ICCJ. Decizia nr. 3409/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3409/2008
Dosar nr. 292/86/2005
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta G.L. a solicitat în contradictoriu cu SC Z.S. SRL Suceava şi M.D., C.C.I. Suceava, S.S. şi O.R.C. de pe lângă Tribunalul Suceava, ca prin sentinţa care se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a actului adiţional al statutului SC Z.S. SRL Suceava încheiat la data de 21 decembrie 2004, act ce ţine loc de contract de cesiune precum şi înscrierea acestei nulităţi în evidenţele O.R.C.
Tribunalul Suceava prin sentinţa nr. 2830 pronunţată la data de 1 octombrie 2007 a respins acţiunea reclamantei ca nefondată apreciind că actul de cesiune care a avut drept consecinţă retragerea reclamantei din societatea pe care a deţinut-o ca asociat unic s-a încheiat cu respectarea art. 948 pct. 2 C. proc. civ. A mai reţinut instanţa de fond că reclamanta nu s-a prezentat în instanţă pentru verificarea de scripte şi nici nu a depus actele solicitate în vederea efectuării unei expertize grafologice, încălcând astfel dispoziţiile art. 1169 C. civ. potrivit căruia avea obligaţia să dovedească afirmaţiile făcute în legătură cu faptul că nu a semnat contractul de cesiune. În fine, a mai reţinut instanţa că nu există motive de nulitate a actului de cesiune în sensul că s-a încălcat forma actului întrucât art. 223 alin. (3) şi art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu stabileşte decât în situaţiile enumerate condiţia ca actul să fie încheiat în formă autentică. Cum actul de cesiune nu se regăseşte printre acestea, pretenţiile reclamantei au fost înlăturate ca neîntemeiate.
S-a constatat de Tribunal că şi celelalte dispoziţii din Legea nr. 31/1990, incidente în cauză, au fost respectate, că reclamanta a fost de acord cu retragerea din societate urmare semnării actului adiţional şi că actele adiţionale cu excepţia celor arătate de art. 204 alin. (2) din lege, trebuie să îmbrace forma scrisă iar în situaţia înscrisului sub semnătură privată ele trebuie să primească dată certă prin depunerea la O.R.C.
Sentinţa nr. 2830 din 1 octombrie 2007 pronunţată de Tribunalul Suceava, a fost apelată de reclamanta G.L. iar Curtea de Apel Suceava prin Decizia nr. 31 din 24 martie 2008 a anulat ca netimbrat apelul pentru motivul că dispoziţiile art. 11 şi art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind plata taxei judiciare de timbru nu au fost respectate.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta G.L. care a criticat soluţia de anulare a apelului său ca netimbrat invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
În argumentarea recursului, care nu dezvoltă fiecare motiv în parte, aşa cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ., recurenta a susţinut că pentru data de 24 martie 2008 când s-a judecat apelul, nu a fost citată, că procedura realizată prin afişare nu respectă cerinţele art. 86 alin. (1), art. 92 C. proc. civ. şi că astfel i-a fost îngrădit accesul la justiţie şi dreptul la apărare consfinţit de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului desfiinţarea deciziei pronunţată de Curtea de Apel şi trimiterea cauzei pentru rejudecare.
Prin întâmpinarea la recurs, intimata SC Z.S. SRL, prin M.D., a solicitat să i se admită acţiunea reclamantei întrucât actele întocmite pentru cesionarea firmei nu exprimă consimţământul reclamantei G.L., motiv pentru care solicită instanţei de recurs să dea o soluţie prin care aceasta să reintre în drepturile anterioare încheierii actelor a căror nulitate se solicită.
Având în vedere recunoaşterea intimatului potrivit cărora cesiunea a fost viciată prin consimţământ, recurenta a solicitat ca în fond să se admită acţiunea iar în ce priveşte taxa de timbru care trebuia depusă în apel consideră că chitanţa care dovedeşte plata putea să fie sustrasă din dosar, că i-a înmânat avocatului două chitanţe cu aceeaşi sumă, iar acesta cunoştea că lipsa chitanţei poate duce la anularea apelului.
Recursul este nefondat.
1. Art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Din perspectiva acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea formelor de procedură prevăzute, sub sancţiunea nulităţii, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Aceste dispoziţii se referă la neobservarea formelor legale ale actelor de procedură din cauza cărora s-a produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului . Nelegalitatea sprijinită pe acest motiv a fost motivată pe încălcarea dispoziţiilor procedurale privind înmânarea citaţiilor cu referire la art. 86 alin. (1) și (3) şi art. 92 C. proc. civ. S-a arătat că înmânarea citaţiei nu s-a făcut personal ci prin afişare astfel că nu a cunoscut termenul şi nici dispoziţia instanţei referitoare la timbrarea apelului.
