ICCJ. Decizia nr. 3165/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3165/2008
Dosar nr. 23816/3/2006
Şedinţa publică din 30 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 7051 din 23 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins, ca neîntemeiată acţiunea reclamantei N.K.D.T.S.V.P.A.S. Turcia, formulată în contradictoriu cu pârâta F.R. SA (fostă SC C.E.B. SA), privind obligarea acesteia din urmă la plata echivalentului în lei a sumei de 180.000 dolari S.U.A.
Acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 969 C. civ.
În baza probelor administrate – înscrisuri şi interogatoriul reciproc al părţilor – prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Între părţile litigante a intervenit contractul de facilitare de credit din 24 martie 2001 prin care pârâta a acordat reclamantei o facilitare de credit, iar reclamanta în garantarea obligaţiilor a constituit o garanţie de 175.000 dolari S.U.A. în contul deschis la unitatea pârâtă.
Operaţiunile în contul reclamantei urmau a fi efectuate, iniţial, de reprezentanţii legali cu drept de semnătură individuală în persoana dl. B.N. şi A.N.
Ulterior, la data de 26 martie 2003, la sediul pârâtei s-a prezentat dl. C.E.S., identificat de reprezentanţii pârâtei cu paşaportul, persoana care a depus împuternicirile pentru dl. C.E.S. şi F.G.
Cum reclamanta a susţinut că sumele de bani aflate în contul său au fost retrase, treptat, în baza unei procuri false, instanţa de fond a reţinut că, acest aspect nu a fost probat potrivit dispoziţiilor art. 1169 coroborat cu art. 129 C. proc. civ.
În consecinţă, instanţa a apreciat, în raport cu temeiul de drept al acţiunii, că în sarcina societăţii pârâte nu poate fi reţinută vreo faptă ilicită de natură să atragă răspunderea acesteia conform convenţiei încheiate între părţi.
Împotriva sentinţei de fond, reclamanta a declarat apel.
Prin Decizia nr. 564 din 19 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins apelul, ca nefondat.
Instanţa de apel, analizând criticile formulate, ce vizau, în esenţă netemeinicia soluţiei adoptate din perspectiva greşitei interpretări a probelor administrate în cauză, dar şi nelegalitatea soluţiei, cu referire la greşita interpretare a condiţiilor angajării răspunderii societăţii pârâte, a reţinut următoarele:
Din examinarea clauzelor contractului de garanţie reală imobiliară asupra depozitelor în numerar constituite la F.R. SA din 24 mai 2001, cu referire la art. 7.2 coroborat de art. 3 din Condiţiile Generale emise de către Bancă, a rezultat că obligaţia Băncii constă numai în verificarea identităţii persoanelor împuternicite să efectueze operaţiuni în conturile clienţilor săi, nu şi stabilirea limitelor împuternicirilor pe care aceste persoane le-au primit.
Mai mult, se reţine că alin. ultim din art. 3 din Condiţiile Generale conţine o clauză de exonerare a răspunderii în favoarea Băncii pentru situaţia folosirii abuzive de către împuternicit a semnăturii sale pentru a opera în contul clientului de la care a primit procura.
Instanţa de apel a înlăturat susţinerea apelantei-reclamante potrivit căreia nu s-a făcut distincţie între dreptul de semnătură individuală şi dreptul de semnătură de gradul I având în vedere aceiaşi clauză de nerăspundere a Băncii cu privire la limitele împuternicirii.
În fine, instanţa de apel a apreciat ca nedovedită susţinerea apelantei relativ la caracterul fals al procurii în baza căreia numitul F.G. a retras sumele de bani, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reieşind că procura în speţă era semnată de dl. B.N. în calitate de reprezentant al societăţii reclamante fapt ce conferă societăţii calitatea de mandant ce împuterniceşte pe dl. F.G. să efectueze operaţiuni în contul reclamantei.
Împotriva deciziei din apel, reclamanta N.K.D.T.S.V.P.A.S. a declarat recurs.
În drept, recurenta a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor formulate, recurenta a susţinut, în esenţă că, în mod greşit instanţa de apel a apreciat cu privire la clauza de nerăspundere a Băncii pentru situaţia folosirii abuzive de către împuternicit a semnăturii sale pentru a opera în contul clientului de la care a primit procura, respectiv pentru depăşirea limitelor împuternicirii primite.
În opinia recurentei, din toate probele administrate rezultă grava neglijenţă a băncii aceasta fiind răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat.
Grava neglijenţă, la care recurenta face trimitere a fost apreciată în mod greşit de către instanţă în condiţiile în care, plata sumelor s-a făcut către o persoană care avea dreptul de semnătură de gradul I, iar paşaportul acesteia era expirat.
De asemenea, recurenta apreciază că, în speţă, erau întrunite cerinţele angajării răspunderii băncii, legătura dintre fapta ilicită şi prejudiciul cauzat fiind dovedită cu înscrisurile administrate.
Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat, având în vedere, următoarele considerente:
Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat în situaţia în care hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Invocând acest motiv, recurenta trebuia să precizeze, potrivit art. 3021 lit. c) C. proc. civ., dispoziţiile legale ce au fost încălcate sau cele greşit interpretate sau aplicate.
Din cuprinsul susţinerilor formulate în scris, nu rezultă normele pe care instanţa de apel le-a încălcat sau, în mod greşit, le-a aplicat sau interpretat.
Relatările recurentei vizează în mod expres înscrisurile administrate ca probe, înscrisuri care, în opinia sa, au fost greşit interpretate de către instanţă, cu referire la autenticitatea procurii utilizate pentru retragerea sumelor de bani din contul recurentei sau valabilitatea paşaportului presupusului mandatar.
Or, aceste aspecte, în mod evident, vizează aspecte de temeinicie a soluţiei adoptate, ca urmare a aprecierii şi interpretării probelor în cauză, aspecte ce nu mai pot fi puse în discuţie în calea de atac a recursului.
Dacă s-ar admite că trimiterea la dispoziţiile răspunderii contractuale ar putea fi analizată potrivit cazului de modificare pronunţată de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încă nu s-ar putea reţine critica recurentei întrucât nu se poate imputa instanţei faptul că recurenta nu şi-a probat susţinerile pentru a demonstra îndeplinirea cerinţelor angajării răspunderii intimatei în situaţia expusă.
Astfel, grava neglijenţă imputată băncii, în raport cu susţinerile asupra autenticităţii procurii sau valabilităţii paşapoartelor, nu poate fi reţinută ca o încălcare a legii sau o greşită aplicare a acesteia în condiţiile în care, aşa cum s-a reţinut, răspunderea băncii era limitată la verificarea mandatului şi a limitelor împuternicirii acestuia.
Tot astfel, instanţa nu poate analiza susţinerile recurentei relative la „suspiciunea" de fals invocată.
Pe de o parte, se observă că recurenta nu a procedat la înscrierea în fals împotriva procurii, împrejurare ce ar fi dat posibilitatea instanţei să aprecieze din altă perspectivă probatoriul, iar pe de altă parte, aşa cum s-a expus, această susţinere nu mai poate fi analizată în recurs.
Cum niciuna dintre susţinerile recurentei nu poate fi încadrată în motivul de nelegalitate invocat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N.K.D.T.S.V.P.A.S. Turcia împotriva deciziei comerciale nr. 564 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3162/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3188/2008. Comercial → |
|---|
