ICCJ. Decizia nr. 3114/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3114/2008
Dosar nr. 16959/3/2006
Şedinţa publică din 29 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, la data de 12 mai 2006, reclamanta SC S.U. SRL a chemat în judecată pe pârâta CN A.D.N.R. SA Bucureşti, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.570.644,74 ron cu titlu de penalităţi, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 8601 din 22 iunie 2007, Tribunalul a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.098.684 lei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la 4 august 2005. A obligat pârâta la 29.678,36 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părţi, cererile fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, sub nr. 16959/3/2006.
Prin Decizia comercială nr. 19 din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a respins ambele apeluri, ca nefondate.
Pentru a se pronunţa astfel a reţinut că reclamanta a solicitat plata penalităţilor pentru neplata la scadenţă a facturii din 23 decembrie 2004, emisă în baza contractului din 28 octombrie 2003 încheiat între părţi şi a facturii din 14 decembrie 2003 emisă conform contractului din 17 iulie 2003, penalităţi datorate în baza art. 23.2. respectiv art. 22.2. din contractele menţionate.
Cu privire la debitele principale datorate în baza acestor facturi, părţile au încheiat la 4 august 2005 o convenţie pornind de la prevederile HG nr. 726/2005.
S-a convenit astfel emiterea unor bilete la ordin, cu scadenţa în perioada 1 septembrie 2006 – 1 decembrie 2008, pentru toate sumele datorate de CN A.D.N.R. SA, rămânând aplicabile clauzele prevăzute în contractele nominalizate, celelalte clauze contractuale rămânând nemodificate, în ceea ce priveşte aceste debite ca şi celelalte clauze contractuale.
S-a concluzionat că, în aceste condiţii, instanţa de fond a interpretat, corect, voinţa părţilor, reclamanta nerenunţând expres la dreptul de a încasa penalităţile de întârziere, în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens, dar neonorarea biletelor la ordin la scadenţa stabilită prin convenţie nu toate genera penalităţi de întârziere decât începând cu această dată şi nu de la data încheierii convenţiei, cum s-a susţinut, neexistând culpă contractuală.
În ceea ce priveşte resursele financiare de plată a obligaţiilor contractuale s-a reţinut că sumele alocate au fost considerate şi relativ apropiate de cele solicitate de pârâtă, care nu a făcut dovada că la scadenţele facturilor în cauză, respectiv la datele la care au început să curgă penalităţile (26 februarie 2005 şi 9 martie 2005) fondurile erau deja epuizate prin efectuarea unor plăţi anterior scadente. În consecinţă, pârâta nu se poate apăra nici prin invocarea clauzei din actele adiţionale prin care se obliga să eşaloneze deconturile cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.
Referitor la actele adiţionale prin care s-a hotărât sistarea lucrărilor şi renunţarea pe durata sistării derulării contractelor, la dreptul de a cere executarea contractului şi de a cere despăgubirile prevăzute, precum şi la dreptul de a cere penalităţi şi/sau rezilierea contractului, acestea nu se referă la lucrările deja executate la data încheierii lor.
Totodată, obligarea la cheltuieli de judecată s-a făcut în limita valorii admise, cu respectarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta – în termenul legal şi a invocat motive de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În cadrul motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., a arătat, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile convenţiei din data de 4 august 2005, scadenţele din convenţie fiind scadenţele biletelor la ordin şi nu ale debitului principal, biletele la ordin nefiind decât instrumente de credit şi nu de plată, iar debitul, conform art. 23.2. din contractul din 2003, respectiv art. 22.2. din contractul din 2003 nu a fost achitat nici până în prezent.
Această interpretare rezultă şi din dispoziţiile pct. 3 din convenţie potrivit cărora pentru toate sumele datorate rămân aplicabile clauzele prevăzute în contracte, care greşit s-a interpretat că ar fi fost schimbate, rolul convenţiei fiind acela de a se obţine recunoaşterea creanţei şi o garanţie că debitul va fi achitat într-un termen rezonabil.
În cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că interpretarea dată ar însemna lipsirea de efecte juridice a pct. 3 şi 4 din convenţie şi a art. 23.2. şi art. 22.2., or actele juridice trebuie interpretate în sensul de a produce efecte juridice, potrivit principiului interpretării actelor juridice, stabilit de art. 978 C. civ.
