ICCJ. Decizia nr. 3259/2008. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 3259/2008

Dosar nr. 11375/3/2005

Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008

Asupra cererii de recurs de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată că,

Prin cererea înregistrată la numărul 1714 din 30 martie 2005 (nr. nou 11375/3/2005) pe rolul Tribunalului Bucureşti, sectia comercială, reclamanta SC R.A.R. SA, a chemat-o în judecată pe pârâta SC P. SA şi a solicitat ca instanţa să o oblige pe pârâtă să execute întocmai obligaţiile ce îi revin din contractul de vânzare - cumpărare de produse petroliere din 17 martie 2004 şi din contractul de vânzare - cumpărare ţiţei din 28 martie 2004, iar în caz de neexecutare să autorizeze schimbarea obligaţiei în dezdăunări, reprezentând pierderea suferită şi beneficiile de care este lipsită, rezonabil previzionate în raport de clauzele contractelor, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, s-a arătat că prezenta acţiune vizează constrângerea judiciară a debitorului contractual la executarea convenţiilor in raport de dispoziţiile art. 1 C. com. şi de dispoziţiile art. 1021 C. civ. Reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractele invocate in petitul cererii, modificate şi completate succesiv prin acte adiţionale, contracte interdependente şi având termen de valabilitate pe perioada de aplicare a strategiei aprobate de Guvernul României din 15 ianuarie 2004. A arătat că în actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 s-a stipulat expres că părţile contractante sunt semnatare ale strategiei ce vizează asigurarea securităţii energetice a României, strategia fiindu-le opozabilă în condiţiile notei M.E.C. din 16 ianuarie 2004.

În esenţă, s-a susţinut că începând cu 1 iulie 2004 pârâta a adoptat o atitudine nejustificată legal, de natură a perturba executarea corespunzătoare a contractelor, invocând argumente incorecte, bazate aparent şi formal pe prevederile HG nr. 1090/2004 prin care s-a aprobat semnarea contractului de privatizare a SC P. SA. A arătat că i-a notificat pârâtei inopozabilitatea oricăror argumente desprinse din anexa nr. 2 - nepublicată - la HG nr. 1090/2004. A subliniat că, prin nerespectarea obligaţiilor contractuale, pârâta a determinat ca la 1 septembrie 2004 reclamanta să deţină in stoc 17.000 tone de uleiuri minerale, din care 5.000 tone uleiuri produse in executarea contractului din 2004, iar produsele semifabricate urmau a fi procesate de unităţi din cadrul societăţii pârâte, care, însă, au adoptat aceeaşi conduită contractuală cu a societăţii mamă. Urmare a acestei situaţii, s-a susţinut, reclamanta a fost nevoită să importe ţiţei, s-a confruntat cu stocuri de produse finite şi semifabricate ce au indisponibilizat aproape toată capacitatea de depozitare a societăţii reclamante şi a fost nevoită să prelucreze numai 10.000 tone de ţiţei de tară, destinat pârâtei in baza contractului din 2004, cu consecinţa sistării activităţii de prelucrare, a conservării instalaţiilor tehnologice, a concedierii personalului cu plata indemnizaţiilor compensatorii prevăzute in contractul colectiv de muncă.

Reclamanta a indicat totalul pierderilor determinate de nerespectarea de către pârâtă a obligaţiilor contractuale ca fiind de 3.825,394 miliarde lei şi a susţinut că este grav afectată activitatea prezentă şi de perspectivă a societăţii.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1, art. 43 şi art. 44 C. com., ca şi pe dispoziţiile art. 969, art.970, art.1021, art.1073, art.1079, art.1082 şi art.1084 C. civ.

