ICCJ. Decizia nr. 3293/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3293/2008
Dosar nr. 20115/3/2005
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele;
Reclamantul D.G. a solicitat ca în contradictoriu cu R.G. şi R.E. să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 31 august 2004, a contractului de cesiune şi a actului adiţional la actul constitutiv al SC G.P.D.A. SRL, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Sentinţa comercială nr. 8846 pronunţată la data de 27 iunie 2007 de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială
Soluţionând litigiul, Tribunalul, ca instanţă de fond, a reţinut că hotărârile adunării generale au fost luate cu 75% din voturile exprimate astfel că nu sunt motive de nulitate nici a hotărârii adunării generale din data de 31 august 2004 şi nici a actului de cesiune a părţilor sociale sau a actului adiţional la actul constitutiv.
Potrivit instanţei, cedentul a transmis cesionarei proprietatea deplină a părţilor sociale în număr de 6, cu toate drepturile şi obligaţiile aferente şi a primit în schimb contravaloarea lor. Cu privire la semnătura de pe cele trei acte juridice contestată de reclamant, instanţa de fond a reţinut că în urma cercetărilor efectuate de Parchet s-a stabilit că semnătura îi aparţine reclamantului aşa încât, constatând că nu sunt motive de nulitate a celor trei acte aduse spre analiză în acţiunea introductivă, pretenţiile reclamantei au fost apreciate ca nefondate şi în consecinţă au fost respinse.
Decizia nr. 559 din 19 noiembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială.
Analizând criticile aduse sentinţei fondului, Curtea de Apel a reţinut că lipsa interesului pentru a încheia actul de cesiune pusă în discuţie în primul motiv de apel de către reclamant a fost înlăturată corect de prima instanţă ca fără relevanţă atâta vreme cât apelantul a susţinut că nu şi-a exprimat consimţământul prin semnătură la încheierea contractului de cesiune a părţilor sociale. Al doilea motiv a fost înlăturat pentru considerentul că rezoluţia Parchetului a confirmat semnătura reclamantului pe actele a căror nulitate se solicită aşa încât atestarea semnăturii de către avocat pe aceleaşi acte s-a reţinut că nu încalcă nicio prevedere legală. Ultimul motiv privind eroarea ca viciu de consimţământ, care a afectat valabilitatea înscrisurilor a căror nulitate s-a cerut a fost înlăturat de Curtea de Apel cu motivarea că aceste susţineri nu au fost făcute în faţa instanţei de fond.
În consecinţă, după analiza motivelor de apel, prin Decizia nr. 559 din 19 noiembrie 2007, apelul reclamantului a fost respins.
Recursul reclamantului D.G.
În susţinerea recursului, după expunerea istoricului litigiului şi a soluţiilor anterior pronunţate, recurentul a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu trimitere la aplicarea greşită a art. 953, art. 954 C. civ. În esenţă, autorul a susţinut prin această critică că eroarea ca viciu de consimţământ chiar dacă nu a fost argumentată în drept în faţa instanţei de fond a fost totuşi invocată şi ca atare trebuia examinată. În continuare a susţinut că nu există nicio justificare care să-l determine să încheie actul de cesiune în condiţiile în care societatea înregistra profit. În sprijinul aceleiaşi idei privind inexistenţa scopului pentru care s-ar fi încheiat actul de cesiune, reclamantul a mai susţinut că instanţa nu a avut în vedere practicile avocatului P.A.L. împotriva căruia s-a început urmărirea penală pentru infracţiunea de fals şi uz de fals situaţie în raport de care expertiza grafologică efectuată de Parchet prin care s-a stabilit că semnătura pe acte este a sa, potrivit recurentului este irelevantă.
Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Înainte de a trece la examinarea motivului de nelegalitate invocat, se impun următoarele precizări:
- Recursul în actuala reglementare este cale de atac extraordinară, nedevolutivă prin care nu se rejudecă procesul ci se examinează legalitatea soluţiei anterior pronunţate, prin prisma motivelor limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
- În recurs nu pot fi examinate, omisso medio, motive care nu au fost invocate şi analizate de instanţele care s-au pronunţat anterior în cauză.
Faţă de precedentele precizări se observă în cauză că, în faţa primei instanţe, nu a fost invocată eroarea ca motiv de nulitate a actelor deduse judecăţii astfel că instanţa fondului, în lumina dispoziţiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ. a respectat limitele investirii şi principiul disponibilităţii pronunţându-se asupra obiectului cererii deduse judecăţii potrivit argumentelor de fapt şi de drept care au fost aduse în sprijinul cererii introductive.
Observând aceste cerinţe legale şi principiile care stau la baza procesului comercial, Curtea de Apel la rândul său a avut în vedere dispoziţiile art. 294 alin. (1) şi art. 295 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora instanţa de apel verifică în limitele cererii formulate în faţa instanţei de fond, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii, respectând astfel principiul „tantum devolutum quantum apellantum". Rezumând argumentele mai sus arătate Înalta Curte va reţine că în faţa instanţei de apel pot fi aduse spre analiză numai problemele de fapt şi de drept care au fost deduse judecăţii în primă instanţă. Revenind la susţinerile recurentului în legătură cu neexaminarea motivului de viciere a consimţământului constând în eroarea asupra obiectului actului, critica va fi înlăturată ca nefondată întrucât instanţa de apel a respectat dispoziţiile legale care cârmuiesc judecata în apel.
Prin prisma art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul readuce spre examinare pentru motivul că s-a aplicat greşit legea, aceleaşi susţineri pe care le-a făcut pentru prima dată în faţa instanţei de apel şi urmăreşte ca, omisso medio, să le supună spre analiză instanţei de recurs.
Susţinerile recurentului nu vor fi primite pentru considerentele mai sus expuse dar şi pentru motivul că dispoziţiile legale puse în discuţie nu vizează chestiuni de ordine publică pentru ca această instanţă, să le examineze pentru prima dată în recurs.
În ce priveşte oportunitatea semnării actului de cesiune de către recurent, aceste chestiuni nu sunt cenzurabile, aşa încât instanţa de apel în mod corect a respins criticile bazate pe argumentul că societatea realiza profit şi că în aceste condiţii nu exista motivaţie pentru ca reclamantul să consimtă la cesiunea părţilor sociale.
Ceea ce era relevant pentru înlăturarea susţinerilor privind nulitatea actelor în litigiu, respectiv lipsa consimţământului valabil exprimat, a fost bine examinat de instanţele anterioare care au avut în vedere expertiza grafologică efectuată de Parchet din care rezultă că semnătura pe actele deduse judecăţii îi aparţine reclamantului. Din acest punct de vedere apare ca nerelevantă orice susţinere a recurentului privind lipsa consimţământului iar aceste afirmaţii crează dubii şi asupra exercitării cu bună-credinţă a drepturilor procesuale, cerinţă impusă procedural de art. 723 C. proc. civ.
În consecinţă, faţă de cele ce preced nu se poate reţine că Decizia pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu aplicarea greşită a legii. Aşa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul D.G. împotriva deciziei comerciale nr. 559 din 19 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Obligă recurentul la plata sumei de 1.500 lei, cheltuieli de judecată în favoarea intimatei SC G.P.D.A. SRL Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3259/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3394/2008. Comercial → |
|---|
