ICCJ. Decizia nr. 3218/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3218/2008
Dosar nr. 5523/1/2008
Şedinţa publică din 4 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
I. Prin sentinţa nr. 380 din 4 mai 2005, Tribunalul Comercial Mureş a admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune invocată de pârâtul Consiliul Local Târgu Mureş şi în consecinţă a respins acţiunea reclamantei SC M.C. SRL precum şi cererea acesteia de acordare a cheltuielilor de judecată.
S-a admis cererea pârâtei de acordare a cheltuielilor de judecată şi, în consecinţă, reclamanta a fost obligată la 250.000.000 lei.
Reclamanta a solicitat prin acţiune obligarea pârâtului la plata sumei de 13.071.343.180,23 lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada 1995 – 1998, acceptate prin situaţiile de lucrări, contravaloarea penalităţilor de întârziere, precum şi plata acestora în continuare de 0,40% din valoarea debitului principal pentru fiecare zi de întârziere şi până la plata integrală a sumei.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 969 – art. 970 C. civ. raportat la art. 1 alin. (2) C. com. şi pe dispoziţiile art. 1069 C. civ. raportat la art. 43 C. com. şi art. 21 lit. f) din Legea nr. 10/1995.
În considerentele sentinţei s-a reţinut că, în raport de excepţiile invocate (autoritatea de lucru judecat şi prescripţia dreptului la acţiune) se impune cercetarea cu prioritate a exercitării dreptului la acţiune.
S-au avut în vedere prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, precum şi faptul că reclamanta nu a invocat suspendarea sau întreruperea termenului de prescripţie şi s-a constatat că dreptul de a pretinde încasarea contravalorii lucrărilor a luat naştere la data emiterii facturii de către executant, în urma predării către beneficiar a lucrărilor, iar reclamanta a făcut dovada acestui moment prin procesul - verbal de recepţie din 6 noiembrie 1998.
În raport de data promovării acţiunii, instanţa a considerat că s-a împlinit termenul prescripţiei, înlăturând susţinerea reclamantei că data la care a început să curgă termenul prescripţiei a fost data întocmirii procesului - verbal de recepţie definitivă a lucrărilor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 54 din 30 septembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, iar reclamanta - apelantă a fost obligată la 125.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel instanţa de apel a reţinut că raporturile contractuale dintre părţi sunt reglementate de contractul din 15 decembrie 1995 şi prin care părţile au convenit că lucrările executate vor fi facturate pe baza situaţiilor lucrărilor semnate de beneficiar, plata acestora făcându-se pe bază de facturi emise de executant, regulă aplicabilă şi cazului în care, ambele părţi au convenit la efectuarea de noi lucrări, extracontractuale.
S-a considerat că, odată întocmite situaţiile de lucrări şi ulterior procesul verbal de la terminarea lucrărilor, prin facturarea contravalorii prestaţiei reclamantei, s-a născut dreptul de a cere executarea obligaţiei corelative de plată a facturilor.
De asemenea, instanţa a analizat incidenţa mai multor acte normative (norma nr. 792/2006 – anexă la Ordinul M.F.- M.L.P.A.T. nr. 972/13 din 20 iunie 1994; Hotărârea nr. 273 din 14 iunie 1994) şi s-a apreciat că prin coroborarea dispoziţiilor cuprinse în acestea – deopotrivă incidenţa în cauză – rezultă fără putinţă de tăgadă că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 cum corect a reţinut şi instanţa de fond.
Recursul declarat de SC M.C. SRL împotriva deciziei a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 3400 din 3 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, care a obligat recurenta la 5.000 ron cheltuieli de judecată către intimată.
În considerentele deciziei s-a reţinut că nu poate fi acceptată ipoteza că dreptul la acţiune s-a născut la alt moment decât cel al scadenţei sumelor cuprinse în facturile emise în perioada 1995 – 1998.
II. La data de 19 iulie 2007, reclamanta SC M.C. SRL a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureş cu o cerere prin care a solicitat restituirea taxei judiciare de timbru în sumă de 7.945.425 ron motivat de faptul că, în apel i s-a pus în vedere să timbreze cererea cu 1/2 din taxa achitată la instanţa de fond deşi acţiunea fusese soluţionată pe excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, fără a se intra în cercetarea fondului, situaţie în care datora o taxă de timbru în cuantum fix.
În raport de prevederile art. 23 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 146/1997 cu modificările şi completările ulterioare şi art. 30 din Normele Metodologice privind aplicarea legii s-a apreciat că cererea este întemeiată motiv pentru care, prin Decizia nr. 46 din 12 mai 2008 s-a dispus restituirea acestora, iar intimatul Consiliul Local Târgu Mureş a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 243,15 lei.
Împotriva acestei decizii, Consiliul Local Târgu Mureş a formulat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susţinut următoarele:
- Soluţia dată de Curtea de Apel este lipsită de temei legal pentru că s-a reţinut culpa sa procesuală deşi cea care a stabilit eronat taxa de timbru a fost instanţa.
- Instanţa a făcut aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. întrucât intimatul nu a căzut în pretenţii.
Recursul este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ. – partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Din prevederile menţionate rezultă că toate cheltuielile de judecată efectuate de părţi vor fi suportate în final de partea care cade în pretenţii, adică de acea parte care pierde procesul, esenţial fiind ca acesteia să-i aparţină culpa procesuală.
Or, în cauza dedusă judecăţii ce a avut ca obiect restituirea contravalorii taxei judiciare de timbru stabilită eronat de instanţă, în faza procesuală a apelului, intimatul nu a căzut în pretenţii, neputându-se reţine culpa procesuală a acestuia, în condiţiile în care stabilirea taxei judiciare de timbru este atributul exclusiv al instanţei şi nu al părţilor.
În atare situaţie, în temeiul art. 312 alin. (1) – (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Târgu Mureş împotriva deciziei atacate pe care o va schimba, în sensul că va înlătura obligarea acestuia de la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 243,15 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Târgu Mureş, prin Primar, împotriva deciziei nr. 46/A din 12 mai 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, pe care o modifică în sensul că înlătură obligarea pârâtului, Consiliul Local Târgu Mureş, prin Primar, de la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 243,15 lei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3215/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3219/2008. Comercial → |
|---|