La 26 mai 2005, reclamanta a formulat cerere precizatoare a cererii de chemare in judecată, răspunzând dispoziţiilor date de instanţă la termenul din 28 aprilie 2005, solicitând ca pârâta să fie obligată să preia lunar produsele (uleiurile minerale) cumpărate de la reclamantă in cantităţile şi sortimentele prevăzute in anexa la actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 pe baza programelor lunare de Iivrări transmise de aceasta, până la 31 decembrie 2010 si a solicitat, de asemenea, ca pârâta să fie obligată să vândă in condiţiile prevăzute de art. 2.1 lit. a) şi b) din contractul de vânzare - cumpărare din 2004 cantitatea de ţiţei de tip A3 selecţionat şi cantităţile de ţiţei din producţia internă, altele decât A3 selecţionat, prevăzute în anexa la contract, până la 31 decembrie 2010.

Reclamanta a arătat că, in condiţiile incidenţei art. 5802 - art. 5803 C. proc. civ., îşi rezervă calea unui demers legal separat pentru daune - interese şi că, in condiţiile art. 132 alin. (1) şi ale art. 7206 alin. (1) C. proc. civ., renunţă la judecata capătului de cerere formulat in subsidiar.

La 27 aprilie 2005, pârâta a depus întâmpinare, prin care s-a apărat in fapt şi in drept faţă de cererea introductivă de instanţă, solicitând in raport de capătul de cerere subsidiar anularea cererii ca netimbrată şi invocând prematuritatea acestui capăt de cerere în raport de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ. Pârâta a făcut prezentarea raporturilor contractuale dintre părţi şi a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

La termenul din 9 iunie 2005, dând expresie principiului disponibilităţii, Tribunalul a luat act de precizarea cererii de chemare in judecată, situaţie in care atât excepţia netimbrării, cât şi excepţia prematurităţii au rămas fără obiect.

Prin cererea înregistrată la nr. 4725 din 13 septembrie 2005 pe rolul aceleiaşi instanţe, reclamanta SC P. SA a chemat-o in judecată pe pârâta SC R.A.R. SA, solicitând ca instanţa să constate încetarea contractelor din 2004 începând cu luna octombrie 2004 şi să o oblige pe pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a prezentat Memorandumul elaborat in anul 2004 de M.E.C. in scopul dezvoltării producţiei interne de uleiuri de motor şi industriale, act nepublicat, precum şi contractele din 2004, încheiate subsecvent acestui memorandum şi in scopul realizării strategiei pe care o propune, contracte cu o durată prevăzută până la 31 decembrie 2010, până la finalizarea strategiei. A mai susţinut că aceste două contracte au încetat, întrucât strategia de dezvoltare a producţiei interne de uleiuri de motor şi industriale nu se mai aplică, in primul rând pentru că încă din luna octombrie 2004 livrările conform celor două contracte au încetat. Sub acest aspect, reclamanta a arătat că începând cu luna octombrie 2004 pârâta a informat-o expres că nu doreşte program de livrare ţiţei, iar in ce priveşte uleiurile ce fac obiectul contractului din 2004 părţile nu au ajuns la un acord in ce priveşte preţul de vânzare, astfel că raporturile contractuale nu au mai putut continua.

În aceeaşi ordine de idei, reclamanta a mai arătat şi că încercările sale de a menţine strategia au fost lipsite de rezultate, solicitările pe care le-a adresat diverselor societăţi comerciale sau regii autonome neavând nicio concretizare.

A susţinut că in speţă au intervenit cauze ulterioare încheierii contractelor, ce au determinat ineficacitatea raporturilor contractuale, astfel că aceste contracte au devenit caduce şi că menţinerea lor în vigoare in condiţiile date creează incertitudine economică, de natură să afecteze relaţiile comerciale pe care le desfăşoară societatea reclamantă.

Cererea a fost întemeiată in drept pe dispoziţiile art. 111 şi urm. C. proc. civ.

Prin încheierea de la 20 octombrie 2005, in temeiul art. 164 C. proc. civ. Tribunalul a întrunit cauzele ce formează obiectul celor două dosare, conexând dosarul nr. 4725/2005 la dosarul nr. 1714/2005.

În întâmpinarea depusă la cererea conexă, pârâta SC R.A.R. SA a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii in constatare, cu motivarea de esenţă că reclamanta avea la îndemână acţiunea in realizare.

