ICCJ. Decizia nr. 3097/2008. Comercial. Obligatia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3097/2008
Dosar nr. 976/104/2006
Şedinţa publică de la 29 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 237 din 29 mai 2007 a Tribunalului Olt, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost admisă în parte acţiunea reclamantei SC B.C. SRL Slatina în contradictoriu cu pârâta F.J.T. OLT precum şi cererea reconvenţională din 15 iunie 2006.
A fost dispusă obligarea pârâtei la 2.523,52 lei cu titlu de chirie achitată în plus şi la restituirea următoarelor bunuri: uşă metalică, pereţi rigips, aparat aer condiţionat, scară metalică. Totodată a fost constatat reziliat de drept contractul de închiriere nr. 531 din 1 februarie 2001 şi a fost respins petitul privind obligarea pârâtei la contravaloarea chiriei aferente perioadei noiembrie 2005 – martie 2006 şi la penalităţi de întârziere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentinţe a formulat apel la 16 iulie 2007 pârâta - reclamantă F.J.T. OLT, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia nr. 57 din 5 martie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, a admis apelul şi a schimbat sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi pârâta a fost obligată să restituie reclamantei aparatul de aer condiţionat, respingându-se celelalte capete ale acţiunii principale, ca nefondate.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis în parte cererea reconvenţională, iar reclamanta a fost obligată să plătească pârâtei 3.570,81 lei chirie aferentă perioadei noiembrie 2005 – martie 2006 şi 2.943 lei cu titlu de penalităţi de întârziere, sume reactualizate de la data de 13 aprilie 2006 până la data efectivă a plăţii, respectiv 885,52 lei reprezentând utilităţi aferente perioadei noiembrie 2005 – martie 2006, reactualizată de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, până la plata efectivă a debitului şi cheltuieli de judecată.
S-a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea rezilierii de drept a contractului de închiriere.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că s-au respectat dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., iar pe fond, facturile cuprinzând o chirie majorată au fost acceptate la plată de către pârâtă, rezultând de aici că aceasta a acceptat tacit modificarea cuantumului chiriei de la 200 DOLARI S.U.A., la 238 DOLARI S.U.A., în echivalent în lei la data plăţii şi, deci, greşit s-a reţinut că este vorba de o plată nedatorată în perioada octombrie 2003 – noiembrie 2005, care, astfel, să justifice legal admiterea primului capăt din acţiunea principală.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect revendicarea bunurilor prin care s-a realizat amenajarea corespunzătoare destinaţiei a spaţiului închiriat de reclamantă s-a avut în vedere că potrivit Capitolului III pct. f din Contractul de închiriere nr. 531 din 1 februarie 2001: „orice modificare adusă spaţiilor ce fac obiectul contractului (..) rămân în patrimoniul F.J.T. OLT”.
În consecinţă, în baza art. 969 C. civ. şi a dispoziţiei contractuale citată, uşa metalică, pereţii de rigips, şi scara metalică acces spaţiu, revin F.J.T. OLT.
Totodată, având în vedere poziţia constant exprimată de apelanta – pârâtă, atât în faţa instanţei de fond cât şi în faţa instanţei de apel (şi consemnate în încheierea de şedinţă din 30 ianuarie 2008) în sensul disponibilităţii de restituire a aparatului de aer condiţionat, s-a admis cererea reclamantei în acest sens.
Cât priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 4.330,38 lei reprezentând contravaloare salariu, factură internet şi încasări zilnice aferente perioadei 27 martie 2006 – 13 aprilie 2006, deşi instanţa de fond nu s-a pronunţat în considerente cu privire la acesta, în mod corect a fost respins, cererea fiind nefondată, reclamanta neprezentând nicio dovadă referitoare la aceste prejudicii.
În privinţa constatării rezilierii contractului de închiriere s-a reţinut că, de asemenea, soluţia este greşită, deoarece părţile au stabilit convenţional că reclamanta chiriaşă poate denunţa unilateral contractul cu 15 zile înainte, fapt realizat la 27 martie 2006 prin adresa nr. 29, aşa încât nu se mai poate constata rezilierea, încetarea contractului de închiriere operând deja la 13 aprilie 2006.
Cât priveşte soluţia dată cererii reconvenţionale s-a reţinut că potrivit raportului de expertiză, suma datorată cu titlu de chirie, astfel cum a fost majorată este de 3.570,81 Ron, iar plata cu întârziere antrenează şi obligaţia de plată a penalităţilor de întârziere prevăzută de Capitolul IV pct. 3, respectiv plata utilităţilor, conform Capitolului III pct. g, instanţa de apel făcând în drept aplicarea dispoziţiilor art. 969, 1066 C. civ. şi art. 43C. com.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta invocând netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. şi a susţinut, în esenţă, că hotărârea se bazează pe încuviinţarea, administrarea şi interpretarea greşită a probelor şi a normelor legale incidente.
Astfel, instanţa a luat în considerare doar probele administrate la cererea pârâtei, s-a admis efectuarea unei expertize contabile cu obiective neclare, expertul asistent nu a fost convocat pentru a participa la efectuarea expertizei, ceea ce atrage nulitatea acesteia.
