ICCJ. Decizia nr. 423/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 423/2008
Dosar nr.3518/2/2007
Şedinţa publică din 7 februarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, contestatorul T.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimata A.V.A.S. Bucureşti, constatarea prescripţiei dreptului de a cere executarea silită a titlurilor executorii comunicate de A.V.A.S. Bucureşti şi anularea tuturor formelor de executare iniţiate de aceeaşi intimată, ca urmare a inexistenţei vreunei obligaţii în sarcina contestatorului.
În drept, contestatorul a invocat dispoziţiile art. 399 şi urm. C. proc. civ., art. 38 şi urm. din OUG nr. 51/1998, art. 44 şi urm. din acelaşi act normativ, art. 1 C. civ. şi art. 6 din Decretul nr. 167/1958.
Prin sentinţa comercială nr. 179 din 20 septembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins contestaţia la executare, ca nefondată.
În soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, reţinută ca unic motiv al contestaţiei la executare, instanţa de fond a procedat la analiza titlurilor executorii invocate de intimata A.V.A.S. Bucureşti, constând într-o serie de note contabile.
S-a reţinut astfel că, înscrisurile prin care B. a înregistrat în contabilitate anumite operaţiuni de plată reprezentând cheltuieli de transport efectuat de conducerea băncii, nu au natura juridică a unui titlu executoriu astfel cum acesta este definit de lege, cu referire la dispoziţiile art. 372 C. proc. civ., ori art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998.
Aşa fiind, în absenţa unui titlu executoriu, nu poate fi pus în discuţie un eventual termen de prescripţie pentru a putea fi analizat un eventual drept de a cere executarea silită.
Instanţa de fond reţine totodată că, cererea contestatorului ce viza constatarea inexistenţei debitului nu poate fi primită având în vedere pe de o parte că, nu s-a cerut constatarea inexistenţei titlului executoriu însuşi, iar pe de altă parte, nu s-a cerut nici constatarea neîndeplinirii cerinţelor impuse de art. 379 C. proc. civ., pentru începerea executării silite, cu referire la existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile.
În fine, s-a apreciat că instanţa nu poate constata inexistenţa debitului, aceasta reprezentând o stare de fapt a cărei constatare este inadmisibilă, în raport cu dispoziţiile art. 111 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei de fond, părţile au declarat recurs.
Recursul declarat de T.R.L. a vizat cazurile de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei recurate, în sensul admiterii contestaţiei la executare şi anularea tuturor formelor de executare.
În dezvoltarea criticilor, recurentul a susţinut că, în mod greşit instanţa de fond a reţinut ca unic motiv al contestaţiei la executare constatarea prescripţiei dreptului intimatei A.V.A.S. de a porni executarea silită, în realitate contestaţia având două capete de cerere.
În adevăr, primul capăt de cerere a vizat constatarea, pe cale de excepţie, a prescripţiei dreptului de a cere executarea silită, însă cel de-al doilea motiv al contestaţiei a vizat fondul cauzei, cu referire la anularea tuturor formelor de executare iniţiate de intimată în virtutea unor titluri ce nu aveau nici putere executorie şi nici nu atestau un debit în sarcina recurentului.
În acelaşi sens, recurentul a susţinut că nu a solicitat constatarea inexistenţei debitului ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei, astfel cum greşit a fost reţinut de către instanţa de fond, ci numai anularea formelor de executare din perspectiva naturii juridice a titlurilor executorii invocate de intimata A.V.A.S.
Se relevă totodată că, deşi instanţa reţine în mod corect că notele contabile invocate de intimată nu constituie titluri executorii, a procedat la respingerea excepţiei însă, asupra fondului cauzei aceasta nu s-a pronunţat şi, reţinând în mod greşit că cererea formulată pe fondul cauzei viza constatarea unei stări de fapt, constată inadmisibilitatea acesteia.
Recursul declarat de intimata A.V.A.S. Bucureşti a vizat cazul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii contestaţiei la executare, ca nefondată, însă pentru alte considerente decât cele reţinute de instanţa de fond.
Recurenta critică, în esenţă, calificarea eronată a titlurilor executorii, respectiv notele contabile, apreciate de instanţa fondului ca lipsite de puterea executorie conferită de lege.
Din această perspectivă, recurenta a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 ce conferă putere executorie contractului de cesiune de creanţă nr. 167/06/ din 8 martie 2000 încheiat între A.V.A.S. şi B.C.R.
Se susţine totodată că, deşi soluţia adoptată este în aparenţă favorabilă A.V.A.S., în realitate, considerentele relative la puterea executorie a titlurilor invocate şi greşita calificare a acestora justifică interesul declanşării căii de atac, intimata fiind prejudiciată în acest mod.