Prin sentinţa comercială nr. 4389 din 10 noiembrie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a respins excepţia inadmisibilităţii, a respins cererea reconvenţională ca neîntemeiată şi a admis in parte cererea principală. A obligat-o pe pârâta - reclamantă SC P. SA să preia lunar de la reclamanta - pârâtă SC R.A.R. SA produsele prevăzute în anexa la actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 în condiţiile art. 2.2. din contract şi să vândă către reclamanta - pârâtă ţiţei in cantităţile şi condiţiile prevăzute de art. 2.1. lit. a) şi b) din contractul de vânzare – cumpărare din 2004 şi anexa la acesta pe toată durata prevăzută in contract.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut in esenţă, in ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, că pârâta - reclamantă nu are la îndemână nicio acţiune in realizare pentru a obţine încetarea efectelor contractului.

Pe fond, in esenţă a reţinut că cele două contracte invocate de părţi au fost încheiate in aplicarea strategiei prevăzută de Memorandumul adoptat de M.E.C. şi că părţile au convenit expres durata contractelor pe perioada de aplicare a acestui memorandum, respectiv până in anul 2010. A reţinut şi că părţile au convenit încetarea de drept a contractelor la apariţia unui act normativ sau administrativ emis de o autoritate publică, dar că pârâta SC P. SA nu a făcut dovada adoptării vreunui astfel de act normativ sau administrativ.

De asemenea, s-a reţinut că ineficacitatea raporturilor contractuale nu poate fi reţinută drept cauză de caducitate a contractelor, caducitatea privind doar actele juridice unilaterale, nu şi pe cele bilaterale.

Totodată, prima instanţă a înlăturat susţinerea pârâtei - reclamante privitoare la incertitudinea de natură economică pe care ar produce-o menţinerea în vigoare a celor două contracte, reţinând forţa lor obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 969 C. civ., ceea ce implică şi suportarea eventualelor riscuri.

În legătură cu atitudinea reclamantei - pârâte, care l-a notificat pârâtei - reclamante că începând cu octombrie 2004 nu mai doreşte livrarea de ţiţei, Tribunalul a reţinut că pârâta - reclamantă a acceptat tacit această situaţie de vreme ce nu s-a prevalat de dispoziţiile art. 2.2. din contract şi că atitudinea reclamantei - pârâte a fost determinată chiar de pârâta - reclamantă, care nu şi-a ridicat produsele rafinate achiziţionate în baza contractului din 2004 şi care chiar a modificat cantităţile contractate, punând-o pe partea adversă în imposibilitate de a-şi executa propriile obligaţii contractate.

Prima instanţa nu a reţinut ca motiv de încetare a efectelor contractului din 2004 faptul că părţile nu s-au înţeles asupra modificării tarifelor din anexă, întrucât pe de o parte lipsa unui acord de voinţă în sensul modificării preţului are ca efect menţinerea preţului deja stabilit şi pe de altă parte părţile aveau la îndemână chiar calea acţiunii în justiţie în sensul obţinerii acestor modificări.

Prima instanţa nu a reţinut ca o cauză de încetare a efectelor aceluiaşi contract nici împrejurarea că pârâta - reclamantă nu a mai solicitat livrări de produse petroliere, prevalându-se de art. 2.2. din contract, întrucât clauza respectivă trebuie interpretată conform dispoziţiilor art. 977 - art. 979 C. civ., nu în sensul de a lăsa la aprecierea unei singure părţi încetarea efectelor unui contract.

Aceste considerente au fundamentat soluţia Tribunalului de respingere a cererii conexe ca neîntemeiată.

În ce priveşte cererea principală, prima instanţă făcut aplicarea art. 969 şi art. 1023 C. civ., reţinând că creditorul unei obligaţii are dreptul la executarea întocmai a obligaţiei asumate de debitor.

Tribunalul a înlăturat apărarea reclamantei - pârâte relative la clauzele 2.1. şi 2.2 din contractul din 2004, reţinând că acestea nu reprezintă condiţii pur potestative, câtă vreme părţile au convenit criterii obiective in funcţie de care se pot modifica sortimentele şi cantităţile produselor, anume in funcţie de vânzările realizate de cumpărător.

