ICCJ. Decizia nr. 3401/2008. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3401/2008
Dosar nr. 2171/200/2007
Şedinţa publică din 14 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 15 martie 2007, Asociaţia A.A. Poşta Câlnău a formulat contestaţie la executarea silită pornită de intimata A.D.S., în baza titlului executoriu – contractul de vânzare - cumpărare acţiuni din 19 decembrie 2000, solicitând anularea tuturor formelor de executare silită efectuate de intimată, cu motivarea că există un litigiu pe rol purtat între aceleaşi părţi cu privire la cuantumul creanţei pe care intimata o pretinde în baza contractului de vânzare - cumpărare acţiuni din 2000.
Judecătoria Buzău, prin sentinţa civilă nr. 2359 din 25 aprilie 2007 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, reţinând că potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din OUG nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali, dispoziţiile capitolelor VIII, IX şi X din OUG nr. 51/1998, modificată, privind valorificarea unor active bancare, se aplică şi A.D.S., iar conform art. 45 din capitolul IX, competenţa de soluţionare a cererilor de orice natură aparţine Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, astfel investită, prin Decizia comercială nr. 10 din data de 11 februarie 2008 admite excepţia prematurităţii invocată de către intimate şi respinge contestaţia la executare, ca prematur introdusă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea apreciază că dispoziţiile art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998 potrivit cărora reclamantul este obligat să comunice cererea, actele pe care se întemeiază înainte de depunerea acestora în instanţă, cu scrisoare recomandată A.D.S., reprezintă o veritabilă procedură prealabilă obligatorie, iar contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii ei, excluzând astfel posibilitatea realizării unei concilieri între părţi şi eventual a rezolvării pe cale amiabilă a litigiului.
Împotriva acestei sentinţe, contestatoarea a declarat recurs, în termen legal, solicitând casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond.
În dezvoltarea recursului, autoarea a susţinut, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, care nu instituie o procedură porealabilă obligatorie, ci numai obligaţia judecătorului de a nu primi cererea, fără dovada comunicării ei intimatei, consecinţa nerespectării acestei obligaţii neputând duce la respingerea cererii împiedicând astfel accesul părţii la justiţie.
Asupra recursului.
Examinând hotărârea atacată în contextul criticilor formulate şi al dispoziţiilor legale, aplicate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizând aplicarea greşită a legii.
Obligaţia instituită de art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, republicată, în sarcina reclamantului de a comunica cererea, actele pe are se întemeiază şi, după caz interogatoriul scris, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, înainte de depunerea acesteia în instanţă, nu constituie o procedură prealabilă obligatorie în sensul celei reglementate de art. 7101 C. proc. civ. în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, aşa cum apreciază instanţa.
Scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea unei astfel de obligaţii nu numai în sarcina reclamantului, dar şi a intimatului în ce priveşte întâmpinarea şi actele pe care se întemeiază, a vizat judecarea de urgenţă şi cu precădere a cererilor de orice natură supuse dispoziţiilor ordonanţei, aşa cum se prevede expres în art. 45 din ordonanţă.
Concluzia se impune cu forţa evidenţei şi din examinarea celorlalte dispoziţii cuprinse în art. 46 alin. (2) şi (3), art. 47, art. 48, referitoare la stabilirea primului termen în cauză, judecarea cererii la primul termen sau în mod excepţional la următorul termen care nu poate fi mai mare de 7 zile, comunicarea hotărârii motivate în cel mult 10 zile de la pronunţare, dispoziţii care reprezintă în sine, reguli speciale de natură să asigure judecarea de urgenţă şi cu precădere a cererilor.
Menţiunea cuprinsă în art. 46 alin. (1) potrivit căreia „judecătorul nu va primi cererea fără dovada privind îndeplinirea obligaţiei de comunicare" trebuie examinată în raport de dispoziţiile art. 114 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la cererea de chemare în judecată şi obligaţiile judecătorului la primirea cererii de a verifica, dacă aceasta întruneşte cerinţele legii, punându-i-se în vedere, când este cazul, să completeze sau să modifice cererea.
Cu alte cuvinte, neîndeplinirea obligaţiei de comunicare constituie un fine de neprimire la depunerea cererii în instanţă.
Odată primită cererea, citarea intimatului cu copie de pe cerere şi acte pentru primul termen de judecată lipseşte de orice semnificaţie juridică invocarea neîndeplinirii obligaţiei de comunicare înainte de depunerea cererii, de vreme ce textul de lege se referă numai la momentul depunerii cererii.
În cauză citarea intimatei A.D.S. cu copie de pe acţiune şi acte s-a realizat la data de 4 aprilie 2007 de către prima instanţă sesizată – Judecătoria Buzău – astfel că luarea în examinare a excepţiei necomunicării la data de 11 februarie 2008 de către Curtea de Apel are un caracter pur formal străin de raţiunile avute în vedere prin reglementarea obligaţiei de comunicare prevăzute de art. 46 alin. (1) din OUG nr. 51/1998, republicată.
Aşa fiind în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. Înalta Curte admite prezentul recurs şi va casa sentinţa atacată cu trimiterea cauzei la aceiaşi instanţă pentru cercetarea fondului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de contestatoarea Asociaţia A.A. Poşta Câlnău împotriva sentinţei comerciale nr. 559 din 11 februarie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Casează sentinţa şi trimite cauza pentru judecarea contestaţiei la executare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3400/2008. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3409/2008. Comercial → |
|---|