În fine, recurenta apreciază că se impune ca instanţa de control judiciar să constate, prin modificarea considerentelor sentinţei atacate, că titlul executoriu în virtutea căreia recurenta a iniţiat executarea silită, îl constituie contractul de cesiune de creanţă menţionat, contract ce a avut la bază notele contabile şi facturile fiscale ce atestă cheltuielile dispuse de contestator.
Înalta Curte, examinând recursurile declarate în cauză din perspectiva motivelor invocate, precum şi ale dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., constată următoarele:
Recursul declarat de intimata A.V.A.S. Bucureşti este nefondat şi va fi respins, ca atare, pentru următoarele considerente :
Dispoziţiile art. 39 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 reclamate ca fiind greşit interpretate de instanţa fondului, conferă caracter executoriu „contractelor sau convenţiile de credit dintre bancă şi debitorul cedat ori alte titluri constatatoare ale creanţelor, actele prin care s-au constituit garanţii personale sau reale pentru restituirea acestor creanţe cesionate, potrivit legii, A.V.A.S., precum şi orice alte acte sau înţelegeri încheiate de aceasta pentru valorificarea creanţelor preluate".
Din interpretarea normei legale evocate, rezultă cu certitudine că legiuitorul a avut în vedere titlurile ce izvorăsc din contractele sau convenţiile de credit încheiate între bancă şi debitorul cedat, şi nicidecum contractele de cesiune a creanţelor care, prin natura lor au subiecte de drept şi regim juridic diferit.
În situaţia dată, contractul de cesiune a creanţei neperformante preluate de A.V.A.S. îi conferă acesteia din urmă doar calitatea procesuală în cadrul unui eventual litigiu execuţional, ca urmare a subrogării în drepturile creditorului. Aşa fiind, dispoziţiile art. 39 alin. (1) din OUG nr. 58/1998 nu modifică dispoziţiile dreptului comun, cu referire la natura juridică a titlului executor, ci doar subliniază categoria titlurilor supuse executării în procedura specială impusă de norma evocată.
În absenţa unor alte critici, Înalta Curte constată că motivarea reţinută în considerentele sentinţei atacate, din această perspectivă, nu se impune a fi modificată, instanţa făcând o aplicare corectă a legii.
Recursul declarat de contestatorul T.R.L. este fondat şi va fi admis având în vedere următoarele considerente:
Instanţa de fond a fost investită cu o contestaţie la executare în cadrul căreia s-au formulat motive de ordin procedural, cu referire la excepţia prescripţiei dreptului intimatei A.V.A.S. de a cere executarea silită, dar şi motive ce au vizat fondul cauzei, cu referire la titlul executoriu în baza căreia intimata A.V.A.S. a iniţiat procedura de executare şi anularea formelor de executare.
Ceea ce instanţa de fond avea a analiza, era verificarea titlului executoriu din perspectiva cerinţelor impuse de dispoziţiile art. 379 C. proc. civ. şi termenul în care intimata a procedat la iniţierea procedurii execuţionale.
Deşi instanţa constată în considerentele sentinţei că notele contabile invocate ca şi titlu executoriu nu îndeplinesc cerinţele impuse de lege, omite a se pronunţa asupra anularii formelor de executare pornite în temeiul unui titlu inexistent.
Or, adoptarea unei atare soluţii lipseşte de efect hotărârea judecătorească pronunţată în cauză, instanţa pierzând din vedere esenţă însăşi a contestaţiei la executare.
Stabilind că intimata nu deţine un titlu valabil, în mod corect instanţa de fond a apreciat asupra excepţiei de prescripţie a dreptului de a cere executarea silită, însă în mod greşit a calificat cel de-al doilea motiv al contestaţiei la executare în raport cu dezlegarea dată primului capăt de cerere.
Dispoziţiile art. 84 raportate la art. 129 C. proc. civ., instituie rolul activ al judecătorului în exercitarea căruia instanţa are îndatorirea să pună în dezbaterea părţilor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau întâmpinare.
Calificând greşit cel de-al doilea motiv al contestaţiei, ca fiind o acţiune în constatare întemeiată pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ., deşi acest lucru era imposibil având în vedere natura juridică şi procedura de soluţionare a contestaţiei la executare, instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de efecte juridice.
Având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., ce permit examinarea cauzei sub toate aspectele, raportate la dispoziţiile art. 314 din acelaşi cod, în scopul aplicării corecte a legii, Înalta Curte va admite recursul declarat de contestatorul T.R.L., va modifica în parte hotărârea atacată în sensul că va admite contestaţia la executare şi, pe fond, va anula toate actele de executare iniţiate de intimata A.V.A.S.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatorul T.R.L., împotriva sentinţei nr. 179 din 20 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică în parte sentinţa recurată şi pe fond, anulează toate actele de executare începute de A.V.A.S. Bucureşti, în baza contractului de cesiune, ca urmare a admiterii contestaţiei.
Menţine celelalte dispoziţii.
Respinge recursul declarat de A.V.A.S. Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 38/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 440/2008. Comercial → |
|---|