Împotriva acestei sentinţe, au depus apeluri părţile, ambele înregistrate sub acelaşi nr. 11375/3/2005 din 12 ianuarie 2006 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

Judecând apelurile şi îndreptând Decizia pronunţată, Curtea de Apel admite apelul declarat de reclamantă pârâtă SC R.A.R. SA, împotriva sentinţei comerciale nr. 4589 din 10 noiembrie 2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, in dosarul nr. 1714/2005, în contradictoriu cu apelanta pârâtă reclamantă SC P. SA, schimbă in parte sentinţa atacată in sensul că obligă pe SC P. SA să preia de la SC R.A.R. SA produsele prevăzute in anexa la actul adiţional la contractul de vânzare - cumpărare din 2004 încheiat de părţi şi să vândă către SC R.A.R. SA ţiţei in cantitatea şi condiţiile prevăzute de art. 2.1 lit. a) şi b) din contractul de vânzare - cumpărare din 2004 şi anexa la acesta, pe toată durata contractelor. Curtea menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate si respinge ca nefondat apelul declarat de SC P. SA.

Împotriva acestei decizii ambele părţi au declarat recurs.

Recursul reclamantei vizează exclusiv considerentele deciziei pronunţate in apel şi a fost argumentat după cum urmează:

Deşi soluţia instanţei de apel, reflectata in dispozitiv, este corectă, considerentele deciziei fac o aplicare greşită a legii.

Reclamanta - recurenta susţine că are interesul de a se transa judiciar, chiar prin considerentele deciziei date in recurs, problema calificării clauzei cuprinse in teza a II-a din art 2.2 din actul adiţional la contractul din 2004 încheiat intre aceasta şi SC P. SA ca o clauza ce cuprinde o obligaţie afectată de o condiţie potestativă. Recurenta - reclamanta apreciază că, in speţă, instanţa de apel a schimbat sentinţa printr-o argumentare ce vizează numai aspecte procedurale, iar in realitate, motivarea soluţiei este incompletă, deoarece înlăturarea apărărilor reclamantei se bazează pe o interpretare greşită a art. 1006, art. 1007 şi art. 1010 C. civ.

Recurenta reclamanta considera că, din analiza cuprinsului tezei a II-a din art. 2.2 din actul adiţional, rezultă că se prevede dreptul pârâtei - intimate SC P. SA de a solicita sau nu cantităţi de ulei in vederea Iivrării, exclusiv in raport de aprecierile sale, precum şi dreptul de a prelua oricând doreşte produsele depozitate gratuit.

Recurenta susţine ca această clauză este lovită de nulitate absolută, sancţiune invocata expres pe cale de excepţie, iar aprecierea instanţei de apel, conform căreia clauza contractuala ar conţine o condiţie mixtă, nu este întemeiată, deoarece modificarea cantităţilor şi sortimentelor de uleiuri in funcţie de vânzările realizate de SC P. SA depinde exclusiv de politica comercială a pârâtei in ceea ce priveşte valorificarea acestor produse, decisa, ca atare, ca expresie a manifestării de voinţă a celui obligat. Soluţia lasă la latitudinea pârâtei executarea obligaţiei de preluare a cantităţilor de uleiuri rezultate din prelucrarea ţiţeiului A3 selecţionat, ceea ce echivalează cu încetarea contractului din 2004 prin voinţa discreţionara a celui obligat.

Recurenta - reclamanta susţine că sunt incidente dispoziţiile art. 1010 C. civ., deoarece obligaţia este afectata de o condiţie potestativa simpla, pentru că executarea obligaţiei depinde exclusiv de voinţa celui obligat.

Recurenta mai apreciază ca soluţia admiterii recursului este impusa si de regulile consecventei judecăţii pentru a se pune de acord considerente contradictorii, reproduse complet in motivarea recursului.

