ICCJ. Decizia nr. 3243/2008. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3243/2008
Dosar nr. 754/42/2007
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008
Deliberând asupra recursului de faţă;
Reclamanta SC D. SA Timişoara a chemat în judecată pârâtele CN A.D.N.R. SA Bucureşti, SC C.B. SA Ploieşti, SC C.G.R. SA Bucureşti şi SC F.R. SA, sucursala Ploieşti, solicitând să se constate nulitatea absolută sau desfiinţarea convenţiilor de cesiune de creanţă încheiate între SC C.B. SA Ploieşti şi SC F.R. SA, privind creanţa în cuantum de 4.161.820 ron deţinută împotriva CN A.D.N.R. SA, nulitatea absolută a biletelor la ordin emise de CN A.D.N.R. SA la data de 3 august 2005 în favoarea SC C.B. SA Ploieşti şi nulitatea absolută, respectiv desfiinţarea girului efectuat de SC C.B. SA Ploieşti în favoarea SC F.R. SA, cu cheltuieli de judecată.
Motivându-şi acţiunea reclamanta arată că între SC C.B. SA Ploieşti si SC C.G.R. SA Bucureşti a fost încheiat un contract de asociere în vederea executării contractului de antrepriză din 2003 încheiat cu CN A.D.N.R. SA Bucureşti (fostă RA A.N.D.), prin acest contract părţile stabilind modul în care se realizează conducerea asocierii, respectiv printr-un consiliu executiv format din reprezentanţii celor două părţi.
În executarea contractului de antrepriză reclamanta a încheiat un contract de prestări servicii cu SC C.B. SA Ploieşti şi SC C.G.R. SA prin care s-a obligat să execute lucrări de reparaţii la obiectivul reabilitare primară drum național.
Şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale si a emis facturi fiscale în valoare de 53.450.686.808 lei din care s-a achitat suma de 47.456,510.947 lei.
Pârâta SC C.B. SA Ploieşti, ca lider al asocierii a refacturat lucrările către CN A.D.N.R. SA Bucureşti.
Potrivit dispoziţiilor HG nr. 726/2005 RA A.N.D. s-a angajat să plătească suma de 4.745.651,09 ron, prin emitere de bilete la ordin către SC C.B. SA Ploieşti.
Acest angajament de plată a fost înscris pe fila 2 a actului denumit cesiune de creanţă - ordonantare de plată, însă biletele la ordin au fost emise şi girate de SC C.B. SA Ploieşti către SC F.R. SA fără ca cesiune să fie acceptată şi de celălalt partener al asocierii SC C.G.R. SA Bucureşti.
Reclamanta a arătat că atât operaţiunea de cesiune de creanţă cât si emiterea şi girarea biletelor la ordin în favoarea SC F.R. SA s-au făcut cu scopul micşorării patrimoniului SC C.B. SA Ploieşti si creerii unei stări de insolvabilitate prin mijloace frauduloase.
Acţiunea a fost formulată atât în nume propriu cât şi în calitate de terţ interesat să invoce nulitatea absolută, dar şi în calitate de creditor având caracterul unei acţiuni pauliene.
Pârâta CN A.D.N.R. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active si excepţia lipsei de interes a reclamantei SC D. SA, deoarece aceasta nu este parte în convenţiile de cesiune de creanţă, în biletele la ordin şi nu a dovedit interesul pe care îl are în promovarea acţiunii.
În contractul de asociere s-a prevăzut că partenerul care va reprezenta asocierea în relaţia cu beneficiarul este SC C. SA Ploieşti (art. 5.5), iar sumele încasate reprezentând contravaloarea lucrărilor executate vor fi virate în contul SC C.B. SA Ploieşti.
Pârâta a mai invocat şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive deoarece în raporturile contractuale dintre SC C.B. SA Ploieşti si SC D. SA, CN A.D.N.R. SA are calitatea de terţ.
Pârâta SC C.G.R. SA Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi de interes a reclamantei.
A arătat că nu este parte în contractul de prestări servicii din 15 septembrie 2003 şi nu a acordat mandat pârâtei SC C.B. SA Ploieşti pentru încheierea contractului de prestări servicii cu reclamanta.
Tribunalul Prahova prin sentinţa 1684 din 10 noiembrie 2006 a respins excepţiile lipsei de interes, a lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, a inadmisibilităţii acţiunii şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C.G.R. SA Bucureşti.
