile art. 70 C. com.
La rândul său recurenta prin concluziile scrise depuse la data de 22 octombrie 2007 a invocat excepţia lipsei capacităţii de exerciţiu a intimatei SC C. SRL devenită M.G. SRL şi apoi radiată la data de 20 iulie 2007, potrivit înscrisurilor anexate la aceste concluzii.
La această excepţie a răspuns C.T.F.B. SA care nu a contestat faptul radierii societăţii reclamante după promovarea recursului, dar a precizat că această împrejurare afectează numai participarea procesuală a societăţii radiate în faza recursului, nu şi în celelalte instanţe.
Pe fond, aceeaşi intimată a considerat că în condiţiile în care a preluat drepturile rezultând din sentinţa primei instanţe prin care au fost admise pretenţiile SC C. SRL procesul urmează să se poarte între celelalte părţi.
Înalta Curte, având în vedere petitul cererii de recurs, prin care s-a menţionat drept recurentă C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, sucursala R. Timişoara legal reprezentată prin delegare de competenţă de către sucursala R.C.F. Timişoara şi conţinutul motivelor de recurs care vizează chestiunile invocate în apel de sucursala R.C.F., a solicitat acestora să-şi precizeze poziţia procesuală în această cale de atac ţinând seama de soluţia din apel.
Urmare acestei solicitări s-au depus precizări la dosar recurs la care s-a anexat Decizia nr. 21 din 21 aprilie 2005 privind delegarea de competenţă, pe care părţile prin reprezentanţii lor le-au susţinut şi oral în sensul că recurentă este C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti „legal reprezentată prin delegare de competenţă de către sucursala R.C.F. Timişoara.
Având în vedere şi criticile din motivele scrise în care a arătat că sucursala R.C.F. Timişoara nu are personalitate juridică,
Înalta Curte, faţă de susţinerile scrise şi orale şi de precizările făcute în legătură cu poziţia procesuală a părţilor în recurs, înainte de a analiza criticile aduse deciziei din apel, va reţine:
1.- Personalitatea juridică îi conferă societăţii comerciale calitatea de a fi titulară de drepturi şi obligaţii, cu alte cuvinte, dreptul de a fi subiect de drept distinct.
Acest argument justifică luarea în discuţie a recursului ca fiind declarat de C.N.C.F. C.F.R. SA pentru sucursala R.C.F. recunoscută în timpul procesului ca un dezmembrământ fără personalitate juridică al C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti. În lipsa personalităţii juridice sucursala nu poate participa în nume propriu la circuitul juridic şi nici să stea în instanţă în nume propriu. Delegarea de competenţă invocată în recurs trebuie reţinută ca fiind o mandatare a dreptului de reprezentare şi nu ca o posibilitate a sucursalei de a sta în nume propriu în instanţă.
- Cele două entităţi au participat distinct în proces având în vedere că în faţa instanţei de fond a fost chemată în judecată atât Compania cât şi R.C.F. Problema sucursalei R.C.F. ca dezmembrământ al societăţii mamă a apărut în faţa instanţei de apel care nu putea să reconsidere în faza procesuală a apelului decât calitatea de apelant indicând corect că în instanţă poate să stea Compania pentru sucursală. În aceste condiţii a fost păstrată ca intimată şi C.N.C.F. C.F.R. SA faţă de care instanţa de fond stabilise conform modului cum s-au legat raporturile juridice deduse judecăţii că nu are calitate procesuală pasivă.
- Faţă de poziţia procesuală a părţilor reţinută de instanţa de apel şi de motivele de apel care au vizat fondul, este evident că cea îndreptăţită să critice Decizia din apel este sucursala C.F. prin Companie. Prin urmare se va reţine calitatea de recurentă şi pentru declanşarea şi susţinerea acestei căi de atac.
În acest context vor fi înlăturate susţinerile din apărare în legătură cu inadmisibilitatea recursului Companiei pentru motivul că a fost declarat în nume propriu.
2.- Radierea reclamantei SC C. SRL după promovarea recursului nu prezintă nicio relevanţă din punctul de vedere al raporturilor juridice şi nici din punct de vedere procesual câtă vreme după obţinerea sentinţei fondului menţionata societate a transmis drepturile obţinute, către C.T.F. SA Bucureşti, o eventuală reconsiderare a drepturilor şi obligaţiilor urmând să o privească pe aceasta din urmă.
3.- Trecând la analiza criticilor aduse deciziei din apel se va analiza cu precădere motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., care priveşte excepţia prescripţiei dreptului la acţiune întrucât numai acesta se referă la aplicarea greşită a legii.
Critica este vădit nefondată având în vedere că dispoziţiile art. 1 raportat la art. 3 alin. (1) şi art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 au fost corect aplicate. Raportat la aceste dispoziţii în mod corect s-a stabilit că de la data de 21 noiembrie 2002 a început să curgă un nou termen de prescripţie de 3 ani care a fost socotit ţinând seama de data sesizării instanţei, 22 iulie 2005. Cât priveşte cauzele de întrerupere, instanţa de apel a făcut o judicioasă apreciere asupra acestora şi ca urmare a reţinut că în cazul celor trei facturi invocate de pârâta apelantă a operat o recunoaştere neechivocă a sumelor.
- Celelalte critici legate de operaţiunile de compensare şi de semnăturile de pe actele întocmite cu acest prilej nu vor fi reţinute întrucât acestea nu vizează chestiuni de nelegalitate care ar putea fi examinate într-o cale de atac nedevolutivă cum este recursul extraordinar.
- Calitatea produselor livrate şi neregularităţile legate de livrare, lipsa unor documente însoţitoare la care s-a referit recurenta sunt, de asemenea, chestiuni de netemeinicie, or, toate aceste probleme nu intră sub incidenţa art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia în recurs se poate cere casarea sau modificarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate .
Aşadar, criticile care vizau motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., faţă de analiza de mai sus, vor fi respinse.
- Motivul prevăzut de art. 304 alin. (8) C. proc. civ., invocat de recurentă nu a fost argumentat în fapt şi în drept astfel că nu va fi reţinut.
- Motivul prevăzut de art. 304 alin. (10) C. proc. civ., nu va fi examinat nu numai pentru că nu a fost argumentat dar şi pentru că în actuala reglementare a art. 304 C. proc. civ., acesta nu mai subzistă pentru că a fost abrogat.
În consecinţă, faţă de cele ce preced, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA Bucureşti, sucursala R. Timişoara împotriva deciziei comerciale nr. 69 din 8 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 240/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 30/2008. Comercial → |
|---|