Analizând recursul recurentei - reclamante, recurs ce vizează exclusiv considerentele deciziei instanţei de apel, Înalta Curte, deşi prin dispozitivul prezentei decizii urmează a-l respinge, in considerentele ce se vor arăta se va retine modificarea in parte a considerentelor deciziei Curţii de Apel Bucuresti in sensul ca art. 2.2 teza a II-a din actul adiţional la contractul din 2004 încheiat intre părţile litigante conţine o obligaţie afectata de o condiţie pur potestativa, fiind incidente dispoziţiile art. 1010 C. civ.

Procedând astfel, nu înseamnă că dispozitivul şi considerentele prezentei decizii sunt contradictorii, ci numai că, nefiind posibilă (faţă de elementele concrete ale speţei) admiterea recursului declarat împotriva unui considerent, despre care nu se poate reţine că ar avea menirea de a completa înţelesul dispozitivului (cu care recurenta reclamantă este întrutotul de acord), dar, pentru a evita consacrarea, printr-o hotărâre judecătorească a unor elemente necorespunzătoare adevărului obiectiv – chiar dacă ele nu dobândesc separat putere de lucru judecat, ci numai împreună cu dispozitivul hotărârii – prin prezentele considerente Înalta Curte statuează asupra unei greşite aplicări a legii în considerentele deciziei atacate.

Această dezlegare a problemei de drept, nu se va putea regăsi în dispozitiv deoarece trebuie respectată simetria perfectă a actului procedural – în speţă Decizia instanţei de apel – considerentele recurate şi care nu explicitează dispozitivul neputându-se modifica decât tot prin considerentele deciziei ce se va da în recurs.

Totodată, nu este admisibil ca în dispozitiv - parte a hotărârii ce se execută silit - să se regăsească, fie şi în formă modificată, fragmente ale considerentelor - parte a hotărârii ce nu este susceptibilă de executare silită.

Dacă partea ar fi formulat o cerere subsidiară prin care ar fi solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a respectivei clauze, iar instanţa ar fi făcut o greşită aplicare a legii prin considerentele deciziei relative la cererea subsidiară, atunci s-ar fi putut aprecia că aceste considerente sunt greşit aşezate în topografia hotărârii, iar soluţia dată trebuie reluată în dispozitivul deciziei din recurs.

Cum, în speţă, nu suntem într-o atare situaţie, soluţia Înaltei Curţi nu poate fi decât în sensul prezentat.

Cât priveşte interesul recurentei de a critica această parte a deciziei, el există şi rezultă din împrejurarea că, de interpretarea care se dă acestei clauze, depinde derularea raporturilor comerciale dintre părţi. Pe de altă parte, nu se poate admite ca dispozitivul unei decizii să intre în puterea de lucru judecat împreună cu elemente ale considerentelor ce nu corespund adevărului obiectiv.

Clauza ce formează obiect al analizei îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 1010 C. civ.

Art. 2.2, al contractului din 2004, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional, prevede:

„Părţile convin că nu va reprezenta o încălcare a prezentului contract livrarea de către vânzător (SC R.A.R. SA) a unor cantităţi de produse mai mari sau mai mici cu 10% decât cele solicitate de cumpărător (SC P. SA) cu 5 zile înainte de începerea fiecărei luni.

Funcţie de vânzările realizate de cumpărător, cantităţile şi sortimentele din anexă, vor fi modificate în plus sau în minus, la solicitările cumpărătorului, livrările efectiv realizate modificând de drept anexa"

Înalta Curte reţine că art. 2.2 teza I din actul adiţional la contractul din 2004 încheiat intre părţile litigante conţine o obligaţie afectata de o condiţie pur potestativă din partea creditorului, care prevede dreptul SC R.A.R. SA de a livra cantităţi mai mari sau mai mici cu 10% decât cele solicitate de SC P. SA, fără ca prin aceasta să se considere că ar fi încălcat contractul.