Critica este nefondată. Prevederile art. 86 C. proc. civ., în adevăr, nu consacră posibilitatea comunicării actelor de procedură prin afişare, această soluţie practică avându-şi temeiul în dispoziţiile art. 92 alin. (4) din acelaşi cod. Aceste texte au obiecte diferite, primul referindu-se la comunicarea cererilor şi a tuturor actelor de procedură, iar cel de-al doilea la înmânarea citaţiilor. Din verificarea procedurii de citare întocmită pentru termenul când s-a soluţionat apelul se constată că aceasta s-a realizat prin afişare, procedura afişării fiind acceptată procedural în situaţia în care persoanele nu se găsesc la domiciliu, „sunt lipsă" în accepţiunea art. 92 alin. (4) C. proc. civ. Prin urmare de la regula prevăzută de art. 86 alin. (1) C. proc. civ. care are în vedere exclusiv situaţia în care o asemenea comunicare se face prin înmânarea actului procedural personal titularului sau altei persoane legitimate având acelaşi domiciliu sau reşedinţă, art. 92 alin. (4) C. proc. civ. consacră excepţia, respectiv imposibilitatea de a realiza procedura de comunicare în maniera la care se referă textul legal, din cauză că la domiciliul titularului comunicării nu este nimeni. Situaţia în sine a persoanelor care „sunt lipsă", legitimează utilizarea procedurii de comunicare, cu titlu de excepţie, prin afişare, această modalitate de comunicare, acceptată de legiuitor având scopul de a preveni şi limita eventualelor abuzuri în exercitarea drepturilor procesuale. Prin urmare nu se poate reţine faptul că procedura nu a fost legal îndeplinită pentru termenul în care s-a judecat apelul. Această procedură nu încalcă nici art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale întrucât instituirea acestor reglementări de excepţie au scopul nu numai de a preveni abuzurile procesuale ci şi de a asigura o bună administrare a justiţiei. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională prin decizii în care a fost pusă în discuţie atât aplicarea art. 86 cât şi a art. 92 C. proc. civ.
Aşadar, critica argumentată pe dispoziţiile art. 86 şi art. 92 C. proc. civ. ca fiind încălcate nu va fi primită pentru argumentele mai sus arătate.
Asupra chestiunii netimbrării apelului pe care recurenta a justificat-o pe neprimirea citaţiei într-un prim motiv analizat mai sus dar şi pe nedepunerea chitanţei de către avocat, Înalta Curte va reţine că această ultimă chestiune invocată priveşte relaţia recurentei cu apărătorul, care scapă controlului de legalitate, specific acestei căi extraordinare de atac, aceasta fiind o chestiune extrinsecă judecăţii. Ceea ce este esenţial este faptul că taxa de timbru potrivit art. 1, art. 11 şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 se achită anticipat, iar această cerinţă a legii este de presupus că era cunoscută de apărătorul recurentei. Faptul că, chitanţele nu se aflau la dosar nu o îndreptăţesc pe recurentă să facă afirmaţia dincolo de buna-credinţă care se impune pentru exercitarea drepturilor procesuale potrivit căreia chitanţa putea să fie sustrasă de oricine.
Revenind la soluţia de anulare a apelului ca netimbrat, Înalta Curte va reţine că aceasta a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale amintite mai sus, care împiedică, în lipsa taxei judiciare de timbru, analiza criticilor care au fost aduse sentinţei fondului.
În fine, solicitarea intimatului de a se admite recursul pentru că recunoaşte faptul că actele a căror nulitate s-a solicitat s-au încheiat în dispreţul legii nu are nicio semnificaţie pentru judecata în recurs care verifică sub aspectul legalităţii doar soluţia de anulare a apelului ca netimbrat. Această recunoaştere poate fi materializată de părţile în proces într-o procedură, legală, de restituire a ceea ce s-a preluat abuziv, aşa cum recunoaşte intimatul prin înscrisul de la dosar.
Distinct de cele anterior prezentate mai este de reţinut că motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. nu a fost motivat în concret cu trimitere la alte texte de lege pretins încălcate de instanţa de apel, altele decât cele analizate în cadrul primului motiv.
Aşa fiind, nu se impune nicio altă analiză întrucât recursul nu are caracter devolutiv, iar instanţa de recurs nu se poate substitui părţilor pentru a imagina motive şi critici care nu au fost formulate.
În consecinţă, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta G.L. împotriva deciziei nr. 31 din 24 martie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3401/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3415/2008. Comercial → |
|---|