Instanţa nu şi-a motivat soluţia în privinţa interpretării date contractului, şi a denaturat voinţa părţilor şi înţelesul potrivit căruia rezultă că „orice modificare adusă prin acte adiţionale care constituie parte în contract se face numai cu acordul bilateral al părţilor contractante, astfel că în lipsa unui asemenea acord nu poate fi vorba de o acceptare tacită a unei chirii majorate.
Totodată, orice modificare adusă spaţiilor ce fac obiectul contractului se face cu acordul F.J.T. OLT, pe baza de cerere scrisă şi rămân în patrimoniul acesteia, ori nefiind vorba de o modificare în sensul articolului din contract în lipsa dovezii că ar fi fost cerut acordul, nelegal s-a apreciat că acestea sunt de natura celor care rămân în proprietatea pârâtei cu încălcarea dreptului reclamantei.
De asemenea, s-a reţinut că la data de 13 aprilie 2006 a intervenit rezilierea contractului deşi, potrivit contractului aceasta nu putea opera decât pentru neîndeplinirea obligaţiilor.
În privinţa facturilor către furnizorii de servicii şi plata salariilor, acestea au fost onorate la plată, potrivit dovezilor produse, care trebuiau luate în considerare.
S-a criticat şi modul de soluţionare al cererii reconvenţionale arătându-se că deşi s-a constatat plata în avans, prin aceeaşi hotărâre instanţa de apel a obligat-o la plata contravalorii aceleiaşi chirii şi la penalităţi de întârziere, deşi nu există întârziere la plată.
Intimata – pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând recursul se găseşte nefondat.
Prima critică legată de administrarea şi aprecierea greşită a probelor nu se încadrează în niciunul din motivele invocate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta – reclamantă intenţionând de fapt să se realizeze o reapreciere a acestora în funcţie de apărările făcute ceea ce nu este posibil faţă de caracterul nondevolutiv al recursului.
Cât priveşte expertiza contabilă dispusă, s-a efectuat cu respectarea normelor privind administrarea probelor în apel, simpla nemulţumire a recurentei – pârâte nefiind suficientă pentru a conduce la modificarea hotărârii în lipsa constatării unor cauze de nulitate vizând încălcarea unor norme de procedură imperative, care ar putea fi invocate oricând.
Astfel, s-a invocat că raportul de expertiză a fost întocmit fără convocarea expertului – asistent dar şi sub acest aspect soluţia dată este la adăpost de critica invocată, părţile fiind încunoştiinţate despre data şi locul efectuării expertizei, niciun text de lege neobligând expertul desemnat de instanţă să notifice şi pe expertul - asistent.
Cât priveşte criticile legate de interpretarea greşită a clauzelor contractului şi nemotivarea hotărârii şi de denaturarea voinţei părţilor, circumscrise dispoziţiilor art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., se constată că de asemenea, sunt nefondate.
Astfel, hotărârea, aşa cum rezultă din expunerea anterioară, cuprinde o motivare amplă a tuturor cererilor fără a se putea reţine existenţa unei contradicţii în expunerea argumentelor de fapt şi de drept avute în vedere la pronunţarea hotărârii.
Cât priveşte interpretarea clauzelor contractuale, instanţa de apel nu a denaturat voinţa părţilor, soluţia dată în privinţa stabilirii cuantumului chiriei având în vedere modificarea clauzei contractuale prin acordul părţilor, contractul neinterzicând din acest punct de vedere şi acordul tacit prin oferta modificării urmată de executare, recurentul – pârât acceptând la plată toate facturile.
Nu se poate reţine nici denaturarea conţinutului clauzei privind realizarea unor modificări aduse spaţiului, recurentul – pârât invocând de fapt textul din contract în susţinerea propriei interpretări a probelor administrate ceea ce nu se circumscrie art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
S-a mai invocat încălcarea art. 969 C. civ., critică circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nici din această perspectivă nu se poate reţine o altă soluţie.
Instanţa de apel constatând neplata facturilor la valoarea necontestată, faţă de interpretarea dată voinţei părţilor aşa cum reiese din contract şi poziţia părţilor, legal, a considerat că recurentul – pârât datorează penalităţi de întârziere fiind în culpă contractuală, ceea ce a condus la respingerea cererii reconvenţionale, iar din perspectiva obligaţiilor asumate prin contract de intimata – reclamantă în ceea ce priveşte plata furnizorilor de servicii şi salarii – actele depuse de recurentul – pârât nu sunt opozabile intimatei – reclamante.
Cât priveşte ultima critică legată de cererea de reziliere a contractului, aceasta a fost respinsă şi nu admisă, iar soluţia nu vine în contradicţie cu restul hotărârii, deoarece argumentul care a stat la baza acesteia a fost împrejurarea că intimata – reclamantă a denunţat contractul astfel că acesta a încetat să mai producă efecte după data denunţării, în cazul încetării prin denunţare neavând relevanţă juridică analiza culpei contractuale.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.C. SRL Slatina împotriva deciziei nr. 57 din 5 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3088/2008. Comercial. Acţiune în anularea... | ICCJ. Decizia nr. 3104/2008. Comercial. Alte cereri. Recurs → |
|---|