Numai că, la art. 2.2 teza a II-a din actul adiţional la contractul din 2004 încheiat intre părţile litigante, atunci când se reglementează, în concret, cantităţile şi sortimentele pe care cumpărătorul le poate solicita vânzătorului, (şi raportat la care vânzătorul poate aplica marja de +/- 10%) se prevede că acestea pot fi modificate, la solicitarea cumpărătorului, funcţie de vânzările realizate tot de către cumpărător. Pentru că, la rându-i, cumpărătorul SC P. SA revindea produsele realizate de către SC R.A.R. SA. Ori, Decizia de a vinde sau de a nu vinde un bun, oricare ar fi el, depinde în mod exclusiv de voinţa vânzătorului, deci a debitorului obligaţiei. Concret, în speţă, Decizia SC P. SA de a cumpăra sau nu produsele SC R.A.R. SA depinde tot de Decizia SC P. SA de a revinde sau nu, pe mai departe, aceste produse unor terţi. Acest fapt este sinonim cu a spune „ îţi cumpăr produsele contractate dacă vreau."

Este pur potestativă - acea condiţie care depinde exclusiv de voinţa uneia din părţi. Angajamentul făcut sub o condiţie pur potestativă din partea debitorului nu este valabil. În acest sens, Codul civil prevede: "Obligaţia este nulă când s-a contractat sub o condiţie potestativă din partea acelui ce se obligă".

În asemenea cazuri nu avem de-a face cu exteriorizarea unei voinţe juridice: "îţi voi cumpăra produsul, dacă voi dori". Cel care a formulat această condiţie nu a urmărit, de fapt, să se angajeze din punct de vedere juridic. Dimpotrivă, dacă îndeplinirea condiţiei depinde de voinţa creditorului, angajamentul este valabil: "îţi voi cumpăra produsul, dacă vei dori să-l vinzi" sau „îţi voi vinde produsele dacă vei dori să le cumperi".

Aşadar art. 2.2 teza a II-a din actul adiţional la contractul din 2004 încheiat intre părţile litigante cuprinde o condiţie pur potestativă din partea debitorului, fiind incidente prevederile art. 1010 C. civ.

Cât priveşte recursul declarat de SC P. SA, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat pentru următoarele considerente.

Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.pr.civ.

Înalta Curte apreciază că instanţa a aplicat corect regulile prevăzute de art. 977 - art. 985 C. civ. si a interpretat si a aplicat corect dispoziţiile art. 1022 - art. 1025 C. civ.

Pârâta, contrar art. 292 alin. (1) C. proc. civ., a modificat cauza cererii de chemare in judecata, direct in apel.

Prin cererea de chemare în judecată (dosar nr. 4725/2005) se pretinde că "În speţă, au intervenit cauze ulterioare (...) care determină ineficacitatea raporturilor contractuale (contractele au devenit caduce)".

Prin aceeaşi cerere s-a invocat drept temei pentru constatarea judiciară a încetării contractelor "lipsa acordului părţilor în ceea ce priveşte preţul de achiziţionare a uleiurilor".

În apel s-a susţinut ca contractul a încetat prin ajungerea la termen. Simpla comparaţie a temeiurilor invocate evidenţiază modificarea în apel a cauzei, ceea ce este inadmisibil.

Susţinerile recurentei, conform cărora "termenul contractual nu a fost unul determinat, ci unul determinabil" ignora specificul "termenului" - ca modalitate a actului juridic civil.

Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, până la care este amânata începerea sau, după caz, stingerea exerciţiului drepturilor (...) si a executării obligaţiilor corelative. În raport de criteriul cunoaşterii sau nu a datei împlinirii sale, termenul poate să fie cert sau incert, nu determinat sau determinabil.

În speţă, contractul prevede (art. 10.1) ca este valabil pe perioada de aplicare a prevederilor Memorandumului si Strategiei privind producţia de uleiuri din România (...) respectiv până in anul 2010. Termenul (anul 2010) este cert. Sub acest aspect, dezlegarea deciziei, care retine ca termenul contractual este 31 decembrie 2010, este corecta.

Privitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte apreciază că nu au fost încălcate prevederile art. 292 alin. (1) C. proc. civ.

Apelanta - pârâtă a invocat direct in apel incidenta contractului de privatizare a SC P. SA drept cauza de încetare a contractelor si ca "Strategia privind dezvoltarea producţiei interne de uleiuri de motor şi industriale a devenit inaplicabilă începând cu luna octombrie 2004, fapt ce a avut drept consecinţă Încetarea celor două contracte (...)".