Prin aceeaşi sentinţă a fost respinsă acţiunea reclamantei, fiind obligată şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 32.725 lei către pârâta SC F.R. SA şi la 11.522,16 lei către SC C.G.R. SA.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că în contractul de asociere în participaţiune încheiat între SC C.B. SA Ploieşti şi SC C.G.R. SA s-a prevăzut că partenerii nu vor putea implica în execuţia lucrărilor terţe persoane, fără acceptul celorlalţi parteneri, în caz contrar partea în culpă va fi obligată la plata daunelor - interese şi că administrarea şi conducerea asocierii se realizează printr-un consiliu format din 2 membrii, câte o persoană pentru fiecare partener, iar partenerul ce va reprezenta asocierea în relaţia cu beneficiarul (CN A.D.N.R. SA) este SC C.B. SA Ploieşti.
RA A.N.D. SA în prezent CN A.D.N.R. SA a încheiat cu asociatele SC C.B. SA Ploieşti si SC C.G.R. SA Bucureşti contractul de execuţie din 17 iunie 2003 al cărui obiectiv l-a constituit executarea si finalizarea lucrărilor la obiectivul reabilitare primară drum național, iar la data de 15 septembrie 2003 pârâta SC C.B. SA Ploieşti a încheiat cu reclamanta SC D. SA Timişoara contractul al cărui obiectiv l-a constituit executarea lucrărilor de reparaţii la obiectivul reabilitarea primară drum național.
Prin contractul de cesiune din 12 august 2005 SC C.B. SA Ploieşti a mai cesionat SC F.R. SA, sucursala Ploieşti, creanţele sale în sumă de 4.969.904 lei pe care l-a primit de la CN A.D.N.R. SA Bucureşti potrivit contractelor de execuţie lucrări din 2003, contracte garantate cu 10 bilete la ordin pentru garantarea rambursării utilizărilor efectuate în baza limitei de creditare acordată de bancă.
Prin HG nr. 726/2005 CN A.D.N.R. SA a fost autorizată să emită bilete la ordinulîn favoarea unor creditori ai companiei în valoare de 4.969.904 lei, eşalonat în 10 rate trimestriale.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi de interes invocate sunt neîntemeiate.
Instanţa a respins şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei CN A.D.N.R. SA Bucureşti, deoarece a fost autorizată să emită biletele la ordin în favoarea pârâtei SC C.B. SA Ploieşti şi deci, există conexitate cu obligaţia la care formează conţinutul raportului juridic dedus judecăţii.
Cu privire la calitatea procesuală pasivă a SC C.G.R. SA Bucureşti, instanţa a constatat că executarealucrărilor la obiectivul reabilitare primară drum național a constituit obiectul contractului din 2003 încheiat între reclamanta si pârâta SC C.B. SA Ploieşti. Pârâta SC C.G.R. SA Bucureşti nu este parte în acest contract şi prin urmare, instanţa admite excepţia lipsei calităţii procedurale pasive a pârâtei SC C.G.R. SA Bucureşti.
Pe fondul cauzei s-a reţinut că reclamanta a solicitat constatarea nulităţii absolute a cesiunii de creanţă atât în nume propriu ca terţ interesat, cât si in calitate de creditor calificând acţiunea ca o acţiune pauliană, nefiind îndeplinite condiţiile intentării acţiunii pauliene deoarece reclamanta, ca şi creditor nu a făcut dovada insolvabilităţii pârâtei SC C.B. SA Ploieşti faţă de cesiunea de creanţă reclamanta este terţ desăvârşit, nu poate beneficia de drepturi născute dintr-un contract la care nu a fost parte.
Biletele la ordin au fost emise în favoarea SC C.B. SA Ploieşti, deoarece potrivit contractului de asociere aceasta reprezintă asocierea în relaţia cu ordin beneficiarul, CN A.D.N.R. SA.
Potrivit dispozițiilor HG nr. 726/2005 CN A.D.N.R. SA avea obligaţia să emită bilete la ordin doar către executanţii de lucrări, prestatorii de servicii si furnizării de produse. Aceste dispoziţii nu au fost încălcate, pârâta SC C.B. SA fiind reprezentantul asocierii.
Biletele la ordin au fost emise cu îndeplinirea condiţiilor de fond si de formă cerute de dispoziţiile Legii nr. 58/1934, actualizată.
Girul îndeplineşte de asemenea, condiţiile de formă prevăzute de lege, astfel că efectele acesteia si-au produs efectele.
Reclamanta nu a invocat încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 58/1934, actualizată, rezumându-se la faptul că pârâta SC C.B. SA Ploieşti nu mai figura ca beneficiar al biletelor la ordin.
