ICCJ. Decizia nr. 3399/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3399/2008
Dosar nr. 686/110/2007
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC C. SA a chemat în judecată SC V.C. SRL şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la plata sumei de 50.000 euro, conform clauzei înscrisă la art. 5.3 din contractul din 21 februarie 2006 precum şi la plata sumei de 46.831 lei reprezentând rest din avansul pe care i l-a plătit pârâtei în contul lucrării pe care trebuia să o execute.
Sentinţa nr. 1320 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia comercială.
Soluţionând litigiul, Tribunalul Bacău, după examinarea actelor dosarului şi ţinând seama de susţinerile părţilor, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta SC C. SA.
În considerentele sentinţei, Tribunalul a reţinut că raporturile juridice s-au stabilit între părţile în proces în urma încheierii contractului din 2006 care a avut ca obiect execuţia unor lucrări de construcţii şi instalaţii la obiectivul sală de sport – Colegiul Ş.M. situat în Târgu Neamţ. A mai reţinut instanţa că părţile au compensat datoriile reciproce care au rezultat din executarea contractului de prestări servicii şi că nu sunt motive pentru aplicarea clauzei înscrisă în art. 5.3 din contract întrucât, în cauză, nu a fost făcută dovada că prestatorul a renunţat la finalizarea lucrărilor. În final s-a reţinut că au fost livrate materiale de construcţie în valoarea avansului achitat de beneficiară precum şi faptul că întreruperea lucrărilor a fost determinată de lipsa fondurilor necesare pentru realizarea şi finalizarea construcţiilor.
Decizia nr. 28 din 28 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
Apelul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău împotriva sentinţei civile nr. 1320 din 1 octombrie 2007 a fost respins ca nefondat, ca urmare a examinării criticilor invocate pentru motive de netemeinicie şi nelegale, care s-au dovedit a fi nefondate.
În esenţă, Curtea a reţinut că pentru a pune în aplicare clauza penală prevăzută în contract trebuie să fie întrunite condiţiile răspunderii contractuale a debitorului.
Potrivit Curţii, ordinul de compensare a datoriilor a demonstrat că părţile în proces aveau datorii reciproce. De asemenea s-a stabilit că pârâta era în drept să refuze executarea obligaţiilor sale până la momentul în care reclamanta îşi executa propriile obligaţii. Pe cale de consecinţă, a mai reţinut Curtea, clauza penală nu poate fi activată pe motivul culpei uneia din părţi.
Recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău
Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost criticată de reclamanta SC C. SA, pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Potrivit recurentei, Decizia instanţei de apel cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii şi încalcă prevederile art. 969 C. civ. În dezvoltarea acestei critici recurenta a arătat că acţiunea în daune contractuale a fost întemeiată pe nerespectarea de către intimată a obligaţiei de finalizare a construcţiei aşa cum s-a angajat prin contractul de prestări servicii din 21 februarie 2006.
A mai criticat recurenta şi faptul că instanţele nu au avut în vedere pentru activarea clauzei penale data părăsirii de către intimată a şantierului şi nici data de referinţă în raport de care trebuia apreciată situaţia creanţelor.
Ultima critică adusă deciziei din apel de autoarea reclamantă vizează interpretarea greşită a actului dedus judecăţii. În sprijinul acestei susţineri s-a referit la ordinele de compensare în urma cărora instanţa trebuia să constate că, faţă de sumele reciproce stinse prin aceste ordine, mai rămâneau de plată în sarcina intimatei 61.159,49 lei, 48.120 lei sau 39.201 lei în funcţie de facturile şi datele luate în calcul.
În aceste condiţii a considerat că, potrivit art. 969 C. civ. a operat clauza penală stipulată în contract şi întrucât excepţia de neexecutare a contractului nu este justificată a solicitat admiterea recursului şi în fond obligarea intimatei la plata sumei de 50.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Recursul este nefondat.
Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., poate fi susţinut pentru modificarea deciziei criticate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Având în vedere aceste dispoziţii, Înalta Curte a constatat că recurenta nu aduce spre analiză motivarea soluţiei prin prisma dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., ci şi-a exprimat dezacordul în legătură cu respingerea criticilor aduse sentinţei fondului.
Observând considerentele deciziei pronunţată de instanţa de apel, se constată că motivarea este convingătoare şi pertinentă şi, în fine, că argumentele aduse în sprijinul soluţiei de respingere a apelului sunt concludente şi la obiect. Prin urmare critica nu va fi reţinută.
Al doilea motiv de nelegalitate invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 969 C. civ. În adevăr, dispoziţiile art. 969 C. civ. stabilesc puterea de lege a convenţiei dintre părţi, dar efectele clauzelor convenţiei se examinează, în ipoteza în care părţile pun în discuţie aplicarea sancţiunilor pe care le-au stipulat, de instanţa de judecată care trebuie să verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru ca aceasta să opereze. Din perspectiva acestor cerinţe instanţa de apel a confirmat inexistenţa condiţiilor pentru activarea clauzei penale stipulată la pct. 5.3 din contract. Celelalte chestiuni pe care le evocă recurenta, legate de data părăsirii şantierului de către intimată şi de alte date de referinţă propuse de recurentă pentru a fi reconsiderate în recurs nu ţin de aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., ci sunt chestiuni de fapt, de netemeinicie, care nu mai pot fi reanalizate în recursul extraordinar promovat de reclamantă întrucât această cale de atac nu are caracter devolutiv.
Prin urmare nu poate fi reţinută critica privind aplicarea greşită a art. 969 C. civ., întrucât puterea de lege a convenţiei nu a fost afectată prin soluţia pronunţată, iar instanţele anterioare, dat fiind caracterul devolutiv al fondului şi apelului, au calificat situaţia de fapt în raport de care au stabilit că nu sunt elemente pentru a aplica sancţiunea prevăzută de art. 5.3 aşa cum s-a arătat deja.
În fine, motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează situaţia când actului juridic dedus judecăţii i-a fost schimbată natura sau înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Prin prisma acestui motiv, recurenta a adus în discuţie compensarea datoriilor reciproce dintre părţi şi în funcţie de data de referinţă a ajuns la concluzia că intimata mai datorează sumele pe care le-a arătat în fiecare ipoteză. Critica nu se înscrie în motivul invocat întrucât pct. 8, atunci când se referă la actul juridic vizează convenţia părţilor din care s-a născut litigiul şi nu diferitele înscrisuri care au fost verificate de instanţele anterioare pentru a stabili dacă operează clauza penală. Compensările la care s-a referit recurenta au fost avute în vedere de instanţele anterioare cu scopul de a verifica dacă excepţia de neexecutare invocată în cauză este de natură să înlăture sau nu sancţiunea stipulată de părţi în contract. În acest context interpretarea contractului şi a clauzei aparţine fondului, iar verificarea regulilor de interpretare avute în vedere de prima instanţă au fost confirmate corect în apel fără să fie denaturat înţelesul actului. Prin urmare, prin argumentele aduse în sprijinul acestui motiv, concluzia care se desprinde este aceea că recurenta încearcă să reconsidere probele şi concludenţa lor sub cuvânt că actul juridic s-a interpretat greşit, lucru nepermis în această cale de atac.
Pentru toate aceste argumente, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA Bacău împotriva deciziei nr. 28 din 28 martie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3398/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3400/2008. Comercial → |
|---|