La pagina 8, alin. (6), instanţa de apel a analizat apărările propuse prin cererea de apel. Soluţia dată este corect motivată in drept.

Totodată Înalta Curte va reţine că nu s-a aplicat greşit regula privind relativitatea efectelor contractului de privatizare a SC P. SA. Distincţia dintre efectele privatizării si "dovada" încetării aplicării Memorandumului este nerelevanta. S-a reţinut corect că nu produce efecte faţă de reclamantă contractul de privatizare a SC P. SA.

Înalta Curte apreciază că au fost corect aplicate dispoziţiile art. 969 C. civ. Teza recurentei pârâte în sensul că "Încheierea contractelor (...) reprezintă o măsură de coordonare şi controlare a aplicării Strategiei stabilite prin Memorandum" este incorectă. Succesiunea, în timp, a încheierii contractelor şi a actelor adiţionale la acestea demonstrează că aprobarea, în şedinţa Guvernului României, la 15 ianuarie 2004 a Memorandumului şi strategiei de dezvoltare a producţiei interne de uleiuri nu a condiţionat încheierea contractelor. Ambele părţi au fost semnatare ale Strategiei, iar prevederile acesteia le sunt opozabile. Părţile au inclus prevederile Memorandumului în sfera relaţiilor lor contractuale prin modificarea corespunzătoare a contractului din 2004. Nu s-a făcut dovada că s-a adoptat un act normativ care a constatat expres încetarea efectelor Memorandumului şi Strategiei.

Înalta Curte apreciază că au fost corect aplicate prevederile art. 78 din Constituţie.

În conformitate cu art. 78 din Constituţia României, "Legea se publică în Monitorul Oficial al României şi intră în vigoare la trei zile de la data publicării (...)". Sunt avute în vedere toate actele normative supuse publicării în Monitorul Oficial.

HG nr. 1090/2004 are ca obiect adoptarea de măsuri pentru privatizarea SNP P. SA, iar art. 10 din Hotărâre prevede că anexa nr. 2 (contractul de privatizare) se comunică M.E.C., O.P.S.P.I. și O.A. Austria.

Contractul nu s-a publicat.

Orice dispoziţie din cuprinsul acestuia are regimul legal prevăzut de art. 108 alin. (4) din Constituţie.

Sunt inopozabile recurentei - reclamante prevederile din contract relative la obligaţii asumate de M.E.C. de a modifica termenul contractelor.

Pe fond, nu există nicio prevedere din care să rezulte că s-au asumat obligaţii privind încetarea contractelor sau sustragerea apelantei ori exonerarea de îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Sunt corecte dezlegările instanţei de apel privitoare la lipsa temeiului de drept substanţial al cererii conexe si inaplicabilitatea caducităţii - cauza de încetare a contractului.

Acţiunea conexată nu s-a întemeiat pe niciunul dintre cazurile de încetare prevăzute în mod expres de cele două contracte. Cele două contracte de vânzare - cumpărare conţin clauze exprese referitoare la cazurile de încetare a efectelor lor.

În conformitate cu dispoziţiile art. 8.1 din contractul de vânzare - cumpărare ţiţei din 29 martie 2004, "contractul încetează de drept la data expirării termenului prevăzut la art. 6.2, capitolul VI, dacă nu s-a convenit în scris, de către părţi, prelungirea lui, cu cel puţin 30 de zile înainte de data la care acest termen expiră".

Potrivit dispoziţiilor art. 8.2 din acelaşi contract, "părţile pot conveni încetarea contractului anterior împlinirii termenului prevăzut la art. 6, capitolul VI din prezentul contract".

În conformitate cu dispoziţiile art. 10.2 din contractul de vânzare - cumpărare produse petroliere din 17 martie 2004, astfel cum a fost modificat prin actul adiţional din 28 mai 2004, "contractul încetează de drept la apariţia unui act normativ sau administrativ emis de către o autoritate publică prin care se suspendă, modifică sau încetează prevederile Memorandumului şi strategiei de dezvoltare a producţiei interne de uleiuri".