De asemenea, instanţa de apel, a interpretat greşit obligaţia asigurării resurselor financiare, atât HG nr. 726/2005 cât şi Scrisoarea de Confort nr. 1837/4/2007 conţinând doar declaraţii de intenţie şi nu garanţii ale entităţilor semnatare, respectiv M.T.C.T. şi al M.F.P. în legătură cu orice obligaţie sau angajament al pârâtei.
Acest lucru rezultă cu evidenţă şi din faptul că s-a prevăzut că plata biletelor la ordin se va asigura din resurse proprii ale pârâtei, adică în condiţiile asumate prin contracte.
Prin ultimul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a arătat că motivarea hotărârii este contradictorie, deoarece pe de o parte, se reţine că prin semnarea convenţiei rămân neschimbate scadenţa şi modul de calcul al penalităţilor, iar pe de altă parte, biletele la ordin nefiind achitate, instanţa concluzionează că, în mod corect, instanţa de fond a acordat penalităţi începând doar de la data încheierii convenţiei.
Intimata - pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi a arătat că prin convenţie a intervenit o novaţie care este obligatorie pentru părţi.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se găseşte nefondat.
Potrivit convenţiei sumele datorate de CN A.D.N.R. SA aflate în sold la 31 decembrie 2004 şi nedecontate până la data prezentei, vor fi achitate pe baza biletelor la ordin emise în baza prevederilor HG nr. 726/2005, în conformitate cu anexa la Scrisoarea de confort emisă de M.F.P. şi M.T.C.T. sumele înscrise în biletele la ordin şi scadenţa acestora corespunzând anexelor la Scrisoarea de confort.
S-a mai prevăzut la pct. 3 din convenţie că pentru toate sumele datorate mai sus rămân aplicabile clauzele prevăzute în contracte iar la pct. 4 din convenţie că celelalte clauze rămân nemodificate.
Or, este adevărat că prin art. 23.2. şi art. 22.2. din cele două contracte s-a prevăzut plata unor penalităţi de întârziere pentru nerespectarea termenelor de scadenţă fixate prin aceste contracte dar faţă de această ultimă convenţie, corect instanţele au considerat că aplicarea acestor din urmă clauze – care se menţin potrivit pct. 3, trebuie raportate la noile scadenţe, fără a se putea susţine că prin aceasta se denaturează voinţa părţilor, dimpotrivă, ele trebuind a fi interpretate în corelaţie cu pct. 4 potrivit căruia celelalte clauze ale contractelor deci, mai puţin scadenţa plăţilor, rămân neschimbate.
Prin urmare, nu se poate susţine că nu ar fi intervenit nicio modificare prin convenţie ci doar faptul că s-ar fi stabilit o modalitate de plată şi că s-ar fi urmărit doar punerea în aplicare a HG nr. 726/2005, deoarece ar însemna să se ignore ceea ce părţile au convenit expres cu privire la data plăţii, convenţie care nu se constituie într-o novaţie dar care, potrivit art. 969 C. civ. are putere obligatorie.
Aşa fiind, corect au reţinut instanţele că nerespectarea noii scadenţe atrage sancţiunea prevăzută în art. 23.2 şi art. 22.2 din contracte şi au obligat la penalităţi de întârziere doar după această dată, cu respectarea regulilor de interpretare a convenţiilor, stabilite de Codul civil.
Cât priveşte asigurarea resurselor financiare instanţele nu şi-au motivat hotărârea de obligare la penalităţi de întârziere în considerarea acestor resurse financiare, ci pe baza interpretării date Convenţiei şi a expertizelor efectuate, astfel că recurenta - reclamantă nu justifică un interes în susţinerea acestei critici.
Prin urmare, motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. nu sunt fondate, după cum nici cele invocate în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. hotărârea nefiind contradictorie în motivarea şi concluziile reţinute faţă de cele arătate în precedent.
Aşa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC S.U. SRL Bacău împotriva deciziei comerciale nr. 19 din 23 ianuarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3113/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3115/2008. Comercial → |
|---|