La data de 20 iulie 2005 pârâta SC C.B. SA Ploieşti nu mai avea calitatea de creditor al CN A.D.N.R. SA deoarece a operat cesiunea de creanţă anterioară.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 136 pronunţată la data de 25 iunie 2007 a respins apelul reclamantei ca nefondat şi a obligat apelanta la 5.164,5 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.G.R. SA.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect a statuat instanţa de fond, că motivele de nulitate invocate de reclamantă nu sunt întemeiate, operaţiunea de emitere a biletelor la ordin cât şi girul ulterior al acestora către SC F.R. SA, sucursala Ploieşti, s-a realizat cu îndeplinirea dispoziţiilor de formă şi de fond prevăzute de lege.
Biletele la ordin emise în temeiul HG nr. 726/2005 aveau ca scop acoperirea prin această modalitate a datoriilor CN A.D.N.R. SA către executanţii de lucrări şi prestatorii de servicii, iar ca atare aceste bilete la ordin urmau a fi emise numai de către acele persoane juridice, care la data de 31 decembrie 2004 aveau creanţe împotriva CN A.D.N.R. SA.
Cu privire la efectuarea unei expertize contabile în cauză aceasta a fost respinsă ca nerelevantă, neconcludentă, inutilă şi nepertinentă cauzei.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, în termen legal, reclamanta SC D. SA Timişoara a declarat recurs, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurenta reiterează motivelor de apel arătând că nicio instanţă nu a analizat contractul din 2003 şi deci nu a observat că SC C.B. SA a semnat acest contract ca lichidator al asocierii şi nu în nume propriu.
Recurenta mai arată în esenţă prin motivele de recurs că greşit a apreciat instanţa că nu ar fi îndeplinite condiţiile intentării acţiunii revocatorii deoarece nu a făcut dovada insolvabilităţii pârâtei SC C.B. SA, că în mod eronat instanţele au apreciat că prin girarea biletelor la ordin societatea anterior menţionată ar fi plătit către SC F.R. SA, sucursala Ploieşti, în realitate plata către SC F.R. SA nu a fost efectuată iar sumele sunt în continuare în contul intimatei CN A.D.N.R. SA care trebuie să efectueze plata la un termen viitor.
Se mai susţine că la momentul emiterii biletelor la ordin SC C.B. SA Ploieşti nu mai figura ca şi creditor a CN A.D.N.R. SA, biletele fiind emise de către o persoană care nu mai avea dreptul legal de a primi bilete la ordin, astfel că potrivit HG nr. 726/2005 beneficiarul biletelor la ordin era executantul de lucrări ori această calitate o avea subscrisa în calitate de executant, fapt în legătură cu care CN A.D.N.R. SA fusese anterior anunţat.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat şi va fi respins pentru considerentele următoarele:
Astfel, potrivit dispoziţiilor HG nr. 726/2003 CN A.D.N.R. SA avea obligaţia să emită bilete la ordin numai către executanţii de lucrări, prestări de servicii şi furnizorii de produse, dispoziţii respectate, pârâta SC C.B. SA B fiind reprezentanta asocierii, iar biletele la ordin au fost emise cu îndeplinirea condiţiilor de formă prevăzute de Legea nr. 58/1934; actualizată, motivele de nulitate invocate de recurenta - reclamantă se rezumă numai la faptul că pârâta SC C.B. SA Ploieşti nu mai figura ca beneficiar al biletelor la ordin. Având în vedere că instanţa de apel ca de altfel şi instanţa de fond corect a apreciat asupra excepţiilor invocate şi a analizat toate motivele de nulitate absolută formulate de către reclamanta - recurentă se rezumă numai la faptul că pârâta SC C.B. SA Ploieşti nu mai figura ca beneficiar al biletelor la ordin faţă de scadenţa biletelor la ordin.
Având în vedere că instanţa de apel ca de altfel şi instanţa de fond corect a apreciat asupra excepţiilor invocate şi a analizat toate motivele de nulitate absolută formulate de către reclamanta - recurentă, rezultă că hotărârile pronunţate sunt legale.
În concluzie, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata CN A.D.N.R. SA, iar recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
Având în vedere prevederile art. 274 C. proc. civ. recurenta va fi obligată la cheltuieli de judecată către intimata SC C.E.B.R. SA, sucursala Ploieşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata CN A.D.N.R. SA Bucureşti.
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D. SA Timişoara împotriva deciziei comerciale nr. 136 din 25 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta la 11.900 lei cheltuieli de judecată către intimata SC C.E.B.R. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3242/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3246/2008. Comercial → |
---|