ICCJ. Decizia nr. 3206/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3206/2008

Dosar nr. 18/63/2006

Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 3987 din 20 septembrie 2007, Tribunalul Dolj, secţia comercială, a respins ca neîntemeiată acţiunea promovată de reclamanta SC G.R. SRL Craiova, prin lichidator A.S.I. SPRL Craiova, având ca obiect pretenţii, în contradictor cu pârâta SC P.V. SRL.

Instanţa de fond a reţinut că în baza unor relaţii comerciale, reclamanta a furnizat bunuri pârâtei dar dreptul său la acţiune pentru plata facturilor din anul 2003 s-a prescris iar pentru celelalte facturi menţionate în acţiune, în baza probelor de la dosar, acţiunea de obligarea a pârâtei la plată s-a apreciat ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 123 din 23 aprilie 2008 a admis apelul formulat de reclamantă prin lichidator, a schimbat sentinţa atacată şi a admis în parte acţiunea în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 118.157,3110 ron contravaloare marfă, cu dobânda legală aferentă calculată de la data scadenţei şi până la data achitării integrale a debitului.

Criticile apelantei reclamante cu privire la nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei s-au apreciat în raport de expertiza contabilă administrată în apel, ca fiind întemeiate în parte până la concurenţa sumei de 118.157,3110 ron.

Suma menţionată reprezintă contravaloarea facturilor acceptate de către pârâtă fără obiecţiuni cu privire la cantitatea şi calitatea mărfii şi a căror plată se poate dovedi cu chitanţele emise de către reclamantă conform Regulamentului operaţiunilor de casă aprobat prin Decretul nr. 209/1991 sau cu oricare alt înscris iar nu cu martori, cum greşit a reţinut instanţa de fond.

În ce priveşte incidenţa art. 13 din Decretul nr. 167/1958 instanţa de apel a reţinut că demersurile făcute de reclamantă în vederea recuperării creanţei nu se înscrie printre clauzele de suspendare prevăzute de art. 13 din Decretul menţionat şi nici printre cauzele de întrerupere prevăzute de art. 16 alin. (2) din acelaşi Decret.

În contra deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta SC P.V. SRL Ciupercenii Noi, fără a indica însă vreunul din motivele de modificarea sau de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Dezvoltarea în fapt a criticilor formulate face posibilă încadrarea acesteia în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sub aspectul soluţionării excepţiei prescripţiei în sensul exceptării facturii din 19 iulie 2003 de la efectele acesteia.

Criticile cu privire la aprecierea probelor vizează temeinicia hotărârii atacate, aşa încât, în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ. partea introductivă care permite controlul instanţei de recurs numai asupra legalităţii hotărârii atacate, nu vor fi examinate.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului declarat şi menţinerea hotărârii atacate arătând că, în mod corect aceasta a reţinut că pentru factura din 19 iulie 2003 termenul de prescripţie nu s-a împlinit raportat la data trimiterii prin poştă a cererii de chemare în judecată.

Recursul nu este fondat.

Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului rezultă că acţiunea a fost promovată de reclamantă prin poştă, anterior împlinirii termenului de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 pentru factura din 19 iulie 2003, cu privire la care recurenta invocă neîndeplinirea termenului de prescripţie.

Astfel, la dosarul de fond exista dovada trimiterii recomandate a cererii de chemare în judecată cu data de 13 iulie 2007; în raport de care, conform art. 104 C. proc. civ. care dispune că „Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui", dreptul la acţiune pentru plata facturii din 19 iulie 2003, nu este prescris.

Aşa fiind, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menţinând ca legală Decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC P.V. SRL Ciupercenii Noi împotriva deciziei nr. 123 din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3206/2008. Comercial