ICCJ. Decizia nr. 3162/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3162/2008
Dosar nr. 11062/1/2007
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC O. SA prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, în contradictoriu cu pârâta R.N., a solicitat ca în baza sentinţei ce se va pronunţa să se dispună rezilierea contractului de arendă din 2000.
Prin sentinţa nr. 6613 din 17 octombrie 2006, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins acţiunea reclamantei ca nefondată.
În motivarea sentinţei instanţa de fond a reţinut că între pârâta R.N., în calitate de arendator şi reclamanta SC O. SA s-a încheiat contractul de arendare din 2000 pe o perioadă de 10 ani prin care se prevedea că pârâta arendator pune la dispoziţia arendaşului terenul proprietatea sa, situat în Almalău în suprafaţă de 7 ha.
În adresa înregistrată la 11 iunie 2002 la sediul reclamantei adresată pârâtei se învedera că reclamanta arendaşă a predat întreaga suprafaţă de teren arabil şi vie către Primăria Ostrov, fiind astfel lipsită de posesia efectivă a terenului ce face obiectul contractului de arendă.
Pârâta R.N. nu a fost pusă în posesia terenului, iar demersurile Primăriei Ostrov în acest sens au fost îndeplinite faţă de N.Ş., iar nu faţă de legatara sa universală, astfel că nu se poate reţine vreo culpă a arendatoarei pârâte în neexecutarea prestaţiei contractuale de predare a suprafeţei arendate.
Curtea de Apel Constanţa prin Decizia nr. 166/COM din 5 iulie 2007 a admis apelul declarat de reclamantă a schimbat în tot sentinţa în sensul admiterii acţiunii şi pe cale de consecinţă a dispus rezilierea contractului de arendă din 2000.
Instanţa de control judiciar în argumentarea soluţiei a reţinut că la data de 25 septembrie 1995 între reclamantă şi N.Ş. a fost încheiat un contract de arendare având ca obiect suprafaţa de 7 hectare pe o durată de 5 ani cu începere de la 1 ianuarie 1996 şi până la 1 ianuarie 2001.
La data de 4 ianuarie 1997 N.Ş. a decedat, iar urmare acestui fapt la data de 10 martie 2000 în baza testamentului autentificat din 10 mai 1993 între R.N. şi SC O. SA s-a încheiat contractul de arendă din 10 martie 2000 pentru suprafaţa de 7 ha teren.
Instanţa de apel a reţinut că terenul în litigiu nu se mai află în posesia reclamantei, pentru că a fost predat Primăriei Ostrov, că pârâta deşi susţine că este moştenitoarea defunctei N.Ş. nu a depus certificatul de moştenitor la Primărie aşa cum cer dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 16/1994.
De asemenea se precizează că deşi a fost notificată să pună la dispoziţia reclamantei terenul ce face obiectul contractului de arendare, pârâta nu şi-a respectat această obligaţie.
A fost înlăturată critica privind necompetenţa materială a Tribunalului motivat de faptul că dispoziţiile Legii nr. 36/1991 au consacrat o derogare de la regula generală instituită prin art. 5 C. com. şi faţă de obiectul litigiului dar şi împrejurarea că arendaşul este o societate comercială constituită conform Legii nr. 31/1990.
Împotriva deciziei nr. 166/COM a Curţii de Apel Constanţa, a declarat recurs pârâta întemeiat pe dispoziţiile art. 304.
În argumentarea recursului său pârâta a susţinut că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 16/1994, art. 8 alin. (1), fiind lipsită de temei legal nefiind incidente în cauză dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 16/1994.
Prin Decizia nr. 3898 din 29 noiembrie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de pârâtă şi în consecinţă a modificat Decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 6613 din 17 octombrie 2006 a Tribunalului Constanţa.
Pentru a pronunţa această decizie Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că potrivit art. 25 din Legea nr. 16/1994 după expirarea perioadei minime de arendare, respectiv 5 ani prin efectul legii, locatarii de până atunci devin proprietari, iar locaţiunea de până atunci se transformă prin efectul legii, într-un contract de arendare, dacă a fost încheiat iniţial pe o perioadă mai mare de 5 ani.
Perfectarea contractului de arendare din 2000 cu un an înainte de încetarea contractului de locaţiune din 1995 demonstrează faptul că în cauză au fost respectate condiţiile legale inclusiv cele ce ţin de forma, obiectul şi condiţiile de reînoire a acestuia.
Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare SC O. SA Ostrov întemeiată pe dispoziţiile art. 317 şi art. 318 C. proc. civ.
În dezvoltarea primului motiv al contestaţiei în anulare întemeiat pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. contestatoarea a susţinut că necomunicarea citaţiei a făcut să nu se poată apăra la unicul termen al recursului. Cu privire la motivul prevăzut de dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea a susţinut că hotărârea a fost dată ca urmare a unor greşeli materiale esenţiale concretizate în faptul că instanţa de recurs trebuia să se raporteze la situaţia probelor existente în dosar astfel recurentul, în calitatea sa de legatar universal al defunctei N.Ş., decedată în anul 1997 nu a prezentat actul prin care dovedeşte calitatea de moştenitor.
Totodată, susţine contestatoarea, instanţa a interpretat în mod eronat părţile din contractul de arendă din 25 septembrie 1995 întrucât parte în acest contract este R.N. şi nu N.Ş.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare, cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.
În speţă motivul prevăzut de art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. conform căruia hotărârile invocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii nu poate fi reţinut.
Astfel, din verificările efectuate, s-a constatat că pentru termenul de judecată din 29 noiembrie 2007 când s-a soluţionat cererea de recurs, procedura de citare a fost îndeplinită întrucât, pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare este indicată persoana căreia i-a fost înmânată citaţia, semnătura, seria şi numărul actului de identitate al funcţionarului însărcinat cu primirea corespondenţei şi ştampila societăţii.
Dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. care reglementează contestaţia în anulare specială sunt de strictă interpretare şi au în vedere numai greşeli materiale, cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
În cauză, motivele invocate de contestatoare vizează greşeli în stabilirea situaţiei de fapt sau asupra modului în care instanţa de recurs a înţeles să interpreteze textele legale incidente în cauză, cu alte cuvinte greşeli de judecată care nu se încadrează în ipoteza art. 318 teza I C. proc. civ.
Aşa cum s-a arătat, dispoziţiile legale care reglementează această cale extraordinară de atac, nu permit părţilor să deschidă posibilitatea recursului la recurs, ca atare Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea SC O. SA Ostrov împotriva deciziei nr. 3898 din 29 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3149/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3165/2008. Comercial → |
|---|