Nu a intervenit caducitatea celor două contracte de vânzare - cumpărare, motiv invocat de reclamantă pentru constatarea încetării contractelor.

Invocarea de către recurenta - pârâtă a unei conduite culpabile a recurentei - reclamante, care a determinat întreruperea executării contractelor (faptul că nu a solicitat program de livrare ţiţei şi că nu a renegociat preţul produselor petroliere) exclude caducitatea. Cauza care determină caducitatea trebuie să fie străină de voinţa părţilor actului juridic.

Instanţa de apel a interpretat corect dispoziţiile art. 14 si ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 si a stabilit corespunzător caracterul subsidiar al capătului de cerere la care s-a renunţat, Iipsit de autonomie proprie.

Modificarea cererii de chemare in judecata s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

În condiţiile in care nu s-a pus in vedere părţii satisfacerea unor obligaţii privind plata taxei judiciare de timbru, iar modificarea cererii, cu respectarea art. 132 alin. (1) C. proc. civ., fixează cadrul judecaţii in care se verifica satisfacerea condiţiilor privind timbrarea, aplicarea sancţiunii anulării întregii cereri nu poate interveni.

Acţiunea principală a avut un obiect alternativ şi doar potrivit criteriului căii procedurale alese, acţiunile se clasifică în: principale, accesorii şi incidentale. Dar acesta nu este unicul criteriu de clasificare al cererilor de chemare în judecată şi, oricum, clasificarea unei acţiuni în raport de criterii şi reguli doctrinare nu poate să conducă la restrângerea drepturilor părţilor, drepturi recunoscute prin dispoziţii ale Codului de procedură civilă. Acţiunea de faţă este una principală, cu un petit alternativ, iar instanţa nu poate înfrânge principiul disponibilităţii şi nu poate răpi reclamantului dreptul a fixa cadrul procesual şi de a modifica acţiunea prin înlăturarea caracterului alternativ al solicitărilor formulate şi exercitarea în acest fel a dreptului conferit de art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte mai reţine că instanţa de apeI a aplicat corect art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Cererea a fost admisa de prima instanţa, prin raportare greşită la dispoziţiile art. 2.2 din contract, cerere cu care prima instanţă nu a fost sesizata. S-a săvârşit o plus petita si, prin aplicarea corecta a art. 129 alin. (6) C. proc. civ., greşeala primei instanţe a fost corectata.

Au fost corect interpretate si aplicate dispoziţiile art. 969 C. civ.

Prin cererea principala s-a solicitat obligarea paratei la îndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Valorificarea dreptului creditorului contractual de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei "de a face" asumată de debitorul contractual exprimă opţiunea reclamantei in privinţa căreia angajamentul nu s-a executat de a sili cocontractantul la executarea convenţiei deoarece aceasta este posibilă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 1073 C. civ.: "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei".

Nu au fost dovedite împrejurări de natură să modifice contractele ori să atragă încetarea efectelor lor.

În condiţiile în care art. 17 şi următoarele din Legea nr. 555/2004 reglementează despăgubirile post-privatizare, în sensul că orice consecinţă derivată din încălcarea contractelor în curs de executare la data semnării contractului de privatizare a SNP P. SA este suportata de "vânzător", rezultă că efectele conduitei pârâtei sunt, în final, suportate de stat.

În concluzie, Înalta Curte apreciază considerentele deciziei recurate, cu excepţia considerentelor ce au format obiectul recursului recurentei SC R.A.R. SA, ca fiind corespunzătoare probatoriului administrat şi reţine că prin ele nu se încalcă nicio prevedere legală.

Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ. se vor respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.A.R. SA Ploiesti si de pârâta SC P. SA Bucuresti împotriva deciziei comerciale nr. 237 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC R.A.R. SA Ploiesti si de pârâta SC P. SA Bucuresti împotriva deciziei comerciale nr. 237 din 10 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 5 noiembrie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3259/2008. Comercial